Irina Adelina Găinușă este profesoară de limbă engleză și studentă la Masteratul de Lingvistica Limbii Engleze, UB. A participat ca voluntar la patru ediții ale Salonului Internațional de Carte Bookfest de la București, dar și la alte evenimente culturale din capitală. Scrie și traduce poezii, îi plac oamenii și cuvintele. Irina este un om de bază al echipei Book Industry, traducând în engleză multe dintre interviurile publicate aici. Iar pentru acest efort îi suntem foarte recunoscători.
Care este ultima carte care ți-a tăiat răsuflarea?
The Seven Moons of Maali Almeida de Shehan Karunatilaka. Știu că a apărut și în limba română la editura Bookzone, dar eu am citit-o în engleză. Cartea mi-a fost recomandată de un prieten, mi-a plăcut extrem de mult și coperta, și așa am ajuns până la urmă să o cumpăr. Este scrisă într-o engleză frumoasă, folosită cu atenție, și cred că tocmai de aceea reușește să transmită atât de multe mesaje pline de sens despre ceea ce înseamnă să trăiești pe planeta asta, ca om. Deși nu am subliniat prea mult pe ea, pentru că am vrut foarte tare să o citesc cu plăcere și să mai temperez partea aceea din mine care vrea să analizeze totul, cartea a rămas cu mine datorită poveștii și poate și pentru că m-am îndrăgostit (și eu) puțin de personajul principal, de Maali, dar și de toți oamenii apropiați lui, din viața de aici și din cea de dincolo.
Departe de a fi un om perfect și nu întotdeauna bun, mi s-a părut că Maali avea un simț al dreptății foarte dezvoltat și m-am tot gândit că datorită oamenilor ca Maali se pot schimba lucrurile într-o realitate în care totul merge din ce în ce mai prost. În plus, povestea lui mi-a arătat încă o dată și cât de mult contează să ai parte de sprijinul și de acceptarea oamenilor pe care îi iubești, pentru că oamenii aceștia și dragostea lor pentru tine fac viața să merite (Maali făcea parte dintr-o minoritate sexuală, deși el se considera un bărbat frumos care iubește alți bărbați frumoși și atât). Dacă ar fi s-o mai citesc încă o dată (ceea ce sigur voi face, trebuie doar să mai treacă niște timp), cred că m-aș interesa mai mult despre situația politică din Sri Lanka. Contextul istoric te ajută să te obișnuiești mai repede cu atmosfera cărții. Se poate și fără el, mie nu mi-a fost prea greu, pentru că a fost prezentat și explicat cât de eficient și de simplu s-a putut. Aș recomanda cartea asta tuturor oamenilor pe care îi cunosc, pentru că are un potențial mare, îți poate deschide mintea și sufletul și reușește cumva să captureze lucruri esențiale despre viață (și moarte).
Ai participat la patru ediții ale târgului de carte Bookfest ca voluntar. Ce presupune activitatea asta?
Activitatea de voluntar include promovarea evenimentului înainte ca acesta să aibă loc, prin distribuirea pliantelor, și activitatea propriu-zisă din cadrul evenimentului. Dacă este vorba de împărțit pliante, de obicei stăteam la cele mai aglomerate guri de metrou și ofeream pliante oricui voia să le ia. M-a amuzat mult activitatea asta, pentru că de fiecare dată când mai terminam o tură de pliante mă gândeam ce interesanți sunt oamenii, având în vedere că primeam tot felul de reacții din partea lor; unii credeau că le cerem bani iar alții se uitau urât la noi, dar existau și oameni care ne zâmbeau, luau pliantul și mergeau mai departe.
Cât despre activitatea din cadrul evenimentului, voluntarii Bookfest stau la punctele de informare și-i ajută cu tot felul de informații pe oamenii care vin la ei. Le dăm hărți, broșuri cu programul sau cu expozanții, le căutăm anumite evenimente pe internet, dacă nu se descurcă, le spunem unde sunt editurile, îi ajutăm să se orienteze în pavilion. Facem tot felul de lucruri care să ajute la desfășurarea cât mai bună a evenimentului. Cel mai tare mi-a plăcut că mă plimbam mult, vorbeam cu mulți oameni și aveam grijă să nu se piardă pe la Bookfest, dar și să se întoarcă în anul următor.
Cum ai aflat de oportunitatea asta?
Țin minte (destul de vag) că am văzut un anunț legat de faptul că se caută voluntari pentru Bookfest, pe Facebook cel mai probabil. M-am înscris acolo sau am vorbit cu persoana care se ocupa de noi, și așa am ajuns eu prima dată la Bookfest ca voluntar, în clasa a noua. De atunci am avut grijă să îi contactez (aproape) în fiecare an și să îi întreb dacă mai caută voluntari și mereu am avut o colaborare foarte bună cu oamenii de acolo.
