Ana Niculescu_by Alex Gâlmeanu

Ana Niculescu. Cărturești și ingredientul secret

Ana Niculescu este Manager de Comunicare și Relații Publice la Cărturești. Face parte din echipa Cărturești din 2008, dar din 2014 coordonează felul în care brandul Cărturești interacționează cu partenerii și clienții. Îi plac infuziile de lemongrass, coji de măceșe, frunze de căpșun sălbatic, frunze de mur sau busuioc. Citește nonficțiune dimineața și poezie sau romane seara.  

De aproape opt ani ești Manager de Comunicare și Relații Publice la Cărturești, după ce mai mult de cinci ani fuseseși Coordonator de Evenimente și Relații Publice. Cum arată ziua ta de lucru acum și cum diferă activitatea față de făceai până în 2014?

 

Ziua de muncă e la fel de plină de neprevăzut ca întotdeauna, dar de când cu pandemia ea se întâmplă mai mult de acasă, uneori purtând pijamale și e lipsită de reperele fixe care punctau cele 8 ore de la birou – prânzul cu colegii în Grădina Verona și plimbarea printre rafturile librăriei când îmi oboseau ochii de la calculator sau căutăm puțină inspirație. Mereu apar lucruri și propuneri noi – un telefon ca să stabilim o lansare, în online de data asta, un parteneriat pentru un proiect care are nevoie de promovare ori găzduire, o fereastră de chat ca să discutăm o schimbare în live-ul din acea seară de pe pagina de facebook Cărturești, o cerere de interviu de la o televiziune, un mesaj pe whatsapp de la un student care vrea sa filmeze câteva cadre în Carusel pentru filmul de absolvire. Și apoi depinde de zi. Marțea e ședința de lucru cu colegii de departamente  în care discutăm toate proiectele din săptămână, joia e întâlnirea cu colegii din celelalte departamente, vinerea brainstorming pentru vreo campanie.

Dacă ne uităm la contextul general munca unui om de comunicare s-a mutat și mai mult în online din 2014 încoace. Presa culturală clasică nu mai există cu câteva excepții. Iar de când cu pandemia și evenimentele au devenit live-uri pe diverse canale de social media. Altă schimbare majoră e saltul pe care l-a făcut Cărturești în ultimii ani ca prezență în multe orașe, în 2019 am deschis nu mai puțin de 12 librării. Iar la un nivel micro, să spunem, mă concentrez mai mult pe ce se întâmplă în bucătăria internă, încerc să înțeleg fiecare om din echipă, să-l ajut, să îl sprijin ca să poată fi cât mai creativ și mai inspirat.

 

Cred că ai organizat sute de evenimente mai mici sau mai mari în 13 ani de Cărturești. Ai vreunul care ți-e cel mai drag?

 

Cărturești găzduiește anual mai bine de 500 de evenimente de la lansări și seri de lectură la dezbateri, conferințe, ateliere pentru copii, expoziții, mici concerte. Fiecare din ele e încărcat de emoția unui autor sau a unei echipe care își lansează cartea ori proiectul în lume. E ziua cea Mare pentru fiecare dintre ei și nu ai cum să nu te conectezi la emoția asta. Așa că nu am un eveniment anume pe care îl consider special, mai degrabă vad cu ochii minții o serie de flashback-uri: bucuria de a-l întâlni pentru prima orară pe Ioan S. Pop într-o seară geroasă de ianuarie când la eveniment au fost doi sau trei oameni, murmurul a 100 de voci care citesc poezii în același timp și apoi hârtiile cu versuri care zboară prin golul central din Carusel la flashmobul organizat împreună cu Arcen de Ziua Internațională a Cărții, doamnele de la Grădina Botanică, de unde am împrumutat palmieri pentru un „book spa” răsărit în ceainăria din Verona, care veneau în fiecare zi tocmai din Cotroceni ca să îngrijească plantele, ochii albaștri ai lui Mihail Șișkin și faptul că ni s-a stricat samovarul la lansarea lui, un alt eveniment în care am rămas fără cărți și am dat fuga la colegii de la Humanitas ca să mai aduc câteva pentru cititorii care își doreau un autograf, mansarda plină cu designeri români și obiectele lor năzdrăvane la debutul proiectului ROD, zâmbetele oamenilor de pe Arthur Verona când e Street Delivery, n-am mai văzut niciodată atât de mulți bucureșteni zâmbind, lacrimile de emoție ale lui John Green provocate de sutele de tineri cititori strânși pe Zoom la FestivalYA ca să îl cunoască. Și aș putea continua așa o mie și una de nopți.

