Jan Willen Bos - by Gaby Jongenelen

Jan Willem Bos. „Viața mea este împletită cu România și istoria ei recentă”

Jan Willem Bos este traducător din română în neerlandeză, interpret, scriitor, jurnalist, lexicograf. A studiat limba și literatura română la Universitatea din Amsterdam, dar și la Universitatea din București, unde a fost lector de neerlandeză între 1982 și 1984. A tradus peste 30 de volume, printre autorii acestor numărându-se Mircea Cărtărescu, Mihail Sebastian, Urmuz, Mateiu I. Caragiale sau Varujan Vosganian. Ca semne de apreciere și recunoștință pentru activitatea de promovare a literaturii și culturii române a primit numeroase distincții, atât din partea instituțiilor românești, cât și a celor neerlandeze, cum ar fi Romanian Business Award (2018) și premiul Martinus Nijhoff pentru traducere (2019 – oferit de Prins Bernhard Cultuurfonds). Tot în 2018, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer pentru Promovarea culturii din partea președintelui României.

Ați studiat limba română la Universitatea din Amsterdam, acolo unde a predat și Sorin Alexandrescu, care nu v-a fost doar profesor, ci, așa cum menționați undeva, un mentor, cel de la care v-ați contaminat de iubirea pentru cultura română. Pentru o fostă studentă la Litere (în București) această întâlnire sună aproape fantastic. Cum arăta o zi din viața dumneavoastră de student?

Secția pentru limba și literatura română, care aparținea catedrei de franceză, era foarte mică și nu aveam decât un număr foarte mic de colegi – și numai în primii ani de studii. După aceea aproape că primeam lecții particulare. Consecința era că trebuia să lucrez foarte mult singur, adică stăteam acasă (închiriam o cameră într-o casă veche pe canal) și citeam. Însă, eram în același timp bine integrat în viața socială din Amsterdam; am crescut și am făcut liceul în acel oraș îndrăgit, și aveam mulți prieteni. Am avut și alte activități: împreună cu niște prieteni am scos o revistă care s-a vrut literară, traduceam pliantele turistice pentru Publiturism și jucam fotbal (prost!) în fiecare weekend. Și spălam vasele într-un restaurant ca să fac bani pentru excursiile mele anuale în România. Spre sfârșitul studenției am început să traduc și texte literare.

Menționați într-un interviu de acum câțiva ani că ați debutat ca traducător din limba română cu Lunga călătorie a prizonierului de Sorin Titel, urmându-i Operele complete ale lui Urmuz. Asta se întâmpla la începutul anilor ’80. După aceea, pe lista scriitorilor traduși în neerlandeză i-ați adăugat pe Mateiu I. Caragiale (Craii de Curtea-Veche), Mihail Sebastian (De două mii de ani), Varujan Vosganian (Cartea șoaptelor). Cum ați reușit să convingeți editurile să-i includă în portofolii?

Majoritatea cărților pe care le-am tradus au fost propuse de mine la diverse edituri. Uneori trebuia să insist un pic… Astfel am reușit să o conving pe directoarea editurii Pegasus să scoată Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian. Bineînțeles, a contat mult că romanul era deja tradus în multe alte limbi, un argument puternic în fața unei edituri șovăitoare. Alte cărți au fost însă alese de editură, în general după ce autorul respectiv a repurtat un succes în alte țări sau dacă a existat vreun alt motiv pentru a publica un anumit roman. Un exemplu din prima categorie a fost De două mii de ani de Mihail Sebastian, apărut în Olanda la editura Bezige Bij în 2018 ca Sinds tweeduizend jaar. Editura a arătat un interes pentru roman după ce a fost publicat cu mult succes în Anglia, în traducerea lui Philip Ó Ceallaigh. Uneori o carte este aleasă pentru traducere din motive extraliterare, ca de exemplu Tinerețe fără tinerețe de Mircea Eliade, tradusă după ce s-a anunțat filmul de lungmetraj Youth Without Youth, bazat pe această nuvelă, realizat de faimosul regizor Francis Ford Coppola. Editura a presupus că un film al lui Coppola va aduce cu sine automat și un mare interes pentru carte, dar nu a fost chiar așa. În Olanda, filmul nici nu a rulat în cinematografe, fiind scos doar pe DVD. Interesant a fost cazul romanului Orbitor al lui Mircea Cărtărescu. De câțiva ani încercam să găsesc o editură care ar fi dispusă să publice trilogia, dar toate au dat înapoi aflând că este vorba de un roman de aproape 1500 de pagini. Marea cotitură a fost momentul în care a apărut în Germania primul volum în traducerea strălucită a lui Gerhard Csejka, primită cu laude în presa germană. Apoi am fost sunat de cinci edituri olandeze ca să mă întrebe dacă aș fi disponibil să-l traduc pe Cărtărescu. Până la urmă, cele trei volume au apărut la editura De Bezige Bij. Craii de Curtea-Veche a fost o ambiție de-a mea din anii studenției. Se numără printre cărțile mele preferate și am recitit-o de multe ori, mereu cu aceeași plăcere. Atunci, automat a venit și dorința s-o traduc – și din fericire Editura Pegasus a acceptat propunerea mea. Vreau să adaug că această carte a fost deosebit de bine primită de critică, cu multe recenzii elogioase.

