Silviu Săndulescu este agent literar, fondatorul și directorul agenției Rights Expert. Și-a început aventura în industria de carte în 2003, ca Marketing Manager la editura Niculescu, unde a pus în aplicare și la lucru viziunea și instrumentele dobândite la Open Public Service, o foarte mare agenție de direct marketing. După șapte ani petrecuți la Niculescu, a virat către European Licensing Company, în cadrul căreia s-a ocupat de administrarea unor licențe uriașe precum Warner Bros. sau DC Comics. După același număr magic de ani, șapte, Silviu și-a deschis propria agenție de drepturi de autor. La început a vândut drepturi de traducere doar în România, dar treptat s-a extins către tot mai multe teritorii din Europa Centrală și de Est. În pragul altei aniversări de șapte ani de Rights Expert, e clar că Silviu Săndulescu are toate premisele unui parcurs profesional de basm; nu doar că și-a mărit portofoliul și lista de clienți, dar reușește constant să treacă de proba cea mai grea: să vândă drepturi de traducere în străinătate pentru autori români. Partea cea mai interesantă? Că le face pe toate acestea cu profesionalism și pasiune la cote maxime.
Ți-ai început activitatea în lumea editorială la editura Niculescu, unde, timp de șapte ani, ai fost Marketing Manager. Cum ai ajuns la Niculescu și cum arăta piața de carte la începutul anilor 2000?
Venirea mea la editura Niculescu s-a produs de la cea mai mare agenție de marketing direct din România (Open Public Service), acolo unde o bună bucată de timp m-am ocupat (la o vârstă destul de fragedă) de clientul cel mai important, Microsoft România, de departe cel mai complex client de marketing direct din industrie la acel moment. Era epoca taloanelor trimise prin poștă, a liniilor telefonice suport pentru campanii și apăreau zorii e-mail marketingului. Lucrul cu Microsoft a fost o școală fantastică din care am învățat, în primul rând, despre importanța bazelor de date în relația cu clienții finali: cum se crează, cum se mențin, cum se extind și cum se actualizează.
Editura Niculescu avea unul dintre cele mai mari Cluburi de Carte din România (cu peste 60.000 de membri, dacă țin bine minte) și am văzut oportunitatea perfectă de a aplica și într-o editură mare ceea ce acumulasem în munca de agenție. În plus, piața editorială mă atrăgea inexplicabil – încă nici acum nu am răspunsul clar de ce 
.
Evident, realitatea editorială a acelor vremuri era diferită de ceea ce credeam. Pentru cineva idealist, care privește cartea drept un bun cultural, este un mic șoc atunci când o descoperă ca fiind un produs comercial, ca oricare altul.
Piața de carte a acelei perioade încă mai purta urmele glorioșilor ani ‘90 și ale tirajelor de zeci și sute de mii de exemplare, dar deja începuse perioada de criză a lecturii și asta se vedea peste tot. Distribuția era condiționată de numărul în descreștere de librării (lucru care s-a păstrat și acutizat în zilele noastre, din păcate), clienții internaționali, cum ar fi marile rețele de hypermarketuri încă aveau o prezență discretă, iar lanțurile de librării și librăriile independente încă erau jucătorii cei mai importanți. Online-ul însemna în principal vânzare de pe site-ul editurilor și doar 1-2 magazine online care abia începeau să se impună. Vânzările de carte prin poștă, ca urmare a campaniilor de marketing direct (trimitere de cataloage cu titluri și cu oferte) erau extrem de populare.
Care erau instrumentele de marketing în anii 2000, cum le întrebuințați și ce s-a schimbat până la finalul decadei?
Instrumentele erau destul de diverse dar, una peste alta, cea mai mare provocare era marketingul fără buget, cu corolarul marketing pe cărți barter .
Pornind de la condițiile existente, am dezvoltat sau am creat, după caz, instrumente de marketing pentru a ne adapta situației.
