Mădălina Marinache și Edward Vasile sunt studenți la Masteratul de Teoria și Practica Editării în cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București. Mădălina a absolvit Facultatea de Litere, colaborează ca redactor cu o editură și-i place poezia română contemporană. Edward a absolvit Facultatea de Istorie, cântă la chitară și-a început să-i placă poezia română contemporană.
Când și cum ați început aventura de cititori?
Edward: Îmi aduc aminte că primele „cărți” pe care le-am citit erau niște ilustrații cu Winnie the Pooh, undeva pe la 3 ani. După aceea, când am intrat la școală, bunica îmi tot cumpăra enciclopedii și cărți pentru copii și de atunci nu cred să mă fi oprit cu adevărat niciodată din citit.
Mădălina: În adevăratul sens al cuvântului, începuturile aventurii mele de cititoare urmează clasica poveste în care eleva primește de la învățătoare, pe la finalul clasei a IV-a, un pachet de cărți care include Singur pe lume, iar eleva respectivă o citește în câteva zile, plânge când o termină și nu mai reușește să o recitească vreodată, indiferent de câte ori ar încerca. Dar când mă gândesc la începuturile relației mele cu cititul în general, mi-o amintesc de fapt pe mama care mă chema, încă de când aveam trei sau patru ani, „să ne băgăm în pat și să citim”. Și mi se pare foarte ciudat că nu mai am deloc habar ce-mi citea (a trebuit s-o întreb pe ea: Creangă, basme de Petre Ispirescu, Frații Grimm etc.), dar îmi amintesc foarte bine că o făcea aproape în fiecare seară până adormeam și că de multe ori încercam să mă prefac că nu sunt obosită ca s-o conving să continue.
Cred că implicarea asta involuntară a mamei a fost mai semnificativă pentru traseul meu de cititoare decât primele mele lecturi propriu-zise și îi sunt recunoscătoare pentru asta, pentru că m-a ajutat să înțeleg că trebuie să-i găsesc un loc cititului în rutina mea zilnică (și mă simt vinovată când eșuez s-o fac) și datorită ei încă găsesc în cărți o zonă de confort în serile în care mă simt neliniștită sau în care vreau să-mi distrag atenția de la anumite lucruri. Și acum, când ea de-abia mai are timp să citească, sunt fericită că într-un fel I pay her back atunci când mă lasă să-i vorbesc despre lecturile mele sau când se întâmplă să vin acasă cu o carte pe care ea imediat să mi-o „fure”. Așa se face că mama a citit-o înaintea mea pe Lavinia Braniște. J
Când v-ați dat seama că vreți să vă adăugați și superputerea de făuritori de cărți, optând pentru masteratul de Teoria și Practica Editării din cadrul Facultății de Litere a Universității din București?
Edward: Povestea începe după Bacalaureat, când am avut de ales între a mă înscrie la Facultatea de Istorie și Facultatea de Litere. În cele din urmă am ales-o pe prima, dar atracția pentru literatură a rămas perpetuă. Când a sosit momentul masterului și am avut din nou posibilitatea unei alegeri, am decis să fac „transferul”, chiar dacă nu am luat această decizie ușor. Am simțit nevoia unei schimbări de direcție și nu regret sub nicio formă alegerea făcută.
Mădălina: Nu reușesc să-mi amintesc de unde a pornit totul – din nou, un lucru care mi se pare foarte ciudat –, dar de la un punct încolo, undeva între gimnaziu și liceu, am început să îi spun oricui întreba că „eu vreau să mă fac editor de carte”. Cred că în mintea mea de copil/adolescent meseria îmbina perfect iubirea mea pentru literatură și mica obsesie pe care o dezvoltasem pentru normele lingvistice… pentru că, daaa, obișnuiam să fiu prietena aia pedantă care te întrerupe ca să-ți corecteze exprimarea și căreia îi place să-ți verifice virgulele într-un text. Și la toate astea cred că se adăuga și ideea de liniște pe care o asociam cu actul lecturii, însă primul an de masterat mi-a distrus, Doamne ajută, toate concepțiile romanțate pe care le aveam, cum că un editor ar citi toată ziua cu/de plăcere și ar lansa fără mari probleme scriitorii pe care vrea să-i lanseze.
