Iulia-Cristiana Stan

Iulia-Cristiana Stan. Director Editorial al Grupului Editorial Corint

Iulia-Cristiana Stan este Director Editorial la Grupul Editorial Corint. A început să lucreze la Corint în 2018 ca redactor, a preluat treptat supervizarea unor colecții reprezentative, printre care Clasici ai literaturii, și a ajuns în 2023 să coordoneze întreg departamentul editorial, dovedind că pasiunea și profesionalismul sunt ingrediente-cheie ale succesului. Același entuziasm și o pregătire temeinică i-au adus intrarea în industria de carte în 2011, când s-a alăturat editurii Spandugino. Timp de mai bine de cinci ani a fost redactor de știri la Rock FM, iar apoi voluntar la Salvați Copiii România. A absolvit două masterate în comunicare și management cultural și este doctor în filologie. Când nu le putea încă citi, Iulia își imagina conținutul cărților din jur; acum, că le și citește, și le și trasează drumul spre lume, cu greu se poate imagina departe de ele.

Ești, înainte de toate, cititoare. Care-au fost primele cărți care te-au condus pe drumul acesta?

Înainte de toate și în cele din urmă, toți cei care lucrăm în industria cărții suntem, în fond, doar niște cititori, așa am spus mereu, într-adevăr. Îmi amintesc foarte viu cum țineam în mâini cărțile și inventam povești despre care îmi imaginam că sunt scrise în paginile respective. Mi s-a citit și s-a citit în preajma mea dintotdeauna, dar, mai mult ca orice, m-am prefăcut eu că citesc, până când literele au început cumva să capete sens, să se lege între ele și să însemne ceva. Asta se întâmpla cu câțiva ani înainte să merg la școală, ceea ce n-a fost grozav mai apoi, când mă cam plictiseam în timp ce colegii mei învățau să scrie și să citească. Pentru că tot singură am învățat și să scriu, am ajuns să am o grafie care traumatizează pe oricine încearcă să îmi deslușească scrisul de mână, iar școala n-a mai putut face nimic în privința asta. Printre primele cărți pe care mi-am încercat noua superputere au fost câteva volume de mituri și legende, care mi-au marcat viața interioară: mitologia grecească, legendele cavalerești și două cărți cu povestiri din folclorul african și, respectiv, din cel asiatic. Povești teribile – mă terifiau și mă fascinau totodată. Următoarea etapă formatoare a venit odată cu părinții mei spirituali, Charles Dickens și Victor Hugo. Din nou, era prematur să încerc să îi înțeleg, dar asta nu mă împiedica să le iubesc cu patimă toate romanele pe care le citeam. Și Huck Finn mi-a fost un prieten bun în copilărie, alături de personajele celorlalți doi autori. Marea sălbatică a lui Herman Melville m-a însoțit, de asemenea. Încă se numără printre preferatele mele Moby Dick și Benito Cereno.

Ai intrat în lumea editorială în 2011, când te-ai alăturat echipei editurii Spandugino ca redactor. Cum ai ajuns să lucrezi cu ei, cum a fost acea experiență și cum arăta atunci piața de carte?

