Adrian Botez

Adrian Botez este redactor-șef la editura Polirom, coordonând de la Iași colecțiile de literatură română. A avut ceea ce s-ar putea numi o creștere organică. A început pe un post de corector, a devenit apoi redactor, ulterior redactor-șef adjunct, iar acum ține în frâu redacția, urmărind mersul unei cărți de la manuscris până la lansarea ei în lume. De fapt, uneori chiar de la idee, căci în 2019 a inițiat colecția Biografii romanțate și de atunci o crește, o îngrijește și o promovează cu un devotament rar întâlnit. Cu aceeași pasiune vorbește despre ficțiunea românească la târgurile de carte din România sau din străinătate, unde Adrian Botez caută editori pe care să-i îndrăgostească de cărțile autorilor români.

Citește mai mult
Ioana Nicolaie

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cenotaf, Autoimun), antologia Lomografii, cinci romane (Cerul din burtă, O pasăre pe sârmă, Pelinul negru, Cartea Reghinei și Tot înainte) și literatură pentru copii (Aventurile lui Arik, Arik și mercenarii, Ferbonia, Vertijia, Călătoria lui Medilo, Spionul KME și, sub pseudonimul Robert Ersten, Cum am supraviețuit clasei a VIII-a și Cum să spui te iubesc). A fost nominalizată la premii naționale și internaționale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a apărut în germană, în 2008, Cerul din burtă a fost publicat în suedeză (2013), în bulgară (2014) și în germană (2018), iar O pasăre pe sârmă s-a tradus în sârbă. Autoimun a apărut în bulgară în 2016. Selecţii din versurile Ioanei Nicolaie au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Mexic, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.

Citește mai mult
radu nițescu

Radu Nițescu (n. 1992, București) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București. A debutat în 2012 cu gringo (CDPL), volum care îl recomandă deja ca poet al noului discurs. Dacă până acum influențe din Bukowski și Ginsberg infuzau în mod evident estetica tânărului poet, același discurs e personalizat până la capăt în Dialectica urșilor (Casa de Editură Max Blecher, 2016). A citit la Poets in Transylvania, Zona Nouă, Street Delivery Bucharest, Poezia e la Bistrița, FILIT, Sofia: Poetics. Este desemnat Tânărul scriitor al anului 2020 pentru Satao (Casa de Editură Max Blecher, 2020), volum care îl confirmă ca poet major în spațiul autohton și nu numai.

Citește mai mult
ro_RO