Manol Peykov este editor, coordonând editura Janet45 din Bulgaria, traducător și fondator al agenției literare Sofia Literary Agency. Manol își pune energia și cunoștințele, inima și mintea în publicarea de cărți extraordinare din întreaga lume, iar recent a pornit în aventura de a promova și vinde literatura bulgară în străinătate. Deoarece multitaskingul este caracteristica sa definitorie, Manol conduce, de asemenea, o tipografie, un studio de înregistrări și este și cântăreț. Și reușește să facă toate acestea pentru că se ține de crezul său: fă ceea ce îți place și lucrează împreună cu oamenii care îți împărtășesc pasiunea.
Cum a început călătoria ta ca editor?
Uau, asta e o întrebare grea! Ei bine, este o chestie ereditară la noi. Mama mea a înființat o editură în 1989. Ea este poetă și scriitoare, iar înainte de schimbarea de regim se ocupa cu ceva ce nu avea niciun sens în afara cadrului comunist. Se ocupa cu divertismentul muncitorilor din industria serviciilor. Organiza și scria scenarii pentru tot felul de evenimente. Avea toate aceste contacte, așa că a decis să înființeze o editură. Apoi și-a dat seama că nu va face bani din asta, așa că a deschis și o tipografie, care a tot crescut. De acolo au venit banii pe care i-a investit în scriitorii bulgari. De-a lungul anilor ’90 a fost practic singura editură bulgărească care a publicat autori bulgari tineri. Astfel, timp de 10, aproape 15 ani, oamenii au numit-o Maica Tereza a literaturii bulgare; știa că nu poate face bani din asta, nu s-a așteptat niciodată la asta, ci a făcut-o doar pentru că a simțit că este important.
Apoi, ca urmare a succesului ei, în anii 2000 a devenit brusc popular pentru toată lumea să publice scriitori bulgari, iar scriitorii bulgari au început să fie în fruntea topurilor, pentru că așa se întâmplă peste tot. Dar până atunci mama mea era singura care avea un portofoliu uriaș de aproape 600-700 de scriitori. A devenit un fel de legendă. Avem toate premiile pe care ți le poți imagina, mai mult de 40 de premii naționale, pentru cele mai bune cărți, pentru contribuții la literatura bulgară, pentru poezie, pentru proză, pentru cărți pentru copii, pentru orice. Și oamenii au început să ne fure unii dintre autori, au început să le ofere mai mulți bani. Scena literară bulgară s-a dezvoltat, dar încă îi avem pe cei mai importanți poeți și scriitori bulgari. Iar vestea bună este că acum există edituri mai mici și mai mari care știu că asta este o parte importantă, esențială a portofoliului lor, pentru reputație, și încearcă să publice și autori bulgari. Mama mea a pus cumva bazele pentru asta.
În acea perioadă, eu studiam, făceam alte lucruri, călătoream, eram ocupat cu treburile mele și apoi, în 2006, m-am întors la afacerea mamei mele și am început încet-încet să public cărți în traducere, pentru că eu cu asta mă ocup. Au trecut mai mult de 15 ani de atunci. Eu însumi am publicat aproape 300 de titluri, am organizat peste 40 de turnee cu autori străini pe care i-am adus în Bulgaria și cu care am călătorit prin țară, de obicei la Sofia, Plovdiv, poate Stara Zagora, Varna, Burgas. Aceasta a fost o parte importantă a vieții mele. Fac și alte lucruri; m-am ocupat de tipografie. Am deschis o a doua tipografie digitală, mai mică. Am un studio de înregistrări în Sofia. Mi-a luat 10 ani doar pentru a construi totul. Iar acum am și agenția literară. Totul funcționează pentru că îmi place să deleg. Din acest punct de vedere sunt foarte diferit de mama mea, pentru că atunci, în anii ’90, ea era mai mult un „one-woman show”, făcea totul. Eu nu sunt așa, îmi place să colaborez cu oamenii și să găsesc persoane care să se ocupe și să aibă grijă de afacerile mele, pentru că sunt o persoană multitasking. Dar avantajul este că pot de fapt să schimb pistele. Când mă plictisesc sau când am nevoie de aer proaspăt, pot trece de la una la alta și așa mai departe.
Asta te ține în priză, nu?