În 2010 am fost la târgul Gaudeamus, iar acolo, plimbându-mă pe la standuri, mi s-a pus pata că mi-ar plăcea să lucrez la o editură. Așa că în decembrie, cu trei-patru zile înainte de Crăciun, am trimis câteva e-mailuri de prospectare către unele edituri, printre care și Spandugino, în care explicam că nu am experiență, dar că sigur-sigur voi învăța, pentru că sunt deja un foarte bun filolog:). Doamna Lavinia Spandonide mi-a răspuns prima (din câte îmi amintesc, chiar în aceeași zi în care am scris, ceea ce m-a uluit și impresionat totodată) și mi-a cerut să ne întâlnim. În primele zile din ianuarie începeam aventura la Spandugino, unde am avut ocazia să lucrez cu câteva personalități culturale: profesorii Mihai Dinu și Mihai Zamfir, pe care îi știam foarte bine, dar nu și din postura aceasta, de autori, medicul și scriitorul C.D. Zeletin și academicianul Solomon Marcus, printre alții. Am avut parte de multe experiențe frumoase acolo, și profesionale, și personale, din care am învățat mai mult decât conștientizam în momentele respective. Eram un colectiv foarte mic, format exclusiv din începători în branșă. Într-un fel, cu toții învățam făcând. Asupra pieței de carte de atunci nu cred că am o perspectivă realistă, pentru că trăiam în mica noastră bulă, dar pot să îți povestesc, de pildă, că Solomon Marcus ne invita uneori doar pe noi, cei mici, la câte o masă în zona în care locuia. Odată, ne-a invitat la „un păstrăv prăjit” pe mine și pe celelalte două colege alături de care lucram la seria „Răni deschise” a dumnealui. Am ajuns acolo, „La Radu” se numea localul, chelnerul s-a înființat negreșit, în mod evident obișnuit cu prezența domnului academician, iar eu, dintr-una-n alta, am mărturisit spăsită că nu mănânc carne – în anii aceia eram vegetariană. Marcus (insista să îi spunem astfel; când trăia nu am îndrăznit niciodată, dar uite că acum așa îmi vine să îl numesc) s-a uitat la mine siderat, a întrebat retoric „Cum adică să nu mănânci carne, cine a mai pomenit așa ceva?!” și a dat scurt comanda: „Patru păstrăvi prăjiți!”

Iulia Stan
Alături de Doru Mareș, traducătorul volumului „Cazul tovarășului Tulaev” de Victor Serge

Faci parte din echipa editurii Corint din 2018, când li te-ai alăturat ca redactor. Cum au fost începuturile, ce a presupus această primă etapă?

În 2018 veneam după o perioadă foarte însingurată, pentru că îmi pregătisem lucrarea de doctorat. Odată ce am susținut cu succes teza, am decis că vreau două lucruri de la viitorul apropiat – să dau și eu mai departe un mic bine (motiv din care un an școlar am fost voluntar la Salvați Copiii, dar cât bine am făcut și cât am primit, mai degrabă, este altă poveste, pentru o altă dată) și să fac ceva concret. Ajunsesem la saturație de propriile gânduri și de propria înclinație spre abstract, așa încât îmi doream cu ardoare să rezulte ceva palpabil din munca mea, dar și să lucrez din nou cu oameni, nu doar solitar. De asta, când am văzut anunțul dat de Corint pentru un post de redactor la departamentul de literatură Junior, am răspuns. Am dat o probă la fața locului – de două ore, și nu pentru că m-am întins eu, ci pentru că așa fusese proiectată proba, să dureze două ore, ca un examen de limbă la facultate… Editura a fost foarte încântată de proba mea și de soluțiile lingvistic-stilistice pe care le-am propus, eu am fost foarte încântată că am dat un examen solicitant, pentru că mie întotdeauna mi-au plăcut examenele 🙂. Am început lucrul la departamentul Junior, care era condus pe-atunci de Cătălin Strat, editor cu experiență de peste douăzeci de ani, adevărat om de editură – și autorul testelor din proba cu pricina! Am avut ocazia în acea perioadă să citesc și eu pentru prima oară în viață cărți pentru copii, de care nu fusesem deloc atrasă când eram eu însămi copil, dar care acum, culmea, mi se păreau minunate. Însă curiozitatea m-a tot împins să mă interesez și de alte domenii, și de alte cărți, și de ce fac colegii de la alte departamente, așa că, în mai puțin de un an, am migrat spre literatură pentru adulți, unde am lucrat cu Ana Antonescu, de asemenea editor cu vastă experiență și directorul editorial al editurii Corint pentru o lungă perioadă. De la acești doi directori editoriali cu care m-am format am învățat nu numai o mulțime de lucruri practice, care țin de profesie în sine, ci și nuanțe legate de etica muncii noastre și de etica muncii în general – cât să insiști pe un subiect, când să nu renunți și când să îi dai drumul din mână, ca să nu devii obsesiv.

