Alex Ciorogar este fondatorul și managerul editurii OMG, directorul revistei Echinox și asistent universitar la Facultatea de Litere (Catedra de Limba și Literatura Engleză) a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Are un doctorat în filologie (teză coordonată de Corin Braga), a scris cronică literară timp de zece ani, a publicat studii de specialitate în volume românești și străine, este coautor al unor cărți despre Dimitrie Cantemir.
Există un timp T0 al carierei tale de cititor? Dar vreo carte care să te fi așezat pe drumul ăsta?
Deși nu am reflectat niciodată asupra acestui moment, cred că el există, totuși. Adevărul e că nu-mi plăcea să citesc în limba română și am ajuns la lecturi mai serioase prin fascinația pe care o nutream față de Comic Books. Am găsit, cumva, ca prin minune, un roman despre Wolverine (din seria de benzi desenate X-Men) într-o librărie din centrul orașului Mediaș, unde mergeam în vacanță la bunicii din partea tatălui. Și i-am bătut la cap pe ai mei să mi-l cumpere atunci și l-am citit de nenumărate ori. Era un roman grafic, avea ilustrații noir, ca să zic așa. Nu mai știu câți ani aveam, dar învățasem engleza de la televizorul din sufragerie (un Samsung color), care mergea non-stop pe Cartoon Network. Ei bine, după acel prim moment de lectură am început, de fapt, să cercetez biblioteca pe care o aveam în casă, mama fiind profesoară de limba și literatura română. Așa am descoperit că aveam pe raft, de fapt, și Hemingway, A Farewell to Arms. Mi s-a părut, bineînțeles, cel mai bun roman din lume. Și cred că acesta e motivul pentru care am în continuare o slăbiciune pentru romancierul american.
În 2019, când ai lansat editura, poezia părea să fi ieșit din nișa în care a stat multe decenii, devenind o chestie instagramabilă, atât în străinătate (dacă mă gândesc la succesul uriaș pe care l-a avut Rupi Kaur cu milk and honey – la agenție am vândut drepturile în vreo zece teritorii din Europa de Est), cât și la noi (îmi vin în minte Nocturnele de poezie organizate de ARCEN, deseori cu casa închisă). Faptul că ai început cu OHMYGODPOETRY a fost o influență a acestor schimbări sau o coincidență?
A fost o coincidență. Fenomenul Kaur explodase cu câțiva ani înainte. Cred că poezia a fost mereu o chestie instagramabilă, cum spui. Doar că nu foloseam acest soft (sau pur și simplu nu exista încă). Aș vrea doar să subliniez faptul că una dintre cele mai importante caracteristici ale poeziei e faptul că poate fi ușor transportată dintr-un mediu în altul. Nicio altă formă, niciun alt gen literar nu e capabil să facă acest lucru. Mai interesant e însă faptul că această mobilitate nu e sistematic studiată în mediul academic, deși calitatea există, aș zice, dintotdeauna. Aceste suporturi materiale sau, dacă vrei, sisteme de livrare sunt foarte importante și fac parte din viața și din corpul poeziei. Nocturnele de poezie sunt doar un bun exemplu în acest sens. Ar trebui să luptăm puțin împotriva prejudecăților, de fapt, pe care le avem față de formele, locurile și mediile în care poezia apare mai mult sau mai puțin neașteptat în viețile noastre.
Cum ai reușit să coagulezi nucleul editurii? Mă gândesc nu numai la autori și redactori (aceștia din urmă fiind prezentați pe site, ceea ce mi se pare foarte tare & profi), dar și la personalul administrativ, care formează, cred, scheletul acestui organism, de la șofer la contabili.
