Oana Zamfirache

Oana Zamfirache. Drumul cărții de la idee la bun de tipar

Oana Zamfirache este editoare la Curtea Veche Publishing și traducătoare din engleză și franceză. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, are un masterat făcut în Franța și este doctor în filosofie. A tradus din Toni Morrison, Olivia Laing, Nicola Barker și a coordonat și editat două antologii de texte în jurul a două subiecte încă nevralgice. A trăit pe viu magia chiar în centrul Bucureștiului.

Ce ai vrut să te faci când erai mică și cum ai ajuns să lucrezi cu cărți?

Din generală până la începutul clasei a XII-a am susținut, spre oroarea părinților mei, ca voi da la Facultatea de Jurnalism. Nu-mi era prea clar ce presupune asta, dar avea legătură cu scrisul și asta era tot ce conta. La începutul ultimului an de liceu, profesoara de filosofie m-a întrebat dacă nu vreau să dau la filosofie și asta mi-a schimbat traiectoria. De atunci relația cu cărțile s-a tot reconfigurat, s-a maturizat, am început să iau în calcul că pot fi nu doar consumator, ci și să contribui, într-un fel sau altul, la crearea lor.

Când te-ai alăturat echipei Curtea Veche și cum au arătat începuturile?

La Curtea Veche Publishing am venit în 2018 și la început mi-am încercat mâna cu tot felul de sarcini. A durat ceva până mi-am găsit locul, dar acum chiar îmi place ce fac, ceea ce mi se pare un noroc incredibil.

De unde începe și unde se încheie implicarea ta în parcursul unei cărți care apare la editura Curtea Veche?

În cazul ideal, totul începe cu o carte care-mi face cu ochiul. O propun colegilor, o susțin cât pot și, dacă reușesc să-i conving și luăm drepturile pentru ea, cartea ajunge la traducător. Dacă chiar sunt îndrăgostită, atunci o traduc chiar eu. Îi scriu textul de copertă și mă consult cu colegele de la grafică pentru copertă. După ce trece pe la redactor și pe la corector, revine la mine ca să mai arunc o ultimă privire.

Pregătirea unei cărți pentru tipar presupune o muncă de echipă. Care sunt departamentele cu care colaborezi și în ce constă această conlucrare?

Colaborez în primul rând cu departamentul care se ocupă de achiziția drepturilor de autor și cu ceilalți colegi din redacție. Cu drepturile, pentru a verifica dacă chiar se pot cumpăra cărțile care mi se par mie interesante sau importante, iar cu redacția pentru că manuscrisul trece prin mai multe mâini până ajunge să fie considerat BUN DE TIPAR. 

Ai coordonat două antologii de texte publicate în 2019: Corupția ucide și Ea. Perspective feministe asupra societății românești. Cum a apărut ideea acestor volume și ce a presupus drumul de la o idee la două cărți pe rafturile librăriilor?

Ideea pentru ambele volume mi-a venit în urma unor discuții cu Barna Nemethi (CEO-ul editurii), când ne întrebam care sunt subiectele de actualitate care creează polemici și care ne influențează viața cotidiană. Apoi am întocmit câte o listă de posibili colaboratori și le-am propus ideea. Atât în cazul feminismului, cât și al corupției, am încercat să aduc împreună autori diferiți ca formare, preocupări, interese și viziune, care să pună reflectorul pe respectivele concepte. Fiecare a scris în ritmul și în stilul propriu, iar rezultatul a fost un caleidoscop de teme, abordări și soluții. După ce am strâns textele, le-am editat și le-am redactat, au ajuns la DTP, colegele de la grafică au conceput coperta și apoi am trimis manuscrisul în tipar. 

Ești traducătoare din engleză și franceză. Când ai început să traduci?

Am început să traduc prin 2008, când m-am întors în țară după doi ani petrecuți în Franța. Am zis să încerc asta cu traducerile și prima carte tradusă a fost Asistentul de Bernard Malamud, dar, dintr-un motiv necunoscut,  n-a mai fost publicată până la urmă. Dar momentul a fost fondator pentru mine, atunci am fost inoculată cu microbul traducerii. Prima carte care a și ieșit a fost Simboluri Sacre de Robert Adkinson, pentru editura ART, la propunerea Laurei Albulescu.

