Eli Bădică

Editura Nemira la 33 de ani. Eli Bădică – coordonatoarea imprintului n’autor

Eli Bădică este coordonatoarea imprintului n’autor din cadrul editurii Nemira, singurul imprint din România dedicat exclusiv scriitorilor români contemporani. A lucrat mulți ani ca jurnalist cultural și este profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității din București.

Editura Nemira a fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau. De aproape zece ani este condusă de fiica acestuia, Ana Nicolau, continuând să aducă în atenția publicului român povești puternice, să încurajeze scriitorii români contemporani și să promoveze plăcerea lecturii.

Ce titlu Nemira rezumă perfect această aniversare de 33 de ani a editurii?

Știu că poate fi văzut ca un parti-pris (și e foarte posibil să fie), dar voi alege un titlu n’autor. Unul care cred că, da, rezumă perfect aniversarea de 33 de ani a Nemira: Oameni mari (de Maria Orban).

Am vorbit deja despre începuturile în redacția Nemira. Care au fost primele titluri Nemira citite de care îți amintești?

Recunosc că întrebarea ta m-a pus în dificultate – până în urmă cu aproximativ o decadă și jumătate, nu acordam atenție detaliilor de genul acesta, cum ar fi ce editură publică o carte anume, iar biblioteca din adolescență a rămas în orașul natal. Dar am stat și-am cugetat și printre primele titluri Nemira de care-mi amintesc (nu sunt convinsă că sunt chiar primele, posibil ca mai târziu să-mi vină și altele în minte) se numără Bibliografia generală. Ingeniosul bine temperat al lui Mircea Horia Simionescu, Exuvii a Simonei Popescu, Rătăcit în casa oglinzilor de John Barth, Călătorie la capătul nopții de Louis-Ferdinand Céline, Omul din castelul înalt de Philip K. Dick, sau O istorie a lumii în 10 ½ capitole de Julian Barnes. Știu că toate mi-au plăcut la nebunie, fiecare din motive foarte diferite.

Ce înseamnă imprintul n’autor în numere: ani de la înființare, titluri publicate, poate exemplare tipărite și vândute? Care-i sunt titlurile bestseller și cele longseller?

Imprintul n’autor în cifre, așadar: sunt 6 ani (și 3 luni) de la lansarea colecției (23 aprilie 2018) și 1 an de la transformarea colecției în imprint. Până în acest moment, am publicat 42 de titluri: 37 de titluri noi și 5 reeditări, dintre care 15 sunt debuturi. Le putem împărți și în funcție de gen, dacă vreți: 20 de romane, 16 volume de proză scurtă, 1 memoir și 1 volum de eseuri personale. 9386 de pagini în total. Au fost tipărite în jur de 70000 de exemplare și vândute aproximativ 80% dintre ele până acum.

Titlurile bestseller, dar și longseller sunt, în ordinea aceasta, Solomonarul de Florin Chirculescu, Oameni mari de Maria Orban, Omulețul din perete și alte povestiri fantastice de Marian ComanPovestiri din garaj de Goran Mrakić, Pe cine iubești mai mult? de Mihaela Buruiană, Un cal într-o mare de lebede de Raluca Nagy (următorul titlu în top se află la o distanță de doar 200 de exemplare, iar în jurul acelei cifre se învârt alte 12 volume). Întâmplător (sau nu, cine știe?), în această enumerare se află 3 cărți semnate de scriitori și 3 de scriitoare, 3 romane și 3 volume de povestiri. 

Cum arată portretul-robot al cititorului titlurilor n’autor, cât de mult ții cont de acesta când selectezi sau propui titlurile și care sunt celelalte criterii în funcție de care îți construiești portofoliul?

Încă de la început, n’autor a avut ca direcție editorială cărțile bine scrise, menite să ajungă la un public cât mai larg. Așadar, cei doi piloni principali au fost tot timpul povestea și stilul. În întrebări, cred că am putea traduce prin „ce?” – ce poveste spune – și „cum?” – cum o spune. Și am urmărit constant cele două criterii în selecția și propunerea titlurilor. Iar diversitatea a fost un alt cuvânt-cheie. Pentru că m-a și ne-a interesat atât să facem un pas către generațiile tinere de cititori, cât și să ne consolidăm legăturile cu generațiile mature. De aceea, e dificil de creionat un singur portret-robot al cititorului n’autor, pentru că acesta are, din fericire, trăsături foarte diferite (iar în cazul acesta am vorbi, desigur, despre multiple portrete-robot). Dacă ar fi să aleg să descriu, totuși, un portret unic, atunci aș lucra cu un standard sau o medie: cititorul pasionat și informat, cel care e la curent cu noutățile și cel care își propune să descopere cât mai multe voci românești contemporane; cel care își dorește, la un prim nivel, lecturi de identificare, cel care vrea nu numai să se vadă (și) pe sine în povești, ci și pe celălalt, și lumea în care trăiește; cel care apreciază scriitura și cărțile bune; cel care caută să aparțină unei comunități, dar și să îi cunoască și să se apropie de scriitorii contemporani. Iar toate acestea sunt topite în direcția editorială a n’autor. 

Nemira

Ce titluri pregătiți pentru partea a doua a anului? 

Multe și superbissime, asta e tot ce pot să spun în momentul acesta, dar nădăjduiesc să urmăriți n’autor îndeaproape, căci în curând vom începe să le dezvăluim, unul câte unul.

Care sunt trei dintre personajele sau scriitorii din cadrul celorlalte colecții și imprinturi Nemira cu care ai împărți o sticlă de prosecco aniversar oriunde, oricând, oricum?

Tare greu de ales doar trei, dar, fie, uite, primii trei scriitori care mi-au venit în minte (fără să trișez vreun pic, promit!) sunt Jhumpa Lahiri, Margaret Atwood și Alberto Manguel.

De câțiva ani faci activ și muncă de agent literar, promovând, pitch-uind și făcându-i pe editorii străini să se îndrăgostească de nautori. Cum se vede literatura română marca Nemira prin ochii acestor editori?

Inedită, foarte diversă și ofertantă din multiple unghiuri. Ador întâlnirile acestea cu editorii străini, să știi, îmi place mult să-mi văd reflectată pasiunea în ochii lor, să dezbatem, să facem planuri împreună pe termen lung. 

[Fotografie din arhiva personală a lui Eli Bădică.]

Puteți citi un interviu mai amplu cu Eli Bădică aici.

Din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RO