Carmen Ion este profesoară de limba și literatura română, fondatoarea și coordonatoarea celui mai mare festival-concurs de book-trailere din România, BOOVIE. Început într-o sală de clasă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, ca o metodă alternativă de predare, Boovie a captat rapid interesul elevilor și profesorilor din oraș, apoi din județ, din întreaga țară, ajungând ca în ultimii ani să devină un festival internațional. În 2022 Boovie ajunge la a VII-a ediție, obținând un număr record de echipe înscrise. Asta pentru că eforturile, creativitatea și perseverența lui Carmen Ion și ale echipei sale copleșesc toate „nu-se-poate-urile” și devin mărci înregistrate ale unui festival-simbol al orașului Focșani și al pasiunii pentru cărți, filme și tehnologie. Pentru viziunea și străduința sa, Carmen Ion a primit în 2021 distincția „Profesor de 10” din partea Consiliului Național al Elevilor, titlul de „Liderul anului 2021 în educație prin povești” la Gala Itsy Bitsy și a fost invitată la cea de-a doua ediție a European Education Summit de la Bruxelles (2019). Pentru că a creat comunitatea Boovie, pentru că se luptă să găsească noi oportunități și resurse pentru elevii participanți, pentru că te încarcă cu o energie formidabilă când stai în preajma ei, Carmen Ion ar trebui să primească și titlul de Supereroul „Ba-se-poate”; până e gata pelerina, mii de elevi, profesori și oameni de tot felul o asigură de aprecierea și încrederea lor.