Oana Ispir este ilustratoare, concentrându-se în special pe ilustrația de carte. A colaborat cu numeroși scriitori români și cu diverse edituri, printre care Frontiera, Arthur, Nemira, Cartier, Cartea Copiilor, Univers. În 2023, Prințul Miorlau de Nina Cassian, cu ilustrații de Oana Ispir (editura Frontiera) a fost inclus în catalogul The White Ravens al Bibliotecii Internaționale de Tineret din München, iar în 2021 și 2022 lucrări ale sale au intrat pe lista finaliștilor la concursul de ilustrații din cadrul Târgului de Carte pentru Copii de la Bologna. A lucrat și în design și paginație de carte și a experimentat cu pasiune și linogravura, și pictura pe textile și lemn, și broderia manuală. A absolvit Universitatea de Arte din București, specializarea Grafică, este membră a Clubului Ilustratorilor și a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Pe lângă „dansul mâinilor” în culori, a dansat, a predat și continuă să iubească tangoul argentinian.
Tag: illustrator
Dan Ungureanu i-a desenat pe Apolodor, pe Micul Prinț și pe Fram, ursul polar și le-a dat formă și culoare lumilor în care trăiesc. După ce a studiat pictura la Facultatea de Arte din Timișoara, a făcut și un masterat în ilustrație de carte la Cambridge School of Art. A lucrat într-un studio de animație, iar din 2010 a început să ilustreze cărți cu povești scrise de alții sau create de el însuși, cum sunt Nara și insula sau Spune-mi Eli, o nuvelă grafică despre viața copiilor instituționalizați. Când nu lucrează la cărți, face ilustrații pentru DoR, desenează chipuri pe păpuși textile, creează decoruri la teatru sau colaborează cu Heritage of Timișoara.
Adelina Butnaru illustrates books even when her feet are cold, although it is better to do it when your feet are warm. When she calls her cat, she says: Jucăușanski, Alintăceanu, Zaharin, Motănașă, Spielzeug. Even though the name in his ID is different. The last time I saw her she was sailing in a book with both fresh water and salt water.
Sorina Vazelina este ilustratoare, graphic designer și autoare de benzi desenate. Din mintea și mâinile ei ies cărți, comics, gravuri, picturi murale, colaje, ilustrații vesele și triste. A publicat în Anglia Old Farts, premiată la concursul Cele Mai Frumoase Cărți din România. Versatilitatea artistică i-a adus, printre altele, colaborări cu reviste (Scena9, Decât o Revistă, Vice ș.a.), ONG-uri, festivaluri, muzicieni și edituri.