Bianca Stanciu este bibliotecară la Filiala Ion Creangă a Bibliotecii Metropolitane București. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir, unde a terminat și un masterat în același domeniu. Din 2015 lucrează la Biblioteca Ion Creangă, unde are grijă ca fiecare cititor să-și găsească poveștile potrivite și ca fiecare carte să-și ducă cititorii tot mai departe în literaturile lumii.
Când te-ai alăturat echipei Filialei Ion Creangă a Bibliotecii Metropolitane București și cum au fost începuturile?
În 2015. În toamnă se fac nouă ani. Veneam după o perioadă în care lucrasem ca educatoare (de fapt educatoare suplinitoare). Nu s-a mai putut prelungi postul și rămăsesem fără loc de muncă. S-a ivit postul la bibliotecă. Mi-am încercat norocul de două ori. Prima dată când am dat concursul, am avut o colegă care a obținut un punctaj un pic mai mare. Asta a fost. Acum suntem și prietene. A doua oară am luat postul. Pe 15 octombrie am semnat contractul, țin minte și acum. Ion Creangă a fost prima filială la care am fost repartizată, ca să-mi fac cele trei luni de probă. Și am rămas aici de atunci. Aveam alte colege față de cele pe care le am acum.
Îmi mai aduc aminte că începuturile au fost chiar grele, neașteptate, pentru că nu mai avusesem contact cu lumea bibliotecilor, mai mult de a fi utilizator. Atunci am luat contact cu ceea ce înseamnă aranjatul cărților la raft, cu ce înseamnă cote și alte denumiri. Am fost foarte speriată și îmi aduc aminte asta așa, ca o poveste. Nu prea am spus-o decât apropiaților. Țin minte că mă punea colega mea să învăț sala de copii, unde este o cotare diferită și este un pic mai dificilă. Am avut zile întregi în care plângeam și ziceam că „eu renunț și plec”, credeam că nu o să pot să învăț. După care, ușor-ușor, mi-a intrat în sânge toată povestea.
Și-acum ai ajuns să-i înveți pe alții.
Da, așa e. A fost frumos; greu, dar frumos. Acum, uitându-mă în urmă, nu-mi pare rău și aș lua-o de la capăt.
Cum arată ziua ta de lucru? Ce face un bibliotecar?
Cred că depinde de zile. Sunt pline; cele mai multe zile sunt foarte pline. Avem activități cu copii, dar, în zilele în care nu avem, răspundem la telefoane, la e-mailuri. Trebuie să punem cărțile care se întorc de la cititori la raft, fiecare în zona ei și în ordine alfabetică. Ne ocupăm de liste, căci oamenii pot să-și rezerve cărți: ne pot trimite pe mail sau pe pagina de Facebook a filialei, prin mesaj, ce cărți vor și le putem scoate.
Nu știam că se poate face asta.
Chiar se poate face. Avem tot felul de solicitări și avem chiar destul de multe activități cu copii și oameni dornici să vină la bibliotecă.
Voi vă ocupați și de punerea cotelor și de lipire?
Nu, este un serviciu separat. Sunt colegele mele de la dezvoltarea colecțiilor, de la catalogare și de la achiziții de carte. Ele se ocupă de tot ceea ce înseamnă achiziționarea de carte. Noi le putem trimite liste cu ce am vrea să avem în filiale, pentru achiziție, și ce cereri mai primim de la cititori și ele se ocupă de asta.
Filiala Ion Creangă a fost inaugurată în 1969, iar din 1997 se identifică cu secția pentru copii și tineret a Bibliotecii Metropolitane București. În ce constă această identitate?
Istoria filialei e puțin mai veche de-atât. Ea s-a înființat în 1956 și s-a numit Biblioteca Raională nr. 6 din raionul 30 Decembrie, cum era împărțit pe atunci Bucureștiul. În 1958 își schimbă numele în Biblioteca Raională Alexandru Vlahuță și abia în ‘69, într-adevăr, devine Biblioteca Ion Creangă, separată de Biblioteca Mihail Sadoveanu, că nu se numea încă Biblioteca Metropolitană. Ce este diferit este faptul că bibliotecile de copii și tineret, cum sunt numite și cum este și a noastră, au un fond de carte pentru copii și pentru adolescenți mult mai mare. Fondul acesta este mai dezvoltat decât la bibliotecile enciclopedice. Fiecare bibliotecă are o parte din fond pentru copii, dar cele de copii primesc mai multe astfel de cărți și organizează programe pentru copii și pentru adolescenți.