 

Pandemie sau nu, atragerea publicului în librărie pare să fie o continuă provocare. Pe care-o înfruntați cu supercreativitate și curajul de a pune în practică idei care par să fi fost spuse la mișto. Cum a fost taraba de cărți din Piața Obor când ați deschis Cărturești Veranda – care m-a dat pe spate (și nu neapărat dintr-o empatie localistă, pentru că-i la doi pași de casă). Genul acesta de evenimente, dar și liniile directoare legate de organizare, achiziții, comunicare sunt generate și coordonate de la centru, sau fiecare librărie are autonomie și se desfășoară cum vrea?


Există un centru care e mai mult simbolic – valorile Cărturești, lucrurile pe care juniorii le învață la Școala Librarilor de la colegii lor seniori, preocuparea pentru cititori, curatorierea atentă a produselor, a parteneriatelor. Și idei care pot veni de oriunde. Uneori la mișto, cum spui tu… alteori din îndrăzneala de a crede că e posibil să faci lucruri care la prima vedere par nebunești sau un pic ciudate. Un pop-up Cărturești la Oradea, acum 10 ani, pornit de la un mesaj pe facebook scris de doi liceeni care își doreau un Cărturești la ei în oraș. Au primit atunci în dar o librărie-efemeridă de o zi. O altă librărie, cea de la Buzău, care sperăm să fie acolo pentru multă vreme, deschisă în urma unei petiții pornite de o cititoare. O degustare de poezie organizată la sugestia lui Genevieve Fieraru, librar la Verona, care a purtat o zi întreagă prin librărie o tăviță cu shot-uri din bucățele de hârtie pe care erau notate versuri. Răvașe nărăvașe născute în conversațiile din biroul de Comunicare. Un silent book party organizat cu realizatorii podcastului Față/Verso în care invitații purtau căști și ascultau fiecare episodul preferat de podcast.

Ana Niculescu © Ana Vitan
© Ana Vitan

Și care e rata de conversie a acestor artificii de marketing și comunicare? Cât și cum ajung ele să aibă impact concret în activitatea librăriei?

 

Habar n-am care e rata de conversie. Pentru că nu le măsurăm niciodată așa. Uneori contează că noi ne-am simțit bine și alături de noi, iată, și cineva ca tine care a ținut minte taraba cu cărți de la Obor. Și altcineva care a ținut minte o carte care l-a marcat sau hârtia de împachetat cadouri ilustrată special pentru noi de Georgiana Chițac, sau cum cade lumina la Modul printre plantele din grădina interioară. Toți acești clienți ne-au arătat că ne sunt alături când librăriile au fost închise câteva luni, când noi veneam după un an în care inaugurasem alte 12 noi librării, deci făcusem investiții uriașe. Cititorii au comandat cărți mai mult ca niciodată, și-au rugat prietenii să comande de pe site-ul nostru, iar când am redeschis s-au întors în număr foarte mare în librării. Ei ne-au ținut în viață, fără sprijinul lor și al editurilor și al partenerilor acum probabil că nu mai aveam această conversație. Și poate că impactul de care vorbești se vede, de exemplu de Crăciun, când cunoscuții care nu s-au mai întâlnit de 2 ani din cauza pandemiei se reîntâlnesc în Cărturești, fiecare dintre ei cu brațele pline de cărți, și încep să discute chiar în mijlocul librăriei, și în timp ce stau de vorbă mai apare un amic comun cu cei doi copii de mână.  Și e așa un firesc și o sărbătoare să cumperi cărți pentru cei dragi de aici.

