Vlad Adăscăliței este achizitor senior de carte la elefant.ro. A fost librar la Cărturești AFI și-apoi la Humanitas Kretzulescu. A scris cronici de carte pentru Postmodern. A scris (sau poate mai scrie) și proză. Citește mult, uneori poartă șosete desperecheate. C-așa se nimerește. Sau dimpotrivă.
Două dintre cărțile citite la recomandarea ta și de care-mi amintesc sunt, nu se putea mai contradictoriu, Visătorii (de Gilbert Adair) și Lumea Sofiei (de Jostein Gaarder). Ție cine ți-a recomandat primele cărți și care au fost ele?
Nu-mi aduc aminte neapărat o recomandare. Dar am început să citesc tot ce era prin casă. Pentru că am un frate mai mare, el avea cărți. Părinții mei aveau cărți. Mi-amintesc că aveam poveștile ilustrate ale lui Tolstoi, plus toate prostiile alea care apăreau cu ziarele pe vremuri, Disney și alte lucruri de genul ăsta, pe care le-am citit și recitit. Plus Legendele Olimpului, Jules Verne, Winnetou, Ultimul mohican, Cei trei muschetari, Contele de Monte-Cristo, clasicele. Dar prima recomandare-recomandare a fost când am ajuns la școală și m-am dus la un moment dat, prin clasa a II-a, a III-a poate, la biblioteca școlii… Era pentru prima oară când ajungeam într-o bibliotecă și-am fost super fascinat de tot ce era pe acolo. Bibliotecara m-a văzut și, pentru că nu știa că deja citeam de destul de multă vreme (că, daca voiau sa scape de mine, ai mei îmi pasau o carte si dispăream pentru o perioadă în ea) mi-a dat o carte ilustrată, de câteva pagini, cu un măgar. Am luat-o, m-am dus acasă și am citit-o imediat după ce am ajuns. M-am întors în aceeași zi la bibliotecă și i-am zis „Am terminat-o!”. Exact atunci era și învățătoarea mea în bibliotecă și a văzut ce carte aveam eu în mână și-a zis „Asta-i dai lui să citească? Dă-i ceva mai…”. Ideea e că nu știa ce citeam și m-a dus la cărțile de copii și mi-a zis „Uită-te și tu pe-aici, descurcă-te…”. Am cam strâmbat din nas, după care „Uite, astea-s de istorie, nu-ți plac astea de istorie?”. Atunci am început să citesc cărți de istorie. Dar nu pentru date și evenimente, ci pentru lupte, tăieri de capete, detronări, intriga de-acolo. Erau Legendele Olimpului în varianta reală. Și până într-a V-a am citit numai cărți de istorie, atât de multe încât la un moment dat terminasem raftul de istorie din biblioteca școlii. Am ajuns, fără să vreau neapărat, la olimpiada de istorie pe grupuri din clasa a IV-a. Mi-am început cariera de cititor feroce cu cărți de istorie din biblioteca școlii.
Care era cartea cu măgarul până la urmă?
Habar n-am ce era, știu doar că era foarte proastă. Adică nu era foarte proastă… Dar nu mi-a plăcut mie. De multe ori aproape că-i subestimăm pe copii și le dăm cărți despre care credem noi că le-ar plăcea. „Ești mic, citește asta!” Așa îi pierzi pe copii și-i faci să uite că lectura și cărțile pot fi distractive. Mai ales acum, când există competiția megashotului de dopamină a internetului, a ecranului.
Și-apoi, o recomandare, o carte de oameni mari?
Și acum îmi iau recomandările în exact același mod în care mi le-am luat dintotdeauna, din carte în carte. Adică întotdeauna când citesc o carte, dacă mi-a plăcut, caut ori ce a mai scris autorul respectiv, ori ce-i place autorului să citească, din interviuri și alte lucruri, ori cărți care seamănă cu cartea aia. Dacă citesc articole de oameni care-mi plac, întotdeauna îmi notez în minte ce cărți menționează și probabil că așa am făcut constant, am mers din carte-n carte hăt departe prin rafturile altora.
Spuneai la un moment dat că o bună parte din jobul tău implică crearea și manevrarea Excel-urilor. Din ce este formată partea rămasă?
