Ramona Tănase este Copyright Manager la Grupul Editorial Art. Am vorbit despre ce presupune jobul ei aici. În interviul de mai jos Ramona mi-a povestit despre cum a fost la Festivalul de Bandă Desenată de la Angoulême, la Paris Book Market, la Târgul de Carte pentru Copii de la Bologna și cum a ajuns să viziteze Satul Ștrumfilor din Belgia. Ce pare imposibil de realizat într-o viață pentru muritorii de rând, i se-ntâmplă într-o primăvară Ramonei. După cum urmează.
În doar două luni ai fost de două ori în Franța, o dată în Italia și-o dată în Belgia. Care-i secretul?
Să spui da la tot ce vine spre tine 
și să-ți cumperi biletele de avion. Și să ai grijă să nu pierzi avionul!
Faci parte dintre cei happy few care au fost la Festivalul de Bandă Desenată de la Angoulême. Cum de ai ajuns acolo?
Cu greu. Mai ales la propriu, pentru că nu am reușit să respect punctul trei din răspunsul de mai sus! Așa că a trebuit să-mi rezerv un alt zbor pentru ziua următoare (și în loc de 7 ore cât aș fi făcut inițial, am făcut 12 pentru că n-am reușit să prind aceleași legături). Și așa am ratat o zi de târg și întâlniri și m-am dat peste cap să le reprogramez în cele două zile care mi-au mai rămas.
Dar, dacă nu se întâmpla asta, povestea ar fi fost în felul următor: am primit în octombrie anul trecut un e-mail de la Marie Fabri, Head of Angoulême International Rights Market, prin care mă întreba dacă aș vrea să particip la ediția din 2022 a Festivalului în calitate de invitat. Că îmi asigură drumul și cazarea și îmi pun la dispoziție un stand dacă vreau să aduc câteva cărți pe care să le prezint celorlalți participanți [publicate de Grafic sau miniGrafic, făcând parte din Grupul Editorial Art, n. e.].
Nu cred că e nevoie să zic care a fost răspunsul meu 
Trebuia să fie la sfârșitul lui ianuarie, dar, din cauză de restricții COVID, l-au amânat și reprogramat în martie.
Deci a fost din start un târg cu peripeții, era și păcat să nu contribui și eu prin pocinogu-mi! Râdem, glumim, dar dacă nu aveam parte de un șef înțelegător și o colegă care să-mi cumpere biletele de avion și TGV pe care le pierdusem că nu reușii să ajung la aeroport, nu mai ajungeam eu în veci la Festivalul de Bandă Desenată de la Angoulême! Rămân datoare!
Cum a fost la Angoulême? E la fel ca restul târgurilor de carte?
Nuuuu, nici pe departe! E nebunie mare!
Din motivele expuse mai sus, să zicem că a fost un târg de carte intens. N-am prea avut timp să mă bucur de evenimentele care erau organizate în afara locului în care se țineau întâlnirile profesionale.
Dar nu de asta zic că e nebunie mare. N-am participat niciodată la un eveniment, mai ales la un festival/târg de carte, care să provoace atâta nebunie în jurul lui. Și aici nu mă refer doar la cei din domeniu, ci la public, la cititorii de bandă desenată din Franța.
În puținele momente libere pe care le-am avut, am ieșit din spațiul în care se țineau întâlnirile și am mers și în celelalte puncte în care aveau loc evenimente legate de Festival. Pentru că trebuie menționat că în tot orașul sunt spații, corturi, sălițe, sălișoare în care sunt lansări de carte, ateliere despre cum se scrie și desenează o BD, sesiuni de autografe, expoziții și câte și mai câte.
Dar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că am văzut cititorii așa cum nu i-am mai văzut eu niciodată: disperați să ajungă la evenimente (fugeau pe străzi ca nu cumva să piardă vreun workshop care îi interesa sau vreo discuție între profesioniști), să își cumpere albumele, să se întâlnească cu artiștii, să împărtășească idei, să stea la propriu pe jos lângă standul sau anticariatul de unde și-au luat un album și să nu se ridice de acolo până nu-l termină de citit, de analizat, de admirat. Și asta am văzut de dimineața până seara în toate cele trei zile cât am stat acolo. Și erau mulți, foarte mulți, de la copii până la pensionari, toți ocupau străzile, anticariatele, librăriile cu aceeași energie. Nu am auzit pe nimeni să vorbească despre altceva decât de BD-uri în zilele alea.