Am dezvoltat rețeaua existentă de parteneri media locali (ziare, stații radio și TV locale) prin care să promovăm cărțile. A urmat primul spot radio. Itsy Bitsy. Simplu, dar memorabil. Barter, evident.
Cataloagele cu vânzare directă către membrii clubului de carte reprezentau o modalitate importantă pentru a ajunge la un public diferit. Provocări: bătaia pe tehnoredactori ca să le putem face. Pleacă sau nu la poștă? Ajung toate la destinatari? Vin comenzile? Avem cărți să onorăm solicitările? Cum extindem baza de date?
Autocolantele cu logo-ul editurii Niculescu. Pe lângă provocarea de a le plasa în librării, nu pot să uit tehnica scosului bulelor de aer atunci când se executa lipirea. Am descoperit puterea și tehnica mânuirii unui bold cu care se sparg bulele create de un autocolant la impactul cu plexiglasul.
Primul roll-up. Ideea de a avea un sistem mobil, pe care să poți imprima mesaje publicitare și să schimbi materialul la fiecare eveniment, era cu adevărat revoluționară în acele vremuri și nu doar în piața de carte! Când am adus sistemul de roll-up în editură și l-am expus în sala de ședințe a fost un pelerinaj general. Satisfacția cu care demonstram cât de ușor se montează și se strânge – neprețuită !
Afișe în librării – revoluție printre oamenii de la distribuție. „Dom’le, mă pui să mă cert cu librăresele că pun afișe pe geamuri și după aceea rămân urme de scotch sau adeziv și nu are cine să le șteargă?”
Târgurile de carte. De departe cele mai vizibile evenimente și cele mai mari consumatoare de energie, dar și cu satisfacțiile cele mai mari. Veșnica dispută – să ne soatem măcar banii pe stand versus este un eveniment în care investim în primul rând în imaginea și poziționarea noastră ca editură. Contactul direct cu cititorii. Plăcerea de a discuta cu ei, de a le recomanda cărți, de a vedea instant reacția lor. Aglomerație. Lansări de carte. Interviuri în presa scrisă și la TV. Nopți nedormite. Iese inventarul la final?
Dicționarul gigant. Au fost multe momente memorabile în cadrul târgurilor. Îmi amintesc că tocmai lansam primul dicționar creație proprie Niculescu, iar una dintre ideile de promovare fost să facem un dicționar gigant dintr-un cadru de lemn paralelipipedic învelit cu material de banner pe care să fie printată coperta dicționarului. Și apoi să urcăm chestia rezultată pe standul editurii. Încă mai văd figura derutată a oamenilor de la Romexpo când au trebuit să îl monteze și apoi să îl demonteze . Plus emoțiile constante să nu pice pe noi sau pe vizitatori.
Te-ai ocupat, în ultima parte a perioadei petrecute la Niculescu și de distribuția portofoliului celor de la Oxford University Press, cu care editura intrase în parteneriat. Ce a presupus acest lucru și care erau canalele folosite?
De fapt, am dus oarecum rolurile în paralel. Proiectul Oxford a adus, încă de la început, sentimentul că începem să jucăm într-o ligă superioară. Rămân amintirile din perioada de pitch, în care trebuia să pregătim o ofertă solidă de preluare a distribuției Oxford University Press. A fost o muncă extrem de complexă, cu Andrei Niculescu, aflat la începutul activității lui în editură, extrem de implicat și ambițios.
Rețea de grădinițe și școli private. Primii pași în a impune Oxford pe o piață în care am descoperit că brandul nu este întotdeauna suficient, deoarece existau deja jucători extrem de puternici, cu o rețea bine dezvoltată și de cele mai multe ori cu prețuri mai mici. Satisfacția de a convinge, într-o discuție unu la unu, în care de multe ori porneam cu a doua șansă – neprețuită.