Nu există altceva în afară de Excel. Excel-ul e viața! Glumesc. După ce îmi scot capul din Excel-urile mele de zi cu zi, mă ocup de toate celelalte. Am de-a face cu lanțul de distribuție de la un capăt la altul. Practic, interacționez cu oamenii din editură, fie că sunt cei din vânzări, pe partea de comercial, sau cei de la marketing sau PR, care vor să le promoveze, să facă campanii. După ce termin cu editurile, mă ocup de comenzi, livrări, facturi de livrare, de tot ce ține de transferul de marfă de la depozitul lor la depozitul nostru. Apoi e interacțiunea cu depozitul propriu, unde trebuie să rezolv tot ce ține de diferențele de recepție, retururi, probleme de stoc, retur din partea clienților. Apoi e site-ul efectiv, pentru că site-ul e o platformă cu particularitățile ei. Apoi platforma de gestionare de stocuri. După, e zona de marketing, în care trebuie să selecționez cărțile cu care ieșim în față în campanii, în care trebuie să aleg ce cărți intră în newsletter, în videoclipurile de promovare. Mai departe am câteodată de-a face și cu cititorii, atunci când merg pe stradă și văd cutii aruncate de la elefant sau vorbesc la o masă cu oameni care, dacă nu mă-ntreabă de nu știu ce parfum de pe elefant, mă întreabă de o carte. Și atunci poți să vezi cumva efectul tău în lume.
Cum arată ziua ta de lucru?
Fiecare zi e un pic diferită. În general, îmi încep dimineața citindu-mi mailurile. Nu există zi în care să nu am zeci de mailuri, pe care încerc să le gestionez cât mai bine posibil. Dar orice ping! de la gmail înseamnă ceva în plus de făcut. Fiecare achizitor are de rezolvat și partea tehnică, adică de importat niște comenzi în sistem, ca atunci când vine șoferul să poată lăsa marfa. Ai zile în care trebuie să dai comenzile de carte, în care treci prin tot listing-ul editurilor pe care le ai in portofoliu și să vezi ce s-a vândut, ce nu s-a vândut, ce mai e nevoie de comandat, ce nu mai e nevoie. Dai comanda la editură, conversezi cu ei și poate-ți zic „Uite, din asta ai nevoie de mai mult, din asta n-ai luat destul” etc. După, ai zile în care ai de rezolvat probleme de recepție. Zile în care ai ședințe în care vorbești despre campaniile din luna următoare sau din următoarele trei luni. Analizezi campaniile pe care le-ați avut, ca să vedeți dacă au ieșit bine, ce a ieșit bine și ce nu. Și uneori ai zile în care le faci pe toate cele de mai sus. Întotdeauna e ceva de făcut și, dacă nu e, inventăm.
Creativitatea își face loc printre toate astea? Care e apogeul creativității tale la jobul ăsta
și de care proiect de până acum ești cel mai mândru?
Chiar dacă acum lucrez în zona businessy a lumii cărților, creativitatea are un rol important. Apare din când în când, mai ales în zona de campanii, unde poți să creezi niște lucruri și să promovezi niște cărți în care crezi. Apare în crearea de campanii noi, ca de pildă târgul de carte online Elefantfest, pe care l-am făcut în 2020, în pandemie, și care a fost primul târg de carte online cu adevărat mare. Atunci când toate târgurile fizice se închiseseră, ne-am gândit că ar fi o idee bună să aducem totuși sentimentul de târg chiar și în perioada aia săracă în evenimente culturale de orice fel. Practic a trebuit să creăm cumva totul de la zero, pentru că nu exista un blueprint pe care să lucrăm. Totul a fost creat de la zero, din 6 bucătării, pentru că toți lucram de acasă, fiecare în cartierul lui. Am stat ore și ore în call-uri și ne gândeam cum să facem standurile de editură, cum să lucrăm pe lansările de carte, cum să aducem cărțile cu autograf, cum să se promoveze fiecare editură în cadrul târgului. Nu doar că am făcut ceva de la zero, dar, în același timp, am încercat să fim cât mai eficace (idealul e să și vinzi, că ăsta e business-ul).
Și-am vrut și să creăm ceva frumos, cu care să te mândrești mai târziu, pentru că e ceva cu care poți să ieși în față și să zici „Uite, am participat și eu la ideea asta și-am lucrat la ea împreună cu echipa din care fac parte”.
Și a fost un succes?
Da, a fost un succes și a fost foarte satisfăcător tocmai pentru că în perioada aia, când toată lumea era stresată, inclusiv noi, a ieșit ceva fain.
Cum afli de noutățile editurilor? Ești abonat la newsletterele lor sau îți trimit ei?
Recunosc că sunt ușor dependent de orice ține de noutăți, în sensul că, și când eram mai tânăr, dacă îți mai aduci aminte, aveam o regulă perfect stupidă că nu citesc autori morți. Întotdeauna
eram interesat de ce ieșea la momentul respectiv, pentru că altfel mi se părea că nu poți fi conectat la ce se întâmplă. Acum am mai citit și din ăia morți, dar încă nu pot să zic că am recuperat. Da, sunt abonat probabil la toate newsletterele editurilor, la newslettere de la alți distribuitori…
Competiția?
