Iulia-Cristiana Stan este Director Editorial la Grupul Editorial Corint. A început să lucreze la Corint în 2018 ca redactor, a preluat treptat supervizarea unor colecții reprezentative, printre care Clasici ai literaturii, și a ajuns în 2023 să coordoneze întreg departamentul editorial, dovedind că pasiunea și profesionalismul sunt ingrediente-cheie ale succesului. Același entuziasm și o pregătire temeinică i-au adus intrarea în industria de carte în 2011, când s-a alăturat editurii Spandugino. Timp de mai bine de cinci ani a fost redactor de știri la Rock FM, iar apoi voluntar la Salvați Copiii România. A absolvit două masterate în comunicare și management cultural și este doctor în filologie. Când nu le putea încă citi, Iulia își imagina conținutul cărților din jur; acum, că le și citește, și le și trasează drumul spre lume, cu greu se poate imagina departe de ele.