Mă ține în priză. Ei bine, nu este ușor, pentru că sunt diferite, necesită un tip diferit de cunoștințe, un tip diferit de competențe, dar și asta te ajută, pentru că înveți lucruri despre viață, despre tine însuți, despre afacere, astfel încât devii o persoană multitasking, iar un editor trebuie să fie o persoană multitasking.
Ai un portofoliu mare și destul de divers, de la ficțiune literară la non-ficțiune, cărți pentru copii și benzi desenate. Pe ce criterii selectezi titlurile?
Îmi place să împart editurile în două mari categorii: mici și mari; dar nu este vorba de fapt de mărime, ci de criteriul pe care se bazează selecția cărților. În cazul celor mari, de obicei contează piața, banii, profitul. La celălalt capăt al spectrului este gustul. Eu mă consider un editor mic și oamenii râd de mine, pentru că suntem în top 10 în ceea ce privește numărul de titluri pe care le publicăm, dar pentru mine, de fapt, mic înseamnă că mă orientez după gust. Dacă îmi place o carte, caut o modalitate prin care s-o public. Dacă nu găsesc, mai amân. Poate o las deoparte, dar de obicei găsesc o cale sau găsesc momentul potrivit.
Mi se pare că așa ai numai beneficii; în cazul în care cartea se vinde, ai un câștig dublu: este o carte care îți place, pe care o consideri importantă și din care faci bani. Dacă nu se vinde, măcar îți place. Dacă o alegi în funcție de cerințele pieței și nici nu se vinde… Iată un exemplu. Este vorba despre faimosul arhitect și urbanist danez Jan Gehl. Este mai cunoscut ca urbanist, pentru că vorbește despre orașe la scară umană, vorbește despre ceea ce văd oamenii la nivelul ochiului, despre cum să transformăm orașele în locuri locuibile și, pentru că aceasta este o tendință în întreaga lume, i s-a cerut să reproiecteze orașe mari din întreaga lume precum Sidney, New York, Moscova, Almatî. A început să facă asta la Copenhaga încă de la sfârșitul anilor ’50 și este un fel de legendă în acest domeniu. Așadar, mi-am dorit foarte mult să public cartea lui, care se numește Orașe pentru oameni și care are aproximativ 400 de ilustrații, în principal fotografii, și aproximativ 150 de grafice, deci este o carte destul de costisitoare. Am fost abordat de câțiva tineri arhitecți bulgari care m-au întrebat: „Nu vrei să publici cartea asta?” Mi-a plăcut foarte mult, dar nu știam cum să fac, pentru că era foarte scumpă. Aș fi avut nevoie de aproape 7000 de euro doar pentru tipar. Așadar, așteptam momentul potrivit. La un moment dat, m-a sunat de arhitectul-șef al Sofiei, care abia preluase postul, și mi-a spus: „Știu că ești interesat și că vrei să publici cartea; o să vină în țară, pentru că lucrează la un plan pentru Sofia”. Am spus OK, este ocazia perfectă, hai să o facem. Ediția originală costa 44 de euro. Avea copertă cartonată. În Bulgaria nimeni nu dă 90 de leva pe o carte, prețurile sunt între 20 și 30 de leva. Deci, ce te faci în această situație? M-am uitat la carte, am încercat să văd cum încape pe o foaie tipografică și s-a dovedit că doar 8 pagini pot încăpea pe o coală; dar dacă tai 2 cm din lungimea cărții, nu din lățime, lățimea poate rămâne aceeași, pot încăpea 16. Așadar, o grămadă de hârtie era irosită în formatul original. Dar pentru a face asta, pentru a o micșora proporțional cu 2 cm, având în vedere că fontul era deja foarte mic, trebuia să rearanjăm fiecare nenorocită de fotografie și să ne jucăm cu distanțele dintre linii pentru a nu afecta fontul. Așa că am rugat-o pe colega de la design să facă toate modificările. Slavă Domnului, toate fotografiile pe care le-am primit aveau o marjă de manevră, erau