Proaspăt Mare Ofiter cu Brandusa Predescu (ambasador) si Carmen Ducaeru (ICR Bruxelles)
Proaspăt Mare Ofițer cu Brândușa Predescu (ambasador) și Carmen Ducaru (ICR Bruxelles)

În 2014, împreună cu poetul și traducătorul Jan H. Mysjkin, ați tradus și publicat unele dintre poveștile lui Ion Creangă. Pare un experiment mai aventuros decât peripețiile lui Harap-Alb. Cum ați scos-o la capăt cu regionalismele și care a fost feedbackul publicului?

Publicarea basmelor lui Creangă a fost mai degrabă o coincidență. Am fost rugat de o fundație flamandă să traduc „Povestea lui Harap-Alb” pentru un proiect care viza publicarea unei serii de basme din mai multe țări. Desigur, rămâne deosebit de greu sau chiar imposibil să găsești echivalente convingătoare pentru țărănismele lui Creangă. Nu am optat pentru un dialect olandez sau flamand (în primul rând pentru că nu le cunosc!), ci pentru un limbaj mai popular, care mi-a ieșit destul de bine, judecând după reacțiile cititorilor. Apoi am descoperit că Jan Mysjkin tradusese toate basmele lui Creangă, mai puțin „Povestea lui Harap-Alb”. Am avut deci toate motivele să facem un volum.

Revenind la traducerea Orbitorului, ați colaborat cu Mircea Cărtărescu pe parcursul traducerii? Extrapolând, obișnuiți să țineți legătura cu scriitorii români (acolo unde este posibil, desigur) cărora le traduceți cărțile?

Nu pot să spun că a fost vorba de o colaborare. L-am întrebat două sau trei lucruri pe care nu le cunoșteam din realitatea românească – programe de televiziune, jocuri de copii. Dar în rest probleme mele – considerabile – la traducerea Orbitorului țineau de limba neerlandeză, unde Mircea nu m-a putut ajuta. De altfel, ne cunoaștem bine, de foarte mulți ani, suntem prieteni și ne întâlnim oricând se ivește ocazia, dar atunci punem lumea la cale, nu discutăm de provocările traducerii. Mă cunosc cu mulți scriitori români și mă bucur că prin ei am un contact nemijlocit cu lumea literară din România.

Știu că unele edituri românești se confruntă cu dificultăți în găsirea nu numai a traducătorilor din limbi „exotice”, dar și a redactorilor. De multe ori, redactarea făcându-se pe baza unei traduceri în engleză, franceză. Cum stau lucrurile pentru traducerile în neerlandeză pe care le faceți? Cum colaborați cu redactorii?

În general, editurile din spațiul neerlandofon, adică Țările de Jos și Flandra, lucrează cu redactori externi, care corectează manuscrisele, mai ales în cazul traducerilor. Zilele trecute am primit de la Bezige Bij manuscrisul corectat al traducerii romanului Solenoid, tot de Mircea Cărtărescu. Redactorul a avut multe sugestii utile și a corectat scăpările mele; din comentariul lui am înțeles că s-a folosit și de textul românesc, în ciuda faptului că nu cunoaște limba. Știind diferite alte limbi, a știut să verifice câteva ortografii din textul sursă. După câte știu eu, nu lucrează niciun vorbitor de română în cadrul redacțiilor literare din Olanda și Belgia.

cu soția Cornelia Golna
Împreună cu soția, Cornelia Golna, la Praga în 2016

Ați înființat și o editură, unde ați publicat traduceri ale unor scriitori români, o parte din cărțile proprii și cărțile soției dumneavoastră, Cornelia Golna. Cum a apărut editura Go-Bos?

