Athena Băloiu

Athena Băloiu este librăreasă la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Lucrează aici din 2019, iar înainte de asta a lucrat la librăria Cărturești Băneasa și a colaborat la British Council. În 2022 a absolvit Facultatea de Limbi Străine (engleză-japoneză) din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, iar acum își poate exersa limbile învățate și pentru a-i îndruma pe turiștii străini prin librărie sau prin București.

Citește mai mult
Ana Niculescu_by Alex Gâlmeanu

Ana Niculescu este Manager de Comunicare și Relații Publice la Cărturești. Face parte din echipa Cărturești din 2008, dar din 2014 coordonează felul în care brandul Cărturești interacționează cu partenerii și clienții. Îi plac infuziile de lemongrass, coji de măceșe, frunze de căpșun sălbatic, frunze de mur sau busuioc. Citește nonficțiune dimineața și poezie sau romane seara.

Citește mai mult

Adina Vasile este directorul executiv al editurii Publica. A lucrat în librării, iar de 11 ani face din toate câte puțin la Publica. Adina urmărește viața unei cărți de la o idee pe 2-3 pagini până când iese din tipar, ajunge în librării și apoi în mâinile și mai ales în mințile cititorilor. Es-te o profesionistă care nu caută greșelile, ci soluții rapide și creatoare de a le rezolva. Este un editor care prețuiește întâlnirile cu cititorii, de la care-și alimentează entuziasmul cu care în-grijește, vinde, distribuie, promovează și citește cărțile.

Citește mai mult

Ana Sipciu a deschis librăria Asteroidul B 612 în 2019, cu puțin înainte de Crăciun. În Cotroceni, pe strada Doctor Carol Davila, Asteroidul găzduiește unele dintre cele mai frumoase cărți pentru copii traduse în românește, dar și pe Claire, unicornul-protector. După ce a fost Industry Manager la Google, Ana a decis să-și transforme o veche pasiune în job și activitate zilnică. Iar cărțile fac casă bună cu entuziasmul și optimismul. Căci mai optimist și mai voios dect Ana este doar peretele de colorat din librărie, după o sâmbătă plină de copii.

Citește mai mult
ro_RO