Inclusiv competiția, întotdeauna. Trebuie să fii cu ochii pe ei, nu poți să-i lași. Citesc și bloguri de pe la noi, de exemplu al Laurei Câlțea, care publică noutățile lunare. Dar, în același timp, urmăresc pur și simplu toate editurile, intru pe site-urile lor, cel puțin la editurile mele, pe care le gestionez constant, și mă uit la tot ce ține de noutăți. Citesc constant ce apare afară, încerc să fiu la curent cu ce apare în New York Times, The Bookseller, New Yorker, Publishers Weekly, Publishers Lunch, Literary Hub, Paris Review și alte site-uri cu recenzii sau despre vânzarea de carte. Pentru că vreau să știu dinainte ce o să fie interesant când o să apară în România. Și atunci când le văd apărute în România mă entuziasmez. Zic „A, ia uite, ăștia au publicat-o pe-aia, ce tare, hai s-o împingem!” Cel puțin eu consider că parte din jobul meu e să citesc și să fiu la curent cu tot ce e noutate. Și citesc aproape constant noutăți. Clasicii sunt încă o gaură neagră pentru mine.
Cum, c-ai început cu Tolstoi?
Păi tocmai, c-am zis că anul ăsta [2021] proiectul meu e să citesc și eu Război și pace. Și mă privește Tolstoi de pe noptieră… Mă judecă noapte de noapte. Mă vede citind ceva ce tocmai a apărut ieri la nu știu ce editură și se uită așa la mine…
Revenind la edituri, nu-ți trimit ei liste?
Și asta. Funcționează așa: când au toate datele cărților pe care le publică, editurile îți trimit tabelele cu cărțile listate pe site spre vânzare. Unele edituri trimit și ce vor publica în următoarele luni. Dar, cum cred că știi, la editurile de la noi e complicat, pentru că există întotdeauna diferite probleme care întrerup fluxurile de tipărire și nu prea au încredere să dea ce o să publice în următoarele 6 luni, pentru că nu au siguranța că o să iasă cărțile alea. Dar așa, informativ, mai afli. Tot așa, avem întâlniri cu editurile odată la o perioadă. În pandemie nu a mai fost cazul, dar înainte aveam întâlniri fizice cu directorii comerciali din editurile cu care lucrăm și acolo discutam despre ce urmează să apară în următoarea perioadă, mai ales înainte de evenimente ca Black Friday, unde trebuie să stabilești exact achizițiile și să să știi ce-o să apară, ca să știi cum să gestionezi vânzarea lor în diferite campanii.
Care sunt criteriile în funcție de care selectezi cărțile pe care le iei spre vânzare?
Noi nu spunem nu cărților. Dacă o editură vrea să listeze o anumită carte, o listăm. Singurele selecții pe care le facem sunt atunci când vine vorba de cărți foarte specifice, cum ar fi manualele, auxiliarele sau titluri cu un bagaj istoric nefericit etc. În rest noi listăm tot ce are o editură.
Asta nu înseamnă că vă ocupați și depozitul?
Ăsta e avantajul de a avea un depozit mare.
Cum încheiați parteneriate cu editurile nou apărute? Vin ele către voi sau îi descoperiți voi?
Ambele. Dar de multe ne caută ei. Dacă cineva își face o editură mâine, poimâine o să dea un mail: „Uite, mi-am făcut o editură, vreau să fiu pe elefant”. În general încercăm să răspundem. Se întâmplă să ne ducem și noi spre ei. O dată la o perioadă trecem noi prin liste de edituri, ce-a mai apărut și ce nu e listat pe Elefant, și-i contactăm noi. Sunt sigur că sunt și scăpări. Mi s-a întâmplat și să intru într-o altă librărie și să văd o carte de la o editură care mi-a plăcut și să o contactez personal.
Cum ar fi?
Editura Pilot, de exemplu.
Nu v-au contactat ei?
Nu. Fiecare editură hotărăște. Există edituri, de exemplu, care nu vor să fie listate pe un distribuitor mare, pentru că implică și niște costuri, și o chestie logistică în general. Trebuie să livrezi cantități mari la depozit care nu e în București. Poate nu ai încredere în modelul online, n-ai mai avut de-a face cu el și crezi că tot ce aduce sunt numai discounturi imense și c-o să trebuiască să cedezi din profitul tău etc. Sunt și reticențe în rândul editurilor. Dacă te duci tu spre ei, ai o negociere normală, înțelegi ce vor ei, știi ce vrei tu și la un moment dat îi aduci. Pilot e acum pe elefant. Mi-au venit ei acum în minte pur și simplu pentru că, mergând într-o librărie, am văzut o carte despre care citisem în The New Yorker, Zile barbare, despre surf și mai mult de atât, pe care mi-am cumpărat-o. Mi-a plăcut super mult și normal că m-am dus spre ei, ca să aduc cărțile pe elefant, pentru că mi s-au părut niște cărți bune, care merită o distribuție mai largă.