 

Povesteai într-un interviu despre eforturile financiare care au stat la baza creării Cărturești Carusel și, mai recent, a lui Cărturești Piața Victoriei din Timișoara. În afară de investiții, planuri de arhitectură și de design interior, îmi imaginez că lansarea unei noi librării presupune și un plan de comunicare. Cum și de când începi să te implici în proiectul unei noi librării?

 

Planul de comunicare începe să fie creat încă de când primim schițele cu propunerile de amenajare de la arhitecți. Aproape fiecare librărie are un design unic, elemente care se întâlnesc doar acolo și o poveste în spatele lor, pe care încercăm să o spunem în postări de Facebook, fotografii pe Instagram, comunicat de presă. Urmează apoi întâlnirea cu noii colegi care vor fi gazdele locului, discuții despre cum e la ei în oraș și cum ar vrea să fie librăria. Discuții detaliate cu vreun coleg pasionat de social media care se va ocupa de pagina locală de Facebook sau de Instagram, dacă poți să îți imaginezi avem 29 de conturi locale de Facebook, 26 de conturi de Instagram și, mai nou, unul de TikTok care crește rapid. Conceptele speciale de librărie cum e Cărturești Operei din Timișoara sunt anunțate de un eveniment de lansare în care invităm personalitățile locale, trupe muzicale, performeri. Pentru afișul de deschidere colaborăm cu un ilustrator care locuiește acolo, de exemplu, la Timișoara am lucrat cu Livia Coloji. Iar în librăriile unde nu organizăm un eveniment de deschidere pregătim mici surprize pentru cititori: cadouri la prima vizită, cum ar fi ceaiuri sau cărți sau un semn de carte special, un magnet cum a fost cel care afirmă că „în această casă se citește”.

magneti în această casă se citește

Librăriile Cărturești au ajuns în numeroase orașe din țară. În care dintre ele a fost cea mai mare discrepanță între așteptări și rezultate? În bine sau în rău.

 

A fost o surpriză foarte plăcută vizita mea la Chișinău, după deschiderea primei librării de acolo, în 2019. Am descoperit foarte mulți oameni care știau brandul Cărturești, vizitau și cumpărau din librăriile noastre când veneau în România și care au primit cu mare încântare vestea că vor putea găsi chiar la ei acasă cele mai noi și mai bune apariții editoriale de peste Prut. Așa că pe 1 decembrie anul trecut a urmat deschiderea celei de-a doua librării din Chișinău, una dintre cele mai frumoase librării din lanț, în cadrul Muzeului de Istorie, pentru a cărei campanie de comunicare am lucrat  împreună cu o agenție locală extrem de creativă și dinamică – Piko, https://www.piko.rocks/about.

Proiectele care au nevoie de niște ursitoare mai bune sunt cele de laborator, foarte experimentale, care fac un pas în lateral față de formula obișnuită, sa zicem. De exemplu libraria Fandom, o librărie specializată în comics și manga, deschisă poate prea devreme pentru piața din România și reconvertită în Cărturești & Friends împreună cu minunatul librar Vlad Niculescu.

 

Spuneai în același interviu că fiecare librărie Cărturești are profilul ei și comunitatea ei specifică. Dacă pentru librăriile „de sine stătătoare” (nu am găsit un termen mai bun) este ușor de observat, pentru cele din malluri lucrurile par să se complice. Cel puțin la prima vedere, ele par să fie mai greu de diferențiat. Cum le individualizați vocile acestora din urmă și care e dinamica lor în cadrul rețelei Cărturești?

