radu nițescu

Radu Nițescu. „Scrisul a avut și un efect terapeutic”

Interviu realizat de Darius Brașov în urma câștigării Premiului special la secțiunea „Literatură română modernă și contemporană” în cadrul BEST Letters Colloquia, ediția a VIII-a (Facultatea de Litere – Universitatea din București, 29-30 octombrie 2021)

Radu Nițescu (n. 1992, București) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București. A debutat în 2012 cu gringo (CDPL), volum care îl recomandă deja ca poet al noului discurs. Dacă până acum influențe din Bukowski și Ginsberg infuzau în mod evident estetica tânărului poet, același discurs e personalizat până la capăt în Dialectica urșilor (Casa de Editură Max Blecher, 2016). A citit la Poets in Transylvania, Zona Nouă, Street Delivery Bucharest, Poezia e la Bistrița, FILIT, Sofia: Poetics. Este desemnat Tânărul scriitor al anului 2020 pentru Satao (Casa de Editură Max Blecher, 2020), volum care îl confirmă ca poet major în spațiul autohton și nu numai. 

Radu, încă din 2016 ești o voce puternică în poezia contemporană. Dincolo de toate premiile care ți-au fost acordate, care e cea mai mare satisfacție privind scrisul într-un mediu literar (din păcate) minor?

Mi s-a părut mereu puțin riscant să folosești termeni ca major, minor, mare, mic și alții de genul când vorbești despre literatură – sau despre o literatură sau un mediu literar… Dar lăsând asta la o parte, satisfacțiile cele mai mari pe care mi le-a adus scrisul sunt, aș zice, de două feluri: mai întâi, am cunoscut o grămadă de oameni foarte faini, și o parte zdravănă din prietenii mei cei mai apropiați au o legătură cu scrisul; pe de altă parte, să scriu m-a ajutat de multe ori să trec peste un moment sau altul, scrisul a avut, pentru mine, în bună măsură, și un efect terapeutic.  

În cel mai recent volum al său – Thanato Hotel (Casa de Editură Max Blecher, 2019) –, Livia Ștefan folosește versuri din Dialectica urșilor ca motto pentru propriul volum: „ce face un om/ lăsat singur în/ mintea/ lui”. E un intertext remarcabil, ce a însemnat acest dialog dintre volumele voastre pentru tine?

Noi am debutat în același an, 2012, la Casa de Pariuri Literare; patru ani mai târziu am publicat fiecare cel de-al doilea volum – Dialectica urșilor și Lolita32 – din nou, la aceeași editură: Casa de Editură Max Blecher. Am avut destule lecturi împreună și am devenit prieteni buni. Cu a treia carte mi-a luat-o înainte, Thanato Hotel, apărut în 2019… Cât despre versurile acelea pe care le-a ales ca motto, îmi amintesc momentul în care am aflat de asta și ce mult m-a bucurat, cred că am fost fericit zile bune la rând și nici nu mai știam de ce. Foarte faină poezia Liviei, citiți-o!

Ai vreun ritual al scrisului? Lucrezi zilnic la texte sau există vreun moment propice pentru scris?

În ultimele luni, de când s-a cam terminat vara, n-am mai scris aproape nimic, doar am notat într-o agendă fel de fel de idei, sau versuri, strofe etc. Mai demult, n-aveam niciun ritual, mă așezam la laptop când îmi surâdea și îmi vedeam de treabă o oră, două, apoi reveneam la textul cu pricina în altă zi și mai lucram la el și tot așa. De când am un program mai bătut în cuie (job etc.), tot îmi doresc un ritual de care să mă țin, mă gândeam să fac o zi, sâmbăta, să zicem, zi în care să-mi iau timp să mă uit pe ce-am mai notat în timpul săptămânii în diverse locuri și să văd ce fac cu respectivele notițe și tot așa; mai multă organizare, mai mult plan. Probabil că e primul pas spre a începe să scriu și proză, ceea ce mi-aș dori.

Cum arată o zi din viața ta?