Presupun că reducerile, pe care este renumit elefant.ro, nu sunt singurele mecanisme de atragere. Ce alte artificii de marketing funcționează la voi?
Campaniile sunt de multe feluri. Fie că vorbim de precomenzi, de exclusivități (acum o să fie și cărți pe care le avem doar noi pentru o perioadă, să zicem, de două luni) din partea unor edituri, 2+1 carte gratuită, carte cadou la o anumită sumă, transport gratuit, campanii de promovare a unei anumite edituri, a unui titlu sau autor. Giveaway-uri pe social media. Elefant are niște campanii unde există prețuri bune și, în general, încercăm să fim cei mai competitivi din punctul ăsta de vedere. Dacă un cititor urmărește asta, să găsească o carte la un preț bun, o să ajungă probabil pe elefant. Dar, în același timp, reducerile nu mai sunt în niciun caz principala modalitate de a încerca să atragem cumpărători pe elefant.ro. Există un curatoriat de titluri făcut foarte atent de colega mea care se ocupă de campanii. Cei din echipa de marketing lucrează în zona de marketing clasic, PR, marketing digital, YouTube. Există o gamă largă de campanii targetate, ce țin foarte mult de zona de e-Commerce. Folosim aceleași tool-uri ca și pentru vânzarea de alte produse, adaptate însă pentru un produs mai special, că nu tratăm cartea ca pe orice alt produs. Cei care lucrăm pe carte nu ne uităm la cărți ca la un produs, nu ne gândim la ele neapărat ca la o „marfă”. Avem o reținere în a vorbi despre cărți ca fiind marfă. Chiar dacă e o marfă, încerci s-o vinzi, obiectivul tău e să vinzi cât mai mult. Dar, pentru că toți avem o reverență față de obiect în sine, față de carte, încercăm să o tratăm ca atare. Jobul în sine e despre a vinde cât mai multe cărți, dar e și despre a pune cât mai multe cărți bune în mâinile a o plajă cât mai largă de oameni.
Care este cea mai bine vândută carte pe elefant.ro și cam în câte exemplare?
Nu știu să îți zic acum cifre exacte. Dar titluri ca Atomic Habits, Tată bogat, tată sărac, Arta subtilă a nepăsării, Ugly Love, Pacienta tăcută, Hoțul de cărți. La autori români Irina Binder, Igor Bergler vând foarte bine. Autorii români de cărți pentru copii ca Alec Blenche, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Alex și Cristina Donovici. Una dintre cele mai bine vândute cărți vreodată pe elefant e inclusiv Un veac de singurătate a lui Marquez. Astea sunt cărți din care elefant a vândut mii de exemplare de-a lungul timpului. Dar e foarte greu să faci un bestseller. Sunt foarte puține cărți care reușesc. De-asta ai tendința de a vedea în campanii cam aceleași cărți de la an la an, deoarece cam aceleași titluri continuă să se vândă. Din când în când în vârf mai intră câte una-două, dar, dacă te uiți de la an la an la topuri, la toată lumea, nu numai la elefant, o să observi că sunt cam aceleași titluri. Se mai rulează, într-un an mai vine un Tatuatorul de la Auschwitz, în altul Pacienta tăcută, mai recent un Când corpul spune nu a lui Gabor Maté… În alți ani, pe vremuri, ca să zic așa, erau Cele cincizeci de umbre ale lui Grey, Harry Potter… Astea se schimbă, să zicem, dar majoritatea sunt aceleași.
De ce oare?
E ceva din vânzări, că un bestseller, pentru că vinde, o să continui să-l promovezi, și așa el continuă să vândă. Dacă vezi că o carte s-a vândut în 20 000 de exemplare până acum o s-o pui sus, pentru că o să mai continue să vândă încă o mie și luna asta. Vezi că o carte are potențial, începe să vândă foarte bine dintr-un motiv sau altul, fie pentru notorietatea autorului, fie că din gură în gură creează un buzz, că a fost preluat din întâmplare pe social media și e un trend. Și începi s-o pui din ce în ce mai sus până când, la un moment dat, se transformă în bestseller, pentru că începe să vândă o cantitate foarte mare.
Sus în topurile pe care le faceți?