Te-a dat ceva pe spate?
Da, am rămas surprinsă de amploarea fenomenului BD în Franța/Europa și de numărul mare de cititori de toate vârstele care vin special la Angoulême pentru Festival. Pasiunea lor m-a dat pe spate.
Ce vedete ai întâlnit, fie ele din viața reală sau din benzi desenate?
Păi am stat tête-à-tête cu Hergé (cu bustul lui 
), m-am plimbat pe strada care-i poartă numele, m-am mai întâlnit cu personajele din BD-uri, de ocupă mare parte din pereții clădirilor din Angoulême (Lucky Luke, Ștrumfii, Tintin, Astérix etc.).
În viața reală n-am avut ocazia încă.
Ca să rămânem în Franța, la mijlocul lui aprilie ai fost invitată să participi la prima ediție a Paris Book Market, primul târg internațional din Franța, organizat pentru profesioniștii din industria de carte. De la cine a venit invitația și în ce a constat?
Invitația a venit de la Roxanne Verron, responsabilă misiune – domeniul cărții și dezbateri, de la Institutul Francez din București. Institutul Francez mi-a asigurat transportul, iar BIEF (Bureau International de l’Edition Française) cazarea. Iar acolo am participat la întâlniri (pe care le-am stabilit a priori în platforma LaBase-RendezVous) cu editurile și agenții din Franța.
Care a fost atmosfera de la Paris Book Market? Au fost mulți participanți, ai avut multe întâlniri?
Au fost mulți participanți, în principal editurile și agențiile din Franța, că doar pentru ei a fost creat acest târg pentru profesioniști, scopul fiind acela de a disemina cultura franceză. Dar au fost participanți din mai multe țări.
A fost intens și acest târg, la un moment dat mă uitam la mine de undeva din exterior și părea că particip la speed dating. La crearea acestei imagini a contribuit și spațiul în care au avut loc întâlnirile: o clădire cu un etaj, compartimentată în vreo 5 camere (deci 10 în total) pline cu mese la care stăteau reprezentanții editurilor și agențiilor din Franța. Și invitații se plimbau de la o masă la alta și discutau ce aveau de discutat cu fiecare în parte. Am avut multe întâlniri, da, de la 9 dimineața la 6 seara cu doar o pauză sau două. Eram capie la sfârșitul zilei.
Ai vreo amintire wow de la târgul de la Paris?
Mi-a plăcut tot, dar wow a fost faptul că l-am cunoscut pe Antoine Gallimard [nepotul lui Gaston Gallimard, fondatorul editurii Gallimard, în prezent președintele Gallimard și al grupului din care face parte, Madrigall, n. e. ] și am participat la un dineu găzduit de el la Société des Gens de Lettres.
Te-ai intersectat și cu evenimentele din cadrul Festival du Livre de Paris, aflat tot la prima ediție și tot cam în aceeași perioadă, unde și România a fost (foarte) prezentă prin implicarea echipelor de la Centrului Național al Cărții și ICR Paris?
Nu m-am intersectat deloc. Am văzut doar clădirea în care urma să aibă loc târgul, dar era în preziua deschiderii și nu m-au lăsat să intru (trebuie să recunosc că am încercat). Și m-am întors vineri, prima zi a Festival du Livre de Paris.
În rest, Parisul e tot cu îl știai?
Nu prea! Bine, de data asta am și fost cazată într-o zonă pe care nu o explorasem în precedentele mele vizite.
Am găsit Turnul îngrădit pentru că-l reabilitează, pe Champs-de-Mars nu mai ai voie să stai tolănit în iarbă pentru că iarba se odihnește ca să se refacă, vizavi de Turn s-a construit o clădire în care s-a ținut anul ăsta Salon du Livre, Grand Palais Éphémère (care este, după cum îi și zice numele, o clădire temporară, un concept arhitectural foarte interesant).