Traininguri de vânzări la Oxford. Parașutați în elitistul oraș Oxford, ne trezim bombardați cu tehnici de vânzare pe care le priveam cu superioritatea celor care știau ei mai bine cum stă treaba. Surprinderea că ele chiar funcționează.
După Niculescu, au urmat alți șapte ani alături de echipa European Licensing Company, unde te-ai ocupat de administrarea pentru teritoriul României a unor licențe internaționale foarte cunoscute, printre care Looney Tunes, Tom&Jerry, Angry Birds sau FC Barcelona și Juventus Torino. Ce presupune vânzarea acestor licențe?
Pasul către European Licensing Company a venit în urma unei oferte care pur și simplu nu se putea refuza. Deși eram și încă sunt foarte apropiat de editura Niculescu, am simțit că este pasul pe care trebuie să îl fac și o oportunitate care nu apare în fiecare zi. Probabil a fost una dintre cele mai grele decizii profesionale, ruptura a fost extrem de grea și a venit după câteva nopți nedormite, în care am întors argumentele pe toate părțile.
Revenind la European Licensing Company (ELC), vorbim de cea mai mare agenție de licensing din Europa Centrală și de Est. Mai mult, a fost aproape ca o schimbare radicală de domeniu. Deși publishingul era o categorie importantă, educată și cu contracte în derulare, nu era cea mai importantă din punct de vedere al potențialului financiar.
Vorbind ca la carte, licențierea este procesul prin care deținătorul unei licențe „împrumută”, pe o perioadă limitată, licența/brandul, unui licențiator, cu condiția respectării unor reguli clar definite, care să nu altereze acel brand.
Mecanismul este aparent simplu: reprezinți un brand, personaj de desene animate sau club de fotbal, și miza este să îl faci să apară pe cât mai multe tipuri de produse, de la cele din zona de dulciuri, băuturi non-alcoolice, până la rechizite, jucării sau îmbrăcăminte. Iar dacă nu apare pe produse, să ajute în promovarea acestora. Sau ambele.
Simpla enumerare a brandurilor pe care le-am reprezentat de-a lungul timpului spune destul de mult despre presiunea existentă, mai ales într-o piață în curs de educare și aflată în criza anilor 2010: de la Warner Bros. – Scooby Doo, Tom și Jerry, Looney Tunes (adică Bugs Bunny, Duffy Duck, Tweety, Porky Pig etc.), DC Comics (Superman, Batman, Wonder Woman etc.), de la Turner Enterprise – Cartoon Network – Ben 10, Bakugan, Powerpuff Girls. Apoi, pentru perioade mai scurte de timp: Rovio – Angry Birds, Fox (Ice Age, The Simpsons etc.). Și nu în ultimul rând cluburile de fotbal: Barcelona, Real Madrid, Manchester United sau Juventus.
Cum a fost trecerea de la colaborarea cu distribuitorii / cumpărătorii de carte la interacțiunea cu o gamă mult mai diversă de clienți? Cum ți-ai adaptat metodele și instrumentele de lucru?
Dintr-odată se schimbă tot universul cu care ești obișnuit. De la amabilele directoare de școli private sau de la simpaticii vizitatori de la târgurile de carte, ești aruncat în fața unor directori de marketing sau directori generali ai unor companii multinaționale sau locale, în fața cărora lucrurile trebuie prezentate total diferit. Cifrele primează, ai în spate un licențiator puternic, universal cunoscut și care are pretenții financiare ridicate, pe care trebuie să le obții de la clienții pieței din Romania. Negocierile nu sunt deloc simple, durează mult mai mult, orice cifră și clauză se negociază la sânge.
Evident, nu au lipsit nici aici, în foarte multele întâlniri de vânzări avute de-a lungul timpului, situații în care trebuia să educăm piața, explicând ce este licențierea. Am avut și nelipsita obiecție: domnule, dar de ce să vă dam bani ca să folosim personajul X, când voi ar trebui să ne dați bani că vă facem onoarea să îl punem pe produsele noastre?
