Corina Tăbăraș este secretar de redacție la editura Bookzone. Lucrează în industria de carte de mai bine de douăzeci de ani, timp în care a învățat nu doar mersul unei cărți, dar și felul în care se armonizează oamenii și echipele pentru rezultate bune. A lucrat și ca redactor, dar de mai mult timp încoace ține frâiele planurilor editoriale și se asigură că tot angrenajul din spatele unei cărți funcționează în parametri optimi.
Cum ai ajuns să lucrezi la Bookzone și care este experiența ta anterioară?
Este amuzantă povestea, și cei care cred în puterea intenției mă vor crede. Într-o dimineață, în metrou, consultam diverse știri dintr-un cotidian și, trecând de la una la alta, mi-au căzut ochii pe un anunț simpatic de job și mi-am zis: uite că se mai vede și o rază de soare, o urmă de speranță, nu e totul cenușiu…
Așa că, într-o zi, am întâlnit omul potrivit, care mi-a arătat calea spre acest loc, pe care l-am descoperit exact ca în descriere, de la ambient până la oameni.
În lumea editorială am ajuns undeva prin 1997, după ce am lucrat în presa scrisă (idealul meu a fost să fac radio și televiziune), la o revistă săptămânală, unde am descoperit cam cât de fain este să întâlnești oameni pe care nici nu ai visat vreodată că-i vei privi în ochi în timp ce îți împărtășesc din experiențele lor de viață – scriitori, compozitori, cântăreți. De la fiecare am învățat ceva ce avea să mă facă să mă autodescopăr, să-mi doresc să mă șlefuiesc încontinuu.
Așa mi-am dat seama cât de importantă este comunicarea, felul în care relaționezi și te conectezi cu oamenii.
Am început la editura Național, ca redactor, apoi am devenit secretar de redacție. Practic, acolo am învățat cum se face o carte, am avut onoarea să cunosc niște oameni fenomenali, care îți împărtășeau tot ce știau cu multă răbdare. Aici mi-am făcut ucenicia și mai târziu mi-am urmat calea, ajungând să lucrez la editura Aramis, apoi la editura Litera, iar acum sunt la editura Bookzone.
Cum arată ziua ta de lucru?
Experiența mi-a arătat că acest job este „cu oameni și pentru oameni“.
Făcând o analiză a tuturor experiențelor trăite în fiecare editură în care am profesat, pot să spun că astăzi ziua mea de muncă începe altfel decât a început ieri, pentru că jobul de secretar de redacție este diferit de la un loc la altul, plecând de la simpla traducere a titulaturii. Mulți credeau că ești un fel de secretară, ceva de genul bun la toate. Ca o paranteză, îmi amintesc că, prin anii 2000, un director, care probabil nu prea cunoştea semnificaţia posturilor dintr-o editură, m-a pus să-i fac cafeaua… asta pe lângă atribuțiile specifice, uneori mult peste timpul de muncă de care dispuneam. Acum o spun cu amuzament, pentru că am căpătat înțelepciune, dar atunci nu mi-a picat prea bine, nu mi-au plăcut atitudinea, modul în care mi s-a adresat. Ca secretar de redacție este necesar să ai o viziune completă, să știi foarte bine cum funcționează activitatea fiecărui departament, ca să poți ajunge să-ți iei, pe cât posibil, singur informațiile de care ai nevoie pentru o planificare și o organizare optimă a etapelor redacționale.
Instrumentele mele de muncă sunt mailul și planul editorial. Mă uit la titlurile programate pentru o săptămână, apoi pentru o lună, ca să pot avea imaginea totală și să pot organiza un plan de lucru, alocând termenele necesare oamenilor care participă la realizarea unei cărți, de la traducători, redactori, corectori, până la cel care semnează coperta. Urmăresc stadiile manuscriselor date deja în lucru, dacă datele de lansare au suferit modificări. Departamentul de marketing se ocupă cu programarea aparițiilor în funcție de importanța subiectului, cântărind foarte bine momentul în care o carte ar trebui scoasă pe piață. Iar toate acestea se întâmplă în timp ce trebuie să răspunzi solicitărilor și urgențelor care apar în mod neprevăzut.