Cum arată profilul cititorului care vine la Filiala Ion Creangă?
Poate și pentru că suntem într-o zonă centrală, ceea ce ne ajută, avem utilizatori din toate categoriile, începând de la familii cu copii, copii foarte mici, până la adolescenți. Vin inclusiv vârstnici dintre cei care stau aici, în zonă. Dar majoritatea sunt familiile cu copii.
Și vin mamele cu copii sau cum?
Mamele, tații sau împreună. Avem program și sâmbăta (doar vara este închisă), așa că vin mulți sâmbăta sau vin pe seară.
Biblioteca e deschisă pentru oricine, nu? Nu se adresează doar comunității din zona asta.
Este deschisă pentru oricine, la fel ca toate celelalte filiale. Permisul care se eliberează într-o filială a Bibliotecii este valabil în toate filialele.
Partea frumoasă e dată și de legăturile pe care le poți crea cu unii dintre oameni. Sunt copii pe care îi știi de mici și peste un timp îți dai seama cât au crescut. Te atașezi foarte mult de ei, pentru că sunt copii care vin constant: tu îi vezi mereu, dar nu îți dai seama cât cresc, dar îi vezi cum evoluează. Sau cum sunt cei vârstnici. Unii au peste 80 de ani și vin la noi. Mulți sunt foarte veseli și parcă îți dau o anumită energie. Am și două povești triste. Era un cititor care ne-a plăcut foarte mult și mie, și colegei mele. Dar ea mă lăsa pe mine să-l servesc când ne nimeream amândouă. Și-i dădeam romane polițiste, că știam că-i plăceau. Pe perioada pandemiei, când nu aveau voie să intre în bibliotecă, îi aduceam noi cărțile de la raft, în ușă. Ca mai apoi, după ce am redeschis ca lumea, să ne sune soția să ne spună că domnul a murit. Am fost foarte tristă. A venit soția să aducă ultimele cărți împrumutate. Și mai era o doamnă care venea des pe la noi și despre care am aflat apoi că a murit. Dar sunt și povești vesele: oameni care veneau la noi pe vremea când nu aveau o familie sau copii și apoi îi vedem însoțiți și încercăm să ne dăm seama când a trecut timpul. E frumos că se creează legături, ajungi să te cunoști cu oamenii. Căci, venind cam la trei săptămâni, cât e termenul de împrumut, ajungi să discuți cu ei, despre cărți, despre familie. Și asta cred că este partea care-mi place cel mai mult în meseria asta de bibliotecar: relaționarea și legăturile cu oamenii.
Biblioteca oferă și posibilitatea de lectură la sală. Sunt cititori care preferă varianta aceasta?
Da, sunt. Mai sunt copii care vin și, până își aleg cărțile, mai stau să și citească, să le răsfoiască. Vin studenți pentru diverse proiecte sau să își facă vreun proiect și au nevoie de cărți și le citesc aici, pentru a nu le mai căra acasă. Nu este chiar o sală de lectură propriu-zisă. Noi folosim Bibliolounge-ul ca spațiu de întâlnire, dar și pentru studiu. Dar stau și în Ludotecă, care este sala pentru copii, și pot citi și acolo.
Ai pomenit de Ludotecă și de Bibliolounge-ul destinate lucrului în echipă sau evenimentelor? Când au fost inaugurate și cât de des sunt folosite de public?
Știu că biblioteca a avut două îmbunătățiri majore, să zic așa, în 2003-2004 și apoi în 2014. Când m-am angajat eu era proaspăt renovată. Cred că Ludoteca a apărut după prima renovare. Bibliolounge-ul este o inițiativă a Asociației Young Initiative, care are parteneriat cu Biblioteca, și este spațiul lor. A colaborat împreună cu Biblioteca să creeze un spațiu. Cred că prin 2012 a fost inaugurat, dorindu-se a fi un loc pentru tineri, pentru a studia, pentru a se întâlni, dar și pentru ONG-uri. Vin diverse ONG-uri și își fac evenimentele: ateliere, întâlniri. Noi le punem la dispoziție spațiul în mod gratuit.
Indiferent de profilul ONG-urilor?
Da, indiferent de profilul ONG-urilor. Am avut multe colaborări.
Organizați numeroase evenimente destinate copiilor, de la lansări de carte, la ateliere și întâlniri de lectură. Care sunt cele mai de succes astfel de evenimente și cum reușiți să le includeți în activitatea voastră zilnică?