Cum poate o companie care administrează astfel de licențe să controleze ce se întâmplă concret în piață, să țină sub observație numeroasele și variatele utilizări ale unui brand?
Orice contract între licențiator și licențiat cuprinde și partea de audit, care înseamnă automat că proprietarul licenței poate să verifice, direct sau prin agent, cum se desfășoară proiectul de licențiere. Evident, înainte de asta, agentul are un rol foarte important: el trebuie să urmărească tot procesul prin care un produs licențiat ajunge pe piață, de la partea inițială de contractare, apoi de aprobare a designului de ambalaj și terminând cu prezența în piață.
În curând se împlinesc alți șapte ani de când ai înființat propria agenție de drepturi de autor și de licențe – Rights Expert. Îți doresc s-ajungi cel puțin la jubileu. Cum și de ce ai făcut această schimbare?
Mulțumesc mult! Era un pas natural, pe care îl vizam de mult timp. A fost momentul în care probabil eram cel mai pregătit și în care s-au aliniat toate planetele. Inițial compania a activat mai mult pe partea de licensing, dar prima dragoste nu se uită, așa că din 2017 am făcut trecerea către activități preponderente în zona de agenție literară.
Cum ți-ai construit portofoliul de clienți?
Mai ușor decât m-aș fi așteptat, doar că a necesitat timp și răbdare. Primii 2 ani au fost un pic mai dificili, dar am continuat să adaug constant edituri în reprezentare. De la început m-am orientat către edituri creative, flexibile, independente și preferabil care să aibă o participare constantă la târgurile mari de carte (Bologna și Frankfurt). Cea mai mare parte din portofoliu este reprezentată de edituri de cărți pentru copii, dar am și edituri solide de non-ficțiune adulți.
Evident, la acel moment din 2017 nu aveam de unde să știu că după 1-2 ani de consolidare va veni o pandemie și apoi un război în zonă…
Ceva făceam sigur bine, și încă fac, pentru că de la un anumit timp am început să fiu recomandat de partenerii cu care deja lucram sau de persoane care plecaseră de la editurile cu care lucram.
Se pare că fiecare moment al carierei mele este legat de un nume cu notorietate. Dacă la Open Public Services a fost Microsoft, la Editura Niculescu a fost Oxford, la ELC a fost Warner Bros. (ca să nu menționez nume mari ca FC Barcelona, Angry Birds, Scooby Doo, Tom & Jerry), atunci când am deschis agenția literară chiar mă întrebam ce alt nume cu notorietate aș putea avea în portofoliu. Deși reprezint Sweet Cherry Publishing (editura desemnată Children’s Publisher of the Year în cadrul Independent Publishing Awards), Michael O’Mara (International Achievement of the Year – Independent Publishing Awards), Affirm Press (nominalizat la Bologna Prize for Best Children’s Publishers of the Year), Exisle / EK Kids (dublu nominalizat la Bologna Prize for Best Children’s Publishers of the Year), Red Comet Press (nominalizat la Bologna Prize for Best Children’s Publishers of the Year), probabil cel mai rezonant nume este Britannica Books – What On Earth Books. Acest lucru se datorează altei persoane extrem de speciale – Rachel Pidcock de la agenția literară The Rights Solution. Dacă cineva poate întruchipa calmul și umorul englezesc combinate cu profesionialism și generozitate, atunci Rachel este acea persoană.
Rachel, împreună cu Aby Man (pe care o cunoșteam și cu care lucram de la începutul agenției mele) și Gwen Benett au înființat The Rights Solution, o agenție care are în jur de 30 de edituri în reprezentare, inclusiv Britannica Books. Și aici pare că am facut ceva bine, din moment ce am extins colaborarea de la România și Moldova la Bulgaria, Croația, Slovenia și, de curând, Cehia și Slovacia.
Îmi închipui că aveai deja contacte solide cu unele edituri sau alte companii interesate de licențe din România. Cum au reacționat acestea când ai devenit antreprenor și cum ai ajuns la altele noi?
