Mihai Mitrică este director executiv al Asociației Editorilor din România. Este reprezentantul editorilor români în relația cu instituțiile legislative naționale, dar și internaționale, AER fiind membră a Federației Editorilor Europeni. Mihai Mitrică coordonează, din 2012, organizarea saloanelor de carte Bookfest peste tot în țară, dar și la Chișinău. Și-a început cariera ca jurnalist, lucrând apoi în două trusturi mari de presă. În 2011 însă a schimbat breasla și și-a asumat ca misiune personală să facă din industria de carte din România un mediu mai bun și mai avantajos atât pentru editori, cât și pentru cititori.
Ce este și ce face Asociația Editorilor din România?
Asociația Editorilor este principala asociație reprezentativă a editorilor la nivel de breaslă, înființată în 1991, care își propune să apere drepturile editorilor și să facă cunoscută munca și interesele lor în rândul factorilor de decizie și al publicului larg.
Ai preluat funcția aceasta în 2011. Cum arăta atunci piața de carte, s-a schimbat ceva în cei 11 ani?
Am câștigat concursul pentru funcția asta în 2011, nefiind foarte familiarizat cu piața de carte, pentru că eu veneam din presă. Iar intrarea în această lume a fost îngrozitor de angoasantă. Pentru că sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le înveți și pot să spun că și acum, în fiecare zi, încă mai aflu câte ceva și mă repoziționez, încerc să îmi dau seama ce trebuie făcut. Deci e o piață caleidoscopică din punctul de vedere al informațiilor. Sunt foarte, foarte multe informații de asimilat și nu mă refer doar la nivel internațional. Și în România, care este o piață foarte mică, sunt foarte multe nuanțe și lucruri care trebuie înțelese, deprinse, ajustate.
Dacă la nivel instituțional a fost așa, la nivel uman cum a fost să intri în arena asta, mă gândesc, plină de orgolii?
Nu am avut niciodată probleme. Am avut șansa unui board AER care m-a luat de mână și care m-a însoțit cu multă răbdare până când am făcut primii pași singur. Am stat pe picioarele mele destul de rapid, în jumătate de an deja cam știam ce am de făcut. După ce am organizat primul Bookfest la Timișoara, în martie 2012, au început să se miște treburile, să se limpezească niște lucruri în mintea mea. A urmat apoi primul Bookfest la București, care, întâmplător, a fost mare de tot, cu Franța invitată de onoare, cu Michel Houellebecq, Bernard Pivot prezenți la București, cu întâlniri ca să-i cunoască pe scriitorii români, cu cină organizată la Lacrimi și Sfinți al lui Dinescu, cu Bernard Pivot mâncând…
Sarmale?
Nu sarmale, ci un crap. Un crap de Dunăre, pe care îl făcuse Mircea Dinescu atunci și pe care l-a servit cu mâna lui. Sunt niște imagini de film, care mi-au rămas în minte. Cam după primul Bookfest mi-am dat seama câte implică organizarea unui salon de carte, cât efort necesită. Dar cu orgoliile editorilor nu prea am avut de-a face, cel puțin față de mine nu s-au făcut foarte tare simțite. Firește, fiecare are dreptul să-și apere munca, să încerce să o monetizeze. La nivelul asociației nu au fost interese care să mă constrângă sau care să mă împingă într-un colț. Lumea s-a obișnuit că Asociația este un partener. Și încercăm să păstrăm linia asta de parteneriat.
Câți oameni lucrează în AER?
Eu și colegul meu de alături.
Atât?
Ăștia suntem. Am avut și o colegă secretară, care a plecat imediat după pandemie și anul ăsta am făcut singuri și Bookfest Timișoara, și Bookfestul mare, și Bookfestul de la Chișinău și Bookfestul de la Tîrgu-Mureș, și pe cel de la Cluj, și pe cel de Brașov. Cu toate deconturile, care ne cam scot peri albi, dar nu avem încotro.
Vorbeai mai devreme de componenta internațională. AER este membră a Federației Editorilor din România, care este parte din Federation of European Publishers (FEP). Ce înseamnă asta și cum se traduce concret în piața de carte?