mai mari de fapt. Așa că ea a pus totul cap la cap, a muncit din greu și am ajuns la o carte care arăta mai bine decât originalul. Cu o copertă broșată, a ajuns la 25 leva. Deci, un sfert din preț. Apoi m-am dus la unul dintre arhitecți și l-am întrebat: „Câte exemplare ar trebui să tipăresc? Ce părere ai?” El a spus „știi, cred că ar fi doar câțiva oameni care ar cumpăra-o. Nu există niciun interes!” I-am spus că voi tipări totuși 1000 de exemplare, pentru că eu cred că acea carte este foarte importantă și trebuie să fie pe toate rafturile. Avea un preț bun, așa că nu-mi pasă dacă va sta în librării 10 ani, 15 ani. O voi tipări, voi merge împotriva curentului. Am tipărit-o, a venit autorul și în prima zi a avut loc un eveniment la Plovdiv. Au participat 200 de persoane. Am vândut 100 de exemplare! A doua zi, a avut loc o întâlnire la Sofia, care s-a ținut la Galeria Națională. Nu am văzut niciodată atât de mulți oameni acolo, erau peste 350 de persoane. Am avut cu noi 200 de exemplare și le-am vândut înainte de a începe, așa că m-am dus la Zdravko, arhitectul-șef al Sofiei, care cumpărase 100 de exemplare pentru a le împărți tuturor membrilor consiliului local și le avea în biroul său; i-am spus: „Zdravko, adu-mi cărțile ca să le vând, iar mâine îți voi aduce alte 100 de exemplare.” I-a dat cheia de la birou șoferului său. S-au dus, au adus cărțile și le-am vândut. Deci, în 48 de ore, eram deja pe profit. În primele 48 de ore! Asta înseamnă să mergi împotriva curentului. Dacă m-aș fi conformat pieței, nu s-ar fi întâmplat niciodată. A devenit un fel de legendă.
Uneori, mai ales editurile mari sunt atât de prinse în curentul de a face bani, încât pierd din vedere spiritul vremii și schimbările din gusturile publicului. Așa că uneori ratează astfel de oportunități. Eu știu să profit de ele, pentru că public ce-mi place.
Se întâmplă foarte rar să îmi placă o carte, dar să ezit mult timp, să mă gândesc cine o va cumpăra și apoi cineva să vină și să mi-o fure. De obicei, eu sunt primul care se orientează spre lucrurile neobișnuite, neașteptate. Colecția asta principală pe care o public, care se numește „Dincolo”, conține 53 de cărți până acum, romane din întreaga lume, din 27 de limbi diferite, și a devenit o colecție-cult. Oamenii o iubesc și o urmăresc. Așadar, acesta este avantajul. Bineînțeles că există întotdeauna un dezavantaj. Riscurile sunt mari, dar atunci când o faci cu inima, cu mintea, cu toate organele interne, îți iese.
Vorbind de vânzarea acestor autori mai puțin cunoscuți, care sunt instrumentele de marketing pe care le folosești? Cum îi convingeți pe oameni să cumpere cărțile astea?
Instrumentul meu de marketing cel mai important este dacă pot să aduc autorul în Bulgaria. Cititorii mei se cam așteaptă la asta, pentru că am fost primul care a organizat în mod constant trei-patru turnee per carte, am adus autorii, i-am plimbat prin țară și motivul pentru care îmi pot permite acest lucru este că eu fac majoritatea lucrurilor. În medie, un turneu mă costă între 750 și 1000 de euro. Asta e tot.
Cum așa?
Pentru că joc mai multe roluri. Nu angajez interpreți, care sunt costisitori, nici pentru evenimente, pentru că fac eu traducerea, nici pentru interviurile propriu-zise, pentru că mă ocup tot eu. Nu angajez și nici nu am un șofer, pentru că merg cu mașina mea. Organizez toate interviurile; îi sun pe toți personal. De asemenea, tot eu sunt actorul care citește în bulgară în timpul evenimentului. Fac și pe agentul de turism, pentru că mă ocup de toate biletele, de cazare.
Cum rămâne cu onorariul pentru autori?