În clasa a XI-a, i-am dat profesoarei mele de română un răspuns ceva mai complex, „eu vreau să mă fac editor de carte, dar nu știu cum”, și ea mi-a vorbit pentru prima dată despre Litere în general și despre masteratul de Teoria și Practica Editării în special, iar de atunci mi-am petrecut ce-a mai rămas din liceu și cei trei ani de facultate, în linii mari, cu același gând că în final voi da admiterea aici și n-am mai luat în calcul alte opțiuni decât ocazional (am luat în considerare masteratul de Studii Literare după ce mi-am susținut licența). Când am participat în anul III la „Maratonul Masteratelor”, am făcut-o pentru a afla cum se vor desfășura probele și, mai ales, pentru a-mi întări niște convingeri, știind oricum că aici predau profesori pe care i-am întâlnit și în timpul facultății.
Care au fost criteriile de selecție pentru admitere și cum a decurs ea?
Edward: Criteriile de admitere au fost cele obișnuite pentru Universitatea din București. Am avut de realizat un dosar de admitere, care să cuprindă actele necesare, iar proba propriu-zisă a constat într-un interviu cu profesorii de la masteratul nostru, pe care, dacă ne descurcam bine, aveam să-i cunoaștem mai târziu, în toamnă. Trebuie să recunosc că am avut emoții pentru acel interviu, mai ales că veneam din alt domeniu academic, dar am reușit să mi le controlez și să am o prestație bună. Recomand tuturor celor interesați de acest domeniu să participe la interviu și admitere, este o experiență plăcută din care ai ce învăța, chiar dacă Facultatea de Litere nu este alegerea finală.
Mădălina: În fază inițială, admiterea a presupus parcurgerea unei bibliografii orientative (care includea, printre altele, Istoria lecturii de Alberto Manguel și O istorie a bestsellerului de Frédéric Rouvillois) și susținerea unei probe orale sub forma unui interviu „centrat pe carte”, dar cu câteva seri înainte de examen am primit cu toții un mail cu planificarea pe ore, diverse alte detalii și, mult mai important, în care eram rugați să avem o carte lângă noi în ziua examenului. Cred că mi-am petrecut toată ziua următoare inspectându-mi biblioteca, dar până la urmă mi-am impus singură câteva condiții pentru a-mi restrânge opțiunile și mi-am dat seama că vreau să mă prezint cu ceva din literatura română contemporană, așa că am ales Soldații lui Adrian Schiop, în ediția din 2017, care are pe copertă fotografii polaroid din adaptarea cinematografică.
Admiterea propriu-zisă s-a desfășurat în trei etape – țin minte că, după ce mi-am motivat alegerea de a mă înscrie la Teoria și Practica Editării, a trebuit să aleg un număr dintr-o serie care conținea tot felul de întrebări legate de industria editorială. Când mi-a extras bilețelul, doamna profesoară Ioana Pârvulescu mi-a spus ceva de genul „E o întrebare dificilă, să vedem ce ne poți spune”, iar întrebarea era „Ce ne facem cu debutanții?” și eu cumva am reușit să mă pierd, deși problema debutului începuse să mă preocupe din ce în ce mai mult pe atunci. Să spunem doar că acum aș putea da un răspuns mult mai elaborat J. Ultimul pas a fost să descriu Soldații din perspectiva „cărții ca obiect”, iar acolo cred că m-am descurcat mult mai bine, am comparat puțin copertele edițiilor și am vorbit despre cum romanul și filmul în general se potențează reciproc, făcând o scurtă referire la cartea lui Frédéric Rouvillois.