Înseamnă șansa de a fi la curent cu discuțiile care se poartă la un cu totul alt nivel despre poziționarea editorilor față de schimbările legislative. De multe ori, în România, interesul nostru, ca piață, pentru viitor se măsoară în câteva zile. Acolo, la FEP, discutăm de chestiuni care au impact peste câțiva ani, pentru că se discută directive, tratate internaționale. FEP are pentru noi importanța pe care o are un panou electronic pentru cineva care se mișcă printr-un aeroport. Trebuie să te uiți acolo pentru că de acolo îți iei informațiile cele mai relevante, care au impact asupra ta. Noi am încercat să facem cunoscută importanța Federației. În 2013, am invitat toată delegația FEP în România, am avut două zile de ședințe foarte consistente și cred că am reușit să le arătăm editorilor din România care au vrut să fie prezenți cât de complicată este această lume, cam cât de fin este reglajul pe care trebuie să-l faci când vine vorba de legislație la nivel european. Pentru că în România este un haos total. S-a făcut tot mai stufoasă legislația, inclusiv legea drepturilor de autor și s-a modificat Ordonanța 51 [nr. 51/1998, care vizează îmbunătăţirea sistemului de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale, n. ed.], în urma căreia lucrurile s-au complicat îngrozitor. Nici nu știu cum se va mai putea desfășura Bookfestul de anul viitor cu sprijin de la Ministerul Culturii dacă prevederile acestei Ordonanțe 51 se păstrează așa cum au ieșit din Guvern. Pe de altă parte, nici Legea 8/1996 [privind dreptul de autor şi drepturile conexe, n. ed.] nu e clară. Acum suntem blocați la repartiția de remunerație compensatorie pentru copia privată, pentru că a apărut o prevedere legislativă prin care li se dă și „editorilor de presă” dreptul de mai primi bani de aici, pe lângă cei din publicitatea guvernamentală și politică. Deși nu sunt organizați în asociații și nu se prezintă la ORDA [Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, n. ed.] ca să își ceară acest drept, ei au dreptul să primească acești bani. Și, pentru că nu îi cer, toată lumea e blocată.
Sunt niște bani pe care organismele de gestiune colectivă îi strâng, dar nu îi distribuie, așa că noi nu putem să-i primim. Deși îi cerem, nu-i putem primi. Este o situație foarte complicată, ca un fel de pat de la șah – nimeni nu poate să facă nicio mișcare, pentru că nu e lăsat de o altă forță, care e acum Legea 8/1996.
Pe site-ul AER apar aproximativ 75 de membri. La nivelul pieței de carte este un număr mic, este unul mare? Cum are loc dinamica acestei liste – vin editurile noi către AER sau funcționează și invers?
Editurile vin către AER. Chiar acum, pentru proxima ședință, am avut două cereri de intrare. De când am venit eu, am încercat să fac activitatea asociației cât mai transparentă. Avem mereu rapoarte de activitate, pe care le depunem la adunarea generală. Personal, am vrut să nu las impresia de inabordabil. Toată lumea mă poate suna, nu am o problemă cu asta. Dacă pot să fac ceva, fac; dacă nu, nu se poate.
Cred că Bookfestul este cel mai bun mod prin care activitatea AER devine cunoscută editorilor, evident și publicului larg, dar editorilor în primul rând, care au văzut că nu există favoritisme. Nu avem parti-pris-uri, standurile sunt așezate astfel încât toată lumea să beneficieze de ele cât mai mult, în primul rând publicul și apoi toată lumea editorială. Am vrut să existe o democratizare a accesului la standuri, atât al publicului, cât și al editorilor. De exemplu, obiectivul pe care l-am avut când ne-am mutat cu Bookfestul în pavilionul mare, B2, a fost să încercăm să atragem publicul în toate părțile pavilionului. Pentru că, dacă ar fi fost toți editorii mari la intrare, s-ar fi sugrumat totul acolo.
Ce avantaje au editurile care fac parte din AER?