Variat 🙂. Am simțit atât încurajare cât și neîncredere, lucruri absolut normale. În timp, atât prin creșterea portofoliului de edituri reprezentate, cât și, sper, a unei anumite seriozități, am ajuns să măresc numărul de clienți finali. Pot să spun că în acest moment în România lucrez cu câteva zeci de edituri, de la cele foarte mici la cele foarte mari.
Cum reușești să ții sub control flow-ul de încasări de la edituri, raportarea vânzărilor și alte sarcini care, de obicei, le dau bătăi de cap agenților?
Muncă multă, mailuri trimise la 10 seara sau 6 dimineața, raportări făcute în weekend. Multă organizare. Am avut de-a lungul anilor persoane part-time care să mă ajute pe partea de back-office. Și în viitor acest lucru va continua.
Ai început prin a lucra doar pe piața de România, dar treptat te-ai extins și în alte teritorii europene. Cum ai ajuns la partenerii străini cărora le vinzi și cum menții legătura cu ei?
De la început am gândit așa businessul. Intram deja pe o piață românească foarte aglomerată, cu agenții deja așezate de mult timp. Plus agenții străini care activează aici, plus negocierile directe între editurile de afară și cele de aici. Era evident că aveam nevoie de alte piețe.
Deși a a fost o perioadă extrem de grea, paradoxal, pandemia mi-a dat prilejul să gândesc mai serios această dezvoltare, să cercetez piețele, să construiesc bazele de date și să am curajul să le cer partenerilor pe care îi reprezentam în România să îmi dea reprezentare și în alte teritorii. Spre bucuria mea, mulți dintre aceștia au acceptat și astfel am reușit să am portofolii consistente în țările din zonă. Astfel, acum pot spune că, pe lângă România și Moldova, sunt activ în Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Croația, Ungaria, Slovenia și Polonia.
Unul dintre cele mai de succes proiecte ale Rights Expert este vânzarea drepturilor de traducere ale seriei Țup scrise de Alex Donovici, ilustrate de Stela Damaschin-Popa și publicate la noi de Curtea Veche Publishing. Țup pare că a cucerit întreaga lume. Cum a început și cum a continuat această aventură?
A început cu multe sprâncene ridicate a nedumerire și neîncredere, cu încurajări de genul „așa ceva nu se poate face, îți pierzi timpul, mai bine te concentrezi pe altceva”. În loc să mă descurajeze, aceste lucruri m-au ambiționat și mai mult. Apoi, eu sunt un tip destul de încăpățânat (soția mea poate depune mărturie cel mai bine despre acest lucru). Se pare că a fost printre puținele dăți când am reușit să transform acest lucru în ceva cu adevărat util…
Alt element – pandemia. Am avut suficient timp să regândesc ce vreau să fac și a fost și momentul în care editorii români cu care începusem discuțiile de reprezentare au fost și mai deschiși către această oportunitate. Apoi a urmat o perioadă de tatonări, încercări și regândiri strategice. Brandul de țară nu ne ajută, iar competiția este crâncenă. Oricine a vizitat un târg de carte la Bologna sau Frankfurt știe despre ce vorbesc. Practic concurezi cu, literalmente, toată lumea.
Pe de altă parte, ilustratori și autori buni români sunt și îmi era și încă îmi este pur și simplu necaz că nu suntem la fel de prezenți, agresivi și implicați ca alte țări – și aici m-aș referi în special la cele din apropierea noastră, cu care teoretic ne putem compara.
Și aceasta a fost o componentă a businessului gândită de la bun început, de la înființarea agenției. La European Licensing Company importasem drepturi și tot timpul mă gândeam că pasul invers ar fi mult mai plin de satisfacții, deși mult mai greu.