După aceste etape, verific dacă au fost încheiate contractele de drepturi de autor cu colaboratorii – traducători, redactori, corectori, într-un cuvânt, cu toți, până la ultimul om care închide procesul redacțional. Tot în sfera mea de responsabilitate sunt şi menţinerea calendarului de plăți în ceea ce privește toate tipurile de contracte menționate, dar și gestionarea costurilor ce țin de acest proces editorial.
Ca o concluzie, dacă editura funcționează pe baza unor protocoale de lucru și fiecare știe de unde și până unde răspunde, treaba e deja 50% rezolvată, pentru că activitatea editorială presupune muncă în echipă. Și, dacă nu știi să lucrezi în echipă, nu prea ai cum să-ți faci jobul. Restul procentelor țin de talentul pe care îl capeți cu timpul în a prioritiza, analiza, calcula fiecare etapă redacțională, astfel încât să poți să respecți deadline-urile. Nici în background, între toate aceste etape, nu e deloc uşor. Iar aici există diferențe de la o bucătărie editorială la alta (e ca la restaurant, depinde cât de picant preferiJ). Cum spuneam, intervine abilitatea pe care o capeți însușindu-ți arta comunicării, de a face în așa fel încât să fie bine și pentru tine, și pentru celălalt. Cele mai multe negocieri se fac la telefon, uneori nici nu cunoști omul, alteori ai norocul să te știi cu el. Iar în acest context totul devine ceea ce consider eu o discuție ca între prieteni, când îți este mult mai ușor să vorbești liber.
Printre aceste conversații telefonice te ocupi și de celelalte elemente care întregesc procesul editorial: pagini de titlu, coperte, ISBN-uri, detalii despre copyright intern și extern, informări despre plata colaboratorilor, consultare cu colegii pentru a găsi cele mai bune soluții în anumite situații. Într-un cuvânt, faci şi desfaci până ce manuscrisele ajung aproape de lumina tiparului, de acolo fiind responsabili alți colegi din editură (adică cei mai tehnici) să le transforme în cărțile ce vor pleca spre bibliotecile cititorilor.
Îmi imaginez că ești în permanentă legătură cu toate departamentele editurii. Cum funcționează aceste colaborări și pe ce se bazează o bună colaborare?
Cum spuneam mai înainte, din punctul meu de vedere, cheia succesului este să știi ce face fiecare om din echipa ta. Baza unei colaborări bune este educația, și de aici abilitatea de a-ți armoniza limbajul cu al oricărui om, indiferent de pregătirea sa. E nevoie de deschidere și empatie ca să accepți faptul că suntem personalități diferite. E ca și cum ai fi un mic psiholog amator, și asta se învață tot în timp, trecând prin experiențe: cât să te controlezi, cât să permiți și unde să pui limite în relația cu cineva. Nu pot să spun că mi-a ieșit în totalitate acest autocontrol, dar știu sigur că am reușit să fiu om de echipă. De fapt, asta m-a și ținut în fiecare loc de muncă – echipa.
Ca secretar general de redacție, ești într-o poziție în care este necesar să fii un bun orator și organizator și să fii echilibrat – un amestec din toate acestea, ca să poți să fii pregătit să dezamorsezi situațiile tensionate. Dacă te dai doi pași în spate și privești lucrurile cu detaşare, fără emoţiile distructive pe care le-am încercat de multe ori la începutul carierei, ajungi să munceşti ca atunci când te joci, adică din plăcere.
Pe lângă abilități de comunicare, trebuie să fii capabil de spontaneitate în luarea deciziilor, dar și de multă rigoare, pentru a putea gestiona foarte bine fiecare etapă/detaliu, exact ca un ceasornicar.
Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat până acum în domeniul editorial?
