Virginia Lupulescu este coordonator editorial în cadrul Grupului Editorial Trei. A fondat Asociația Culturală BookMag, pe site-ul căreia se scrie despre cărți și oamenii care le creează. A lucrat la Mediafax, a fost redactor-șef la revista The One și la The New York Times Book Review, ediția românească. Traduce cărți din engleză și franceză, alcătuiește planuri editoriale, redactează, organizează evenimente literare, le moderează și multe altele. Cu alte cuvinte, leagă toate nodurile din țesătura unei cărți. Și are și-o baghetă magică pentru a face să-ncapă toate astea în 24 de ore.
Ești la curent cu noutățile editoriale din aproape toată lumea. Care este cea mai frumoasă carte din lume? Ale ultimelor luni, pentru a nu face răspunsul imposibil.
O întrebare foarte grea, de la început :). Răspunsul chiar e imposibil, pentru că de fiecare dată când găsesc o carte care-mi place foarte mult nu trec câteva zile și apare noua carte care-mi place foarte mult. Pe lângă faptul că e foarte greu să aleg o cea mai frumoasă carte din lume, nici nu știu dacă aș putea face asta vreodată. Îndrăgostită de cărți cum sunt, cred că aș nedreptăți multe alegând doar una.
De șapte ani ești coordonator editorial în cadrul Grupului Editorial Trei. Cum arată o zi obișnuită de lucru?
Am fost coordonator editorial la început, dar în fiecare an s-au adăugat multe și diverse alte task-uri, așa că azi sunt un soi de nomenclator al meseriilor din publishing, al cărui job description e lung, dar nu poate fi rezumat într-un titlu sau o funcție în organigramă. Să-ți explic: la taskurile de coordonator editorial (aka om care citește manuscrise fără număr și le alege pe cele care urmează a fi traduse, redactează, traduce și coordonează colecții, selectează autori români) s-au adăugat în anul pandemiei cele de coordonare a comunicării online, marketing online, legătura cu firma de IT, optimizare siteuri, iar mai nou dezvoltarea verticalelor de eBooks și audiobooks. Ziua mea ar trebui sa aibă vreo 80 de ore.
Redactezi cărți în traducere, dar te ocupi și de volumele scriitorilor români. Este mai dificil să convingi un astfel de scriitor să accepte modificări pe text?
Uneori da, alteori nu. Cred că am un mod de lucru personalizat cu fiecare autor pe care l-am adus în portofoliul Trei. De exemplu, cu Raluca Feher am o lectură de draft, dau un feedback, apoi ea revine cu finalul. La Camelia Cavadia văd manuscrisul și în fazele intermediare. La Liviu Iancu – de care mi-e tare dor și tot nu înțeleg cum de-a plecat – am negociat la sânge scoaterea câtorva zeci de pagini, dar până la urmă am izbândit și i-a plăcut și lui forma finală.
Ți s-a întâmplat să nu reușești cu niciun chip să ajungi la un acord cu un scriitor privind o formă sau alta a unei cărți?
Nu, niciodată. Și mi-am promis că dacă ajung în asemenea impas, nu am de ce să insist. Și autorul și editorul se pun în slujba cărții, așa că trebuie să fie mereu pe aceeași pagină :).
Mulți dintre autorii români publicați de Trei sunt oameni cu cariere solide în diferite domenii, dar cititorii îi pot cunoaște acum și ca scriitori. Cum îi descoperiți? Vin ei către voi sau voi le sugerați oportunitatea de a publica?
Toți au venit către noi, ei ne-au descoperit și abordat, nu am recrutat pe nimeni. Pe de o parte, lista noastră de autori români este în expansiune, cred că li s-a părut că ar avea mai multe șanse la noi – și unii nu s-au înșelat. Pe de altă parte, istoria solidă a editurii le inspiră siguranță. S-a întâmplat să și refuzăm manuscrise care nu se potriveau cu spiritul nostru editorial.
Ai vreo poveste memorabilă cu un astfel de scriitor care a debutat la voi și pe care a trebuit să-l învățați să fie scriitor?