În selecțiile pentru campaniile pe care le facem. La fel ca în raftul unei librării, în care o carte poate fi pusă cu fața, sau e pusă pe masa de bestseller… Am lucrat în librării și am văzut că primul loc în care se ducea lumea nu era la raft, să se uite la cotoare, ci la masa de bestselleruri, pentru că avea încredere că toată lumea citește asta, deci trebuie să știe și lumea asta ceva. Vânzările sunt o formă de validare pentru cumpărător, deși nu garantează întotdeauna calitatea. Așa că își cumpăra tot un bestseller. Sau se mai duceau la secțiunea de noutăți, dar erau cei care țineau pasul cu lumea literară. Bestsellerul se autopromovează cumva doar prin faptul că e bestseller.
Unul dintre proiectele tale de lungă durată de la elefant este promovarea scriitorilor români. În ce a constat concret acest proiect și care sunt rezultatele lui?
În primul rând, tocmai în faptul că încerc să urmăresc tot ce apare, inclusiv de la noi, noile colecții de autori români precum cele de la Nemira și Litera, colecția de autori contemporani de la Humanitas, Polirom… Apar constant autori români, dar e destul de greu să vinzi autori români din perspectiva unui distribuitor, din perspectivă pur comercială. Chiar și din perspectiva unei edituri. Cumva, colecțiile de autori români sunt o ambiție a editurilor, nu sunt neapărat construite pentru că se așteaptă să vândă zeci de mii de exemplare. E complicat. Autorii români care vând cantități foarte mari, cu adevărat bestselleruri, sunt autori de cărți pentru copii. Cei care au reușit cumva să-și construiască o platformă, o comunitate și, cu sprijinul lor, să și vândă. Am amintit de Blenche, de Prințesa Urbană. Sau pentru adulți Irina Binder, Igor Bergler. Îi cam numeri pe degete. Sau mai e zona celor deja consacrați: Mircea Cărtărescu, Liiceanu, Pleșu, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu și alții de calibrul lor… Deci e destul de greu să vinzi autori români. De-asta e și complicat să-i pui în campanii pe debutanți, pe cei mai puțin cunoscuți, să-i promovezi foarte mult, pentru că atunci când construiești o campanie investești de fapt niște bani, în marketing, în spațiu (o editură vrea să promoveze anumite titluri, iar tu dacă pui un alt titlu în locul acelora e ca și cum ai lua un loc de pe masă al unui titlu care știi că va vinde și îl înlocuiești cu ceva care știi că nu va vinde așa bine). E complicat, dar am încercat cumva constant să promovez autori români. Fără să hiperbolizez aici. Sunt sigur că mai e loc de mai mult. Și sper să se facă din ce în ce mai mult în următorii ani la toți distribuitorii. Nu sunt specialist în literatura română, sunt doar un cititor. Și mă bazez inclusiv pe recomandărilor editurilor. E „Citește românește”, târgul de autori români pe care încercăm să-l promovăm constant, în care am făcut selecții și încerc să updatez constant și noutăți, și bestselleruri, și cărți pentru copii, non-ficțiune. Apoi, pe măsură ce apar cărți, inclusiv de debutanți, încerc să-i pun prin campanii, newslettere. Aproape că încerci să furi un loc, din când în când găsești o portiță și mai pui acolo și o autoare sau un autor care-ți place ție. În plus, în târgurile online am încercat să avem cât mai multe lansări de cărți de autori români. Dacă te uiți la cifre, din nou, foarte mult nu o să vinzi, dar e mai mult o satisfacție personală, pentru mine cel puțin și pentru colegii mei. Pentru că vrei să ai o literatură românească puternică. Inclusiv dacă ai un bestseller de un autor român aproape că e mai satisfăcător decât dacă e pur și simplu un titlu tradus. În plus, eu chiar cred în literatura română contemporană. Există autori de forță și trebuie să aibă o ocazie să iasă în evidență. Și când lucram în librării încercam să-i pun la raft întorși cu fața, apoi și pe masa de noutăți și, dacă reușeau, pe cea de bestselleruri. Încercam cumva să-i pun în mâna celor care intrau în librărie și asta încerc să fac și pe site. Să-i spun celui care intră pe site: „Uite, nu știi cine e persoana asta încă, dar ia și citește, am încredere că s-ar putea să-ți placă!”
Și ție care-ți plac?
Sunt autori ca Bogdan Coșa, Lavinia Braniște, Radu Paraschivescu, Răzvan Petrescu. Dar mai îmbucurătoare sunt colecțiile noi și vechi ale editurilor. Colecția de autori români de la Nemira, coordonată de Eli Bădică are deja un portofoliu bun, cea de la Litera se mișcă, colecția Humanitasului iarăși, Treiul nu are o colecție, dar tot publică autori buni destul de des, Poliromul care e cumva constanta literaturii românești, dar sunt și edituri mai mici care susțin, mai ales prin debuturi, zona de poezie și roman.
Unul pe care l-ai citit în ultimul timp?
