Cristina Marin este Rights Manager la editura Humanitas. A studiat geografia și turismul, dar drumul a purtat-o spre lumea editorială. S-a alăturat echipei Humanitas în 2008, a făcut un scurt detour la Agenția Literară Livia Stoia, iar apoi a revenit la Humanitas, unde ocupă același post din 2011. Face parte din echipa de organizare a conferințelor „Despre lumea în care trăim” ale Fundației Humanitas Aqua Forte, pentru care, la fel ca în cazul jobului de manager de achiziții de drepturi, lucrează cu entuziasm și profesionalism.
Ai studiat geografia și turismul, lucrezi într-o editură. Care e cel mai frumos loc de pe Pământ?
Sunt convinsă că fiecare dintre noi are un loc pe care îl consideră cel mai frumos din punct de vedere personal, așa că nu pot fi decât subiectivă. Pentru mine, cel mai frumos loc de pe Pământ este unde pot simți și auzi natura. Atunci când sunt în natură reușesc să mă reechilibrez. Așa că îmi pare rău dacă dezamăgesc, nu știu dacă așteptai de la mine un răspuns bazat pe cunoștințele mele de geografie. J
Te-ai alăturat prima dată echipei editurii Humanitas în 2008, ca Rights Assistant. Cum ai ajuns să lucrezi cu ei și cum au arătat începuturile?
În 2008 îmi căutam un alt job deoarece renunțasem la gândul de a lucra în domeniul turismului și voiam să schimb direcția; cochetam de ceva timp cu ideea de traducător sau ceva similar. Oricum, simțeam că următorul meu job trebuia să implice lucrul cu cărțile și limbile străine. Am dat întâmplător peste anunțul de angajare și recunosc că am fost puțin intimidată, chiar am ezitat inițial, dar într-un final mi-am făcut curaj și am depus CV-ul, apoi am venit la interviu și am avut o conexiune imediată cu viitoarele mele colege. Din prima zi m-au făcut să mă simt parte din echipă și mi-au arătat cu răbdare cam tot ce înseamnă acest domeniu, care era la acea vreme complet nou și misterios pentru mine.
Sentimentul de care îmi aduc cel mai bine aminte în primele luni la Humanitas era că mi se întâmplă ceva ireal. Eram înconjurată de atâtea cărți și de atâția oameni dedicați meseriei lor, încât nu îmi doream altceva decât să țin pasul și să fac tot ce pot ca să rămân în domeniu.
Simțeam că, în sfârșit, am ajuns unde trebuie.
Nu după mult timp ai făcut un detour la Agenția Literară Livia Stoia, unde ai schimbat direcția: de la achiziție de drepturi de autor la vânzarea lor. Ce a presupus această schimbare și cum a fost experiența de agent literar?
A fost o schimbare bine-venită și îi mulțumesc Liviei pentru oportunitate. A fost o experiență necesară, aș putea spune, deoarece am văzut cum este să lucrezi de partea cealaltă a baricadei.
Așa am învățat să apreciez și munca de agent literar. Eforturile din spatele promovării nu se văd tot timpul din fața monitorului de către cei din editură sau poate pur și simplu nu aveam eu suficientă experiență încât să îmi dau seama ce implică această muncă.
De atunci însă, văd cu alți ochi fiecare email, newsletter primit din partea agenților, pentru că știu cât efort este depus pentru fiecare în parte. Am avut oportunitatea să lucrez cu diverși oameni din multe edituri din România și, din nou, acest lucru mi-a lărgit orizontul asupra lumii editoriale. În același timp, aveam ca termen de comparație și experiența cu editurile străine, ca reprezentant al lor.
Venirea la agenție a coincis relativ și cu extinderea activităților către alte piețe europene, mai întâi în Serbia și alte țări vecine. Care era dinamica, cum ați clădit relațiile cu editurile de acolo?
Ca orice început, a fost destul de provocator și solicitant. Să pătrunzi pe piețele de carte din Serbia, Polonia, Albania nu este deloc ușor. Dar a fost și oarecum „distractiv”, pentru că atunci când nu îți răspundea nimeni la emailuri, trebuia să faci următorul pas, și anume să îi suni și să le explici cine ești și ce vrei de la ei. Comunicarea nu era întotdeauna ușoară deoarece mulți nu stăpâneau foarte bine limba engleză și erau puțin reticenți la început, însă ușor, ușor am reușit să îi cucerim. Cred un rol important l-au avut vizitele făcute de Livia în teritorii. Deși nu mai sunt acolo, mă bucur să văd ce frumos au crescut relațiile și să știu că și eu am pus puțin umărul la această extindere.