Anul acesta mi-au mai scris persoane care voiau să afle cum decurge admiterea la Teoria și Practica Editării și, acum că am trecut prin asta, dincolo de orice, cred că cel mai important criteriu rămâne modul în care te ajuți de cele trei întrebări din partea comisiei pentru a-ți demonstra pasiunea pentru literatură, entuziasmul pentru promovarea cărților și în special a lecturii, dar și respectul pentru „cartea ca obiect”. Și nu cred că strică nici să-ți faci în minte o listă cu lecturi recente sau cărți preferate aparținând unor genuri diverse înainte de admitere, în ideea că oricum obișnuim să uităm tot ce-am citit vreodată tocmai atunci când avem cea mai mare nevoie, iar eu clar n-am fost o excepție.
Cât de importante au fost specializările voastre anterioare, de la licență, și cât v-au ajutat lucrurile învățate acolo până acum?
Edward: Studiile de licență le-am efectuat în domeniul Relațiilor Internaționale și al Studiilor Europene, în cadrul Facultății de Istorie. Așadar, nu am avut o legătură directă cu domeniul filologic. Însă profesorul meu de limbă și literatură română (și universală) din liceu m-a ajutat să-mi dezvolt o bază sănătoasă de lecturi. Apoi, Facultatea de Istorie m-a ajutat să-mi dezvolt o gândire analitică, să fac legături între concepte și informații și să le plasez într-un timp/spațiu adecvat. Aceste calități m-au ajutat să mă adaptez mai ușor la cerințele noului masterat.
Mădălina: Eu am absolvit Literele pe secțiunea Română-Engleză, așa că la temele de atelier eu lucram exclusiv pe traduceri din engleză. Acum că mă gândesc la asta, îmi dau seama că m-au ajutat mult cursurile/seminarele de Redactare, etică și integritate academică sau de Morfologie, pentru că ajungeam să discutăm, inevitabil, destul de des despre normă și abatere, despre tipuri de greșeli precum contaminarea sau hipercorectitudinea, alături de explicații și exemple. Tot așa, la engleză, aproape la orice seminar făceam traduceri și ni se atrăgea atenția asupra unor calcuri lingvistice sau a altor greșeli care apar în traducerea negațiilor, modalelor și așa mai departe. Sunt lucruri care, chiar dacă între timp mi-au fost reactualizate și completate la master, s-au dovedit de la bun început utile la exercițiile de atelier, pentru că eram deja familiarizată cu acele greșeli frecvente și știam cum să mă orientez în text și să le identific rapid, știam care sunt locurile din text la care ar trebui să revin de mai multe ori.
Când vine vorba de relația cu literatura, pot spune că experiența a fost puțin mai diferită și mai intensă, în sensul că la masterat se întâmplă ca anumite opere sau teme de discuție să fie recontextualizate, pentru că nu mai studiam Don Quijote la un curs de Teoria literaturii despre granițele dintre realitate și ficțiune, ci la unul de Dinamica instituțiilor culturale din perspectiva drepturilor de autor și a statutului de bestseller. Sau îi studiam pe James Joyce și pe Gabriel García Márquez, doar că în contextul vandabilității unor titluri sau al definițiilor cărții-cult și tot așa. Iar în momente ca astea chiar deveneam nostalgică, dar în același timp mă și entuziasmau noile moduri de a aborda autori și texte literare pentru care dețineam un bagaj minimal de cunoștințe încă din anii de licență.