Nu există niciun onorariu. Autorii sunt foarte bucuroși să vină la noi. Le plătesc toate cheltuielile cât timp stau în Bulgaria, uneori le dau ceva bani de buzunar, dar majoritatea nu se așteaptă la așa ceva. De obicei, ei vin din țări foarte ciudate, cum ar fi Cuba, unde nu o duc prea bine. Am adus prima scriitoare cubaneză care a vizitat vreodată Bulgaria și primul scriitor cubanez din ultimii 25 de ani. Și este uimitor. Vizitele acestor autori sunt ca niște repere în viața mea, pentru că sunt atât de revigorante, te inspiră atât de mult. Legăm prietenii uimitoare, pentru că toți, cu mici excepții, sunt de vârsta mea, poate un pic mai tineri, poate un pic mai în vârstă, și găsim mereu puncte comune; pentru că stau cu ei în fiecare zi și uneori și jumătate din noapte ne împrietenim. Sunt foarte fericiți și inspirați de publicul care vine la evenimente, de felul cum comunicăm, pentru că, evident, nu ne formalizăm. Nu îi țin la distanță, ci stăm mereu aproape. Așa că asta a ajutat foarte mult, pe unii dintre autori i-am adus de mai multe ori, de două-trei ori. Unul dintre favoriții mei a venit de cinci ori și de fiecare dată vin și mai mulți oameni, pentru că este o legendă în Bulgaria, pentru că este atât de interesant, atât de inventiv, atât de neașteptat, atât de amuzant. Deci, acesta este un mod de a consolida nu doar vânzările, ci și un grup de fani, o comunitate fidelă.
În afară de asta, bineînțeles, facem lucrurile obișnuite. Ne folosim mult de rețelele sociale. Avem pagini dedicate anumitor cărți sau colecții. În afară de pagina principală pentru Janet45, creăm pagini separate pentru seriile de cărți mai cunoscute. De exemplu, publicăm cărțile scrise de Julia Donaldson (am publicat 25 de cărți până acum) și recent am făcut o pagină specială pentru a putea ajunge la mai mulți oameni, pentru că uneori, în librăriile reale, fizice, este foarte greu să-i convingi. Apelează din ce în ce mai mult la cumpărăturile online, iar acum cele mai eficiente canale pentru a face ceva cunoscut sunt, în afară de televiziune și radio, rețelele sociale, așa că ne folosim foarte mult de ele. Dar, per total, ne bazăm pe fidelitatea cititorilor noștri, care apreciază că facem lucrurile cu inima și cu mintea.
Multe edituri românești se plâng de distribuție: librării puține, discounturi mari cerute de distribuitori, concurență neloială în ceea ce privește reducerile online. Cum arată canalele de distribuție în Bulgaria? Cum vă vindeți cărțile?
Folosesc toate canalele. Sunt peste 300 de librării și lanțuri de librării cu care lucrăm, practic toate librăriile importante din țară. Avem șase persoane care se ocupă de vânzări; suntem o echipă foarte mică, dar oamenii care iau efectiv deciziile și lucrează cărțile sunt mai puțini decât cei care vând. Se dedică foarte mult sarcinilor, e normal, sunt ca și noi. Nu aș vrea să lucrez cu oameni care nu se implică în ceea ce fac. Așadar, nu sunt genul de oameni care lucrează de la 8 la 4. Chiar dacă primesc un salariu, se gândesc la fiecare detaliu, se gândesc cum să nu piardă un ban aici sau cum să facă un ban în plus acolo, cum să ajungă la un public nou undeva în celălalt capăt al Bulgariei. Efortul pe care-l depun este foarte mare. Sunt oameni minunați. Cred că unul dintre avantajele cele mai importante pe care le ai atunci când te ghidezi după criterii mai puțin tradiționale (eu văd totul mai mult ca pe o aventură decât ca pe o afacere) este că ți-e ușor să te înconjori de oameni cu mintea deschisă. Bine, majoritatea oamenilor lucrează pentru bani, dar, pe termen lung, ai nevoie de oameni cu mintea deschisă. Cei mai mulți dintre oamenii cu care lucrez sunt așa.