În 2011 ai revenit la Humanitas și de atunci ești Rights Manager. Ce presupune acest job?
Postul de rights manager este destul de solicitant și cuprinde mai multe aspecte. Cum ar spune Radu Paraschivescu în una dintre „culegerile” sale de citate, „viața este complexă și comportă multiple aspecte”. Principala activitate se referă la contractarea titlurilor străine și urmărirea îndeplinirii anumitor obiective din contractele de drepturi de autor. Asta este varianta scurtă. Dacă aș face descrierea completă cred că am termina interviul și nu am mai avea timp de alte întrebări. Un aspect foarte interesant și important în acest job sunt târgurile de carte din afara țării unde faci mult networking și ai ocazia să solidifici relațiile deja existente. Această experiență oferă o altă dimensiune acestui job.
Cum arată ziua ta de lucru?
Pot spune că nicio zi nu este la fel ca cealaltă, ceea ce nu trebuie tradus neapărat ca fiind un lucru rău. Din contră, este chiar un lucru care te ține conectat la momentul prezent. Trebuie să fii pregătit pentru neprevăzut, în special în perioadele din preajma târgurilor de carte. Cred că de fapt asta m-a și atras mai mult la lucrul în editură, totul este alert și pentru publicarea unei cărți trebuie să comunici cu mai toate departamentele, de la cel tehnic la redacție, la marketing, contabilitate, secretariat de redacție.
O zi normală începe cu verificarea emailului și identificarea și rezolvarea tuturor urgențelor apărute, apoi revenirea la agenda normală, unde încerc să bifez fie lucrurile rămase din ziua de dinainte, fie să preiau pe rând toate lucrurile nou apărute, care în general nu sunt puține, dar încerc mereu să le prioritizez corect.
Cu toate acestea, pe parcursul zilei pot apărea alte urgențe care pot da acest proces peste cap. Cum glumim în birou, urgențele mari le papă pe cele mici. J
Și așa nu este niciun moment de plictiseală în departamentul de copyright. J
Îmi imaginez că Inboxul îți este zilnic inundat de zeci de sugestii de titluri noi de la agenți și de la edituri din străinătate. Cum reușești să navighezi printre toate acestea și cum te asiguri că nu ratezi un titlu care s-ar putea potrivi editurii?
Da, recunosc că una dintre cele mai mari provocări ale acestei meserii este să fac față sutelor de emailuri cu cataloage și propuneri editoriale. Aș vrea să spun că nu îmi scapă nicio propunere editorială, dar probabil ar fi un neadevăr. Cataloagele sunt retrimise destul de rapid către redacție, iar eu îmi aleg un moment anume din zi când să le frunzăresc în liniște. Desigur, dacă vin propuneri editoriale individuale extrem de potrivite pentru editură, atunci cer manuscrisul pentru lectură în secunda următoare.
Care sunt criteriile în funcție de care selectezi un titlu pentru a-l trimite editorilor spre analiză?
Selectarea titlurilor implică, în primul rând, o bună și profundă cunoaștere a portofoliului editurii. Și, dacă îmi e permisă o mică laudă de sine, eu pot recita portofoliul Humanitas și trezită din somn J. Apoi, încerc să analizez un titlu în funcție de descrierea din pitchul primit de la agenți și să văd dacă s-ar potrivi profilului nostru, și în ce colecție anume, astfel încât să direcționez manuscrisul redactorului potrivit. Alteori poate fi vorba și de un titlu cu un subiect neabordat de noi până în acel moment, dar care cred că ar putea fi de interes pe viitor. J
Când vine vorba de titluri-vedetă, se lasă de multe ori cu licitații pentru obținerea drepturilor de traducere. Ai vreo experiență de pomină în acest sens? Vreun titlu pentru care să fi scos artileria grea și tot arsenalul de persuasiune?