Îi ținem la curent cu noutățile care apar la nivel legislativ, le solicităm acordul pentru diverse luări de poziție ale Asociației. Nu e o miză financiară intrinsecă, pentru că membrii AER nu beneficiază de niciun fel de facilități la organizarea Bookfesturilor. Dar faptul că ei aleg să rămână în Asociație arată că găsesc un raison d’être.
Unul dintre punctele statutului AER menționează că Asociația este un intermediar între edituri și alți parteneri, cum ar fi furnizorii. Există o strategie în sensul ăsta?
Statutul AER e făcut în 1991 și a fost amendat în mai multe puncte vulnerabile, cum ar fi sediul social. Însă rămâne ca deziderat și elaborarea unei strategii privind relația cu furnizorii și constituirea unei comisii de etică, deoarece cred că este din ce în ce mai multă nevoie de ea. De mult tot vreau să avem așa ceva în interiorul Asociației, dar nu am găsit încă formula potrivită, pe care Adunarea Generală s-o poată agrea.
Care să intervină în cazurile de concurență neloială, de exemplu?
Nu neapărat concurență neloială, ci la încălcarea unor principii de bun simț din punct de vedere editorial, care, din păcate, se mai întâmplă.
În interviul pe care l-am realizat cu domnul Mircea Martin, povestea cum, după înființarea AER a reușit, în anii ’90, să obțină fonduri pentru asociație din impozitele plătite de importatorii de copiatoare. Încă se aplică?
Este vorba de remunerația compensatorie pentru copia privată care se plătește în toată lumea de către importatorii de hârtie și de aparate care suportă copierea. Mai nou, prevederea legislativă pentru care ne-am bătut și care a fost depusă de doi parlamentari cu legături în lumea cărții, Vlad Alexandrescu și Dan Lungu, a trecut și acum, teoretic, primim remunerație și de la importatorii de telefoane mobile, care și ele permit fotocopierea. De fapt, am putea primi, pentru că în realitate suntem blocați, cum am spus mai devreme. Adică acești bani se colectează, dar nu se primesc de către Asociația Editorilor.
Și cum supraviețuiți?
Din ce în ce mai greu acum. Bookfestul din 2022, primul după pandemie, a fost o încercare de a ajuta lumea editorială să-și revină, așa că am păstrat costurile foarte jos, deși facturile noastre furnizorilor noștri au crescut foarte mult, de la 30% până la 80% în unele cazuri. Noi nu am crescut nici măcar cu 10% tarifele. Așa că luptăm pentru supraviețuire. Ca mai toată lumea din piață.
Vorbeai de Bookfest ca de cea mai importantă și vizibilă activitate AER. Ce presupune efectiv să organizezi un salon în termeni de costuri, colaboratori, logistică?
În primul rând, există niște parteneriate pe care le-am cimentat deja. De exemplu, nu trebuie să stau și să caut în fiecare an tiparul pentru materiale, locul unde o să fac Bookfestul – pentru că știu deja. Contractele au o anumită ritmicitate. Am dezvoltat deja niște relații: sunt oamenii cărora doar le spunem că vrem să facem Bookfestul și ei știu cam ce au de făcut și noi, la rândul nostru, știm ce avem de făcut. Ne putem lăuda că nu am avut întârzieri la plăți către furnizorii noștri și cred că asta a contat foarte mult. Onorarea facturilor pe care le primim a fost una dintre principalele ținte pe care le-am urmărit și cred că asta a contribuit foarte mult la credibilitatea Asociației: săa arăți că ești în stare să respecți o literă scrisă într-un contract pe care l-ai asumat. Deși se întâmplă tot mai rar în jurul nostru, este un comportament care îți face viața mai ușoară pe viitor.