Târgurile de carte sunt, de asemenea, o parte esențială a vânzărilor. Sunt cele din Sofia, care sunt cele mai mari: există unul primăvara și unul iarna, iar acum au făcut așa-numita „Aleea Cărților”, care este al treilea, în septembrie, deci avem trei. Apoi avem unul în Plovdiv, pe care îl organizăm de 20 de ani. Mai sunt cel din Varna și cel din Burgas și, pentru că sunt orașe la malul mării, nu se bazează doar pe localnici pentru a cumpăra cărți, ci și pe oamenii care vin de la Sofia și de peste tot. Așadar, acestea contribuie la o mare parte din vânzările actuale. Practic, aș spune că la fiecare târg de carte realizăm între 30% și 50% din totalul vânzărilor pe o lună din toate librăriile din țară. Asta e ceva! Lucrăm din ce în ce mai mult cu librăriile online, există una acum care se dezvoltă foarte rapid. Sunt foarte flexibile și, desigur, ăsta-i viitorul, pentru că pot avea orice titlu fără a avea nevoie de spațiu, se organizează rapid și inteligent și găsesc nișe pe care librăriile tradiționale, fizice, nu le găsesc. Așa că au creșteri impresionante.
În ceea ce privește librăriile tradiționale, în Bulgaria există patru sau cinci lanțuri mari de librării, dar sunt și librării mai mici, independente, iar noi lucrăm cu succes și avem relații bune cu fiecare dintre ele, nu ne plângem de reducerile mari, pentru că, până la urmă, trebuie să știi să găsești un echilibru. Unele dintre ele fac presiuni pentru reduceri foarte mari. Noi nu acceptăm, încercăm să ne setăm o limită până la care să mergem. Dar, până la urmă, nu e vorba de reducere, ci de câte cărți vinzi. Ce e mai bine? Să vinzi 20 de cărți cu o reducere de 45% sau să vinzi 200 de cărți cu o reducere de 35-38-39%?
Care sunt cărțile care se vând cel mai bine?
Am observat că cele mai vândute trei cărți sunt ale unor autori danezi. Cel pe care l-am menționat, Jan Gehl, Carsten Jensen (volumul Noi, cei înecați, o carte de 1000 de pagini care se tot vinde ca pâinea caldă) și Jesper Yuul. El este psiholog pentru copii și de obicei este popular printre mamele tinere care continuă să vorbească despre el pe diferite grupuri, așa că se tot vinde. Eu prefer vânzările pe termen lung decât bestsellerurile. Nu mă interesează cărțile care se vând bine în primele trei-cinci luni și apoi dispar de pe rafturi. Mă interesează cărțile care lasă urme importante, atât în sfera literară, cât și în cea socială. Așa că public genul ăsta de cărți de parenting, cărți despre urbanism, cărți care schimbă lucrurile. Uneori sunt dispus să fac un mic compromis cu calitatea literară dacă cartea contribuie la un alt domeniu, cum ar fi egalitatea de drepturi. În Bulgaria este foarte dificil să publici cărți LGBT, deoarece nu se vând. Adică, dacă publici o astfel de carte, oricât de bună ar fi, se vinde în 200 de exemplare și punct. Dar pentru mine e important să le public.
Sau o carte despre conștientizarea cancerului. Una dintre cărțile importante pe care le-am publicat se numește O femeie merge la doctor. Este un bestseller în Olanda, iar în Bulgaria am făcut o campanie care a avut un impact uriaș. Un prieten, care este proprietarul unei companii de publicitate și un mare cititor, mi-a recomandat cartea. Este despre un tip care are o companie de marketing de succes, are în jur de 35 de ani, soția lui lucrează tot în domeniu, sunt cam de-o seamă, au o viață foarte frumoasă, dar apoi ea se îmbolnăvește, este diagnosticată cu cancer la sân, așa că vorbește despre cei doi ani care au trecut de la diagnostic la moartea ei. Este o carte absolut devastatoare. Dar am decis să o folosim ca să le convingem pe femei să meargă la mamolog. Pentru că aceasta este o problemă în Bulgaria și în țările ortodoxe ca noi – ne place să ne ascundem capul în nisip și, până nu este prea târziu, nu mergem la doctor. Așa că iată ce am făcut. Am găsit un sponsor care a fost de acord să rămână anonim – asta era foarte important; nu a fost vorba de mulți bani, am tipărit 2000 de exemplare. Fiecare carte a fost numerotată. Am creat un grup special pe Facebook și am anunțat: „poți comanda cartea de oriunde din Bulgaria, ți-o trimitem pe cheltuiala noastră, o primești, e a ta, promiți doar două lucruri. După ce o citești, te întorci pe grupul de Facebook și scrii două lucruri”. Primul: „ai fost la mamolog?”; iar al doilea „cui i-ai dat cartea?”. Ideea a fost să creăm aceste lanțuri de oameni, iar lucrul interesant este că 75-80% dintre ei erau din afara marilor orașe. De obicei, 75% din cititorii noștri provin din orașele mari. De fapt, mai mult de 60% provin din Sofia, așa că acum s-a inversat situația. Am ajuns la aproximativ 16 000 de persoane și pentru mine a fost un succes uriaș, deoarece în fiecare an, în octombrie (luna de conștientizare a cancerului la sân), se dau milioane de leva pentru tot felul de reclame care sunt complet inutile, în timp ce acest lucru mic pe care l-am făcut noi (o investiție de câteva mii de leva) a avut un impact atât de mare.