Ca un arc de cerc, ca un curcubeu. Începe cu alarma (telefonul face ca un cuc) și se termină (în ultimele săptămâni) c-un episod din The Simpsons. Dimineață m-a trezit la 5-6, cred, un mesaj din acela de la Ro-Alert, despre un incendiu prin Popești-Leordeni. N-am mai reușit să adorm, am citit din cărțile cumpărate ieri de la Iarmarocul de Poezie care s-a ținut weekendul acesta la Londohome. Mi-am făcut ceva de mâncare. Acum mă pregăteam să plec spre Institutul Blecher, unde se lansează volumul de debut al Adelinei Pascale, maki for 2, și antologia cu poeți tineri din Ungaria, tradusă de Mihók Tamás, Către Saturn, înot. Sigur, azi e duminică; o zi mai liberă ca altele.  

Dialectica urșilor e unul dintre volumele reprezentative pentru perioada 1990-2020 în Istoria… lui Iovănel. Mai putem vorbi astăzi de critică literară? Iar dacă răspunsul e afirmativ, ce înseamnă aceasta pentru tine?

Cu siguranță putem vorbi și astăzi despre orice, dar despre critica literară nu-s eu omul care să vorbească.

Pe lângă exercițiul de poezie cu formă fixă în Satao („un loc magic,/ unde nu-i ca în basme,/ cu trei dorințe,/ e lumea reală,/ un fel de boală,/ jumătate a ta,/ jumătate universală,/ și acolo peștele,/ dacă-l prinzi,/ îți dă exact ce-ți lipsește”), ai publicat câteva vilanele și pe pagina Mafia Sonetelor. Crezi că poezia formală ar putea institui un nou tip de discurs sau e aceasta un simplu exercițiu de stil?

Se tot leagă numele meu de toată treaba asta cu forma fixă, dar e o exagerare, sunt poeți (și chiar din generația mea, nu mai zic din alte literaturi) care fac asta cu mai mult interes / haz / pricepere / dorință, până la urmă, decât mine. Dar da, sunt convins că zona n-are limite și poate evolua oricât.

Există câțiva poeți de vază care au demonstrat că pot scrie atât poezie, cât și proză la fel de bine. Primii la care mă gândesc sunt Andrei Dósa și Vlad Drăgoi. Te-ai gândit vreodată să scrii și proză?

Cum spuneam mai devreme, da, mi-aș dori. Timp să găsesc și suficientă coordonare. Până acum n-am scris decât puțină proză și nici n-am vrut s-o public. Dar îmi doresc să pot stăpâni tot ce cere proza ca să o poți scrie (bine) și să-mi găsesc timp să o scriu.

Numește câteva lucruri din realitatea imediată pe care le consideri cu adevărat poetice.

Uite, acum m-ai prins acasă, seara, e în jur de 12 noaptea – m-am întors de la Blecher-ul la care spuneam mai adineauri că vreau să merg – și poate poza asta pe care o am pe birou cu mine, pe la vreo 4-5 ani, desfăcând un cadou de Crăciun, care nici nu mai știu ce era, dar luându-mă după privirea copilului din poză, îmi plăcea și parcă nu prea, parcă așteptam să fie altceva în cutia aceea. Altfel, toată seara petrecută la Londohome, lansarea antologiei făcută de Mihók și a volumului Adelinei și toată poezia pe care am ascultat-o acolo.

Întorcându-ne 10 ani în urmă la finalul liceului, există vreun alt traseu pe care ai fi vrut să îl urmezi?

Nu, nu cred.

Dacă ai putea schimba un singur lucru la „lumea literară” din spațiul românesc, care ar fi acela?

Nu-s foarte familiar cu tot ce poate însemna „lumea literară” din spațiul românesc – deși probabil că urmăresc cât de mult pot din ea. Știu și eu – poate mi-ar plăcea ca oamenii să colaboreze mai mult și să se certe mai puțin. Mie nu-mi place să mă cert, și cred că de fapt nimănui.

Cine e Radu Nițescu atunci când nu e poet?

Același, tot ăla, nu-s în stare să trăiesc mai multe vieți în paralel, tot respectul pentru cine poate s-o facă.

Darius Brasov
Darius Brașov

Darius Brașov (n. 2001, Iași) este student al Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A publicat poezie pe platformele online Noise Poetry și O mie de semne. A publicat poezie și cronică de carte în revista Timpul. A citit în cadrul cenaclului Junimea XXI și în cadrul Maratonului de Poezie organizat de Simona Popescu & Litere București. În prezent locuiește în Iași, unde organizează lecturi publice adresate animalelor sale de companie. Este chitarist și membru fondator al formației Țepeche Mode, de care doar el a auzit.

Din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ro_RO