A existat un interviu pentru acest post și în ce a constat?
Nu îmi amintesc să fi existat un interviu. Au vorbit cu noi, ne-au spus cam ce urma să facem și asta a fost. În principiu, trebuie să îți placă să vorbești cu oamenii și să știi să citești harta pavilionului. J
Există un training pentru voluntarii Bookfest, cine vă învață ce trebuie să faceți?
Da, cei care organizează Bookfest ne cheamă cu câteva zile înainte la un training. Acolo ni se prezintă pavilionul, vedem editurile mari și ni se spune cam ce ar trebui să facem, dar și la cine putem merge în cazul în care nu ne descurcăm cu ceva și alte lucruri de genul ăsta. A, și ne mai învață cum să folosim stațiile radio, ca să putem comunica mai ușor atât între noi, ca voluntari, cât și pentru a vorbi cu cei din organizare (este mai eficient decât să alergi un pavilion întreg până la ei, mai ales când ai nevoie foarte repede de o informație). Apoi primim tricourile și ne pregătim pentru câteva zile pline.
Există o „cea mai faină parte” și „cea mai înfricoșătoare parte” a experienței de voluntar la Bookfest? Care sunt acestea?
Cred că cea mai faină parte pentru mine era legată de atmosferă și de oameni. În fiecare an cunoșteam oameni noi (nu puteai să stai o tură întreagă la info point fără să vorbești cu colegii voluntari sau cu oamenii care veneau să te întrebe câte ceva), și asta îmi plăcea foarte tare. Poate nu aș fi avut ocazia să îi cunosc pe unii dintre ei altfel. Iar atmosfera de la Bookfest mi s-a părut mereu prietenoasă și relaxată (deși știu că nu e deloc relaxant dacă ești în culisele organizării evenimentului); cam cu asta asociez eu voluntariatul acolo. Toată lumea a fost înțelegătoare și cu toții ne-am străduit să ne facem treaba bine.
Cât despre cea mai înfricoșătoare parte, cred că la început cel mai neplăcut pentru mine a fost să distribui pliante, pentru că mă simțeam ciudat să stau acolo și să le dau oamenilor fluturași, mai ales că unii dintre ei erau destul de încruntați, nu aveau niciun chef de așa ceva. Dar cred că și experiența asta m-a ajutat, într-un fel. Mi-am dat seama până la urmă că nimic nu e atât de serios, pur și simplu îți faci treaba și pleci acasă. Cum reacționează oamenii nu ține de tine.
Ai un top al celor mai ciudate întrebări sau curiozități care ți-au fost adresate la vreuna dintre edițiile târgului?
Nu îmi amintesc nimic în mod special. Am vorbit cu multă lume și cred că mi s-au mai șters lucruri din memorie. Era puțin ciudat de fiecare dată când oamenii veneau să ne întrebe despre edituri sau evenimente care nu existau (pentru că uneori se supărau) sau când se întorceau să ne certe din cauză că nu era acolo o anumită editură sau din cauză că nu mai aveam hărți și broșuri.
Ai vreo amintire din cei patru ani în care ai participat la Bookfest ca voluntar demnă de dat mai departe?
Amintirile mele s-au cam încurcat între ele, dar știu că o doamnă mi-a cerut să sun la 112, pentru că o deranjau camerele de luat vederi din pavilion, spunea că erau orientate asupra ei și îi făceau rău, cumva (cu laserele, parcă?). Nu aveam camere de luat vederi în pavilion. J
Cum ți s-a părut ediția din 2022 a târgului, ultima la care ai participat ca voluntar, după ani în care nu s-a ținut, față de edițiile precedente?
Mi s-a părut că a fost ca o reîntoarcere la „viața de dinainte”, când să merg la Bookfest nu era ceva ieșit din comun, pentru că devenise o tradiție anuală. Totuși țin bine minte că a fost cea mai obositoare ediție la care am participat, că au venit extrem de mulți oameni și că inițial nu aveam hărți să le dăm. Cred că toată lumea era puțin ieșită din ritm în anul acela și mai cred că reîntoarcerea la normal (sau mai degrabă efortul de a crea un nou normal) a fost destul de grea și pentru organizatorii Bookfest. Dacă nu mă înșel, în anul acela s-a vorbit destul de mult despre cât de puternic și de negativ a fost impactul pandemiei asupra pieței de carte. Deci Bookfest 2022 a fost un motiv de bucurie iar în comparație cu celelalte ediții aș spune că a mai crescut în popularitate.