Dar în rest, totul la fel, eternul Paris cu metroul și locuitorii lui (care, de această dată, mi s-au părut mult mai amabili și dispuși să te ajute), cu baghete și bistro-uri. Mi s-a părut și mai liniștit față de cum mi-l aminteam, parcă nu mai era forfota așa mare sau poate sunt eu mai tolerantă.
Între cele două vizite în Franța ai fost la Bologna, la târgul de carte pentru copii. Acolo cum a fost? S-a simțit că e prima dată când se ține live după trei ani?
Da, s-a simțit! Deși au participat mai puțini expozanți decât acum trei ani, mi s-a părut că a fost mai agitat ca înainte. Mult mai mulți oameni bucuroși și dornici să vorbească, să stea la o masă și nu în fața unui ecran, să răsfoiască cărți și nu PDF-uri.
Câte întâlniri ai avut la Bologna și cum arată o astfel de întâlnire?
Nu mai știu exact. Destul de multe, dar acolo am stat 4 zile de târg, n-a mai fost chiar speed dating. Am avut timp să mă și plimb prin târg, să văd ce cărți mai sunt, să mă obișnuiesc din nou să văd profesioniștii la lucru.
Cam la toate târgurile întâlnirile urmează același ritual de 30 de minute. Ineditul a fost că nu ne mai văzusem de trei ani și începeam, inevitabil, cu amintiri din pandemie. Puțin small talk, după aia ne punem reciproc la curent cu ce se întâmplă cu titlurile pe care le avem deja cumpărate (în ce stadiu de publicare sunt, dacă au succes în România, dacă continuăm seriile începute etc., diferă de la caz la caz). După aia mă întreabă dacă căutăm ceva anume (temă, gen, categorie de vârstă etc.) și, în funcție de asta, îmi prezintă titlurile noi și highlight-urile pentru fiecare categorie pe care o au. Și, inevitabilul se produce, ne strângem mâinile sau ne luăm în brațe, și rămâne că mai „vorbim” pe mail.
Recent ai fost în Belgia și ai vizitat Satul Ștrumfilor. Unde e mai exact și cum de ai ajuns și acolo?
Satul Ștrumfilor e Genval, o localitate la granița dintre Flandra și Valonia, la vreo jumătate de oră de Bruxelles. Cu mașina am ajuns. Hai să las glumele obosite: în Belgia am plecat în concediu, nimic profesional. Dar, la Bologna, având întâlnire cu Louise (cea care se ocupă de drepturile pentru Ștrumfi) i-am zis că urmează să vin la Bruxelles și să stau o săptămână. Și mi-a zis că, dacă tot sunt pe acolo, n-aș vrea să trec și pe la ei pe la birou să cunosc toată echipa și să văd și eu universul ștrumfesc? Și după cum am zis la început: accept tot ce vine spre mine! Și m-am dus.
Cum arată satul ăsta?
Localitatea este foarte boemă așa, plină de conace și castelașe, cu un lac foarte drăguț în jurul căruia localnicii se plimbă. Genul de localitate unde își petrec aristocrații sau oamenii înstăriți sfârșiturile de săptămână. Foarte liniștit și pașnic și părea să aibă o comunitate destul de unită, se salutau, se opreau și vorbeau, păreau să se știe mai toți între ei.
Bineînțeles că intrarea în localitate este semnalizată printr-un rond cu flori și o statuie a ștrumfilor. Și într-un colț din acest orășel este cartierul general al ștrumfilor: o clădire destul de mare, plină de ștrumfi în toate formele posibile: cărți, jucării, tot ce-ți poți imagina pe lume a luat acolo forma ștrumfilor. Până și piticii de grădină sunt ștrumfi, normal!
Și-n echipă este un tip care a lucrat cu Peyo [Pierre „Peyo” Culliford, artist belgian, creatorul Ștrumfilor, n. e.] încă de la începuturile Ștrumfilor! Cică ocazional le mai zice colegilor la masa de prânz câte-o anecdotă.
Care-i următoarea destinație?
Malta. Am fost convocată de niște Cavaleri să-i ajut cu-o treabă😀.
[Fotografii din arhiva personală a Ramonei Tănase.]