Cred că printre cele mai de succes evenimente pe care le-am avut, cel puțin de câțiva ani încoace, este Ora de Povești, care se desfășoară de mult timp și este destinată copiilor între trei și șase ani. Are loc sâmbăta (dar uneori o mai desfășurăm și în timpul verii, în alte zile). Voluntarii noștri sau chiar noi, bibliotecarii, le citim câte o carte, două și uneori discutăm sau colorăm și desenăm plecând de la ele. Sau fiecare cu ce idee vine pe baza cărții. E de foarte mare succes. Pe perioada verii, în perioada programului Bibliovacanța, care se desfășoară de pe 15 iunie până pe 15 septembrie, am avut ceea ce noi am numit noi Book-Hunt. În Ludotecă, în camera pentru copii, ascundem diverse indicii în anumite cărți, împărțim copiii în două echipe și-apoi caută indiciile. Noi le oferim indicii despre cartea pe care trebuie s-o găsească. E simplu, pentru că nivelul e cam de la șapte-opt ani, ca să știe să citească și să se poate descurca. Trebuie să găsească cartea și apoi să recompună un puzzle. A fost de mare succes. Mai nou, cred că este al treilea an, avem pe perioada verii seri de boardgames, pentru că noi avem și astfel de jocuri în bibliotecă. La fel, se întâlnesc copii de toate vârstele, și joacă împreună cu voluntarii pe care-i avem an de an, care sunt de obicei adolescenți. Și noi, bibliotecarii, ne mai implicăm și ne mai jucăm uneori cu ei. Se lasă cu distracție, într-adevăr. Cam astea sunt activitățile pe care le facem mai ales pe timpul verii, pentru că, în timpul anului, organizăm „Prima zi la bibliotecă” pentru grădinițe, școli, chiar licee care nu au mai fost niciodată la bibliotecă, proiect care include o prezentare a bibliotecii, a condițiilor de împrumut. Facem Școala Altfel și organizăm ateliere, sesiuni de lectură, am făcut multe Book-Hunturi pentru școli, căci sunt renumite și ne tot spun că vor pentru elevi. Avem Teatrul Licurici al Bibliotecii Metropolitane București, care mai vine și mai poate ține spectacole pentru grădinițe. E un teatru de păpuși, e foarte drăguț și au foarte multe piese de teatru și copiii sunt foarte încântați. Mai avem ateliere de creativitate, tot ale voluntarilor.
De unde și cum recrutați voluntarii?
Mulți sunt cititori care între timp au vrut să devină voluntari și să facă diverse chestii cu copiii. Sau i-am întrebat noi dacă nu doresc să vină. Și au venit o dată, de două ori și pe urmă le-a plăcut foarte mult. Sunt adolescenții pe care noi am reușit să-i atragem și să ne împrietenim cu ei și pe timpul verii ne ajută foarte mult la toate atelierele pe care le ținem. În general, sunt cititori, oameni cu care am interacționat și cu care noi am creat o legătură. Sau s-au oferit să ne ajute în diverse ateliere pe care le-am ținut.
O parte din aceste evenimente sunt organizate împreună cu diferite instituții și organizații. Cum au loc aceste colaborări? Vin ele către voi, găsiți voi idei de a lucra împreună?
Găsim și noi, vin și ele către noi sau unele se adresează sediului nostru central, iar ei, în funcție de ceea ce oferă instituția respectivă, îi direcționează unde cred că s-ar potrivi mai bine ca profil al filialei. De exemplu, la bibliotecile enciclopedice îi trimit pe cei care au și au diverse cursuri pentru adulți, iar la noi pe cei pentru copii. Mergem și noi către ei și, dacă ni se pare interesant ce fac, îi contactăm și-i întrebăm dacă vor să vină. Cam așa funcționează.
Întorcându-ne la cei care participă la aceste evenimente, ai observat dacă dintre ei revin în bibliotecă pentru a citi sau a împrumuta cărți?