Ce mi-a mai plăcut mult la ediția din 2022 a fost faptul că a existat „Bookfest Cinema” (care, din ce îmi amintesc, a fost și la ediția din 2019, dar nu l-am mai văzut la ediția din 2023), unde s-au difuzat scurtmetraje românești (pe care le-am văzut de minimum cinci ori cap-coadă), dar și filme din țara invitată în acel an (în 2022 invitatul special a fost Japonia), și unde eu mi-am desfășurat o foarte mare parte din activitatea ca voluntar în acel an. Era acolo câte ceva pentru toată lumea: filme pentru copii, mini-documentare, filme ceva mai serioase și mi-a plăcut că am putut să mă uit la ele atent. Cu toate că oamenii ajungeau destul de greu la cinema (care era în spate de tot, în pavilion), erau încântați să vadă filmele și mulți rămâneau să se uite până la sfârșit, iar la lungmetrajele din Japonia sala era ceva mai plină decât de obicei, semn că un astfel de spațiu și-a meritat locul în cadrul târgului.
Care sunt avantajele participării la târg ca voluntar?
Aș spune că mediul în sine este unul dintre cele mai mari avantaje, pentru că este o oportunitate să participi la un eveniment plin cu oameni de valoare, de la organizatorii Bookfest, la autorii invitați, la reprezentanții editurilor, la traducători și editori ș.a.m.d. Îi vezi pe oamenii aceștia „de aproape”, poți să îi abordezi, să discuți cu ei, să afli lucruri noi, să le pui întrebări. Ai ocazia să creezi conexiuni și să înveți cum să te descurci în tot felul de situații.
În plus, ajungi să cunoști și culisele unui târg de carte (și să vezi că în spatele unei experiențe atât de plăcute pentru vizitatorii târgului se află foarte multă muncă și destul de mult stres) și presupun că, dacă domeniul evenimentelor culturale te interesează și ai vrea să faci și tu cândva parte din el, atunci chiar că merită să mergi să faci voluntariat la Bookfest și să înveți câte ceva din experiența proprie, dar și din experiența altora.
Ai participat ca voluntar și la ediția a XIV-a a Zilelor Filmului German. În ce a constat experiența asta și prin ce diferă, din punctul tău de vedere al implicării tale, un festival de film de un târg de carte?
Cred că cea mai mare diferență are de-a face chiar cu nivelul de implicare. La Zilele Filmului German a trebuit să stau la intrarea în cinematograf și să scanez bilete sau să îndrum oamenii, dar a fost oricum un nivel de implicare mai mic din partea mea, poate și pentru că erau sarcinile altfel împărțite (era nevoie de anumiți oameni să facă anumite lucruri, fiecare trebuia să își facă partea lui, nu aveai cum sau de ce să faci și treaba altcuiva). Bookfest a fost ceva mai dinamic ca experiență. Mai era nevoie să alergi, să mergi la organizatori, să rezolvi ceva neprevăzut, să afli lucruri. Experiența la Zilele Filmului German a fost ceva mai previzibilă din punctul acesta de vedere, dar mi-a plăcut mult și acolo, pentru că a fost ceva nou. Cu ocazia asta, am mai învățat despre spațiul cultural german, am mai auzit păreri de la oamenii care lucrează în sfera asta. Cred că orice experiență nouă îți face lumea mai mare, de aceea este important să faci cât mai multe lucruri atunci când se ivește câte o oportunitate.
Care sunt așteptările tale, încotro vrei să te îndrepți?
Am terminat facultatea, iar în prezent sunt studentă la Masteratul de Lingvistica Limbii Engleze din cadrul Universității din București. Anul trecut pe vremea asta nu mă gândeam că o să fiu unde sunt azi. Mi-ar plăcea să reușesc cumva să pătrund în sfera traducerilor literare, pentru că există puține lucruri care îmi aduc o bucurie la fel de mare precum o face procesul traducerii unui text, dar cred că voi mai aștepta o vreme până să mă ocup de partea asta, pentru simplul fapt că nu cred că o să am timp și de master, și de traduceri, și de predat (nu așa cum mi-aș dori eu, în orice caz). Așa că momentan încerc să mă obișnuiesc cu noul rol (oficial și absolut înfricoșător) de profesoară de limba engleză (alt lucru care mă face să mă bucur că trăiesc) și sunt foarte entuziasmată pentru ceea ce urmează. Vreau să-mi fac treaba cât mai bine și mai armonios, vreau să am o colaborare bună cu viitorii mei elevi și am foarte mari emoții în legătură cu modul în care mă vor percepe ei (adică îmi doresc foarte tare să le placă de mine).
Cel mai mult și mai mult îmi doresc să rămân mereu aproape de cuvinte și de oameni. J
[Fotografiile fac parte din arhiva Irinei Găinușă; fotografia de cover este realizată de Maria Roxana Sibiceanu.]