Cu toate astea, simt că specializarea mea anterioară m-a ajutat să-mi mențin până acum o practică de lectură susținută, pentru că acum, la master, ni se fac într-adevăr recomandări de lectură, dar nu mai primim liste ample de bibliografie obligatorie, probabil și în ideea că oricum, în calitate de viitori profesioniști ai industriei editoriale, ar trebui să citim cât mai mult și cât mai divers. Iar anii de Litere, unde ajungeam să avem într-un singur semestru și patru cursuri de literatură (dacă pun la socoteală și opționalele), m-au învățat cum să integrez în programul meu trei-patru cărți în paralel și, mai târziu, după terminarea facultății, cum să citesc cu pixul în mână, cum să mă descurc pe cont propriu să-mi selectez cărțile și să mă țin de ele fără presiunea examenului. Poate că fără acele lecturi obligatorii din facultate eu acum n-aș fi știut cum să-mi gestionez „autonomia” de cititoare primită la master. Și, în schimb, primul an de masterat m-a ajutat să-mi înlătur anumite preconcepții formate în facultate și să mă întorc la lectura de plăcere fără să mă simt prost că țin pe birou, alături de un clasic modern și de un volum de poezie, un bestseller sau un roman YA.
Cât de multe știați despre cum se face, se promovează și se vinde o carte înainte să începeți masteratul?
Edward: Până să ajung la acest master aveam conturat în gând un traseu destul de simplu: manuscris – editură – tipar – carte. Tot ce se întâmplă înainte, între și după aceste etape îmi era necunoscut și nu-mi imaginam câte detalii și aspecte include procesul editorial. Știam că trebuie să fii atent la detalii, dar îmi închipuiam că era ceva destul de facil. Nu știam însă care este rolul concret al traducătorului, al redactorului, al editorului sau al celor din marketing și promovare.
Mădălina: În timpul facultății, am avut ocazia să aflu câte puțin despre construirea fluxului editorial în cadrul unui modul de practică care începuse în anul I, iar eu mă înscrisesem la cursul doamnei profesoare Delia Ungureanu, numit Micile secrete ale marilor idei, care în a doua parte a modulului a organizat o serie de întâlniri cu mai mulți profesioniști din spațiul literar, printre care și Bogdan-Alexandru Stănescu și profesorul Mircea Martin. Atunci am descoperit cum funcționează un departament de copyright, cum decurge o licitație, cu ce se ocupă redactorul, tehnoredactorul, corectorul. Îmi amintesc că s-a ajuns să se vorbească și despre problemele traducerii lui Mircea Ivănescu din Ulise și despre cum se intervine pe un text – toate astea în linii mari, din rațiuni de timp, dar și pentru că scopul acestor întâlniri era unul mai larg.
Abia în primele săptămâni de masterat am învățat cu adevărat jargonul meseriei, cum diferă obiectivele redactorilor, cum ajunge o carte la bunul de tipar și multe altele. La care s-au adăugat numeroase alte cursuri în care eram făcuți conștienți de faptul că, prin tradiție, rata de eșec a unei cărți e mai mare decât rata ei de succes, totodată compensate prin multe alte cursuri despre strategii prin care am putea face ca traseul fiecărei cărți să devină un pic mai previzibil pe piață.
Care e ponderea teorie/practică în cursurile din primele două semestre și cât de mult v-a ajutat raportul ăsta să înțelegeți până acum cum funcționează o editură?
Edward: Personal, consider că este una destul de echilibrată. Nu am avut un examen care să se concentreze exclusiv pe concepte teoretice, iar de cele mai multe ori evaluarea s-a bazat pe un aspect practic (fie redactare de text propriu-zisă, fie realizarea unui interviu sau a dosarelor de lectură). Nu am înțeles încă în totalitate cum funcționează o editură, dar asta și din cauza pandemiei, care ne-a împiedicat pe mine și pe colegele mele să ajungem cu facultatea într-o editură, ca să putem înțelege exact mersul lucrurilor din acest domeniu. Sper ca acest lucru să nu ne mai oprească în noul an universitar.