Da, sunt mulți care revin ca cititori. Au un prim contact cu biblioteca, au impresia aceasta „uau, ce frumos e aici, nu mă așteptam!” și apoi tot revin. Pentru că, din păcate, sunt mulți care trăiesc cu senzația că bibliotecile sunt spații învechite, prăfuite, depășite și au un șoc când vin prima dată, și nu numai la noi, se întâmplă la fel în foarte multe dintre filiale, care s-au adaptat clar vremurilor. Și prima reacție e „uau, dar e frumos și nu aveți numai cărți vechi!”. Și părinții: „uau, nu știam că pot să vin cu copilul aici”. Sau mai întreabă: „dar mai vin oameni?”; și le spunem: „foarte mulți, și nu numai la noi”. Mai merge și din vorbă în vorbă: „am aflat de la cineva, dar chiar e mai frumos decât credeam, că pot să vin să împrumut cărți”. Mulți vin că află de un eveniment și apoi zic „ce frumos, nu mai trebuie să mai dau banii pe cărți!”.
Ce documente aveți aici care se pot împrumuta?
În primul rând cărți, cărți de copii, dar și boardgames, DVD-uri cu desene, filme pentru toate vârstele, avem și audiobookuri, muzică pe CD-uri.
Sunteți foarte activi în social media, aveți chiar și cont de TikTok. Cum ați integrat postările de aici în programul zilnic și cum influențează ele relația cu publicul cititor și comunitatea din care biblioteca face parte?
Contul de TikTok este unul general, al Bibliotecii Metropolitane București, și este administrat de colegii mei de la Serviciul de Comunicare și Marketing, ei au ideile pentru filmulețe. Da, am apărut și eu pe acolo, dar ei vin de obicei cu ideile. Sau ne mai sfătuim între noi, mai vedem ce este în trend, ne inspirăm din #BookTok. Pagina de Facebook a filialei Ion Creangă o administrez eu acum și am tot experimentat, că ne-am uitat de-a lungul timpului ce funcționează la oameni, pentru că nu știi din prima. Pe Facebook merg foarte bine anunțurile, postările cu text. În schimb, pe Instagram sunt de impact pozele, poze cu fețe și cu oameni. De câte ori postam o poză cu mine și cu colega mea Cristina, acum plecată, avea un impact foarte mare. Story-urile merg foarte bine pe Instagram, de aceea, când facem o postare și o preluăm și pe Instagram, preferăm să o punem și la story, pentru că merge mult mai bine. Acum ne-am învățat și, când avem evenimente, le anunțăm pe Instagram și pe Facebook. La familiile cu copii merg foarte bine, ei urmăresc tot ce se întâmplă pe pagina de Facebook, care este întotdeauna updaptată, cu program și cu tot ce trebuie. Pe Instagram încercăm să ne adresăm adolescenților în special, tinerilor. Funcționează, pentru că avem destul de mulți urmăritori. Deci, da, ne-au ajutat platformele de social media.
Una dintre postările de pe Facebook pomenea de faptul că sunteți des întrebați ce noutăți aveți sau când le primiți. Cum și când se fac achizițiile de cărți? Sunteți în legătură cu editurile în mod direct, vă trimit ele listele cu noutăți? Cine face selecția?
Da, suntem întrebați foarte des când mai vin noutățile. Procesul de achiziționare a cărților este nu are treabă cu noi, cu filialele. Este un serviciu separat de evidență a colecțiilor, de catalogare și de achiziție. Noi trimitem liste cu ce cărți am vrea pentru filiale, ce cărți ne mai cer oamenii. Noi oricum ne uităm destul de des pe noutățile care apar, ca să fim la curent, și le mai cerem, dar nu ne ocupăm direct. Cărțile se achiziționează, trec prin serviciul de catalogare, unde li se pun cotele, ca să știm unde le încadrăm, de exemplu la adulți, la copii, la cele specializate. Și apoi ajunge comanda la fiecare filială în parte. Noi prelucrăm cărțile în programul în care lucrăm noi, le trecem ca fiind disponibile pentru împrumut și le așezăm la raft. De exemplu, în cazul nostru, pentru că filiala noastră este ceva mai diferită de celelalte, în sala cu beletristică, cărțile sunt așezate pe colecții, nu în modul tradițional, pe literaturi naționale, ci grupate în romane de dragoste, romane polițiste – a fost ideea colegilor care erau aici de dinainte de a mă angaja eu. S-a dovedit că mulți oameni sunt interesați de un domeniu anume: „vreau și eu cărți SF, cărți istorice”, deci un gen anume. Acum au început și alte filiale să preia modelul.
Și cine asigură bugetul pentru achiziții?
Este dat de Primăria Municipiului București, de care ține Biblioteca Metropolitană.
Care sunt cele mai citite/împrumutate cărți din Filiala Ion Creangă? Poate pe categorii de vârstă?