Povestioare am cu fiecare. Practic, toți au învățat să fie scriitori în relația cu publicul, cu cititorii. Mulți și-au depășit temeri paralizante – vorbitul în public este extrem de apăsător, mai ales la lansare. Camelia Cavadia tremura ca varga la prima lansare, era extrem-extrem de emoționată. Liviu Iancu era atât de stresat că va fi în fața a zeci de oameni, încât dădea din picior ca Bocănilă. Cei mai mulți sunt cuprinși de îndoieli înainte de ieșirea în public, așa că trebuie încurajați și re-convinși că au scris o carte bună, pe care cititorii o vor iubi. După acest moment al lansării, unii autori au descoperit că le place mult interacțiunea cu cititorii, așa că o cultivă online și offline.
Ai întâlnit și mulți scriitori străini veniți în România să-și promoveze cărțile. Ai observat vreo diferență între felul lor a fi scriitori și comportamentul celor români?
Oh, da! Și îi includ aici pe toți autorii străini și toți autorii români pe care i-am cunoscut. Autorii străini au o detașare, o pace interioară, sunt mai comunicativi și mai cooperanți. Autorii români, pe de altă parte, mai ales cei la debut, cred că sunt epuizați cumva de efortul creativ și de încercările de publicare, așa că în primă fază sunt destul de puțin maleabili, mai ales în zona de comunicare. La apariția unui titlu este un efort imens în care ne angrenăm alături de autor pentru comunicarea cărții, lansare, promovare. Unii autori români se dezgheață mai greu, alții vin cu dorințe fantasmagorice, alții sunt convinși că mărgica lor e cea mai cea… încercăm să fericim pe toată lumea, nu ne iese chiar de fiecare dată.
Având o varietate mare de domenii pe care le publicați, vă adresați unui public larg. Care categorie de cititori este cea mai fidelă?
Publicul colecțiilor de psihologie, în mod clar. Pentru că este format parțial din profesioniști care se informează încontinuu, dar și dintr-un segment de public generalist care lucrează cu sine constat. Urmează publicul de ficțiune și cel al cărților pentru copii.
Și care sunt instrumentele folosite pentru a fideliza un număr mai mare de cititori, fie că vorbim de ficțiune, nonficțiune, cărți pentru copii și așa mai departe?
Interacțiunea continuă cu cititorii, online și offline. Cum pandemia ne-a cam mutat în online, am fost mai prezenți în comunitățile de cititori, în social media, în grupuri de lectură. Discuții despre cărți, promoții speciale, evenimente online.
Cea mai vizibilă formă de fidelitate a cititorilor este cumpărarea cărților. A cât mai multor cărți. Ce înseamnă pentru Grupul Editorial Trei, în cifre, un bestseller?
Depinde. Poate să însemne zeci de mii de exemplare vândute, dacă e vorba de un bestseller internațional tradus la noi, gen E.L. James. Sau peste zece mii de exemplare vândute, dacă este vorba de un autor român la debut.
Probabil că idealul fiecărui editor este să aibă un catalog plin de bestselleruri. Cum „miroși” acest succes atunci când ai față doar un manuscris? Care sunt criteriile după care selectezi un text și-l propui spre publicare?
Întâi și-ntâi urmăresc povestea – dacă rezistă de la prima până la ultima pagină. Nu trebuie să aibă burți, capitole degeaba, ritmul să se păstreze, tensiunea – dacă e thriller – să fie relativ constantă, să nu fie nici prea cheesy, nici prea gory, nici lălăită, nici terminată pe fugă. Apoi încerc să identific titluri oarecum asemănătoare publicate de noi, să îmi dau seama cât de mare ar fi publicul țintă român. Contează și premiile internaționale, în câte teritorii a ajuns înainte și buzz-ul din online.
Ți s-a întâmplat să pierzi un astfel de pariu? Dar invers – ca un text să-ți depășească cu mult așteptările?