 

Din păcate cele mai multe orașe din România printre care și Bucureștiul nu au artere comerciale, pietonale. Deschiderea încă unui Carusel ar presupune un efort financiar colosal care nu e posibil fără susținerea autorităților locale și centrale. Dar asta e altă discuție. Vrem nu vrem, mall-urile sunt niște noduri comerciale ale orașelor. Și cei care merg acolo, și își petrec o zi întreagă de weekend, au diverse interese și nevoi. Caută ceva bun de citit sau un cadou sau o carte pentru la școală. Și atunci e important să fii în proximitate, lângă casa omului. Și el se atașează de locul respectiv pentru că e librăria lui de cartier, începe să cunoască librarii, poate intră în vorbă cu ei, poate îi recomandă cărți. Librarii își cunosc și ei încet, încet cititorii, le învață gusturile, le pun pe raft cărți pe care și le doresc sau le caută sau nici măcar nu știu că le caută încă. Iar alteori simt nevoia să își tragă puțin sufletul după atâtea cumpărături și intră în librărie unde e dintr-odată mai puțin zgomot, mai puțină agitație. Muzica e plăcută, pașii se adâncesc în mochetă, descoperă un album se așază pe fotoliu și încep să răsfoiască. Așa că lucrurile nu stau foarte diferit de librăriile stradale.

 

Cine reprezintă concurența librăriilor Cărturești? Alte librării offline, librăriile online, site-urile proprii ale editurilor?

 

Rețelele de socializare, abundența de informații, telefonul mobil care ne trimite notificări la fiecare minut? Cred că lucrurile acestea ne fac să citim mai puțin, dacă nu suntem atenți la ele și nu avem o relație echilibrată cu ele. Într-o piață de carte atât de mică și fragilă precum cea din România fiecare librărie care se închide sau editură care dispare reprezintă o pierdere și a amenințare a întregului ecosistem. Oricare jucător are un rol decisiv în creșterea pieței, în facilitarea accesului la carte, atât timp cât o face într-un mod în care nu dăunează întregii industrii prin politici de preț agresive, discounturi la cărți apărute în librării de abia o săptămână, lipsa de viziune pe termen lung.

Și poate în anii ce vin aș acorda atenție zonei de self publishing, care în afară începe să ia amploare, și la felul în care o librărie poate colabora cu acest sector.

 

Mai ales în spațiul american, de câțiva ani, se duce bătălia asta, când mocnită, când vocală, între librăriile independente și marile lanțuri (ținta principală fiind, desigur, Amazon). Crezi că în piața românească de carte se poate vorbi de o astfel de diferențiere? Este Cărturești o amenințare pentru indie-urile românești?

 

Ne uităm la două modele de business total diferite. Amazon este un colos online care a lovit foarte tare în librăriile fizice. Cărturești este azi cel mai mare lanț de librării fizice din România și asta implică o responsabilitate a noastră și față de ceilalți jucători în industrie, pe care o luăm foarte în serios. Ne dorim să contribuim la profesionalizarea industriei, investim permanent în centrul logistic, în procese, lucru care e poate mai puțin cunoscut și acolo unde găsim uși deschise încercăm să ajutăm. De exemplu avem o relația de business cu o mică librărie de carte pentru copii, din Cotroceni, care ne place foarte mult. E vorba despre Asteroidul B612, desigur. Sau cu o librărie din Maramureș, Cartemma. Și nu sunt singurele, lista de colaborări e destul de lungă.

Pentru că ai pomenit de America, când am fost în Seattle, acum 2 ani în aprilie în preajmă Zilei Internaționale a Cărții, toate librăriile independente din oraș aveau un program comun de lansări de carte, sesiuni de autografe, lecturi, ateliere pentru copii. Cititorii făceau în zilele acelea un fel de tur al spațiilor culturale din oraș. Mi-ar plăcea mult să se întâmple și la noi asta când scăpăm de restricții. 