Sunt multe. Dacă începem de la cei mititei, mititei sunt cărțile cu imagini. De exemplu, Hoinari prin anotimpuri (editura Casa) este o serie foarte cerută. Trecând la cei mai mari, de mare succes sunt cărțile cu Elmer, cu Mog (editura Pandora M) și, mai nou, Pete Motanul (editura Nemi). La cei mai mărișori, opt, nouă ani, în vogă sunt acum romanele grafice, cele de la Arthur/Grafic. Foarte cerute sunt Fantoma Aniei, Poptropica, Dog Man. Și tot așa. De asemenea, și seria cu Olguța a lui Alex Moldovan, care este solicitată și pentru că se află pe lista de lecturi suplimentari a multor elevi. În top rămân și cele clasice Pippi Șosețica, Toate pânzele sus, Huckleberry Finn, Tom Sawyer. Sau mulți vin și spun „vreau Arthur”. Atât, doar editura. Avem și cărți în limbi străine, care circulă foarte mult la noi. În 2021, British Council și-a desființat biblioteca, iar fondul a ajuns la noi, la Biblioteca Metropolitană București. Noi am primit fondul de carte pentru copii și adolescenți și filme pentru copii. Fondul de carte pentru adulți și cursurile s-au dus către sediul central, Sadoveanu, și cele mai multe dintre filme și muzică la Mediatecă. Și atunci, de când avem fondul British, a luat și mai mult avânt cererea de cărți în limbi străine. Avem și fondul nostru propriu de cărți în engleză, în germană și în franceză. Circulă foarte bine.
Iar la adulți, pe partea de beletristică, Kristin Hannah circulă acum foarte bine, Ulițkaia, cărțile polițiste, nordice în special, Agatha Christie merge în continuare foarte, foarte bine și SF-urile. Iar acum, de când a apărut serialul Problema celor trei corpuri pe Netflix, trilogia lui Liu Cixin este cerută foarte mult. Deci avem cititori cu preferințe diverse.
Se întâmplă ca cititorii să vă solicite recomandări sau vin cu listele gata făcute de acasă? Ce și cum le recomandați?
Nu vin cu listele gata făcute. Recomandările sunt foarte dese. Chiar râdeam cu colega mea, Cristina, alături de care lucrez de opt ani. Noi avem gusturi total diferite la cărți, ceea ce este bine, pentru că acoperim o plajă destul de largă a utilizatorilor noștri. Plus că deja îi știm: vin și ne întreabă „ce ați mai citit?”. Râdeam că aveam niște cărți pe care le tot recomandam, dar uneori se întâmpla să nu fie cartea sugerată la raft și ne ziceam „ia-o pe cealaltă!”. Dar cumva prindea și ne întrebau ce mai citim. „Păi, nu știu dacă vă place ce am citit eu, dar colega mea, care seamănă la gusturi cu dumneavoastră și nu e cu mine acum, v-ar putea recomanda asta…” Sau, dacă nu ne potrivim deloc, mai merge să le recomandăm pe baza părerilor celorlalți utilizatori care au citit cartea.
Tu ce le recomanzi?
Eu le recomand multe romane de dragoste, dar nu dintre cele siropoase, ci pe cele care sunt bine scrise și au o poveste consistentă. Romanele istorice îmi plac foarte mult și îmi mai place ceea ce noi avem denumit la raft „saga de familie”, romanele despre istoria unei familii. Îmi place foarte mult Ulițkaia, de exemplu, și o recomand. Dintre romanele istorice, este unul mai puțin cunoscut, dar se numără printre preferatele mele, se numește Badenheim 1939 (de Aharon Appelfeld, editura Polirom). Eu o recomand, dar mă uit, într-adevăr, și dacă omului chiar i-ar plăcea. De asemenea, am descoperit de curând și mi-au plăcut foarte mult cărțile pentru adulți ale Ioanei Chicet-Macoveiciuc. Foarte, foarte plăcut m-au surprins. Recomand pentru mămici, indiferent de ce vârstă au copiii, Miercuri respirăm (mi-a plăcut extrem de mult) și am citit acum ultima carte a ei, Ziua în care la capătul celălalt al iubirii nu a mai fost nimeni.
Care au fost impresiile memorabile pe care vreun cititor vi le-a împărtășit după ce a citit recomandările oferite?