Iulia Stan
O2 Arena, Londra. Una dintre marile bucurii ale Iuliei este să își vadă artiștii preferați în concerte.

Cum arătau atunci colaborările cu traducătorii pe cărțile cărora lucrai, în termeni de negocieri, compromisuri, ai vreun episod care s-a lăsat cu scântei?

Cred că am reușit mereu să mă înțeleg bine cu traducătorii, fie că erau persoane cu renume și cu zeci de ani de experiență, fie că erau la început de drum. Am respectat dintotdeauna profesia aceasta atât de puțin apreciată în România, am înțeles de ce unii dintre aceștia țin să negocieze fiecare lucru, cât de neînsemnat ar părea din afară, și am știut să port o conversație civilizată, și când eram cel mai nou dintre redactori, și în ultimii ani, când am trecut la seniori.

La mai puțin de doi ani ai preluat coordonarea unora dintre colecțiile Corint, printre care Clasici ai literaturii, o serie de care ai mărturisit că te simți foarte apropiată. Ce s-a schimbat atunci în activitatea ta zilnică?

S-a schimbat enorm – a trebuit să dau un zoom out, în loc de zoom in, așa cum faci în redactare. Propensiunea mea este totuși spre privirea de ansamblu, așa încât noul mod de lucru nu m-a deconcertat. Cred că tocmai modul în care mă implicasem deja până atunci în chestiuni care depășeau atribuțiile unui redactor a condus către această propunere de a prelua coordonarea imprintului Clasici ai literaturii, însă asta nu înseamnă că noul rol nu a venit cu tot felul de provocări neașteptate. Am încercat încontinuu să păstrez echilibrul între tot ceea ce se construise până atunci și ce voiam eu să aduc nou. M-am ocupat de aducerea titlurilor noi în portofoliu, cu tot ceea ce presupune asta (copyright extern și intern, negocierea cu traducători, de multe ori și redactare, întotdeauna lecturi finale, de BT, conceperea copertelor și a textelor de tot felul), și m-am implicat în promovare și în toate activitățile conexe. Nu mă gândisem niciodată că voi avea privilegiul să coordonez această colecție, însă a fost o potrivire perfectă.

Iulia La Târgul de carte de la Frankfurt
La Târgul de carte de la Frankfurt

Din 2023 ești Director Editorial la Corint, supervizând colecțiile editurii și proiectând liniile de dezvoltare. Ce presupune fișa postului unui director editorial?

Colaborez foarte strâns cu colegii mei coordonatori de imprinturi sau de colecții, zilnic este nevoie să discutăm diverse lucruri programate sau apărute inopinat, așa încât să pot monitoriza în mod realist activitatea editorială. Am o legătură simbiotică și cu colegii redactori, care trudesc la textele ce se vor transforma în cărți. Cu departamentele de Tehnoredactare, Grafică, Vânzări, PR-Marketing și Producție țin foarte aproape, pentru a mă asigura că planul editorial și cel de tipar sunt realizate. Împreună cu colegii redactori-șefi și cu colegii din echipa DTP & Grafică, punem la punct machetele noilor colecții sau ale celor mai vechi, în situația unui rebranding. Apoi, o preocupare constantă este consolidarea portofoliului editurii – din nou, alături de colegii responsabili de diversele subdomenii ale editurii. Urmăresc vandabilitatea și eficiența colecțiilor, în general, dar și a titlurilor specifice. Un alt aspect care ține de rolul meu este consolidarea portofoliului de colaboratori: autori, traducători, prefațatori, lectori, referenți, redactori etc.

Cum arată ziua ta de lucru acum? Aminteai într-un interviu de abisul excelurilor și potopul mailurilor și apelurilor telefonice.

Arată ca o pată Rorschach. Sunt mulțumită dacă la sfârșitul zilei percep ceva inteligibil din ea.

Ca director editorial ești în forul ultim care ia deciziile privind includerea titlurilor noi în portofoliu. Cum se triază sugestiile care inundă inboxul managerului de achiziții de drepturi și care sunt criteriile în funcție de care alegeți un titlu sau altul?