Mi-a plăcut Cât de aproape sunt ploile reci a lui Coșa.
Colaborezi cu numeroși oameni din edituri: marketing, comunicare, PR. Ce presupun colaborările acestea și pe ce se bazează o relație fructuoasă?
Colaborarea e zilnică. Nu am o editură, am câteva zeci de edituri de care mă ocup și încerc să țin legătura cu ele cât mai strâns, pe cât posibil, pentru că sunt constrâns de timp, de ce am efectiv de făcut zi de zi.
Te ocupi și plăți și alte chestiuni financiare?
De trimiterea rapoartelor de vânzări și de intermedierea plăților. Apoi, cu unii ajungi să ai o relație personală (ceva ce poți să creezi în timp, pentru că ai relația aia zi de zi), cu unii ai o relație profesională pur și simplu, care merge super bine și știi că, dacă ai nevoie de ceva, poți să rezolvi. Cu unii mai scârțâie, ca-n viață… Dar, în general, dacă nu merge ceva, e business, nu altceva. Pur și simplu tu nu ai timp, celălalt nu are timp, ai ceva de făcut și n-ai cum să rezolvi și tot așa. Nu e rea-voință nici de-o parte, nici de alta. Atât timp cât te înțelegi bine, toată lumea are de câștigat.
Ai lucrat și în librării fizice, la Cărturești și Humanitas. Cât de mult diferă cele două experiențe și în ce constau diferențele?
Diferența e Excel-ul… Diferența cea mai mare e relația cu clientul. Dacă în librărie vezi clienții care vin și vorbesc cu tine, „Am nevoie pentru șef, pentru amantă, pentru verișoara de-a doua pe care n-am mai văzut-o, e plecată în Canada, acum s-a întors și nu știu ce să-i iau…”. Încerci să-i pui în mână o carte pe care s-o adaptezi nevoilor lui și, în același timp, cumva să-l păcălești să cumpere o carte mai bună decât la ce se gândea el. Aici, în online, pierzi chestia asta, pentru că nu vezi cine îți cumpără cărțile. Elefantul a vândut milioane de cărți, dar nu știu cine sunt oamenii ăștia care cumpără, care intră pe site. Da, te întâlnești cu Gigel și-ți zice: „Bă, am văzut campania aia, mi-am luat nu știu ce de Black Friday, de Books50… Și i-am dat și soacră-mii și-acum mă crede mai deștept…” Dar își pierde cumva din romantism. De fapt, asta e diferența. Îmi aduc aminte când m-am angajat prima oară la Cărturesti în AFI – că am lucrat în Cărturești dar, de fapt, am lucrat în mall, ceea ce ciupește un pic din romantism. Lucrând în ele, s-a mai dus din basm, dar pentru mine librăriile au fost și sunt niște locuri unde mă duc cu o mare plăcere.. Pentru că literatura pentru mine a însemnat ceva mai mult decât doar a citi o carte. Era un mod de a trăi cumva. Și nu numai poveștile cărților sunt importante pentru mine, ci și obiectul în sine. Iubesc inclusiv obiectul și cei care mă cunosc știu că nu suport ideea ca cineva să scrie pe o carte, să ia notițe, să o îndoaie. Când am ajuns și m-am angajat în Cărturești mă tot minunam de frumusețea aia, aveam un soi de romantism că lucram într-o librărie. Lucrezi numai cu cărți, lucrezi cu oameni care sunt pasionați de același lucru ca tine, chiar dacă vin din domenii diferite. Dar toți care ne-am adunat acolo, unii mai adaptați social, alții mai puțin încercăm să punem cărți în mâinile a cât mai mulți oameni. Câteodată mai politicos, câteodată mai puțin. Deci a lucra în librărie e romantic. Deși îmi aduc aminte foarte clar cum, după vreun an de lucrat în librărie, îmi dădeam ochii peste cap când intra cineva din afară și spunea „Ah, vai, dar ce frumos e aici! Ce mi-aș dori să lucrez aici, pentru c-aș sta toată ziua și-aș citi!”… Anunț pe oricine nu știe că, atunci când ești angajat într-o librărie, nu poți să stai acolo și să citești, pentru că aparent e împotriva jobului tău de a vinde cărți. Așa că e romantic, dar, în același timp, romantismul se pierde, se transformă într-un job. Mai ales că am prins perioada când ne-am transformat din librari în consilieri de vânzări. Ți se duc foarte multe din ideile cu care ai intrat, devii cinic în legătură cu businessul. În mod special când afli salariile librarilor. Dar, în același timp, am adorat să lucrez în librărie. Cu unii oameni de acolo am rămas prieten. Și încă intru cu plăcere în orice librărie.