Acest proiect a dus la unul dintre cele mai emoționante episoade din cariera mea de editor. Doi ani mai târziu, într-o cafenea din Sofia, am dat peste colega prietenului meu. Erau două persoane care conduceau agenția de publicitate, iar această femeie era mâna lui dreaptă. Ea era responsabilă de partea de business, iar el de partea creativă. Și mă ia de mână și îmi spune: „Știi, am o prietenă care are 23 de ani, a citit cartea, s-a dus la mamolog, au descoperit că avea o formă incipientă de cancer și tu ai salvat-o.” Oamenii încep să se gândească la posibilitatea unei boli după 35-40 de ani, de obicei oamenii de 20 de ani au alte lucruri la care să se gândească. Așa că șansele de a descoperi vreo afecțiune sunt foarte mici, erau 99% șanse ca tânăra să nu fi aflat de boală. Așa că am salvat o persoană. Știm asta cu siguranță. Poate că nu sună a fi cine știe ce, dar ca editor, să poți spune asta, îți dă un sens.
Care este combinația perfectă în ceea ce privește cărțile, muzica și vinul sau berea din Bulgaria?
Ei bine, ca să începem de la sfârșit, nu beau bere sau vin. Beau doar apă. Și iaurt Ayran. De asemenea, am renunțat de mult la băuturile dulci, din cauza glicemiei mele ridicate. Dar, ca să dau un răspuns, în ceea ce privește vinul și berea se fabrică tot felul de soiuri artizanale, care sunt destul de interesante. Există o nouă fabrică de bere numită Hill Beer, lângă Plovdiv, care este foarte apreciată și sunt și o mulțime de crame mici, care produc cam 20.000 de sticle pe an.
În ceea ce privește muzica bulgărească, este o întrebare dificilă. Știi că sunt și cântăreț. Cu ani în urmă, înainte de a-mi începe cariera de editor, am înregistrat un CD cu melodii care erau complet ieșite din comun. Nu și-au găsit locul pe piața din Bulgaria. Nu i-au putu găsi o nișă. Este un fel de muzică teatrală. Mă gândesc la marii barzi ruși sau la șansonetele franțuzești, pentru că acolo de unde vin eu textul se află în centru, iar muzica este secundară. Dar eu nu recit. Eu cânt. Sunt un cântăreț bun, așa că și muzica este importantă. Dar în Bulgaria nu sunt mulți oameni în acest domeniu. Gusturile mele se îndreaptă spre Nick Cave, chiar și spre Sting într-o oarecare măsură, spre marii barzi ruși din epoca veche, spre unii spanioli-argentinieni. Aici mă situez din punct de vedere muzical. Era odată un actor bulgar, unul dintre marii comedianți ale cărui filme sunt un cult absolut. Avea cântece amuzante, dar, pe lângă asta, a făcut și câteva cântece bazate pe versuri ale unor mari autori bulgari. Numele lui este Todor Kolev și atunci când oamenii spun Todor Kolev, pe fața lor apare un zâmbet, pentru că este, înainte de toate, un tip amuzant, dar aceste cântece sunt absolut emoționante și cutremurătoare. Asta-mi place mie și de aceea mi-am deschis studioul, pentru că asta vreau să fac și este complet diferit de scena muzicală obișnuită. Nu se potrivește în zona pop, nu se potrivește în zona rock, nu se potrivește în zona folk, nu se potrivește în zona jazz, pentru că este vorba despre text și radiourile nu ar difuza pentru că nu sună suficient de mainstream pentru ele.