Ținem întotdeauna cont de profilul editurii și al colecțiilor noastre, dar și de contextul în care ne aflăm. Nu toate manuscrisele bune sunt bune pentru această editură anume. În afară de părerile coordonatorilor de colecții și de ale conducerii editurii, contează mult, mai ales în ultimii ani, care nu au fost neapărat grozavi pentru industria de carte din România, opinia departamentelor de Vânzări și de Marketing. Este vorba despre un balans continuu între aspirațiile editoriale și concretețea industriei.

Iulia. La evenimentul de lansare a volumului dublu Orwell “Ferma animalelor. 1984”
La evenimentul de lansare a volumului dublu Orwell “Ferma animalelor. 1984”

Ești, cum spuneai, polul de legătură între numeroase departamente ale editurii, de la cele creative la cele care țin producția și finanțele în frâu. În ce constau cele mai dese interacțiuni cu acestea și care sunt strategiile folosite pentru a menține o colaborare fructuoasă?

Ne cunoaștem – noi, colegii – de mulți ani deja, iar acum, când rolul meu a evoluat, colaborăm la fel de bine. Discutam cu ei, cu colegii din Redacție, Tehnoredacție, Producție, Vânzări, Marketing-PR etc., încă de când eram redactor începător, de la ei am învățat mare parte din ce ține de rolul profesional pe care îl am acum. Ajută și că sunt o persoană comunicativă, că nu sunt orgolioasă, că sunt mânată doar de dorința să iasă totul cât se poate de bine, nu să dovedesc ceva despre mine. Cum am putea lua decizii bune, cum am putea lucra coperte, interioare, cum am putea concepe campanii de PR, cum ne-am putea ține de bugete, dacă nu colaborând în permanență? 

Ce înseamnă pentru editura Corint un bestseller? Dar un longseller?

Bestsellere frecvente sunt în colecțiile de Young Adult (zeci de mii de volume, adunate în tiraje consecutive), bestsellere surprinzătoare, dar foarte îmbucurătoare sunt cele de tipul I love you, my Marie. Scrisorile lui Barbu Știrbey către regina Maria (editor Cătălin Strat) ori Habsburgii. Ambiția de a stăpâni lumea (Martyn Rady, Corint Istorie), ca să enumăr dintre cele recente. Longsellere sunt multe dintre volumele din Clasici, ceea ce este absolut firesc, mai ales în cazul unei colecții cu asemenea stabilitate pe piață (în această formă softcover, colecția există de 10 ani, însă ea se trage de fapt din și mai vechea colecție Leda Clasic, hardcover, foarte apreciată de cititori, de asemenea, în anii 2000).

Ai două masterate în comunicare și management cultural și un doctorat în filologie. Cât de mult a ajutat această pregătire academică parcursul tău profesional de până acum?

S-a dovedit că pe mine m-a ajutat mult pregătirea academică, dar adevărul este că alegerile academice sau profesionale pe care le-am făcut au fost mereu motivate de ceea ce mă interesa să aflu. Strict curiozitatea intelectuală m-a ghidat în tot ce am studiat – în instituții sau de una singură. Nu m-am gândit o clipă la ce voi face după, nu am avut niciun plan, ci am fost preocupată doar de pasiunea mea de la acel moment, însă, așa cum se întâmplă de obicei, povestea a căpătat contur, iar acum toate au devenit parte din narațiunea vieții mele. Pe lângă pregătirea academică, în egală măsură m-au ajutat întâlnirile cu câțiva oameni care m-au modelat. Interesele mele de mai târziu au fost cu totul impregnate de influența pictorului Gheorghe Simion, care mi-a fost diriginte și profesor la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din orașul în care m-am născut, Târgoviște, unde am făcut școala gimnazială, și, mai apoi, de înrâurirea intelectuală și spirituală pe care a avut-o asupra mea profesorul Mihai Dinu, care mi-a fost îndrumător la licență, la unul dintre masterate și la doctorat.

