Cristina Marin este Rights Manager la editura Humanitas. A studiat geografia și turismul, dar drumul a purtat-o spre lumea editorială. S-a alăturat echipei Humanitas în 2008, a făcut un scurt detour la Agenția Literară Livia Stoia, iar apoi a revenit la Humanitas, unde ocupă același post din 2011. Face parte din echipa de organizare a conferințelor „Despre lumea în care trăim” ale Fundației Humanitas Aqua Forte, pentru care, la fel ca în cazul jobului de manager de achiziții de drepturi, lucrează cu entuziasm și profesionalism.
Etichetă: Editura Humanitas
Andreea Niță este traducătoare din finlandeză și engleză și lucrează ca redactor la editura Humanitas. A absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București și a lucrat, până să ajungă la Humanitas, în presă, la Institutul Cultural Român și la Ambasada Finlandei. Este pasionată de cultura scandinavă, în special de Finlanda. Printre autorii finlandezi traduși se numără Mika Waltari, Asko Sahlber, Timo Parvela, Anja Portin și Mauri Kunnas.
George Ardeleanu este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București, membru în colectivul de editare a Integralei N. Steinhardt (editura Polirom) și coeditor al Integralei Dinu Pillat (editura Humanitas). În 2009 a publicat studiul N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii (Humanitas), volum distins, printre altele, cu premii oferite de Uniunea Scriitorilor din România și revista Observator cultural. Este vicepreședinte al Fundației N. Steinhardt.