Henrique Mota este fondator și editor al editurii Princípia din Portugalia. După ce a studiat Dreptul la Universitatea Catolică din Portugalia și Relațiile Internaționale la Universitatea Johns Hopkins, a urmat o carieră academică și una jurnalistică. În 1997, Henrique Mota a fondat Princípia, la început o editură academică, care are acum șase imprinturi, acoperind și genuri neacademice. Între 2016 și 2018 a fost președinte al Federației Editorilor Europeni, având multiple inițiative în apărarea libertății de publicare și în consolidarea legii drepturilor de autor.
Etichetă: editura

Livia Stoia este agent literar. În 2003 a fondat agenția care acum îi poartă numele, Agenția Literară Livia Stoia, fiind una dintre cele mai importante agenții regionale din Europa de Est. Din 2020 deține și conduce Ilustrata Agency, o agenție literară fondată în Barcelona în 1991. Livia a absolvit Politehnica la Iași și Sociologia la Cluj. Când nu vinde drepturi de autor sau nu citește, Livia aleargă la semimaratoane și maratoane. Și face toate astea cu o plăcere contagioasă.

Laura Câlțea coordonează imprintul de nonficțiune, ORION, al editurii Nemira, unde până acum câțiva ani a condus colecția Nemi, dedicată literaturii pentru copii. Blogul unei cititoare de cursă lungă este locul unde Laura scrie în

Andreea Caleman este traducătoare din suedeză și engleză. A tradus cărți scrise de Fredrik Backman, Tove Jansson, Astrid Lindgren, Selma Lagerlöf, Lois Lowry, Ellen Raskin (și alții). Andreea este și călătoare, și o cititoare pasionată,

Mihai Iovănel este critic și istoric literar. A publicat recent la Polirom Istoria literaturii române contemporane (1990-2020), iar înainte Ideologiile literaturii în postcomunismul românesc (Editura Muzeul Literaturii Române), Roman polițist (Tact) și Evreul improbabil. Mihail