Ajungând la al treilea element – cărțile, ele sunt motivul pentru care am înființat agenția literară. Merg la târgurile de carte de la Frankfurt și Londra de 14-15 ani și, cel puțin în ultimii 10, de fiecare dată când ajung acolo sunt foarte entuziasmat, pentru că întâlnesc oameni care sunt interesați de ceea ce fac eu și mă gândesc „trebuie să deschid o agenție, trebuie să deschid o agenție”. Nu există nicio agenție în Bulgaria care să încerce să vândă drepturi pentru autorii bulgari, există persoane care încearcă să facă acest lucru, dar nu o agenție. Și apoi mă întorc în Bulgaria dar îmi vin altele pe cap. În octombrie anul trecut, când eram la Frankfurt, sus, la etajul 32 al hotelului Marriott, mi-am spus: „Trebuie să fac ceva de data asta, să mă constrâng să fac asta, să nu am opțiunea de a nu o face.” Așa că am scris pe Facebook: „Îmi fac agenție” și toată lumea a spus „felicitări, super”, așa că m-am întors și nu am avut de ales. A trebuit să o fac. Am deschis-o, suntem doar doi oameni, eu și colega mea. Nu vrem să ne limităm doar la portofoliul editurii Janet45, de aceea are un nume complet diferit, Sofia Literary Agency, ca să sune mai reprezentativ. Dar este într-adevăr un lucru foarte complicat. Am vrea, dar nu putem semna contracte cu mai mult de vreo zece, poate cincisprezece autori, pentru că au așteptări, iar noi nu avem capacitatea necesară și nu știm ce se va întâmpla. Lucrurile sunt pe termen lung, pe termen foarte lung. Am avut o discuție cu o doamnă de la Helsinki Literary Agency, care este destul de nouă, are cinci ani, și mi-a spus: „este foarte frustrant la început, pentru că, timp de doi ani, tot trimiți materiale și nimic. Și apoi, dintr-odată, se mișcă lucrurile.” Așa că în al cincilea an a trebuit să angajeze o persoană doar pentru a se ocupa de contracte, pentru că au avut 150 de vânzări într-un an, deci un titlu la două zile. Nu spun că vom ajunge acolo; dar trebuie să fie cineva care să țină evidența.
Mama mea a făcut ceva ce nimeni nu voia să facă în urmă cu 30 de ani, s-a ocupat de literatura bulgară, apoi toată lumea a început brusc să fie interesată de ea. Așa că acum este rândul meu să fac ceva ce nimeni nu vrea să facă, dar care este la fel de important pentru literatura bulgară. Ea făcut-o pentru ca aceasta să nu dispară de pe scena națională. Eu încerc acum să o deschid spre scena internațională. Am semnat contracte cu aproximativ cincisprezece scriitori, trei autori pentru copii, vrei doi poeți, dar deocamdată e o listă mică. Încă tatonăm terenul, așa că am vrea să lucrăm cu oameni pe care îi cunoaștem bine și cărora nu trebuie să explicăm în fiecare zi de ce am făcut asta, de ce am făcut cealaltă, pentru că nici noi nu știm exact ce o să se întâmple. Va fi pas cu pas, așa că avem nevoie de oameni care au încredere deplină în noi și în care noi ne încredem. Dar îmi dă un sentiment total de plăcere și de împlinire, chiar dacă este un lucru care nu îmi va aduce bani nici măcar pe termen lung, pentru că plătesc un salariu și trebuie să mă ocup de toate lucrurile necesare.
În concluzie, pentru mine, meseria de agent presupune stabilirea unor relații solide, crearea încrederii reciproce, să nu grăbesc lucrurile, să nu forțez oamenii, să îi las să se gândească și să găsesc titluri care au șansa de a ajunge pe alte piețe, de a avea succes, pentru că, dacă ești foarte insistent și îi convingi să publice ceva și nu se vinde, nu se vor mai întoarce niciodată la tine, așa că este și un joc de strategie. Trebuie să te gândești la multe lucruri, dar calitatea, calitatea literară, importanța și impactul pe care-l au cărțile sunt cele mai importante.
[Interviu înregistrat audio; transcris și tradus în românește de Oana Dragomir].