Faptul că ești editoare și cunoști îndeaproape facerea cărților îți influențează în vreun fel activitatea de traducătoare?

Mi se întâmplă uneori când aleg o formulare anume să-mi imaginez cum va reacționa redactorul, editorul care va da BT-ul și chiar cel/cea care va scrie textele de promovare și să aleg ce ar putea să-i mulțumească pe toți. Din păcate, nu-mi permit tot timpul acest lux.

Ai tradus cărți semnate de autori ca Toni Morrison, Olivia Laing, Nicola Barker, atât ficțiune, cât și nonficțiune. Ai vreo carte sau vreun autor care ți-a adus mai multă plăcere? Sau vreun autor pe care ți-ar plăcea să-l traduci?

Din toate am învățat câte ceva, dar am simțit că am o legătură deosebită cu Olivia Laing, că facem parte din aceeași familie spirituală. Mi-am acordat mai multă libertate traducând Crudo și Everybody (în curs de apariție), pentru că știam exact la ce se referă, puteam să improvizez, să adaptez mai creativ; doar atunci când nu sunt sigură mă țin strâns de textul original.

Mi-ar plăcea să traduc din Akwaeke Emezi, o scriitoare nigeriană pentru care am făcut o pasiune și care mi se pare a fi una dintre cele mai originale voci auctoriale din ultimii ani.

Ai un doctorat în filozofie. Această formație academică ajută sau încurcă când vine vorba de lucrul într-o editură?

Filosofia te ajută să te miști cu ușurință printre concepte, ceea ce e de folos mai mereu, deci și în cazul muncii într-o editură. Dar și încurcă, pentru că ai tendința să exagerezi cu analizatul, cu imaginatul scenariilor posibile la orice pas, ceea ce te face mult prea precaut, te încetinește.

Ai lucrat timp de aproape 4 ani ca librar la Anthony Frost, o librărie care a intrat în imaginarul colectiv al Bucureștiului. Cum ai ajuns acolo?

Tocmai terminasem doctoratul și nu știam încotro s-o apuc. M-am gândit să aplic la mai multe librării din București. La un moment dat, m-a sunat Vlad Niculescu (managerul librăriei) să mă cheme la un interviu. La plecare, mi-a făcut cadou o carte al cărei erou principal e născut în aceeași zi cu mine. Așa am știut că am nimerit într-un loc atipic, cu oameni care-ți redau speranța în lume.

Cum au arătat pentru tine acei ani de librărie?

Au fost patru ani magici. Magia asta este greu de numit și nici nu voi încerca, ca nu cumva să-i fac o nedreptate îmbrăcând-o în haine neîncăpătoare.  

Care au fost momentele în care-i zis „da, uite pentru asta merită să fii editor!”, respectiv traducător?

Ultima oară am avut senzația asta când am terminat de tradus Everybody de Olivia Laing. Mi-a venit greu să-i pun punct, era ca și cum trebuia să mă despart de o prietenă de la care încă mai aveam de învățat.

Când nu ești nici editoare, nici traducătoare, ci doar cititoare, care sunt lecturile de plăcere?

O carte este deosebită atunci când mă gândesc că mi-aș dori să o fi scris eu. Așa s-a întâmplat de curând cu Second Place de Rachel Cusk. Are o sinceritate debordantă și o impecabilă construcție a frazei.

Dacă ai fi din nou mică, ce i-ai recomanda puștoaicei Oana, fie că e vorba de meserii pentru când va fi mare, de cărți, de librării sau trucuri pentru viața viitoare?

Aș sfătui-o să exploreze mai mult, să aibă mai mult curaj, să-i pese mai puțin de părerea celorlalți. 

[Fotografie din arhiva Oanei Zamfirache; © Dana Dincă.]

Din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ro_RO