Serena Marin este librăriță, cum îi place să spună, la Cărturești Vitan. Urmează un masterat în teoria și practica filmului, iar înainte a obținut o licență în film și creative writing la University of Essex, unde s-a și implicat în departamentele de Student Support. A colaborat ca intern cu Mercury Theatre din Colchester, UK.
Carte, ceai, muzică sau toate la un loc?
Acum că-i vară răspund clar carte și muzică. La iarnă sunt toate șansele să adaug și ceaiul. Să nu uităm dichisul. Acesta e valabil tot anul.
Când și cum te-ai alăturat echipei Cărturești?
M-am alăturat anul trecut în primăvară. Am trimis CV-ul, alături de o mică scrisoare de intenție, la adresa de email dedicată recrutărilor, am fost sunată pentru interviu, am primit oferta și… cam asta a fost. O să adaug un „de” după „cum” pentru a oferi un răspuns mai dens. Eram masterandă (încă sunt, pe ultima sută de metri), proaspăt mutată în București și aveam nevoie de un loc de muncă în paralel cu studiile. Mi l-am dorit mult, l-am privit ca pe un stimulent care mi s-ar potrivi și așa s-a și dovedit a fi.
Testul preliminar interviului de angajare la Cărturești este celebru. Cum ți s-a părut și cât de mult a contat apoi și interviul propriu-zis în angajarea ta?
Eu am dat acest test preliminar în timpul pandemiei, așadar a fost adaptat condițiilor. A luat forma unei discuții destul de libere și ușor informale pe Zoom, dar era clar că urmărea potențialul de care trebuia să dau dovadă pentru a primi acest job, alături de cunoștințele de bază necesare unui librar debutant. Am simțit că ștacheta era ridicată destul de sus, din motive evidente.
Interviul propriu-zis cu managerul de librărie a venit în completarea testului preliminar, dar a avut ponderea mai mare. Acesta urmărește mai degrabă încadrarea candidatului în dinamica librăriei și afinitatea pe care ar putea-o avea acesta cu echipa de la acel moment.
Cum arată ziua ta de lucru?
Destul de încărcată, atât cu sarcinile prevăzute în fișa postului, cât și cu situațiile neprevăzute. Printre taskurile zilnice se numără recepția de marfă, completarea la raft cu cărțile vândute în ziua precedentă, schimbările de preț, plasarea de comenzi pentru clienți. Însă neprevăzutul este cel care ne scoate din rutină. Acesta poate lua diverse forme, cum ar fi fisurarea unei conducte de apă de deasupra zonei de ficțiune, care trebuie remediată înainte să se compromită o întreagă coloană de cărți, în timp ce avem de dus la îndeplinire și restul sarcinilor pe ziua respectivă, fără să uităm, bineînțeles, să le zâmbim clienților în continuare și să tratăm incidentul ca făcând parte din aventură.
Dincolo de imaginea idilică a plimbatului printre rafturi cu cărți, îmi imaginez că meseria de „librăriță” (termen pe care l-ai propus și care mi se pare fain de tot) are și părțile ei mai puțin romantice. Pentru tine care sunt acestea?
Înainte de toate, imaginea idilică a plimbatului printre rafturile cu cărți trebuie demitizată. Librarii nu se plimbă printre rafturile cu cărți! Ei țin în picioare rafturile cu cărți! Da… nu am ales să folosesc termenul „librăriță” în mod gratuit. Acesta lasă să respire valențe ce țin de feminitatea pe care o manifest în profesie, printre care expresivitatea, senzorialitatea, grația pe frontul de lucru și spiritul ludic. (O să le propun celor care se ocupă de clasificarea ocupațiilor din România să adauge și „librăriță” pe listă.) De la început mi-am privit activitatea ca pe un joc interactiv. În altă ordine de idei, ca să răspund, totuși, la întrebare, partea mai puțin romantică este constituită de momentele în care nu reușesc să duc la bun sfârșit ce mi-am propus pentru ziua respectivă, din diverse motive ce nu țin de mine (un volum mai mare de marfă decât de obicei, sistem de operare căzut etc.). Uneori privesc asta ca pe un eșec personal, dar încerc pe cât posibil să nu.
În interviul pe care l-am realizat cu Ana Niculescu, Manager de Comunicare și Relații Publice, îmi vorbea despre școala internă pentru noii librari, organizată de Cărturești. În ce a constat și cum a fost experiența ta la acest training?