Sunt librăriile online cauzele coșmarurilor librăriilor fizice?
Nu. Eu acum vorbesc din punctul meu de vedere, nu sunt reprezentantul elefantului, doar lucrez acolo pe bucățica mea de site. Din punctul meu de vedere, a trăi într-o mentalitate din asta de foamete, a crede că dacă lumea ia de acolo nu mai ia de dincolo sau, dacă tu ai o anumită zonă de clienți, altă zonă nu mai există și acum o să mori înfometat pentru că cineva ți-a furat ție pâinea de la gură este greșit. Eu nu cred în asta. Cred foarte puternic în faptul că trebuie să existe un ecosistem puternic, tocmai pentru că piața de carte de la noi e mică din foarte multe puncte de vedere. Ideea e să creezi cititori noi… Într-un fel, online-ul asta face, pentru că trebuie să te gândești că pe elefant poate nu intră toată lumea să-și cumpere cărți, intră să-și cumpere un parfum, cosmetice, ceva de home deco și „hai, mă, să-mi pun și niște cărți în cos’’; în felul ăsta creezi cititori noi, oameni pe care nu i-ai văzut până atunci cumpărând cărți și care încep să cumpere online. După poate ajung și într-o librărie și iau și de acolo… Copilul intră și zice „Uite, mami, cartea asta! Vreau s-o iau…” și o și cumpără. E loc pentru toată lumea. Nici eu și nici noi, ca echipă, nu vedem competiția noastră în librăriile fizice. Știm foarte bine că, într-o anumită măsură, împărțim un segment de cititori, de clienți, dar în același timp nu. Pentru că sunt anumiți clienți care gândesc „Nu vreau să iau din online, eu vreau să mă duc într-o librărie fizică pentru experiență”. Deci, din punctul meu de vedere, nu există chestia asta. Există un alt mod de a face business, pentru că online-ul e diferit de librăriile fizice. Nu sunt același soi de campanii, de mecanisme comerciale, nu e același mod de a ajunge la clienți… Dar, dacă te gândești la 2020… Ce a scos la iveală pandemia a fost faptul că și editurile, nu numai lanțurile de librării fizice, și-au dat seama că fără online nu pot exista. Dacă înainte se investea doar un procent mic în magazinele online ale editurilor, ale lanțurilor de librării sau în social media, în reach de la influenceri sau în politici comerciale mai agresive, în reduceri pe site-uri acum s-au schimbat lucrurile. Dacă cineva zicea „Online-ul dă reduceri mari și nu-i ok”, după pandemie intrai la ei pe site și vedeai că au aceleași reduceri ca tine sau mai mari. Și-au dat seama că zona asta de online nu pleacă nicăieri. Nu o să dispară, fie că ești de acord sau nu, online-ul cumva e prezentul și viitorul. Dar asta nu înseamnă că librăriile fizice nu au rolul lor. Înseamnă că cele două or să coexiste de-acum pentru multă vreme, că o să trebuiască de-acum să aducă cititori noi constant, pentru că piața de carte e mică și obiectivul amândurora ar trebui să fie nu să vândă către aceiași oameni, ci să încerce să creeze o piață cât mai mare, unde să existe mulți bani, care să fie consumați fie în online, fie în librării. Și apoi, cu cât vindem noi mai bine în online, cu cât vând ei mai bine pe bulevard și în malluri, cu atât mai bine o să fie pentru edituri. Altă chestie care s-a văzut în 2020 e că, atunci când cele din fizic s-au dus în jos mult, din cauza contextului, online-ul a luat foarte mult din greutatea momentului și a susținut editurile, la momentul respectiv, și prin târguri, și prin distribuție, și prin vânzări. Ceea ce e foarte important, pentru că încă vedem repercusiuni ale celor întâmplate anul trecut. Multe edituri au titluri pe care le-au amânat, pe care au renunțat să le mai publice sau le publică peste nu știu cât timp.
Și mai e și provincia, unde practic nu există prea multe librării.
Asta nici nu mai zic. Cei mai mulți clienți și pentru noi, și pentru mulți sunt bucureșteni. Și-apoi sunt orașele mari. Vinzi în Cluj, Iași, Brașov… Dar sunt localități, majoritatea, unde nu există librării și în care singura opțiune e online-ul, curierul care îți bate la ușă și îți aduce o carte, în care singura opțiune pentru ca un copil să aibă acces constant la cărți noi e, să zicem, biblioteca școlii și online-ul din care, dacă părinții au noroc să poată să comande, or să comande.
Se pare că unele edituri vă consideră un inamic când vine vorba de bugetul și atenția cititorilor. Dar de fapt cine reprezintă concurența voastră cea mai fioroasă?