Da, nu doar o dată. Pentru că publicul nostru nu prea are fidelități, e destul de greu de ghicit în privința gusturilor literare. Sunt autori străini care au făcut valuri afară și la noi nu – de exemplu, J.K. Rowling cu Moarte subită. Sau Pierre Lemaitre, cu trilogia La revedere acolo sus. La așteptări depășite – seria After de Anna Todd, Fata din tren de Paula Hawkins….și lista ar putea continua.
Pe lângă evenimentele de lansare sau promovare tradiționale, ați avut curajul să organizați și campanii ieșite din tipare. Îmi vine în cap lansarea volumului Xanax de Liviu Iancu, care a avut loc într-un avion în drum spre Tunisia. Cum reușiți să aliniați planetele ca astfel de lucruri să se întâmple? Cum obțineți acordul autorilor, implicarea echipei editurii și, mai ales, aprobarea bugetului?
Aici a fost vorba de o fericită întâlnire între un autor dispus să își pună toată energia în slujba cărții și un editor care a făcut aceeași promisiune. Cu Xanax am avut și un turneu național de lansări, în parteneriat cu Librăriile Humanitas, dar și alte evenimente atipice, dintre care amintesc o lansare la 5:00 dimineața pe plajă la Mamaia, în cadrul unui maraton caritabil. Practic, Liviu s-a implicat cu relații, prietenii, cunoștințe, a apelat la tot arsenalul lui. Lansarea din Tunisia este ideea Ralucăi Hatmanu, iubita lui Liviu – pe vremea aceea era la Christian Tour și organiza un press trip în Tunisia. Căuta ceva care să condimenteze călătoria și atunci a apărut ideea acelei lansări de carte la 11.000 de metri altitudine. A avut atât de mare succes încât ne-a părut rău că nu luaserăm cărți de vândut în avion.
Fiecare titlu de autor român are un buget de promovare. Uneori, suntem norocoși să găsim sponsori sau parteneri dispuși să ne ajute și uite-așa ajungem să facem niște lucruri extraordinare.
Pentru că am pomenit de promovare altfel, îmi amintesc și de fotografiile tale de pe Facebook în care erai în școli, vorbind cu elevii despre colecția Cine? Ce? Unde?. Care sunt efectele pe termen scurt și pe termen lung ale acestor întâlniri din punctul de vedere al editurii?
Cred că pe termen scurt eu m-am bucurat – și sper să o mai pot face – de niște întâlniri foarte frumoase cu copiii. În Săptămânile Altfel aveam și câte trei-patru astfel de întâlniri pe zi, era epuizant, dar atât de mișto! Și sper să fi câștigat niște cititori, pe termen lung.
Dar din punctul de vedere al copiilor, având în vedere că și tu ai un fiu de vârstă școlară?
Cum l-ai împrietenit pe fiul tău cu cărțile? Am văzut, tot pe Facebook, că este un cititor pasionat.
Cărțile au făcut parte din viața lui din prima zi. A fost înconjurat de cărți, practic la început doar ne uitam la imagini și îi spuneam câte una-alta. Apoi, nativ, a început să recunoască literele, avea un joc magnetic cu litere. După aceea forma cuvinte și uite-așa pe la trei ani și jumătate citea texte mici. De pe la 5 ani, înainte să înceapă pregătitoarea, citea cursiv. Apoi a început să citească în engleză și de niște ani își alege singur lecturile. Nu știu cât am contribuit eu și cât a fost înclinația lui nativă spre lectură.
Copiii se bucură când se apropie de cărți, de povești, i-ar ajuta foarte tare o mai mare deschidere a școlii și a programelor școlare către autori români contemporani și literatură contemporană tradusă. Da, știu, avem literatura noastră, dar diversitatea e importantă și la fel de importantă este acea întâlnire între cititor și poveste. Eu pentru ciclul primar aș recomanda o tematică, nu anumite titluri.
Spuneai într-un interviu de acum câțiva ani că profesorii și părinții ar trebui să încurajeze relația copiilor cu tehnologia, mizând pe faptul că lectura nu este la antipodul onlinelui și al device-urilor, ci pot deveni experiențe complementare. Care sunt direcțiile pe care Grupul Editorial Trei le urmează în acest sens?