Școala librarilor constă într-o serie de cursuri concentrate, dedicate diferitelor aspecte din viața unui librar, de la provocările pe care le putem întâmpina în interacțiunea cu clienții, până la cele aduse de interacțiunea cu produsele non-carte, adică ceaiuri, agende, căni, jucării etc. și da, și ele au rânduiala lor într-o librărie, rânduială care nu trebuie neglijată. Cursurile oferă informații la care nu prea am avea acces în activitatea de zi cu zi, însă acestea se consolidează și deprinderile se formează pe teren. Ceea ce asimilăm trebuie trecut prin filtrul propriu și aplicat pe nevoile librăriei în care lucrează fiecare dintre noi. Știți butada aceea conform căreia „Nu contează ce știi, ci ce faci cu ce știi”. Ei bine, este cât se poate de adevărată.
Care este relația cu ceilalți colegi din Vitan și cu cei de la celelalte librării Cărturești? Aveți schimburi de experiență, întâlniri comune?
Relația cu colegii din Vitan este într-o permanentă realcătuire, iar eu am bucuria de a-i descoperi noi fațete cu fiecare zi. Mulțumită frecușurilor domestice, relația cu ei este predominant antrenantă. E bine că avem parte de ele, altfel am intra într-o rutină fără orizont, care amorțește combativitatea și încleiază progresul. Am trecut prin multe stări alături de ei: bucurie autentică, dezamăgire, mâhnire, încântare, frustrare. Una peste alta, am învățat multe de la partenerii mei de librărit și le sunt recunoscătoare.
Cu librarii din alte locații nu avem întâlniri propriu-zise, dar o dată la câteva săptămâni se organizează un club de carte pe Zoom. Am participat la câteva întâlniri până acum și am avut parte de niște parteneri de conversație foarte faini.
Cum arată profilul cititorilor sau cumpărătorilor care vizitează Cărturești Vitan?
Oh… variază atât de mult, încât îmi este cam greu să răspund. Este un amestec destul de eterogen. Avem clienți modești, care vin cu lista cărților pe care doresc să le cumpere scrisă de mână pe hârtie, avem clienți ambițioși, care nu se lasă păgubași până nu găsim ultimul exemplar fugit de la locul lui (da, se întâmplă des asta într-o librărie), clienți care vin doar să citească, fără să cumpere nimic (da, și asta se întâmplă des într-o librărie), clienți care își așteaptă cuminți rândul la casă, oricât de lung ar fi timpul de așteptare și avem și clienți care pun cărțile greșit la raft. Văd o poliță și se gândesc că e în regulă să strecoare ceva despre puterea chakrelor printre cărțile de ficțiune.
Fiecare are rolul său în ecosistemul librăriei. Chiar și cei din urmă. Cum ar fi să fie chiar toate cărțile puse mereu la locul lor?
Sunt deschiși acești cumpărători la recomandări? Care sunt criteriile în funcție de care îți alcătuiești lista de sugestii pe care le-o prezinți celor interesați?
Da, sunt. De obicei merg pe mâna noastră. De multe ori mă bucur când cineva îmi cere o recomandare, dar totodată simt că este o răspundere să încurajezi pe cineva să cumpere o carte anume (uneori în defavoarea alteia). Îi întreb ce au mai citit, ce teme le stârnesc curiozitatea, ce gen le place, ce autori preferă… Când facem o recomandare e important să ținem cont mai puțin de ce ni se potrivește nouă, și, mai curând, de ce i se potrivește clientului care urmează să cumpere cartea.
S-a întâmplat să meargă pe mâna ta în ceea ce privește o carte sau alta și să se întoarcă să-ți spună cum li s-a părut?
Mi s-a întâmplat să meargă pe mâna mea, dar nu să se întoarcă să îmi spună cum li s-a părut… În schimb, o doamnă s-a întors să îmi spună cum i s-a părut ceaiul recomandat de mine. Sleep Well – e ceai verde. Uneori și noi primim recomandări de cărți. După părerea mea, relația cu clientul trebuie să fie fluidă, nu unidirecțională; și noi, librarii, trebuie să știm să primim recomandări, sugestii.
Care au fost momentele în care ți-a plăcut la nebunie jobul tău?
Aceste momente sunt destul de frecvente. Nu știu dacă, citind asta, colegii m-ar crede. M-au văzut destul de des chițăind de nemulțumire cu privire la neglijențele ce țin de bucătăria internă. Însă eu chiar găsesc bucurie în ceea ce fac. În relația cu clientul, în implementarea unor rafturi tematice, în ștersul prafului, în momentele în care simt că scot iepuri din joben și nici eu nu știu cum o fac, în înțepăturile dulci-acrișoare dintre noi…
Ai absolvit studii de film și creative writing. Te ajută acest background profesional în activitatea de la librărie?