Fata noastră, Laura, a studiat pian și dirijat la conservatorul din Rotterdam, unde îl avea profesor de pian pe Michael Davidson, originar din Canada, cu care ne-am împrietenit. Davidson scrisese o carte despre interpretarea operei lui Mozart pentru pian solo, pentru care nu găsea editură. Ne-am gândit cum am putea să-l ajutăm și ne-am hotărât să înființăm o editură. Astfel a luat ființă, în anul 1998, Go-Bos Press, cu Go de la Golna, dar și cu sensul de „hai”. După Mozart and the Pianist de Michael Davidson, am publicat cărțile la care v-ați referit dar și volumul Noi rădăcini de Claudia Marcu și Alexandru Iosup, cu poveștile personale ale unor români care s-au stabilit în Olanda. Am publicat la Go-Bos Press și Dicționar juridic-economic neerlandez-român, român-neerlandez semnat de mine. Am publicat recent și traducerea în aromână a romanului Corneliei Tainted Heroes, tradus de Maria Bara ca Iroi lãspusits. Și cu volumul Blanke-Moor en andere sprookjes (Harab-Alb și alte basme) editura și-a dovedit încă o dată utilitatea.

Laura & Cornelia 201 Marea Nordului
Împreună cu fiica, Laura, și soția (Marea Nordului)

Sunteți în legătură cu instituțiile culturale românești? Mă gândesc la entități publice (ca ICR, care oferă subvenții pentru traducere), la edituri (care dețin, uneori, drepturile de autor). Se implică în activitatea dumneavoastră?

Am avut în decursul anilor contacte cu ICR-ul, dar nu foarte dese. Desigur, subvențiile oferite de ICR pentru traduceri literare din română sunt foarte importante, dar le primesc editurile, nu traducătorii. Am colaborat foarte bine cu ICR Bruxelles, care acoperă, pe lângă Belgia și Luxemburg, și Țările de Jos. Din păcate, planurile de a înființa o sucursală ICR în Olanda au fost suspendate, probabil definitiv. Echipele de la Bruxelles s-au străduit întotdeauna să mă ajute cu prezentări, lansări, etc., dar din păcate în ultimii ani totul a stagnat din cauza pandemiei. Subliniez că și la Ambasada României din Haga am găsit întotdeauna bunăvoința și disponibilitatea ambasadorilor și a atașaților culturali pentru diversele proiecte culturale.

Sunteți un invitat constant al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași. Cum au fost experiențele de până acum și care este rolul unui astfel de festival în dinamica schimburilor culturale pe care le întreprindeți?

FILIT este un festival minunat, la care am participat de mai multe ori, inclusiv anul acesta. Înseamnă o gură de aer pentru orice traducător (și/sau scriitor) să aibă un contact nemijlocit cu publicul cititor și cu colegii. Este o mare sursă de inspirație pentru mine. Și entuziasmul publicului din Iași, de multe ori foarte tânăr, îmi dă curajul să cred că literatura – o formă de artă atât de necesară omenirii – are un viitor. Și evident ajută foarte mult faptul că la toate edițiile la care am participat festival era extraordinar de bine organizat, mulțumită eforturilor echipei și ale voluntarilor.

Pe lângă activitatea de traducător sunteți și un scriitor dedicat culturii române, publicând eseuri, volume autobiografice, dar și dicționare bilingve. Cititorii români v-au putut descoperi, printre alte texte, în Suspect. Dosarul meu de la Securitate (tradus de Alexa Stoicescu și publicat în 2013 la editura Trei) și în volumul colectiv Str. Revoluției nr. 89, publicat de Polirom și coordonat de Dan Lungu și Lucian Dan Teodorovici. Cum a fost experiența de scriitor „importat” în limba din care traduceți? Cum ați ajuns să colaborați cu Trei și cu Polirom?