Nucleul editurii e bazat pe relații de prietenie. Nu e o editură mare și norocul a fost pur și simplu acesta, că anturajul meu e format din oameni care sunt capabili și, totodată, dispuși să facă lucrurile necesare. Banii sunt puțini și munca e voluntară. Cred că o facem toți din plăcere, până la urmă. Vreau, în primul rând, să scoatem cărți mișto. Nu doar în ce privește conținutul, ci și modul în care aceste obiecte arată. Dar sunt și prieteni-poeți, cum ar fi Valeriu A. Cuc, care au donat sume generoase editurii. Și asta în momente cruciale în care ne împotmoliserăm. Revenind la întrebare, mi se pare că sunt multe roluri pe care le joacă, în esențe, aceeași persoană. Sigur că unele servicii trebuie externalizate, altfel nu se poate.
„Un universitar, un designer și un librar întră într-un bar”, cum spuneai într-un interviu despre începuturile OMG. Cum ți s-a părut piața editorială din România după ce ai intrat în ea, față de cum o vedeai înainte?
Piața editorială e destul de sălbatică la noi. Te lupți, practic, cu câțiva mamuți. Important e că OMG și-a creat un nou public și le oferă cititorilor ceva ce pur și simplu nu mai exista până acum. Mai ciudat mi se pare, apoi, că, deși au resursele necesare, editurile mari nu fac ceea ce ar trebui să facă. De la promovare la felul în care angrenează scriitorii în circuite și mecanisme internaționale.
Ai avut vreo așteptare care să îți fie depășită? În bine sau în rău?
Felul în care publicul se raportează la carte e foarte bizar. Cumpărăm cărți din librării pentru că ne plac acele spații. Ne place să ne plimbăm prin fața rafturilor, să atingem cărțile, să înclinăm capul într-o parte să putem citi cotorul. Tragem cu ochiul mereu la ceea ce răsfoiesc ceilalți. Și aici ar mai trebui incluse tot soiul de comportamente. Mi se pare destul de greu, în acest sens, să vinzi carte online. Sigur că, în momentul în care știi ce vrei, plasezi comanda fără să stai pe gânduri. Însă atunci când încerci ceva nou parcă ai vrea să o vezi înainte. Și apoi mai e și problema transportului. Sigur că o parte din aceste probleme s-ar putea rezolva dacă am pune mai mult accent pe cărțile electronice. Dar experiența e că, tocmai atunci când ne place foarte mult o carte, o cumpărăm și în format tipărit. Eu aș vrea ca OMG să le ofere cititorilor mici experiențe luxuriante. Aș vrea să simtă în momentul în care pun mâna pe carte și citesc că au de-a face cu un produs de cea mai înaltă calitate.
Cum ai reușit să intri în lanțurile de librării? Partea de distribuție poate fi una dintre cele mai complicate din viața unei edituri.
A fost și dificil, dar a fost și ușor. A fost dificil la început pentru că e realmente problematic să ajungi la librăriile Cărturești, de exemplu. E o corporație, chiar dacă nu pare. A fost ușor pentru că Humanitas, de pildă, și-a dorit această colaborare (pe care, în cele din urmă, am refuzat-o). Am reușit să intru în aceste librării și pentru că îi cunosc pe cei care îți pot facilita un asemenea acces, dar și prin recomandări.
Publicați poate cea mai fresh literatură pe segmentul de ficțiune&studii literare. Ce instrumente de comunicare și promovare ați adaptat (spuneai într-un interviu că ai aplicat metode deprinse în compania în care ai lucrat) sau chiar inventat?
Mulțumesc. Mă bucur foarte mult că spui asta. Cred că am învățat foarte multe și din mers. Dar, cu siguranță, compania multinațională la care am lucrat m-a ajutat mult în acest sens. Cred că acea cultură organizațională poate fi ușor transferată în orice mediu de lucru, mai ales când e vorba de munca în echipă. Nu văd de ce editurile sau autorii s-ar feri azi de promovare pe platforme social media, precum Facebook, Instagram sau chiar tiktok. Totul este despre networking. Am și norocul unor oameni foarte talentați.
