Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor, traducător și editor. Din 2020 coordonează Anansi. World Fiction, imprintul de ficțiune literară al Grupului Editorial Trei. Până atunci, timp de cincisprezece ani, a fost director editorial la Editura Polirom, conducând colecția de literatură universală, Biblioteca Polirom. A publicat volume de eseuri, poezie (printre care Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul și Adorabilii etrusci), romane (Copilăria lui Kaspar Hauser, Abraxas și romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută). A scris cronică de carte, iar acum publică eseuri în Observator cultural și Dilema. Este doctor în filologie, titlu obținut la Facultatea de Litere a Universității din București, unde a ținut seminarii de literatură și unde se va întoarce ca profesor invitat la masteratul de Teoria și Practica Editării. Piața de carte românească, racordată la și sincronizată cu literaturile lumii, arată așa și pentru că Bogdan-Alexandru Stănescu s-a dedicat fără rest, cu pasiune și profesionalism, profesiei sale.
Etichetă: editura Trei
Adelina Butnaru ilustrează chiar și când are tălpile reci, deși e bine când ilustrezi să ai tălpile calde. Când strigă după pisoiul ei zice: Jucăușanski, Alintăceanu, Zaharin, Motănașă, Spielzeug. Deși în buletin el are alt nume. Ultima dată când am văzut-o se plimba cu barca într-o carte care conținea și apă dulce, și apă sărată.