Mădălina: După primele două semestre, eu, cel puțin, am rămas cu sentimentul plăcut că fiecare profesor sau profesoară a încercat să găsească un echilibru între teorie și practică la propria materie, indiferent dacă ea stătea sub denumirea de curs, seminar sau atelier. Într-o zi, doamna profesoară Ioana Pârvulescu ne vorbea despre diplomația de care trebuie să dea dovadă un redactor, apoi le-a rugat pe două colege să simuleze o discuție în care redactorul îi respinge manuscrisul autorului, un exercițiu care s-a dovedit a fi foarte haios și reușit. La un alt curs, cel de Presă culturală, domnul profesor Mircea Vasilescu a spus că vrea să ne învețe cum se taie un text și, după ce a împărtășit cu noi niște tips & tricks, ne-a trimis articole pe care să le scurtăm cu 500-1000 de semne sau cărora să le dăm un nou titlu, și-am descoperit că sarcinile astea sunt mai grele decât par.
Dincolo de segmentele de teorie și de exercițiile pe care le făceam, cred că cel mai mult au rămas cu mine și am apreciat acele sfaturi practice sau insight-uri utile pe care le primeam din partea profesorilor, adică acele dăți în care ne vorbeau din propria experiență de profesioniști ai industriei cărții. De exemplu, la atelierul de Traducerea și redactarea textului literar, doamna profesoară Magda Răduță insista asupra modurilor în care se dă dovadă de profesionalism la o probă de redactare sau în cadrul negocierilor dintre traducător și redactor, unde „nu merge cu gut feeling” și unde trebuie să fim mereu pregătiți să ne justificăm opțiunea pentru o anumită variantă stilistică. Și exemplele pot continua, dar ceea ce vreau să spun este că n-aș fi putut învăța lucrurile astea din cărți și cu siguranță nu le-aș fi putut învăța din scaunul biroului meu, în care m-a țintuit contextul pandemic, dacă n-ar fi fost acești profesori.
În orice caz, dacă ar fi să pun lucrurile în balanță și să trag linie, există două-trei cursuri din cele șase cursuri semestriale care sunt preponderent axate pe componenta practică, dar care, în ansamblul lor, m-au ajutat să înțeleg cum funcționează o editură într-un mod aproape exhaustiv și categoric neidealizat – ce responsabilitate are fiecare actant al lanțului editorial, care sunt etapele prin care un manuscris ajunge în librării, ce fel de decizii (în care intră-n joc atât principii, cât și factori economici) trebuie să fie luate într-o editură pentru ca ea să supraviețuiască. În același timp, cred că am rămas cu toții cu regretul că orele de practică s-au făcut la distanță, și nu propriu-zis în redacțiile editurilor sau ale revistelor culturale. Se simte că am pierdut ceva, mai ales că ni se explica destul de des că ne pregătim pentru niște meserii care se deprind în locurile potrivite, că redactor (agent literar, librar etc.) înveți cu adevărat să fii doar într-o redacție (agenție literară, librărie etc.).
Cât de aduse la zi vi se par informațiile din cursuri?
Edward: Pentru un student la istorie bineînțeles că sunt actuale! Lăsând gluma de-o parte, mi s-a părut că majoritatea cursurilor sunt „conectate” la realitatea zilelor noastre, mai ales cele dedicate procesului editorial, presei culturale sau tehnicilor de editare și redactare. Am avut și cursuri dedicate istoriei marilor cărți și apariții editoriale, dar și acolo eram invitați în permanență să venim cu propriile exemple, care de cele mai multe ori erau mult mai apropiate zilelor noastre.
Mădălina: Informațiile predate sunt, cu siguranță, aduse la zi, dar, mai mult decât atât, sunt adaptate la contextul românesc contemporan și la profilul masteratului nostru. Când spun asta mă gândesc și la un curs precum a fost cel de Retorică și argumentare, care nu era neapărat un curs specific specializării noastre, dar unde am avut de făcut exerciții de argumentare care vizau adesea domeniul editorial, am analizat cronici de carte, am studiat tipuri de prefețe și retorica lor. Sau la alte cursuri unde, în mod inevitabil, trebuia să lucrăm cu bibliografie străină, aceasta era mereu completată de echivalări sau exemple de pe teren românesc. Deci da, informațiile din cursuri sunt racordate la prezent – chiar și când scopul lor este de a trasa istoria unei profesii, a unei practici de consum sau a unei formule romanești, ele culminează întotdeauna cu discuții legate de metamorfozările lor contemporane.