Așadar, având cam toată rețeaua de parteneri logistici, e relativ ușor în termeni de selecție, dar e îngrozitor de laborioasă birocrația din spate: reglat standurile pe plan, discuții cu arhitectul, discuții cu expozantul, asta e treaba care macină cel mai mult nervii în perioada Bookfestului. În același timp, tot noi, în interiorul Asociației, facem și promovarea, nu lucrăm cu agenții de publicitate, pentru că sunt niște nuanțe pe care nu cred că o agenție de publicitate, care n-a activat în domeniul cărții, le poate sesiza și le poate transpune în mesajele pe care vrem noi să le aducem la cunoștința publicului. Așa că facem și partea de promovare, facem și logistica (amplasare standuri), și facturarea, tot.
Fiecare ediție a salonului de carte de la București are un invitat de onoare, o țară care-și prezintă produsele culturale. Cum se stabilesc acești invitați?
Consiliul Director al AER-ului decide. Se stabilește o listă și îi contactăm. Nu prea s-a întâmplat să fim refuzați și asta mă bucură. Încercăm nici să nu repetăm invitații de onoare. Bookfest a început programul ăsta cu Spania în 2010, după a fost Ungaria în 2011, Franța în 2012, Germania, Austria, Elveția – i.e. țările de limbă germană, în 2013, în 2014 a fost Polonia, în 2015 Cehia, Israel în 2016, Suedia în 2017, după aceea Statele Unite și Marea Britanie în 2018 și 2019. În 2020-2021 nu am făcut, iar anul ăsta invitatul de onoare a fost Japonia, care trebuia să fie în 2020. Viitorul invitat de onoare, în 2023, va fi Italia.
Una dintre cele mai puternice federații din domeniu este International Publishers Association, cu membri din mai mult de 70 de țări din întreaga lume. Ar exista posibilitatea sau interesul ca AER să se afilieze la IPA? Ar fi de folos?
Din punctul meu personal de vedere, sunt două chestiuni aici. Una este legată de costurile pe care le presupune.
Se plătește?
Sigur. Și apartenența la FEP se plătește. Și nu puțin. Sunt peste 3000 de euro pe an pe care îi plătim ca să fim membri FEP. Și asociația respectivă trebuie să își remunereze oamenii. Ei au mai mulți angajați decât noi, dar și fac treabă la un alt nivel.
O altă problemă e cea legată de timp. Eu nu am timp să ajung nici la ședințele FEP la care aș vrea să merg. Cum nu am putut să ajung nici la târgul de carte de la Frankfurt de anul ăsta. Deci nu am avea cum să participăm și la ședințele IPA, care se desfășoară în toate colțurile lumii, ei fiind o asociație internațională. În plus, relevanța discuțiilor de acolo este pentru noi, ca membri ai Uniunii Europene, mult mai redusă față cea a lucrurile care se discută la FEP. Pentru noi, AER, e important ce se discută la FEP, pentru că ne afectează și ne va afecta. Chestiunile discutate la IPA țin mai mult de poziționare internațională, e mai mult un balans politic acolo. FEP este o asociație mult mai tehnică, mult mai axată pe descifrarea birocrației, pe când la IPA sunt câteva probleme legate și de calitatea membrilor. Și Rusia e membră acolo, și China, și Turcia.
Care sunt instituțiile care ajută activitatea AER? Menționai sprijinul Ministerului Culturii.
Sprijinul Ministerului Culturii a venit încă de la a doua ediție a Bookfest. A asigurat accesul gratuit al publicului. Bookfest nu are bilet de intrare pentru că Ministerul Culturii înțelege să ne sprijine indiferent cine a fost la conducere și asta e o bilă albă pe care aș vrea să i-o dau Ministerului Culturii. În ceea ce privește celelalte instituții ale statului nu am reușit să găsim o chimie comună cu Ministerul Educației, de exemplu. Am avut sprijin punctual de la Administrația Prezidențială pe multe subiecte. În rest, ne-au ajutat unele autorități locale. De pildă, Bookfestul de la Târgu Mureș e făcut cu fonduri de la Consiliul Local și Consiliul Județean. Unde avem sprijin de la autoritățile locale nu tarifăm standul, deci AER face muncă voluntară acolo, expozanții vin gratis, au standul gratuit; de asemenea, unde am putut, am asigurat și deplasarea autorilor, promovarea evident este inclusă, deci cam tot ce ține de fondurile respective se transformă în beneficii către public și către editori. Evident, în momentul în care am finanțare de la autoritățile locale, iar editorilor nu le tarifez standul, ei vor veni cu un preț mult mai bun la carte și atunci beneficiază și publicul local. Plus că așa editorul va fi mult mai dispus să-și cheme un autor, poate chiar pe cheltuiala editurii, dacă nu reușesc eu să acopăr costurile și să facem un program de evenimente mai divers și mai atractiv pentru public. În felul ăsta, cam toată lumea câștigă. Iar Asociația își servește scopul pentru care e înființată.