Lucrăm intens la consolidarea ofertelor de eBooks și audiobooks. Cumva, pandemia ne-a dus în direcția asta și cred că e foarte bine că ni se întâmplă.
Dar ale tale ca părinte?
Fiul meu învață altfel decât în școala tradițională, după programa britanică, 1 to 1 cu profesorii, online. Așa că mediul lui e destul de tehnologizat. Dar asta nu înseamnă că nu mai citește cărți în format clasic. Își ia ce-i trebuie de unde îi e mai la îndemână.
De mai bine de zece ani coordonezi și scrii pe BookMag, un site despre cărți, scriitori și spațiul dintre toate astea. Cum ai demarat proiectul și cum găsești resorturi de energie și timp să te ocupi în continuare de el?
A demarat din dorința de a aduce informație culturală de calitate, interviuri cu autori consacrați sau debutanți, recenzii. Veneam după perioada idilică de [The New York Times] Book Review și simțeam nevoia să am ceva din bucuria de atunci. Terminasem de pus pe picioare elefant.ro și îmi mai rămăsese niște timp liber J. Energie și timp nu am mai găsit pentru o bună bucată de vreme, am postat destul de rar, dar primăvara aceasta a venit cu decizia de a revitaliza bookmag.eu și a-i da o nouă față.
Coordonezi colecții de ficțiune pentru adulți, colecții de ficțiune pentru copii, redactezi cărți, te implici în evenimentele de promovare, scrii despre cărți și despre scriitori. Care dintre aceste activități îți oferă cea mai mare satisfacție?
Această combinație, de fapt, este cea care mă inspiră și mă motivează. Mai am și activități de voluntariat, ajut cât pot prietenii care au nevoie de idei și mici execuții pe comunicare, încerc să fiu o mamă ok pentru fiul meu adolescent.
Și care constituie cea mai mare provocare?
Nu prea sunt provocări, sunt doar prea puține ore într-o zi și situații ale căror soluții apar un pic mai greu. Dar întotdeauna apar.
Dacă ar fi să dai un sfat unui licean sau unui student care ar vrea să lucreze în domeniul editorial ce l-ai îndruma? Cum ar trebui să se pregătească?
Să citească, să citească, să citească. Să aibă o cultură generală solidă. Să vadă filme, să asculte muzică. Să nu judece în alb și negru, să vadă curcubeul dintre ele. Să își exerseze mâna la tradus, apoi să țină un jurnal. Trebuie să fie capabil să se exprime în registre multiple atunci când lucrează într-o editură.
Iar dacă ai căuta un nou coleg la editură care ar fi primele trei cerințe pe care le-ai avea?
Aș avea o listă mai mare… dar primele trei ar fi educat, onest, implicat.
Povesteai într-un interviu despre cum în liceu profesoara de română vă cerea să citiți o carte pe săptămână și apoi să dezbateți evoluția personajelor. Cum îți vedeai viitorul profesional la acel moment și cât din toate acelea s-a împlinit?
La vremea aceea cred că mă vedeam în fiecare lună făcând altceva. Profesoara mea de română mă vedea profesoară, și acum îmi reproșează că nu am ajuns la catedră. Dar totuși e mândră de mine J. La finalul liceului voiam să fiu avocat, așa că am dat la Drept. Din anul întâi am început să lucrez în presă, așa că îmi câștigam traiul din scris, cum îmi spusese profa de română. Pentru că am fost reporter la instanțe, curând mi-am dat seama că nu pot fi avocat. Nici judecător, nici procuror, nici notar. Am trecut după trei ani la secția Cultură și de atunci mi s-a conturat cariera viitoare. Practic, s-a împlinit ce trebuia, însă pe o cale ușor ocolită.
Iar dacă ar fi să-i recomanzi Virginiei de atunci o carte de acum care ar fi?
I-aș zice să citească Seneca, sufiștii și să învețe să aibă mai multă răbdare cu sine.