În decursul anilor am scris aproximativ 150 de articole despre România: literatură, cultură în general, istorie, politică, societate, etc., pe care le-am publicat prin presa olandeză, inclusiv în revista Roemenië Bulletin, revistă bilunară pe care am publicat-o timp de 12 ani împreună cu Sorin Alexandrescu, André Kom și Cornelia Golna. Ideea pentru Suspect s-a născut după ce mi-am văzut dosarul de la Securitate, care era destul de voluminos – și cu poze! Când l-am avut în fața mea, imediat m-am gândit că este o istorie personală care merită povestită și altora. După ce apăruse cartea Verdacht. Mijn Securitatedossier în Olanda (la editura Atlas) am considerat că ar putea exista și un interes în România. Agenta mea, Livia Stoia, m-a ajutat să găsesc o editură. Apoi, după publicarea traducerii în română, am venit în București, unde cei la editura Trei îmi pregătiseră un program încărcat de lansări și interviuri. Cu editura Polirom nu am lucrat în mod direct. Textul despre revoluție mi-a fost solicitat de Dan Lungu, unul dintre redactorii cărții la care v-ați referit. Dan Lungu este, de altfel, un scriitor pe care-l apreciez foarte mult, dar nu am reușit până acum să-i găsesc o editură.

Ați scris, direct în românește, un volum de memorii despre legătura cu literatura și cultura română. Cum s-a născut el și care-i este parcursul?

Am ajuns la o vârstă la care omul are tendința să se uite înapoi. Și privind înapoi, nu pot să neg faptul că viața mea, atât personală cât și profesională, este împletită cu România și istoria ei recentă. Vizitez România foarte des, din anul 1974, am locuit acolo trei ani în perioada comunistă, ca student și ulterior ca lector de neerlandeză. Am cunoscut-o acolo pe Cornelia, care are rădăcini românești și aromânești, am mulți prieteni români, în România și în Olanda, și mi-am câștigat existența aproape în întregime cu limba și literatura română. Ținând niște conferințe despre experiența mea românească, mi-am dat seama că ar putea există un interes din partea publicului românesc pentru poveștile mele. Astfel s-a născut ideea pentru o „Autobiografie românească”. Scriind-o m-am folosit de articolele mele mai vechi și de câteva din textele mele care erau deja traduse în românește. Am terminat-o de curând și mă bucur să anunț că va apărea la Editura Humanitas la începutul lui 2022.

Mircea Nedelciu JWB Ion Bogdan Lefter Bucuresti 2012
Împreună cu Mircea Nedelciu (stânga) și Ion Bogdan Lefter (dreapta) - București, 1994

La ce lucrați acum și ce v-ați dori să traduceți și nu ați reușit încă?

Lucrez de câțiva ani ca mentor pentru tineri traducători din română în neerlandeză și din neerlandeză în română, de multe ori în cadrul unui mentorat oficial din partea Fundației de Litere din Olanda și a Centrului de Expertiză pentru Traduceri Literare. Astfel am fost mentor pentru Charlotte van Rooden, desemnată de a deveni succesoarea mea, care a debutat anul trecut cu Dama de cupă (Hartenvrouw) de Iulian Ciocan, primul roman din literatura basarabeană tradus în neerlandeză. Și îmi face plăcere să citesc, și să corectez pe alocuri, și traducerile din literatura neerlandeză semnate de tinerele mele colege din România: Alexa Stoicescu, Irina Vasilache-Anton, Oana Marin, Cătălina Oșlobeanu. Da, se traduce mult mai mult din neerlandeză în română decât invers. Aș avea motive de invidie. În momentul de față nu am niciun proiect nou de traducere. Lucrez la „Nopțile” lui Alexandru Macedonski, când creierul meu are nevoie să fie pus în priză. Aș putea să propun o listă lungă cu cărți românești care mi se par interesante, atât clasice cât și contemporane, dar am învățat să accept, cu părere de rău, faptul că ambițiile mele cu privire la literatura română vor depăși întotdeauna posibilitățile și dorințele editurilor olandeze.

Alexa Stoicescu FILIT Iasi 2017
Împreună cu Alexa Stoicescu (FILIT Iași, 2017)

Fotografiile îi aparțin lui Jan Willem Bos.

Din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ro_RO