Da, sunt care vin și spun „nu mi-a plăcut și n-am putut să citesc”. Sau, de exemplu, de Badenheim, care mie îmi place foarte mult, au spus că este plictisitoare; este într-adevăr o poveste care curge, nu prea are multă acțiune, se petrece pe durata unei singure zile într-un orășel, când se apropie războiul. Dar, pentru cei pasionați de istorie, cum sunt eu, merge bine. Dar sunt și cei care sunt sceptici la început, dar, după ce citesc, se întorc extrem de încântați de recomandare. Asta se întâmplă de obicei și la cărțile care sunt mai accesibile, nu neapărat în sensul că sunt ușoare, dar nu au un subiect așa, specific, sunt mai general umane. De exemplu, ca să revin la colega mea, pentru că ea mi-a recomandat-o, dar n-am avut ocazia să o citesc încă, este Vegetariana (de Han Kang, editura ART): a recomandat-o, dar s-a uitat foarte bine cui i-o recomandă și, cu toate astea, au fost unii care au zis „vai, a fost groaznică, n-am putut s-o citesc”. În timp ce alții au spus „vai, dar mi-a plăcut teribil”. Am învățat și noi să ne uităm la oameni și încercăm să le spunem așa, cam ce așteptări să aibă. Dar unii mai vor să încerce singuri, și nu-i putem împiedica, bineînțeles. Și se întorc fie foarte, foarte dezamăgiți, supărați de alegerea pe care au făcut-o, fie extrem de încântați și întreabă „mai aveți ceva? Ce îmi mai recomandați în genul acesta?” E o provocare pentru mine de fiecare dată să le recomand. Am emoții. Recunosc că și acum, după aproape nouă ani de bibliotecă, am emoții când recomand o carte. Pentru că e o chestie subiectivă. Sunt cititori pe care îi cunosc de foarte mult timp și pe care i-am învățat, cu care am stabilit și o anumită legătură. Și atunci e mai ușor să le recomand. Dar sunt și cei pentru care încă am emoții.
Spuneai că vei participa la o serie de cursuri în viitorul apropiat. Este vorba de o specializare obligatorie sau opțională? În ce constau aceste forme de învățare continuă?
Sunt cursuri de formare continuă, pe care le putem face de-a lungul anului. Pentru cele mai multe putem decide noi dacă sunt de interes, altele sunt generale, pentru toți. Acum voi participa la un curs de Excel, ca să mi-l fixez mai bine. Cele mai multe cursuri au legătură cu biblioteca și comunitatea, cu digitalizarea bibliotecii, unele se concentrează pe metodele prin care putem atrage noi utilizatori folosind mijloacele social media, cum ne putem adresa oamenilor mai ușor. Altele, de exemplu, ne ajută să învățăm cum să-i atragem pe tineri și copii, cum să-i facem să citească, pentru că într-adevăr aici este o problemă.
Care sunt ultimele cărți citite și pe care le-ați recomand în loop tuturor celor intră în bibliotecă?
Cum spus mai devreme cărțile scrise de Ioana Chicet-Macoveiciuc. Mai nou am început să citesc jurnale și memorii. M-am apucat, de exemplu, de jurnalul lui Jeni Acterian. Acum citesc jurnalul Irinei Procopiu, una dintre doamnele de onoare ale Reginei Maria. Și citesc multe cărți pentru copii, având un băiețel de aproape șapte ani. Îi citesc seara.
Și ce-i place?
Pete Motanul, că tot vorbeam de el. Biroul de investigații nr. 2 (Jørn Lier Hørst, editura Paralela 45) – este o serie polițistă, scrisă de un autor care chiar a lucrat în Poliție. Pe lângă acțiune, are și niște joculețe care să-i ajute pe copii să-și pună mintea la contribuție și ne jucăm împreună. Și, de multe ori, recunosc, mă bate. Ne distrăm citindu-le. I-a plăcut, surprinzător, Crizantema (de Kevin Henkes, editura Arthur). I-a plăcut atât de mult, că a citit-o de trei ori. Nu mă așteptam, că el e mai mult pe cartea de acțiune. Și mi-am adus aminte: ce mi-a plăcut mie mult și o recomand copiilor este Ghici cât de mult te iubesc (de Sam McBratney, editura Cartea Copiilor). Eu am asociat-o ca fiind o legătură între tată și fiu, pe mine mă sensibilizează. Grădinarul nopții (de Terry și Eric Fan, editura Humanitas) mi-a plăcut iar foarte, foarte mult.
[Interviul a fost înregistrat audio și transcris.]
[Fotografiile fac parte din arhiva personală a Biancăi Stanciu.]
