Ana Sipciu a deschis librăria Asteroidul B 612 în 2019, cu puțin înainte de Crăciun. În Cotroceni, pe strada Doctor Carol Davila, Asteroidul găzduiește unele dintre cele mai frumoase cărți pentru copii traduse în românește, dar și pe Claire, unicornul-protector. După ce a fost Industry Manager la Google, Ana a decis să-și transforme o veche pasiune în job și activitate zilnică. Iar cărțile fac casă bună cu entuziasmul și optimismul. Căci mai optimist și mai voios dect Ana este doar peretele de colorat din librărie, după o sâmbătă plină de copii.

Citește mai mult

Alexandra Dram Tătaru este director al departamentului de Copyright în cadrul editurii Litera. A studiat literatura comparată la Universitatea din București și are un master în Comunicare. Lucrează în domeniul editorial din 2008, timp în care și-a perfecționat abilitățile de recunoaștere a unei cărți bune și bine primite de cititori. Ziua ei de lucru se împarte între cărți, oameni și tabele excel, iar pe toate astea le ține la un loc cu o mare pasiune pentru ceea ce face.

Citește mai mult

Livia Stoia este agent literar. În 2003 a fondat agenția care acum îi poartă numele, Agenția Literară Livia Stoia, fiind una dintre cele mai importante agenții regionale din Europa de Est. Din 2020 deține și conduce Ilustrata Agency, o agenție literară fondată în Barcelona în 1991. Livia a absolvit Politehnica la Iași și Sociologia la Cluj. Când nu vinde drepturi de autor sau nu citește, Livia aleargă la semimaratoane și maratoane. Și face toate astea cu o plăcere contagioasă.

Citește mai mult
ro_RO