Nu gândim în termenii ăștia. Nu gândim în sensul de competiție efectivă, ci ne gândim la cum să facem noi lucruri mai bune, mai mari, mai interesante, pe care competiția să le copieze. Venind din librării, am ajuns în elefant cu o reticență, doar că elefant face același lucru pe care vor să îl facă și librăriile – să vândă cât mai multe cărți la cât mai multă lume. C-o facem prin reduceri, social media sau prin știu eu ce alte campanii, avem același obiectiv cu toată lumea. Cu cât vindem noi mai mult, cu atât se duc mai mulți bani și către edituri. Cu cât creștem masa de cititori care au un acces ușor la cărți, cu atât există o masă mai mare de cititori și pentru librării. Dacă 2020 a scos ceva în evidență e că fără online, fie că suntem noi, fie canalele directe ale editurilor, nu mai poți să exiști. Nu prea poți să exiști, ca editură, fără să te concentrezi și să iei în calcul constant online-ul, pentru că a devenit o bucată mare din cifra de afaceri. Și începe să devină o bucată mare inclusiv pentru deținătorii de librării. Inclusiv din punctul nostru de vedere, cu cât există competiție mai bună în piață, cu atât ne motivează pe noi, în primul rând, să facem lucruri mai interesante, să încercăm să ne autodepășim și, în al doilea rând, cu atât se duc mai mulți bani spre edituri, ceea ce, din punctul meu de vedere, e un lucru bun. Ăsta e și jobul meu. Eu, dacă-mi fac jobul bine, nu e despre mine, nu-mi iese nimic la faza asta, tot ce se întâmplă e că se duc mai mulți bani spre editură. Și, cu cât ajung mai mulți bani într-o editură, cu atât se întâmplă ceea ce mă interesează pe mine ca cititor (că eu lucrez acolo, dar în primul rând sunt cititor, dup-aia buyer-ul de la elefant): cu atât editurile pot să scoată titluri mai bune, mai des, mai la zi. Creează cumva un profesionalism și în edituri și o așteptare ca ele să aibă un portofoliu destul de bun cu care să poată ieși și în online, și în fizic și să fie cât mai la zi cu ce apare în afară. O altă parte bună a online-ului este că de pe elefant, de exemplu, poți să-ți iei și toate cărțile astea în engleză, avem și o categorie de carte străină, unde în câteva săptămâni poți să ai aproape orice carte.
Apoi mai e chestie. Cred că online-ul a creat o așteptare foarte mare și a crescut importanța unei coperți. Înainte, o copertă era frumoasă, o vedeai în librărie și ziceai că-i simpatică. Poate o vedeai pe o masă și-ți atrăgea atenția, dar nu conta cu adevărat. În schimb, în online, o copertă poate să-ți facă o carte sau să ți-o îngroape. Pentru că tu întâi vezi coperta. Și, de multe ori, doar coperta. Așa că a crescut inclusiv zona asta de graphic design, în care oamenii încep să investească și se vede o diferență mare față de acum câțiva ani.
Să zicem că ai primi o rezidență pentru citit în Franța. Ce cărți ai lua cu tine, pe care le-ai lăsa la umbra castelului și pe care le-ai aduce înapoi cu tine?
În general, când plec într-o vacanță, cu vreo două săptămâni înainte de a pleca încep să mă întreb „Eu ce-mi iau să citesc în vacanță?”. Asta a dus la lucruri de genul: am mers pe munte și-am cărat Wolf Hall a lui Hilary Mantel, care e o cărămidă de carte, și toată lumea a zis că sunt nebun. Așa că pentru mine partea asta cu ce-mi iau undeva să citesc e foarte importantă. Dac-ar fi să iau cărți pe care le-am citit și pe care le ador deja, ar trebui să iau o Zadie Smith, un Dinți albi poate. După, o redescoperire a lumii literare și o descoperire a mea, Stoner de John Williams, cartea pe care o recomand cel mai des. Aș lua, poate, una dintre cărțile care m-au făcut să iubesc literatura, Un veac de singurătate. Sandman de Neil Gaiman și orice carte din seria Discworld a lui Terry Pratchett, pentru plăcerea pură de a citi povești spuse cu măiestrie. Fiesta lui Hemingway, care e responsabil de dorința mea și a multora de a ajunge în Franța, Zece decembrie a lui George Saunders de la Black Button pentru inventivitate, În pielea goală a lui David Sedaris de la Publica pentru umor, Libertate a lui Franzen pentru citit pe drum și un Houellebecq, pentru că egoul cultural francez nu e ceva cu care să te pui. Și gata, tac, să mai bag și șosete în bagaj, nu doar cărți.
(Interviu înregistrat audio și transcris de Lucia Alexandra Brînaru.)
Foto: din arhiva personală
