Simona Antonescu

Simona Antonescu este scriitoare, cea care a redeschis în literatura română contemporană gustul pentru ficțiune istorică. A debutat în 2015 cu Fotograful Curții Regale, după ce a câștigat Concursul de Debut al editurii Polirom. Au urmat, publicate la aceeași editură, romanele Darul lui Serafim (2016), Hanul lui Manuc (2017), Ultima cruciadă (2019), Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos (2019) – parte din seria biografiilor romanțate de la Polirom, În umbra ei (2021) și Chiajna din Casa Mușatinilor (2023), dar și seria Istoria povestită copiilor, apărută la editura Nemi. Apreciată de cititori mari și mici, Simona Antonescu dovedește prin toate cărțile sale că este o formidabilă povestitoare.

Read more
Ioana Nicolaie

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cenotaf, Autoimun), antologia Lomografii, cinci romane (Cerul din burtă, O pasăre pe sârmă, Pelinul negru, Cartea Reghinei și Tot înainte) și literatură pentru copii (Aventurile lui Arik, Arik și mercenarii, Ferbonia, Vertijia, Călătoria lui Medilo, Spionul KME și, sub pseudonimul Robert Ersten, Cum am supraviețuit clasei a VIII-a și Cum să spui te iubesc). A fost nominalizată la premii naționale și internaționale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a apărut în germană, în 2008, Cerul din burtă a fost publicat în suedeză (2013), în bulgară (2014) și în germană (2018), iar O pasăre pe sârmă s-a tradus în sârbă. Autoimun a apărut în bulgară în 2016. Selecţii din versurile Ioanei Nicolaie au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Mexic, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.

Read more
en_US