Îmi este greu să mă gândesc la un titlu anume, au fost multe situații de-a lungul anilor când stăteam în licitații uneori și săptămâni întregi, mai ales când discutam despre oferte pentru mai multe titluri. Îți poți imagina încărcătura emoțională care venea cu aceste situații, dar reușeam să le gestionez și astfel am învățat multe din aceste experiențe.
Cel mai mult îmi plăceau momentele când autorul avea ultimul cuvânt și cerea să vadă un program de marketing sau o scrisoare din partea editorului, atunci trebuia să luptăm cu toate armele. Ah, cred că acelea erau cele mai satisfăcătoare momente, când câștigam acele licitații.
Interacțiunea cu un titlu nou nu se încheie când contractul este semnat și facturile plătite, căci urmează aprobările de copertă și/sau interior, raportarea publicării, expedierea exemplarelor justificative către autori și tot așa. Pentru mine, ca agent, e o plăcere să lucrăm împreună, pentru că mereu ai grijă de toate aceste etape. Cum reușești să ții pasul cu ele pentru atât de multele titluri din portofoliul Humanitas și Humanitas Junior? Există vreo metodă secretă sau vreo baghetă magică?
Dacă există vreuna, te rog mult de tot să îmi spui și mie, tare bine mi-ar prinde. J
Aș spune că aspectul vital este o bază de date bine pusă la punct din care să obții rapid informațiile corecte.
Al doilea aspect ar fi o comunicare bine pusă la punct între departamente.
Și, în rest, multă, multă muncă.
Ai participat la multe ediții ale târgurilor internaționale de carte, pe care le pomeneai mai sus. Îți amintești prima experiență? Cum arată acum zilele tale de târg?
Să știi că, deși lucrez de atâția ani în editură, prima mea experiență la un târg internațional a fost în perioada de agent literar. Și acum pot spune că, deloc surprinzător, experiența ca agent literar este cu totul alta față de cea de manager de achiziții de drepturi. Oricum, primul sentiment a fost copleșitor, să știi că iei parte la un eveniment de o asemenea anvergură precum Târgul de Carte de la Frankfurt. Făceam cunoștință cu atâtea persoane încât la finalul fiecărei zile încercam să îmi aduc aminte cum mă cheamă pe mine. J Am învățat foarte multe din primul meu târg și am avut emoții atât de copleșitoare, încât nu mai eram sigură nici pe engleza mea sau dacă le spun ce trebuie editurilor și agenților cu care m-am întâlnit.
Acum nu mai am acele emoții, mai ales că an de an mă reîntâlnesc cu persoane cu care vorbesc săptămânal pe email, avem deja relații de lucru de mulți ani, ne permitem și mici comentarii personale, lucru la care nici nu îndrăzneam să visez la primul târg. Dar bucuria a rămas acolo, dublată de experiența care își spune cuvântul.
Din 2019 te ocupi și de coordonarea seriei de conferințe „Despre lumea în care trăim” ale Fundației Humanitas Aqua Forte. Cum și-au făcut ele loc în programul și așa încărcat, îmi imaginez, și ce presupune organizarea lor?
Faptul că mi s-a propus să fac parte din echipa Fundației Humanitas Aqua Forte a fost un lucru binevenit. Am luat-o ca pe o nouă provocare, mai ales că era ceva cu totul diferit față de jobul de rights manager, unde majoritatea timpului mi-l petrec în fața laptopului, iar acum trebuia să ies din zona de confort și să fac echipă cu alți colegi din alte departamente.
Nu am regretat niciun moment că am făcut această alegere, deoarece mi-a plăcut mult dinamica din spatele organizării unui astfel de eveniment.
Organizarea conferințelor începe cu un an înainte, iar asta înseamnă un program bine pus la punct. Încercăm să ne ținem cât mai mult de program, să nu avem întârzieri etc. Este într-adevăr un efort imens, depus de toți colegii implicați, iar comunicarea între noi este cel mai important aspect. Dacă reușim să comunicăm, atunci reușim să o rezolvăm la timp orice problemă nou apărută.
Acest proiect mi se pare unul foarte important și, aș îndrăzni să zic, chiar necesar pentru vremurile în care trăim; deci, mă simt norocoasă că fac parte din el. Am învățat foarte multe lucruri la care poate altfel nu aș fi avut acces.
Nume importante ale culturii internaționale au urcat pe scena Ateneului Român, printre care Mark Galeotti, Oliver Jens Schmitt, Alexandra Martin, Mihai Netea, Noreena Hertz. Cum reușiți să-i aduceți în România și care e logistica din spatele vizitelor lor?