Da, mă ajută. Însă nu vă imaginați că am prea des ocazia să intru in discuții cu clienții sau colegii pe marginea analizei de film… Ca să vă spun, totuși, cum mai exact mă ajută, trebuie să vă introduc puțin în experiența mea din studenție. Pe perioada facultății noi eram încurajați prea puțin să reținem informații pe de rost, în schimb eram susținuți în a veni cu idei, abordări, perspective originale, proprii. Îmi amintesc o cerință pe care am avut-o la un curs în anul III de facultate: „Alegeți trei tehnici dramatice (playwriting techniques) din lista dată și analizați în 3000 de cuvinte cum operează în două din piesele de teatru studiate.” Am întrebat „Cum operează individual? Cum operează împreună? Cum operează în raport cu piesele propriu-zise?” Răspunsul profesorului a fost: „E treaba ta să răspunzi la aceste întrebări.” Ce vreau să spun este că am fost încurajați să fim ingenioși în rezolvarea problemelor, să devenim temerari chiar. Așa mă simt și în activitatea pe care o desfășor la librărie. Acest organism viu are nevoie de autenticitate, secundată de curajul, asumarea de a fi noi înșine.
În același interviu pomenit mai sus, Ana Niculescu spunea că pentru unii dintre tinerii librari jobul la Cărturești este doar o treaptă sau o perioadă de formare către „alte zări”. Care sunt zările către care tu aspiri?
Oh, ce întrebare… Zările mă duc cu gândul la ceva îndepărtat, iar eu încă nu am curajul să mă gândesc până acolo. Am niște proiecte importante pentru viitorul apropiat și, odată ce vor fi duse la bun sfârșit, simt că îmi va fi mai bătătorită poteca pe care o am de urmat spre acele zări. Pe de-o parte, am de terminat masterul în Film: Teorie și Practică. Simt că va fi o mare realizare pentru mine. Un alt proiect personal drag mie ar fi să mă încumet să transform într-un spectacol un scenariu de teatru pe care l-am scris în facultate. De curând m-am împrietenit cu o actriță, iar ea a avut mai mare încredere în scenariul meu decât am avut eu, deși nu eram la prima confirmare a potențialului său. (Cam curios să spun asta având în vedere răspunsul pe care l-am dat la întrebarea de mai sus, nu? Ei, mai am și astfel de momente.) E cu adevărat îmbucurător să te asigure cineva cu mult mai multă experiență decât tine într-un domeniu că tu chiar te-ai potrivi. Apoi am fost întotdeauna pasionată de cuvinte, de detalii, de găsirea formulărilor celor mai potrivite în surprinderea unor stări, unor idei. Nu știu în ce voi transpune această chemare. Totuși, având în vedere cât de pe repede-nainte trăim, mă întreb dacă nu cumva acesta ar putea fi un ușor handicap.
Ei, cam atât deocamdată. Urmează să văd ce îmi mai rezervă viața, ce îmi mai aduce în întâmpinare.
Care este cartea pe care le-ai recomanda-o tuturor celor care trec pragul librăriei Cărturești Vitan? De fapt, al tuturor librăriilor Cărturești. Mai bine al tuturor librăriilor punct.
Mă rezum la două cărți.
Una dintre ele este Jurnalul unui librar scrisă de Shaun Bythell. Surprinde provocările inerente meseriei într-o manieră umoristică, iar, după umila mea părere, clientul care intră în orice librărie ar avea de câștigat dacă și-ar forma o idee despre ele. Ne-ar plăcea să afle că uneori chiar am vrea să le zâmbim mai mult, dar simțim că ne pică cerul în cap atunci când suntem doar doi librari pe tură, nu avem internet și trebuie să încasăm manual. De asemenea, că noi chiar ne-am dori să le putem da vinilul cu Elvis pentru care au străbătut jumătate de oraș, dar, uneori, unii melomani care au tranzitat librăria înaintea lor au fost atât de nerăbdători să își asculte cântărețul preferat, că au și uitat să treacă pe la casa de marcat mai întâi…
A doua carte este Invențiile ocazionale de Elena Ferrante. Este o scriitoare pe care am descoperit-o de curând și e o bucurie să simți că cineva parcă a scris fix pentru tine. Cartea e constituită dintr-o colecție de texte scurte pe care le-a publicat săptămânal, timp de un, în The Guardian. A abordat teme foarte variate, de la primul sărut, prima iubire la importanța (sau lipsa de importanță) a punctelor de suspensie într-un text literar. Fiecare pasaj este ca o pastilă concentrată care dezvăluie câte puțin din persoana din spatele pseudonimului, și, cum e cu orice pastilă, efectul apare puțin mai târziu, când deja ești la câteva pasaje mai încolo, așa că simți nevoia să lași cartea de-o parte din când în când pentru a-ți da seama ce simți față de ce tocmai ai parcurs. Scrisul ei este ranforsat, ușor frust, lucid-tăios, pe cât de analitic, pe atât de imersiv. Nu aș vrea să spun mai multe… Mi-ar plăcea să o descoperiți singuri.
[Fotografiile fac parte din arhiva Serenei Marin.]