Carturesti_poza librari
Librari Cărturești © Alex Gâlmeanu

Citeam undeva că noii librari intră într-o etapă de formare, învățând de la colegii lor cu mai multă experiență. Asta după ce trec de interviu, care știu că este foarte serios, conținând și un test de cultură generală. Care sunt așteptările voastre de la colaboratori și care sunt instrumentele prin care-i motivați să le atingă?

 

Dacă spațiile fizice sunt trupul, librarii sunt inima brandului. Și ea bate mereu pentru cărți, muzici, filme și mai ales pentru cititorii care ne calcă pragul. Cel mai important e că librarii sunt foarte diferiți. Căutăm colegi care să ne completeze, nu să ne aprobe în tot ce propunem. Creăm echipe care cresc prin efervescența produsă de minți diferite aduse laolaltă. Unii sunt vorbăreți și gata oricând să înfiripe o discuție cu un client, alții sunt mai retrași și îți povestesc doar în pauza de țigară despre pasiune lor pentru romane grafice sau filmele noir. Le împărtășim lucrurile învățate în 20 de ani de existență și încercăm să le dăm microbul ăsta al pasiunii pentru librărit la școala internă organizată pentru ei. Și apoi le oferim cât mai multă autonomie.

Întrebarea pe care ne-o punem mereu e cum putem să facem ca jobul din Cărturești să le servească mai departe în ce fac. Mulți sunt studenți, la prima slujbă și de aici pleacă spre alte zări și e important cu ce pleacă de la noi. Cei care rămân și își dezvoltă cariera de librar, dar și cei care scriu cu noi o proză scurtă își trag energie și motivație din ce se întâmplă zi de zi în librărie. Zâmbetul de pe fața cititorului când îi întinzi o carte pe care o caută la raft și nu reușește să o găsească, satisfacția de a recomanda o carte pe sufletul omului, bucuria descoperirii titlurilor noi, abia sosite de la tipar, lucrurile superinteresante pe care le afli de la clienți. Astea sunt motivele pentru care vrei să lucrezi ca librar.

 

Librăriile fizice sunt secundate de Cărturești.ro, „o librărie, cu tot ce înseamnă aceasta”, cum spuneți pe site. Diferă profilul cumpărătorilor față de cei „fizici”? Cum ați reușit să faceți trecerea de la experiența senzorială presupusă de vizita într-o librărie la comportamentul fast-buy din online?

 

Nu o văd ca pe o trecere, ci ca pe un amestec al celor două forme de a descoperi și cumpăra cărți. Așa cum sunt și viețile noastre care pendulează între digital și lumea fizică. Există acum cititori de tipul fast-buy în librărie care poate și-au făcut partea de căutare în online și vin deja cu lista de cărți pregătită știind exact ce se găsește pe raft. Sau într-una dintre vizitele în librărie răsfoiesc una, două cărți și apoi pleacă fără să ia nimic și într-un weekend ploios, când n-au chef să iasă în oraș intră în librăria online și își comandă acele cărți. Cred că e important să luăm ce e mai bun din ambele lumi și să fim mereu în proximitatea cititorilor, indiferent unde înseamnă asta.

Ana Niculescu © Alex Gâlmeanu
© Alex Gâlmeanu

Este deja un loc comun faptul că librăriile Cărturești nu sunt doar spații de comercializare a cărților. Nici măcar doar a cărților, muzicii, ceaiului și a altor produse artistice, ci experiențe culturale de-a-ntregul. Cum se pot menține toate acestea laolaltă și cum se evită trecerea liniei fine dintre „experiență multisenzorială” și „cu de toate”?

 

Ne place să spunem că diversitatea e ingredientul nostru secret. Punem la raft împreună produse pe care alții n-ar ști să le combine. Nu ne e teamă că aducem prea multe lucruri printre cărți. Dar vorbim aici de o diversitate bine aleasă prin discuții aprinse între noi, argumente pro și contra despre un produs sau altul, un eveniment sau altul care își au ori ba locul în librărie. Ne bazăm mereu când alegem pe cunoștințele dobândite de colegii pasionați de un anumit gen literar, de yoga ori design interior, mergem la târguri de specialitate, consultăm cataloage, ascultăm feedbackul de la clienți. E un proces continuu de căutări, curatoriat, experimentare, eroare-învățare, rafinare.