Care dintre cursurile avute până acum vi s-au părut cele mai interesante?
Edward: Mi-era frică de întrebarea aceasta. Nu prea pot să aleg, deoarece fiind un domeniu nou pentru mine, m-au atras multe cursuri de la care-mi doream să învăț cât mai multe lucruri. Pot spune însă că m-am simțit mult mai atras de cursurile care au avut un grad mare de interacțiune student-profesor și de cele care făceau conexiuni și cu alte domenii umaniste, precum istoria, filosofia și sociologia.
Mădălina: Le voi lua în ordinea în care le-am avut de-a lungul semestrelor, pentru că toate mi s-au părut foarte interesante. Ar fi, deci, Editarea de carte, unde trebuia să avem mereu o nouă carte lângă noi ca să răspundem on the spot la diverse cerințe legate de aspectul cărții sau de textul de coperta a IV-a, unde s-a organizat și un mic tur de librării care a presupus întâlniri cu librarii (trecând prin Humanitas Kretzulescu, Cărturești & friends, Cărturești Carusel), unde am învățat să fac corectură de text și alte chestiuni de nuanță care țin de căutarea firescului limbii.
Apoi ar fi Traducerea și redactarea textului literar, unde am avut, pe rând, ateliere de redactare 1, redactare 2 și redactare de paratext, în care se strecurau și discuții despre școli de traducere sau despre practici și decizii din lanțul editorial care variază de la o editură la alta. De aici știu că pot verifica fluența unei fraze șoptind-o sau că într-o notă de subsol nu au ce căuta instanțe de valorizare, dar, mai ales, aici mi s-a transmis un ethos al redactorului pe care o să-l păstrez mereu aproape și pe care sper că l-am internalizat deja într-o bună măsură.
Și alături de acestea mai sunt cursurile de Sociologia cărții și a editurilor și Marile cărți. Scurt ghid de recunoaștere și întrebuințare, care au avut o structură foarte bună și m-au entuziasmat de la bun început. Primul ne-a trecut prin trei cursuri despre Pierre Bourdieu și teoria câmpului literar, apoi, în linii mari, prin trasee de profesionalizare în industria de carte (scriitor, agent literar, librar etc.), fără să neglijeze ipostaza cititorului. La cel de-al doilea am avut două cursuri despre canonul literar, apoi am început să discutăm despre percepțiile asupra literaturii universale ca banchet/abator și despre statutul cărții de bestseller, de carte-cult, de Great Book, plus studii de caz. Ambele mi-au plăcut mult și m-au ajutat să văd altfel literatura.
Dacă primul semestru a fost exclusiv online, în al doilea ați reușit să obțineți o formă hibridă și chiar ați fost în sala de curs împreună cu unii dintre profesori. Cum ați făcut trecerea asta, cum ați resimțit-o și cum s-a schimbat dinamica predării/învățării din punctul vostru de vedere?
Edward: Pentru mine trecerea era mai mult decât așteptată, o consideram necesară. Dat fiind faptul că situația epidemiologică se mai îmbunătățise în primăvară, nu suportam gândul să aștept până în toamnă ca să mă întorc la facultate. Vorbind cu colega mea cu care am mers în regim hibrid în semestrul trecut, am observat la final că timpul a trecut mult mai repede și am ajuns deja la finalul anului întâi. Eu unul nu m-am mai simțit obosit psihic după cursuri, iar capacitatea de concentrare a fost mult mai bună. A fost mai obositor fizic, ce-i drept, deoarece eram prins între facultate, școala de șoferi și alte activități extracurriculare, dar am reușit să le fac pe toate la un nivel de care să fiu eu însumi mulțumit. Cred că și profesorii cu care am apucat să ne vedem față-n față au fost bucuroși de interacțiunea avută cu noi.