Cum este relația cu scriitorii când vine vorba de lucru pe text? Cum negociați pentru a ajunge la cea mai bună variantă?
Depinde de scriitor. Am avut situații în care pur și simplu nu am simțit nevoia să intervin – cred că e vorba de cartea lui Tudor Pop. Au fost alte colaborări în care am intervenit doar la nivel de corectură. Au fost, însă, volume la care am lucrat foarte mult și nu doar eu. Spre exemplu, țin minte că la Timotei Drob am rescris o strofă întreagă și la fel a făcut și Alex Văsieș (chiar dacă cu alt poem). Dar Timotei ne-a dat mână liberă. Deci, repet, depinde doar de scriitor. De cele mai multe ori însă e vorba doar de sugestii pe care le fac sau pe care le facem și apoi autorul le acceptă sau le respinge. Nu forțăm pe nimeni să facă ceva dacă nu e de acord cu acel lucru. E, într-adevăr, o negociere. Alți scriitori sau scriitoare au tocmai această rugăminte – aș vrea ca manuscrisul să fie redactat, editat, stilizat, corectat și așa mai departe. Chiar dacă textele sunt deja bune.
Deniz Otay a câștigat Premiul Național de Poezie pentru debut. Ce impact au premiile literare românești asupra vânzării unei cărți?
Cred că e limpede pentru toată lumea faptul că premiile atrag automat vânzări. Însă Deniz Otay vindea bine și înainte de premiu. E o carte de poezie foarte bună.
De ceva timp ești directorul revistei Echinox din Cluj-Napoca. Ai format o echipă tânără și foarte tânără, lucru care se vede din felul cum arată conținutul și designul revistei. Care sunt mecanismele prin care o revistă cu tradiție se poate reinventa, adapta și rămâne relevantă într-o lume (editorială) schimbătoare?
Mulțumesc din nou. Și mulțumesc și în numele redacției. Cred că e vorba de transformarea revistei într-o mică societate culturală și economică, pe de-o parte, și, pe de alta, de transformarea acesteia într-o comunitate în care se poate comunica și colabora în mod liber și deschis. Suntem mereu în căutare de noi colaboratori. Lumea noastră e globală și digitală. Revista nu poate fi decât la fel.
Într-un interviu de acum câțiva ani, Ștefan Baghiu zicea că un prim pas în redresarea lumii editoriale de la noi este crearea unui sistem de distribuție funcțional pentru revistele literare. Între timp el a devenit secretar de redacție la Transilvania, tu ai început să conduci Echinox. Puteți participa, din aceste poziții, la formarea acestui sistem? Ce ar presupune?
Revistele literare nu au, într-adevăr, un sistem de distribuție funcțional. Motivul pentru care acest lucru se întâmplă, în cazul Revistei Echinox, e acela că depindem financiar de Universitatea Babeș-Bolyai. Fiind instituție publică, această entitate nu poate încheia contracte de distribuție cu librăriile pentru că nu poate justifica vânzarea și profitul.
Echinox este prezentă în două mari lanțuri de librării, Cărturești și Librarium. Se reflectă aceste colaborări și în tiraje?
Revista Echinox se află acum în aceste două mari lanțuri prin aceea că numărul respectiv—adică apariția care marchează directoratul meu—a fost finanțat din fonduri proprii (și nu prin Universitate). În aceste condiții, revista a trecut surprinzător de bine aș zice.
Acum că poți verifica în propria contabilitate, ce influență (mai) au cronicile de carte în popularitatea unui titlu sau a unui autor și, mai ales, ajung ele să se reflecte în vânzări?
Nu am niciun fel de statistică reală în acest sens, dar mi se pare că vânzările nu mai depind de aceste cronici de carte. Sigur că orice material contribuie la popularitatea unui titlul sau a unui autor, dar cred că vânzările nu mai depind la fel de mult de această instituție și de practica recenzării. O excepție o constituie, poate, partea de istorie și critică literară. Lucrurile cred că funcționează acolo în același mod dintr-o oarecare inerție. Mult mai influente sunt acum micile recenzii de pe goodreads sau blogurile de carte și alte asemenea forme de popularizare.