 

Anul trecut Cărturești Verona a fost numită librăria anului în cadrul London Book Fair International Excellence Awards. În motivația juriului au fost amintite activitatea voastră online și Bursele de creație literară oferite scriitorilor români. Care crezi că au fost criteriile decisive acum în comparație cu 2018, când Cărturești Carusel a ajuns pe lista scurtă? Și ce impact are acest premiu pentru voi în piața românească de carte?

 

În Against Amazon and Other Essays criticul spaniol Jorge Carrión considera acest premiu unul dintre cele mai relevante din industrie pentru că ia în considerare impactul asupra comunității pe care îl are o librărie. Bursele de creație literară oferite scriitorilor români au fost extrem de bine primite și de cititori, și de scriitori care nu au primit aproape deloc sprijin de la autorități în acești ani în care sectorul cultural independent a fost grav afectat de restricțiile impuse de pandemie. Sperăm să apară cât mai multe astfel de programe în viitorul apropiat.

Apoi a fost efortul intens de a păstra relația cu cititorii, de a nu pierde contactul cu ei când totul s-a închis în oraș. De aici a apărut ideea foarte mișto a unui festival online dedicat literaturii young adult, FestivalYA; evenimente cu terapeuții de la Institutul pentru Studiul și Tratarea Traumei despre sănătatea mintală, discuții cu cititorii pe social media în care librării le recomandau cărții, selecții de jocuri, jucării, volume de povești pentru părinții care lucrau de acasă cu copii. Cred că toate lucrurile asta au contat.

De curând, într-o scrisoare adresată Bucureștiului, Ioana Pârvulescu amintea de frumusețea librăriilor din acest oraș. Librării care apar în topuri internaționale, în ghiduri turistice, reportaje. Cred că acest premiu aduce un fel de recunoaștere tuturor acestor locuri speciale, construite în jurul cărților și cititorilor care le țin vii.

Ana Niculescu © Ana Vitan
© Ana Vitan

Până nu de mult, credeam că pandemia este cea mai mare provocare din viețile noastre. Între timp, la o mie și ceva de kilometri de București se duce un război cum nu ne imaginam că mai este posibil în secolul XXI. Cum afectează războiul din Ucraina viața cărților și a oamenilor din jurul lor? 

Două lucruri mi-au venit imediat în minte când am citit întrebarea ta. Primul – un articol despre o librăreasă din Liov, Romana Iaremyn, de 27 de ani, care salvează cărți din calea bombelor lui Putin. În subsolul librăriei, folosit ca adăpost antiaerian și loc de lectură pentru copii, protejează nenumărate volume aduse din Harkov, oraș parțial încercuit de armata rusă și bombardat aproape zilnic. Sigur, povestea impresionează dacă se termină chiar aici. Dar, pe departe cel mai emoționant detaliu al articolului este că aceste volume nu stau închise în cutiile albe în care au fost transportate. Mamele însoțite de copii, care fug din calea războiului și care se refugiază temporar în Liov, împrumută cărți ca să-i calmeze și distragă pe cei mici de la groaznica realitate. Și asta nu se întâmplă doar în Liov. Se întâmplă și în București, Cluj, Iași ori Chișinău. Ucraineni au venit în librării, la câteva zile după ce au trecut granița, lăsându-și în urmă toate bunurile personale, să caute cărți pentru copiii lor. Să le citească povești înainte de culcare. Într-un pat și o țară străine poveștile sunt spațiul lor familiar, sunt acasă. Și în acest context vreau să îi menționez pe cei de la Do Little Reading – Cluj Books Hub, care au înțeles imediat această nevoie a părinților și copiilor deopotrivă și au pus la punct, în diverse spații din Cluj, niște mini biblioteci cu cărți în limba ucraineană pentru cei mici. Găzduim și noi un astfel de colț de bibliotecă în librăria de la Cluj și urmează să facem câteva în București și Brașov. Iar acțiunea celor de la Do Little Reading e doar unul dintre numeroasele exemple de lucruri extraordinare pe care societatea civilă din România le-a pus în fapt pentru ajutorarea vecinilor noștri.