Mădălina: Prima lună din al doilea semestru s-a desfășurat tot online, doar că în acea perioadă a început să se vorbească despre o eventuală întoarcere la facultate, s-au ținut și consilii și ni s-a cerut și nouă, masteranzilor, părerea, dar pentru majoritatea trecerea era prea bruscă, așa că s-a preferat forma hibridă pentru cine și-o dorea. Dar, chiar înainte de această decizie generală, doamna profesoară Oana Fotache ne-a spus că va începe să țină cursurile din Sala Departamentului de Studii Literare pentru a încuraja această revenire. Apoi doamna profesoară Magda Răduță ne-a anunțat că „se hibridizează”, iar Edward a început să le propună altor profesori același lucru, pentru că am văzut că funcționează.
Recunosc că inițial am ezitat puțin, adică eram hotărâtă să vin, dar totodată aveam îngrijorarea asta, tipică pentru generația noastră, de „sper să nu fie awkward”. Însă determinarea lui Edward, care spunea mereu „nu știu, Mădă, eu unul m-am săturat să mă conectez la cursuri din camera mea, va fi okay”, mi-a dat și mie mai multă siguranță. Mă bucur că am făcut acest pas, experiența m-a făcut să mă simt mai apropiată de profesori și să-mi dau seama că ne putem adapta rapid oricărei situații, pentru că după numai câteva săptămâni, într-un mod ciudat, a început să mi se pară absolut firesc acest format hibrid, de parcă așa ar fi stat lucrurile dintotdeauna. Am rămas cu amintiri frumoase. Am stat uneori cu profesorii în pauze, i-am făcut un scurt tur prin facultate unei colege care a terminat Filosofia și nu se mai plimbase pe la Litere, am făcut câteva cursuri în niște săli mici de secretariat, în care nu mai fusesem niciodată, pentru că restul erau ocupate. And I made a new friend along the way. J
Nu știu cât de mult s-a schimbat dinamica predării/învățării între timp, pe mine m-a ajutat să mă concentrez mai bine la cursuri și să-mi restabilesc o rutină, dar cred că în rest cursurile au rămas la fel de reușite pentru toate părțile, pentru că modul lor de desfășurare a rămas fundamental același. Cu micile excepții în care trebuia să ne asigurăm că noi, cei din sală, suntem auziți de cei de acasă, pentru că doar profesorii își țineau microfonul deschis J. Cred că schimbarea a fost mai semnificativă la nivel mental și emoțional, s-a simțit bine să ieșim mai mult din casă, să interacționăm propriu-zis, să reluăm acel du-te-vino între sălile de curs sau să ieșim la cafea în ferestre.
Cât de mult v-au atins așteptările cursurile pe care le-ați avut, aptitudinile pe care le-ați deprins în primul an de masterat?
Edward: Pentru primul an eu mă declar mulțumit. Am ieșit din prima jumătate a programului de master cu o imagine destul de clară a ceea ce înseamnă redactarea de carte, am întâlnit profesori dedicați și profesioniști și simt că am început să-mi formez o imagine clară asupra a ceea ce îmi place să fac, ceea ce mă descurc mai bine să fac și ce nu-mi place/nu m-aș vedea făcând, ceea ce consider că e un lucru important pentru cineva aflat la început de drum.
Mădălina: Când am ales acest masterat, am făcut-o și în ideea că facultatea îmi oferise deja cunoștințele de bază și instrumentele necesare pentru a aprofunda un subiect în materie de lingvistică sau istorie literară, iar eu îmi doream ca, pe lângă toate acestea, să reușesc să mă orientez și către a „învăța o meserie” înainte să-mi închei cât de cât parcursul academic. Și pot spune că masteratul de Teoria și Practica Editării mi-a atins așteptările în acest sens, pentru că acum pot face o corectură atentă pe text, știu care sunt etapele și tehnicile de redactare, cum arată un dosar sau un interviu făcute cum trebuie, printre altele. Și pot spune și că masteratul mi-a depășit așteptările când mă gândesc că da, într-adevăr, m-a ajutat să deprind niște aptitudini, fie de la biroul de acasă, fie din bancă, dar, mult mai important, mi-a dat încrederea că mi le pot pune în aplicare la un job, că simulările pe care le facem noi aici rămân la fel de valide și în „lumea reală”.