Nu știu să-ți spun dacă le-am întâlnit încă pe cele mai mari sau vor urma… Îți spun asta fiindcă, după ce ai trecut peste o etapă dificilă, deja nu mai simți cât de greu a fost, pentru că ai lăsat totul în urmă.
Cea mai mare și, în același timp, mai imprevizibilă provocare este cea legată de oamenii implicați în acest proces editorial. Cum sunt, de exemplu, situațiile în care editura își dorește să publice o carte într-o traducere mai veche. Poți să nu ai nicio idee unde să-l găsești pe acel traducător sau se poate nici să nu mai fie în viață. Și trebuie să răscolești după moștenitori sau legături. Aici e jocul în care ești provocat să obții ceea ce se dorește – să faci de multe ori din imposibil posibil: ca acel titlu cu acea traducere să fie publicat sub sigla ta.
Dar cele mai mari satisfacții?
Cea mai mare bucurie este să simți că faci parte dintr-o comunitate alături de cei cu care lucrezi, să existe chimia aia care nu poate fi ignorată în niciun aspect al vieții noastre. Satisfacțiile pornesc tocmai de aici, că faci o echipă, că ai îndeplinit ce aveai de îndeplinit și să vezi că în fiecare zi te-ai mai îmbogățit cu o experiență, cu o realizare. În acest job ești ca o interfață: de cele mai multe ori ești primul om care-i deschide ușa unui nou colaborator, fie că este autor, fie că este traducător. De atitudinea ta depinde pe ce fundament se va clădi viitoarea relație dintre această persoană și editură.
Așa că o altă satisfacție în acest job este să vezi că ești apreciat de cel pe care l-ai însoțit pe acest drum al cărții.
Cum te-au ajutat studiile făcute în jobul pe care îl ai azi?
Studiile m-au ajutat „să lucrez cu oamenii“, de acolo funcționează talentul de a te adapta, de a învăța, de a-ți găsi cele mai bune modele de urmat.
Ce i-ai recomanda unui tânăr interesat să lucreze în domeniul editorial? Cum să-și blindeze CV-ul?
Domeniul editorial este unul ofertant, întrucât departamentele unei edituri sunt diverse și bunul mers al lucrurilor necesită întrepătrunderea mai multor stiluri de lucru. Așadar, depinde foarte mult de calitățile și abilitățile pe care le are candidatul nostru. Pentru orice departament ar opta, recomandarea mea ar fi să încerce să obțină un stagiu de practică într-una dintre editurile din România. Unele dintre ele au programe de internship, care pot fi extrem de folositoare.
O altă variantă, mai puțin întâlnită, ar fi să participe la cât mai multe conferințe sau cursuri de perfecționare, prin care să afle mai multe despre piața de carte din România, dar și din străinătate. Ar putea fi un punct de plecare pentru a înțelege mai bine domeniul.
Și, poate cel mai important lucru, ar fi recomandat să citească. Orice, oricând, oricum. J
Bookzone publică titluri din diferite categorii și în diferite formate. Care sunt cele mai solicitante tipuri de cărți din punctul vostru de vedere?
Într-adevăr, Bookzone publică titluri diverse: young adult, ficțiune, cărți educative și de activități pentru copii, dezvoltare personală, romance, erotic, thriller. Și lista poate continua. J Pentru noi, cele mai solicitante titluri sunt cele de dezvoltare personală, unde ne bazăm foarte mult pe traducerea și adaptarea termenilor medicali sau științifici, astfel încât să oferim cititorilor informații corecte și relevante. Munca din spatele publicării unei cărți de dezvoltare personală este imensă și implică o armată de oameni, pentru ca produsul final să ajute cu adevărat persoana care alege titlul respectiv.
O altă categorie de titluri considerate solicitante ar fi cărțile de activități, care sunt, în mare parte, traduceri. Aici lucrurile se complică în momentul în care trebuie să adaptezi rebusuri/jocuri la limba română sau să redenumești personaje cu care copiii din România să rezoneze. Activitățile sunt foarte importante pentru dezvoltarea copiilor și încercăm să oferim părinților și educatorilor variante utile și atractive.