Iar al doilea lucru ar fi poeziile lui Moni Stănilă, scrise în rezidența de la Vila Golescu, din Câmpulung Muscel, în cadrul Burselor de creație Cărturești. Poeta a venit de la Chișinău, pe 1 martie, la cîteva zile după ce a început războiul ăsta absurd și de neînțeles, așa cum spui și tu. În Chișinău auzea tunetul bombelor care distrugeau orașe și vieți din Ucraina și a venit în liniștea de la Golescu ca să poată să-și audă gândurile care sună cam așa:

După ce marile orașe ucrainene au fost arate de bombe

nu mai e loc de întoarcere. Lumea, așa cum o știam,

a dispărut cu fiecare copil ucis. Cu fiecare clădire

pusă la pământ.

Probabil așa vin bolile incurabile în viața unui tânăr.

Diagnosticul rostit și totul s-a schimbat definitiv. Moartea

nu mai e o prezență fără miros. Primește trup în trupul tânăr.

Îmi doresc să nu aflu niciodată sentimentul ăla

care invadează fiecare celulă când medicul spune:

e fără întoarcere.

Lumea în care am crescut a fost spulberată chiar dacă

văd limpede că frasinul crește la fel de lent, iar ghioceii

refuză să crească la temperaturi sub zero grade. Acceptarea,

resemnarea, mersul mai departe. Supraviețuirea.

Cel puțin la bătrânețe

nu voi avea cui să povestesc: uite așa

era în lumea mea, uite pe așa timpuri

am iubit eu. Dar rămâne bucuria că

undeva în lumea peste care privesc de la balcon,

de cealaltă parte a planetei, e acum un copil microbist

care nu știe unde e Ucraina pe hartă. Și copilul ăla

își salvează toată ziua

imagini cu Mbappe în galeria telefonului mobil.

Dacă Ash Barty mi-ar fi plăcut mai mult decât Simona Halep

m-aș fi putut și eu muta în Australia, unde să alerg

prin deșertul cu canguri,

să țip ca în copilărie: eu sunt Nadia, eu sunt Nadia,

iar Rusia lui Putin să se ficționalizeze în creierul meu

după fiecare tură de deșert.

Care este perfect combo-ul tău în materie de carte, ceai, muzică și ceva dichis?

Combo-ul perfect nu e un combo:) Pentru că nu mai pot scăpa de multitasking la muncă, când am timp pentru mine prefer să fac lucrurile pe rând, unul câte unul. Citesc dimineața imediat ce deschid ochii. Nonficțiune. Acum am început lectura la Secolul singurătății. O pledoarie pentru relații interumane de Noreena Hertz. Seara e pentru poezie sau roman. Zilele astea mă joc cu Cartea plantelor și animalelor de Simona Popescu și admir măiestria lui Jaume Cabré din Confiteor. Prefer infuziile de plante în locul ceaiului. Așa că îmi place să scufund în apă fierbinte bucăți de măr, coajă de portocală, mentă, lemongrass, coji de măceșe, frunze de căpșun sălbatic, frunze de mur, busuioc, ulei de limetă dintr-un pliculeț pe care scrie Ayran Mint (atenție, product placement). Cât despre muzică, am ascultat ultima oară soundtrackul care mi-a plăcut mult de la o miniserie Netflix, Menajera. Dichisul e la cornet când iau înghețată cu aromă de tei de la Friddi.

Din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ro_RO