Mădălina și Edward

Mădălina Marinache și Edward Vasile sunt studenți la Masteratul de Teoria și Practica Editării în cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București. Mădălina a absolvit Facultatea de Litere, colaborează ca redactor cu o editură și-i place poezia română contemporană. Edward a absolvit Facultatea de Istorie, cântă la chitară și-a început să-i placă poezia română contemporană.

Citește mai mult

Nicoleta Simionescu este profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național Iulia Hasdeu din București și ține un seminar de literatură română postbelică la Facultatea de Litere a Universității din București, unde lucrează la o teză de doctorat. După ce a abandonat un job în marketing, a intrat în învățământ, unde a-nvățat că poate schimba vieți dacă-și păstrează entuziasmul și tenacitatea în a nu accepta „lasă-că-merge-așa-urile” și „nu-se-poate-urile” întâlnite la tot pasul. Coordonează echipele participante la concursul Humanitas în licee, organizează întâlniri cu scriitori, își îndrumă elevii spre proiecte și activități care să le pună talentele în valoare și-ncearcă să găsească noi metode prin care să le arate că merge și altfel și că se poate întotdeauna mai mult.

Citește mai mult
ro_RO