Iulia-Cristiana Stan

Industria de carte pare să fie încă atractivă pentru tinerii aflați la început de drum, ai confirmat asta într-un interviu recent. Care crezi că sunt cele mai importante abilități și achiziții pe care cineva interesat să lucreze în acest domeniu ar trebui să le aibă? Vorbeai în același interviu și de cursurile de editare pe care le-ați organizat la Corint acum câțiva ani și de perioada de ucenicie de care cei care s-au remarcat au avut parte.

Așa este, în mod uimitor, tinerii absolvenți de umanioare sunt încă interesați de industria de carte. Totuși, pasiunea pentru lectură este departe de a fi suficientă pentru o carieră în acest domeniu. Este nevoie de un fundament filologic extrem de solid, chiar și în cazul redactorilor specializați în nonficțiune, apoi, sunt necesare curiozitatea și disponibilitatea de a învăța mereu, de a te perfecționa, o anume anvergură culturală, dar și o ancorare în cultura contemporană. Libertatea de mișcare în cât mai multe limbi străine pică foarte bine, întrucât proporția traducerilor este încă foarte ridicată în industria românească, iar apoi, ca o observație strict personală, cred că este util ca redactorul să se obișnuiască rapid cu gândul că pentru editură nu va citi niciodată la fel cum citea ca lector, oricât de avizat va fi fost el. Cu cât înțelegi mai repede că nu citești pentru propria plăcere și că modul de a citi ca redactor este complet diferit de ceea ce făceai până atunci, cu atât ai șanse mai mari și să devii un profesionist mai bun, și să nu ajungi la suprasaturație și la respingerea lecturii în timpul liber.

Iulia Stan
Împreună cu Joe Perry și Alice Cooper

La Rock FM, unde ai fost redactor de știri Până în 2017, ai făcut parte din echipele care i-au intervievat pe mulți dintre artiștii care au venit în România; Beth Hart sau Ian Gillan sunt doar câțiva dintre ei. Ai vreun episod care ți-a rămas aproape?

Sunt genul de persoană care își găsește în permanență modele pe care să le admire, am nevoie de exercițiul acesta de încântare față de realizările altora. Pe câțiva dintre acești creatori am avut marele noroc să îi întâlnesc. De pildă, în 2016, am făcut parte din echipa care i-a intervievat pe muzicienii din Hollywood Vampires. Veniseră mai mulți jurnaliști: unii, interesați de latura muzicală a evenimentului, alții, mai mult pentru a-l vedea pe Johnny Depp, chitarist în trupă. Chiar îmi amintesc foarte limpede câteva scene. Eram trei echipe, de la trusturi diferite, care aveam să ne bucurăm de această rară ocazie de a intervieva artiștii respectivi. Aveam aparatura montată și îi așteptam să sosească. Unii dintre noi ne pregătiserăm cu cercetare minuțioasă și cu întrebări profesioniste, alții, cu neamuri care voiau să îl cunoască pe Johnny și cu lookuri gata să-l impresioneze – ochelari de soare ținuți indoor, pălării, corsete, machiaje à la film Tim Burton, care, de altfel, îl și însoțea în turneu pe actorul-muzician. Cum stăteam noi acolo pregătiți de atac, mult-așteptatul Johnny Depp s-a arătat fantomatic în capul scărilor, a văzut puhoiul care îl aștepta, s-o fi speriat omul de asemenea concurență vizuală, că s-a întors pe călcâie și dus a fost, n-a mai apărut decât când a trebuit să urce pe scenă. Jurnaliștii de la celelalte două trusturi media au plecat, întrucât, presupun eu, nu știau cum să converseze cu neînsemnații Alice Cooper și Joe Perry, ceea ce, întâmplător, a contribuit la crearea uneia dintre cele mai frumoase amintiri pentru noi, cei de la Rock Fm. Acești imenși muzicieni nu s-au lăsat ofensați de gestul acesta incredibil de necivilizat, au rămas să discute cu noi mult peste ora plănuită, ne-au povestit o mulțime de lucruri și au confirmat că, uneori, este bine să îți întâlnești idolii. 

[Fotografiile fac parte din arhiva Iuliei-Cristiana Stan.]

Din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RO