Care sunt planurile de viitor mediu sau lung ale AER?
Angajarea unui coleg sau a unei colege care să ne ajute să descâlcim partea birocratică. Anul ăsta a fost îngrozitor de greu pentru noi; nu că am fi stat degeaba doi ani de zile, pentru că în pandemie AER a avut foarte mult de muncă în ceea ce privește misiunea de lobby, de militat pentru interesele editorilor, care, în ultimii 30 de ani, tot timpul au fost săriți din viziunea guvernelor. Am reușit să obținem și statutul de utilitate publică pentru Asociație, lucru care trebuia făcut mult mai demult, dar acum s-a putut și l-am obținut nu dintr-un interes imobiliar, așa cum mulți dintre deținătorii acestui titlu o fac, ci pentru că modificările legislative ne-au scos din zona în care trebuia să fim reprezentați. Legea de funcționare a Institutului Cultural Român a fost modificată la presiunea anumitor bresle ca doar organizațiile de utilitate publică să poată să fie reprezentate în consiliul de conducere al ICR. Așa că, de vreo câțiva ani, editorii nu au mai putut să participe la deciziile Institutului, unde aveau un rol destul de important în vremurile normale ale ICR.
Așadar, ne continuăm activitatea. Și dacă putem să găsim mai mult de un coleg sau o colegă, vrem să mai creștem numărul de Bookfesturi, care ar fi trebuit să ajungă și prin alte orașe. Am o rană deschisă pentru că nu am reușit să fac o ediție constantă la Iași, orașul de unde m-am mutat la București. Vreau să fac la Iași un Bookfest care să aibă continuitate; au fost doar patru ediții, în câte doi ani legați și experiența nu a fost foarte fericită. Dar sper să se așeze lucrurile și să mergem și la Iași cu o ediție constantă. Poate și în alte orașe, pentru că lumea care ne vede în țară și vede cum arată Bookfesturile ne cheamă. Și eu îmi doresc, dar, din păcate, suntem doar doi oameni și facem și noi cât putem. Așa că, dacă nu găsim pe cineva să ne mai ajute, va fi foarte complicat să mai creștem. Și cred că va fi foarte complicat să mai facem și un an ca acesta pe care îl încheiem acum.
Cu adresa de e-mail și telefonul făcute publice pe site-ul AER, îmi imaginez că sunt rare momente de respiro. Dar când toate intră pe mute cum te relaxezi și cum îți încarci bateriile?
Stând cu copiii mei, gătind, citind, conducând, îmi place foarte mult să conduc. Încerc să citesc mai mult, ca să pot înțelege mai bine autorii pe care îi aduc la Bookfest.
Poți să recomanzi ultimele cărți care ți-au plăcut. Sau ce citești acum?
Acum citesc Scrisori către fiul meu de Gabriel Liiceanu. Înainte am citit Serotonină de Michel Houellebecq. Vreau să mă apuc de romanul lui Radu Paraschivescu (Acul de aur şi ochii Glorianei), pentru că simt nevoia să intru mai mult în literatura română. Până acum am citit mai mult ficțiune străină, dar îmi promit că recuperez și cu cea română. Sper să găsesc și timp. Acum că s-a terminat și Bookfestul de la Brașov, după ce terminăm și cu toate deconturile, sper să mă arunc în niște cărți pe care le vânez de multă vreme.
[Fotografiile fac parte din arhiva personală a lui Mihai Mitrică.]
[Interviul a fost înregistrat audio și transcris.]