Declicul a fost o întâlnire, la unul dintre primele târguri de la Frankfurt la care participam în calitate de agent, cu un editor din UK nu mic, ci minuscul. Era un tânăr entuziast, care mi-a prezentat voios câteva pagini color A4 cu ceea ce urma să fie prima serie de cărți ale editurii lui. După întâlnire, nu puteam să nu mă gândesc cum cineva care nici măcar nu avea o carte publicată era deja prezent la cel mai mare târg de carte din lume, încercând să vândă drepturile de traducere. Repet, ale unor cărți care încă nu existau, de la o editură care încă nu apăruse. Mi-am dat seama de diferența de mentalitate și mi-am spus că, deși poate nu voi reuși să mut munții din loc, pot cu siguranță să încerc să fac ceva coerent și structurat în promovarea autorilor și editurilor din România.
Apoi a fost o întâlnire cu omul potrivit, la momentul potrivit – Mauro Spagnol. După mai mult de 15 ani de vânzare de drepturi de autor la edituri prestigioase, Mauro a decis să își deschidă propria agenție, Books Everywhere. Timingul a fost perfect – aprilie 2020, exact când toată lumea era în lockdown și absolut nimeni nu se mai gândea să publice cărți sau să cumpere drepturi. O persoană care îmi este deosebit de dragă, Helen Pickford (de la Michael O’Mara Books, editura pe care o reprezint în România de la începutul agenției), cu care lucram și lucrez foarte bine, era parte a proiectului lui Mauro. Când s-a pus problema rețelei de agenți cu care Books Everywhere să colaboreze, Helen i-a spus lui Mauro: „știu omul perfect pentru tine în România și nu numai. O să vă înțelegeți perfect.” Apoi a urmat rugămintea ei să iau în calcul acest proiect. Ce a urmat, a fost ceva de genul instant click: am descoperit un italian carismatic, încăpățânat, capricios, pasionat de cărți, cu o viziune de business asemănătoare cu a mea. Deși stabilit în UK de foarte mult timp, proiectul lui este contra-curentului și anume să reprezinte edituri din afara spațiului limbii engleze. În mai-iunie 2020 am avut primele discuții, ne-am înțeles perfect, în septembrie am început oficial colaborarea și după câteva zile au apărut primele contracte semnate într-o Românie în care nu se știa de la o săptămână la alta dacă stăm sau nu în carantină, iar librăriile, nefiind păcănele sau case de pariuri, erau mai degrabă închise decât deschise. Natural, i-am propus să reprezinte și autori români, iar prima propunere pe care i-am făcut-o a fost seria Țup scrisă de Alex Donovici, apărută la Curtea Veche. Mauro a fost cucerit instant de poveste, de personaje și de scriitura lui Alex. La nici măcar 2 zile de la trimiterea materialelor, răspunsul lui a fost foarte clar că DA. Din acel moment, cum se spune, restul este istorie. Primul contract a fost în Turcia, apoi au urmat Ungaria, Slovacia, Coreea, Vietnam, China (contract pentru toate cele 5 titluri existente în acel moment plus cel de-al șaselea, încă nescris), Cehia, Spania, Portugalia, Polonia, Serbia.
Ce pot să mai adaug? Despre Alex Donovici: impetuos, uneori poate insistent, dar extrem de pasionat în tot ceea ce face. Genul de persoană de care ai nevoie când pornești să cucerești lumea. Nimic nu ar fi existat dacă el nu ar fi avut inspirația să scrie, să își pună sufletul pe tavă și să ajungă la inima atâtor părinți și copii.
Curtea Veche: printre primele edituri care au avut curajul să își dea reprezentarea externă pe mâna mea. Mulțumirile mele vor merge întotdeauna către Barna Nemethi, Irene Arsene și Dana Dincă.
Colaborezi și cu alți autori români? Cât de mult diferă vânzarea de drepturi (și licențe) în România față de cea din România?