Depinde. Câteodată poate fi ușor, alteori mai dificil. De exemplu, Noreena Hertz ne confirmase prezența pentru ediția de anul trecut (2022), însă a intervenit o schimbare în programul ei și, din păcate, a fost nevoită să anuleze; dar ne-am bucurat mult că a reușit să participe anul acesta, deci am trecut-o la victorii, chiar dacă puțin întârziate. J
Cel mai important lucru este ca „vorbitorii” să își confirme dorința de a susține conferința, în rest lucrurile curg de la sine. Dacă ne referim la partea de logistică, atunci e foarte „distractiv”, deoarece trebuie să „jonglăm” cu fiecare invitat în parte și noi, echipa, trebuie să ne împărțim cumva și să ne ocupăm de toți. În timp ce unii trebuie preluați de la aeroport, pe alții trebuie să îi însoțim fie la interviuri, fie spre alte obiective. Dar până acum am reușit să ne coordonăm și să nu uităm pe nimeni prin aeroport. J Glumesc, desigur, dar efortul de organizare este într-adevăr unul considerabil.
Care a fost cea mai de succes ediție sau conferință de până acum?
Cred că ediția 2020, sau cel puțin așa mi-a rămas mie fixată în memorie acum când privesc în urmă, deoarece s-a desfășurat cu două săptămâni înainte de lockdown și cumva simțeam cu toții o mică amenințare. Ba chiar unii dintre invitații care veneau din SUA și-au anulat venirea din acest motiv, însă noi am reușit să ducem ediția la final, spectatorii au venit la Ateneu și s-au bucurat să asculte conferințe pe subiecte interesante prezentate de personalități precum Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Manfred Spitzer sau Dr. Mihai Netea. Nici nu bănuiam în acel moment că aceea va fi ultima șansă pentru mult timp când vom putea sta cu toții în aceeași sală de spectacole fără să ne temem unii de ceilalți.
Care este momentul tău personal de glorie profesională de până acum, cel pentru care au meritat munții de e-mailuri, stresul deadline-urilor și toate celelalte?
E destul de greu să reduc totul la un singur moment. Au fost mai multe, în special licitațiile câștigate după săptămâni grele de negocieri sau momentul când vezi o carte proaspăt venită de la tipar chiar în prag de târg, când știi câtă muncă a fost depusă în spate, și nu mă refer aici doar la mine, ci la toată redacția/editura. Dacă ar fi totuși să menționez un moment special strict pentru mine, a fost acela când am fost acceptată la un fellowship la Paris în 2018, lucru la care nu speram. A fost o altă experiență care a mai adăugat un nivel acestui post complex de rights manager. Am petrecut o săptămână la Paris, învățând multe despre lumea editorială franceză alături de alți fellows din diverse țări precum Argentina, China, Suedia. A fost o experiență unică și, până acum, neegalată.
Dacă puștoaica Cristina ar putea aduce pe scena Ateneului scriitorul sau personajul preferat, pe cine ar aduce și despre ce ar vorbi? Dar Cristina cea din 2023?
Cu acest festival încercăm să aducem pe scena Ateneului oameni și subiecte cât mai interesante și de actualitate, care să ne ajute să înțelegem lumea în care trăim.
Cred că unul din lucrurile necesare în aceste timpuri ar fi să învățăm să fim mai empatici. Aș vrea să aducem pe cineva care să ne arate cum putem face acest lucru fără să ne temem să ne arătăm vulnerabilitatea. Să ne demonstreze că răbdarea și bunătatea nu ne fac mai slabi, ba din contră. Și sunt sigură că vom găsi acea persoană (sau acele persoane), fie ea artist, psiholog etc., pentru că este un subiect ce nu poate fi epuizat într-o singură conferință.
Puștoaica Cristina probabil că ar vrea să îi vadă pe scena Ateneului fie pe Jane Austen, Edgar Allan Poe sau Oscar Wilde! Știu, personalități atât de opuse, dar care m-au fascinat dintotdeauna și mi-au format apetitul pentru lectură. Cred că ar fi un deliciu să îi auzim discutând despre lucrurile de actualitate.
[Fotografiile fac parte din arhiva Cristinei Marin.]