Ai experimentat amândouă ipostazele: ce e mai greu – să reformezi o instituție sau să creezi una nouă?
E cu siguranță mai greu să reformezi o instituție decât să creezi una noua. Când o iei de la început nu te lupți decât cu tine însuți.
Dincolo de a fi un produs cultural, o editură este o afacere, care, ca să funcționeze, trebuie ca la sfârșitul lunii să fie capabilă să acopere costurile și, cu puțin noroc, să aibă și profit. Reformulând o sintagmă des auzită la scriitori, o editură poate trăi din scris și publicat?
Cred că o editură poate să facă asta. OMG încă nu o poate face, din păcate, dar sunt sigur că va veni și acel moment.
Mulți dintre scriitorii publicați au debutat la OMG. Care sunt atuurile editurii pentru a și-i păstra în portofoliu, pentru a nu-i pierde în favoarea unei alte edituri?
Motivul pentru care scriitorii vor să publice la OMG e același pentru care și cititorii sunt interesați de cărțile noastre. Cum spuneai și tu mai sus, editura are un aer fresh și e pur și simplu mult mai cool decât celelalte. Nu mă gândesc la autorii noștri în termeni de proprietate. Adică nu simt neapărat că pierd pe cineva dacă colaborează cu o altă editură – cred că toți lucrăm pentru aceeași literatură română în cele din urmă. Cred că autorii fac aceste alegeri în funcție de ceea ce reprezintă o editură, în funcție de capitalul ei simbolic și, bineînțeles, raportându-se la oamenii din spatele acesteia.
Dar invers, cum i-ai atras pe scriitorii care publicau deja la alte edituri?
Cred că lumea vrea să publice la OMG pentru că au încredere în noi. Eu, spre exemplu, mi-am făcut un nume scriind cronică literară timp de 10 ani. Cunosc lumea literară. Cunosc câmpul poetic. Același lucru poate fi spus și despre echipa OMG – e vorba de poeți, critici și universitari cu foarte multă experiență valoroasă. Toți lucrăm împreună pentru autorii ce vor să colaboreze cu noi.
În opinia multor actori ai industriei, una dintre lacunele pieței de carte de la noi este lipsa agenților literari, văzuți în rolurile pe care le joacă ei în spațiul anglo-saxon, mai ales în SUA: legătura dintre un autor și editură și ambasadorul cărților în celelalte teritorii. Din experiența ta cu scriitorii pe care i-ai publicat, crezi că piața de carte românească este pregătită să asimileze un astfel de mediator între autori și editură?
Nu cred că e pregătită, dar cred că e nevoie de așa ceva și mi-ar plăcea ca OMG să se dezvolte în viitor și într-o asemenea agenție literară.
O altă nemulțumire vehiculată în spațiul editorial este slaba reprezentare a scriitorilor români în străinătate. O cauză indicată fiind tot lipsa acestor agenți. Ca editor, manager de revistă de cultură și cititor, care crezi că sunt valențele exportabile ale literaturii române? Sau ce ne lipsește?
E o întrebare foarte complicată și care merită o dezbatere întreagă. Literatura română, chiar dacă nu în totalitatea ei, e la fel de exportabilă ca orice altă literatură. Nu ne lipsește nimic în acest sens. Lipsesc mai degrabă circuitele solide care să faciliteze acest export. Dar lucrurile se mișcă deja de ceva timp și în acest sens.
Care este expectativa luminoasă a unui editor?
🙂 Speranța stă, cred, în faptul că, peste timp, cărțile scoase vor marca un mic eveniment istoric în cultura acestei zone. Mulțumesc pentru interviu.