Cum arată drumul unei cărți la Bookzone?
Bookzone are în portofoliu atât titluri semnate de autori români, cât și traduceri. În cazul autorilor români, manuscrisele sunt citite, analizate și selectate. Următorul pas este să estimăm costurile publicării, astfel încât să existe o bază pentru negocierea contractului cu autorul. De cele mai multe ori, Bookzone alege să sprijine autorii debutanți, asumându-și cheltuielile de producție, chiar și cu riscul de a nu recupera investiția inițială, însă acest lucru depinde foarte mult de subiectul cărții și de încadrarea pe care o putem face în cadrul editurii.
Pe de altă parte, cărțile străine ajung la noi, de cele mai multe ori, prin agenții literari, cu care se negociază contractele pentru drepturile de autor. Cărțile sunt traduse și adaptate la piața de carte din România. Procesul implică un traducător ales cu grijă, ținând cont de specificul cărții și de experiența lui ca profesionist. Traducătorul ia primul contact cu cartea, urmând ca redactorii să preia materialul pentru verificările de fond și formă. Unele cărți sunt citite chiar de două ori, de redactori diferiți.
Continuând traseul cărții, tehnoredactorul aranjează în pagină textul final și îl pregătește pentru tipar. Corectorul trece prin text și se asigură că nu s-au strecurat greșeli la etapa anterioară. Se creează coperta, și redactorul-șef dă BT-ul (bunul de tipar). De aici și până la cititori mai este doar un pas, susținut de promovare intensă: apariția pe piață, în librării, biblioteci sau online.
Care sunt bestsellerurile Bookzone și în câte cifre se măsoară un bestseller?
Din păcate, în România nu există reglementări care să ofere cititorilor clasificarea celor mai bine vândute cărți. La Bookzone, considerăm că un titlu devine bestseller dacă depășește pragul de 50.000 exemplare vândute. Dintre titlurile care ne-au surprins depășind acest număr trebuie să menționăm: Trăiește autentic și Ziua în care m-am iubit cu adevărat de Andreea Săvulescu, O viață și încă o zi de Alexandru Gulie, Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama de Mihai Bendeac.
Cum arată profilul cititorului Bookzone?
Categoriile noastre de cititori sunt diverse, ținând cont de diversitatea titlurilor publicate, însă publicul nostru predominant este format din femei, 20-40 ani, mediul urban, venituri medii.
Care sunt canalele prin care vindeți?
Cărțile noastre sunt disponibile online, pe bookzone.ro, și în librăriile online partenere, dar și în librăriile fizice din toată țara.
Te ocupi și de recrutarea noilor colaboratori sau angajați. Care sunt criteriile în funcție de care îi evaluezi?
Mă ocup, într-adevăr, să găsesc traducători, redactori, corectori potriviți pentru cărțile care intră în portofoliul Bookzone. Criteriul de selecție este cel clasic, folosit în lumea editorială: se dau teste în urma cărora se decide cine lucrează și pe ce tematică.
Există cea mai bună sau cea mai frumoasă carte din lume?
Aici răspunsul este clar subiectiv, ce-mi place mie nu înseamnă că-ți place și ție. Atâta vreme cât încă mai curge cerneală pe pagini, consider că este greu să spui cea mai și cea mai… Dar, dacă ne referim la momentul ăsta, probabil că fiecare are un gen și implicit o carte pe care o iubește.
Mie mi-e greu să fac un clasament, să-ţi spun care e cea mai iubită, căci am fost dintre cei care citeau bibliografiile obligatorii şi aşa descopeream că-mi plăceau multe. Dar mi-au rămas în suflet Şatra de Zaharia Stancu şi Viaţa pe un peron de Otavian Paler.
[Fotografiile face parte din arhiva Corinei Tăbăraș.]
