George Ardeleanu

George Ardeleanu este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București, membru în colectivul de editare a Integralei N. Steinhardt (editura Polirom) și coeditor al Integralei Dinu Pillat (editura Humanitas). În 2009 a publicat studiul N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii (Humanitas), volum distins, printre altele, cu premii oferite de Uniunea Scriitorilor din România și revista Observator cultural. Este vicepreședinte al Fundației N. Steinhardt.

Citește mai mult
Dan Croitoru

Dan Croitoru este director editorial al editurii Polirom, coordonând colecția de literatură universală „Biblioteca Polirom” și colecția de literatură pentru copii „Junior”. Până în 2019, când a preluat această funcție, a fost redactor, redactor-șef și redactor-șef adjunct. A lucrat și la editura Univers și la Compania. A fost secretar general la Institutul Cultural Român între 2005 și 2012, perioadă în care au fost lansate și implementate programele de susținere a traducerii și publicării autorilor români în străinătate (Translation and Publication Support Programme – TPS, „20 de autori“ și Publishing Romania). Este doctor în filologie cu o teză despre situația scriitorului în comunism. Este traducător din engleză, printre autorii traduși numărându-se Ian McEwan, Chuck Palahniuk, Yann Martel sau F. Scott Fitzgerald.

Citește mai mult
ro_RO