Care sunt așteptările voastre de la cel de-al doilea an?
Edward: Sper să continue în aceeași direcție, pe care în general o consider bună. Îmi doresc ca în acest an universitar să putem reveni în băncile facultății, să putem desfășura practica de specialitate la o editură, nu exclusiv online și să reușim să formăm o legătură strânsă între noi, studenții, dar și între noi și profesori.
Mădălina: Abia aștept cursurile de Grafică de carte și de Traducerea și redactarea textului nonliterar, pentru că mi le imaginez ca pe niște sequels la cursurile omoloage din anul I, care au fost și printre preferatele mele, pentru că mă făceau mereu să mă gândesc că, dincolo de orice teamă de viitor sau nesiguranță de-a mea, îmi place ce fac, pentru asta sunt aici, am făcut alegerea bună. Și aș vrea să continue sentimentul ăsta.
Mă aștept și să reluăm, în contextul actual, practica efectivă în edituri. Și mi-ar plăcea mult ca anul ăsta să ne strângem cu toții la cursuri – în funcție de cum reușește fiecare coleg, desigur, pentru că sunt conștientă că pentru unii e mai dificil să ajungă mereu fizic la cursuri.
Și care vă sunt obiectivele post-masterat?
Edward: Personal, îmi doresc foarte mult să rămân în mediul universitar și să ajung cadru didactic la Universitate, motiv pentru care îmi voi continua studiile și în cadrul ciclului doctoral. Îmi doresc de asemenea să profesez în domeniul cărții, mai ales că locul unde momentan îmi desfășor practica mi-a arătat că industria de carte este una foarte cuprinzătoare și are multe meserii incluse în ea. Îmi place prea mult domeniul ca să renunț la el după studii.
Mădălina: Primul pas după susținerea disertației va fi să mă angajez. Cel mai mult mi-ar plăcea să lucrez ca redactor, dar în ultima vreme a început să mă atragă și partea de organizare de festivaluri de literatură sau alte evenimente culturale. Îmi dau seama, totuși, că ele vor rămâne mai degrabă planuri pe termen lung și că va trebui să am răbdare, să capăt experiență și să-mi extind bagajul de lecturi. Cert e că vreau ca jobul să aibă de-a face, oricât de tangențial, cu domeniul editorial, pentru că în ultimul an am ajuns să mă atașez și mai mult de tot ce implică el și m-am decis să amân ideea de doctorat. Aș vrea să rup acest safety net pe care îl reprezintă pentru mine spațiul pur academic, prin care m-am autovalidat atâta vreme, și să mă ajut de lucrurile învățate în toți anii cât m-am aflat aici pentru a mă defini altfel și pentru „a deveni adult”, chiar dacă nu prea știu încă ce-ar însemna asta.
Dac-ar trebui să citiți o singură carte și numai una, pe repeat, care ar fi aceea?
Edward: Niciodată nu mi-am pus problema să citesc o carte așa, dar, dacă ar fi să aleg, cred că aș opta pentru Trei dinți din față de Marin Sorescu, sau Integrala Poemelor Anei Blandiana. Ambele simt că au ceva fără de sfârșit în ele și care este universal valabil, indiferent de vârstă. Mă văd citindu-le și la 80 de ani.
Mădălina: Eu nu prea am această practică a relecturii, nu știu de ce, dar cred că aș alege o carte pe care am citit-o pentru prima dată în adolescență, cel mai probabil Jurnalul lui Jeni Acterian.
[Fotogragiile fac parte din arhiva Mădălinei și a lui Edward.]