Da, mă bucur că am reușit să fac un adevărat dream-team al autorilor români care au atât vânzări, cât și succes la cei mici și cei mari: Alex Donoici, Alec Blenche, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Cristina Andone, dar și autori în care cred foarte mult: Olina Ortiz, Ramona Miza, Zully Mustafa. Meritul este însă și al editurilor care au agreat și care susțin acest demers: Curtea Veche, Univers, Nemira, Nomina și altele.
O mențiune specială legată de Alec Blenche și Editura Univers. Nu de foarte mult timp, am reușit ca, prin colaborarea cu Mauro, să-l facem să devină primul autor român de cărți pentru copii (și nu numai), care, în cadrul unui singur contract, a vândut 15 cărți dintr-o serie. Încă un exemplu că avem autori și ilustratori cu care putem să ne batem de la egal la egal pe piața internațională de drepturi.
But wait, there is more: în scurt timp vom anunța un alt contract (semnat deja) la fel de spectaculos, de la o altă editură pe care o reprezentăm. Asta ca să nu mai menționez nenumăratele discuții deschise pentru titlurile autorilor români din portofoliu.
Vânzarea din România are o miză emoțională mult mai mare. Provocările sunt infinit altele. Este mult mai greu față de modelul clasic de business în care agentul intermediază vânzarea drepturilor de la edituri din afară către o piață internă. Implică mult timp alocat, pe care teoretic l-aș fi putut canaliza către import și care ar fi adus poate venituri mai mari pe termen scurt. Dar dacă ar fi fost ușor, unde ar mai fi fost farmecul?
Partea cea mai frumoasă este că, după câțiva ani de eforturi intense, simți că ai ales bine și că ceea ce doar îndrăzneai să crezi că este posibil devine o realitate cât se poate de palpabilă. Este acea senzație că prezinți, la același nivel, cărți ale autorilor români cu cărți ale autorilor străini. Este momentul în care potențiali clienți din alte țări îți cer ei ce mai ai nou din România. Și, mai ales, sentimentul clar că bulgărele de zăpadă abia acum a început să se rostogolească și că vor urma multe alte povești frumoase. Și da, în continuare concurezi, literalmente, cu toată lumea. Și da, Polonia, de exemplu, are, la târgurile internaționale mari, standul național împărțit în mini-standuri în care editurile poloneze vând drepturi. Și da, multe țări susțin cu granturi semnificative autorii și editorii locali. Și da, provii dintr-o piață care încă nu este atât de consolidată cât ar trebui să fie. Și totuși simți că poți să te bați de la egal la egal cu foarte multă lume. Și da, am evoluat mult mai mult decât ne dăm seama în acest moment.
Care au fost cele mai mari bucurii profesionale de până acum? Dar cele mai mari provocări?
Atunci când îmi dau seama că ceea ce acum 7 ani era doar un excel sau un powerpoint în mintea mea acum este o agenție care activează pe 10 piețe, are drept clienți activi zeci de edituri și a intermediat vânzarea a multe sute de titluri nu pot decât să simt satisfacție.
Semnarea autorilor români în străinătate este probabil asemănătoare cu ceea ce spun marii fotbaliști atunci când joacă pentru echipa națională: deși nu pare să ofere neapărat recompense materiale, este o stare pe care nu o poți descrie și care îți oferă mult mai multă satisfacție. Adrenalina de la negocierea și semnarea unui contract de „export” nu se compară cu senzația similară de la contractele de „import”.
Întâlnirea cu foarte mulți oameni senzaționali atât din România, cât și din toate colțurile lumii. Știu că suntem subiectivi, dar cred că activăm în cea mai frumoasă industrie din lume.
Primele contracte semnate cu parteneri din Europa Centrală. Îmi aduc aminte de un contract pentru o serie de peste 20 de titluri pentru un proiect de kiosk edition în Polonia. Dacă aș printa corespondența avută atunci ar rezulta cu siguranță o lecție de negociere la sânge, care poate fi predată oricând ca studiu de caz.
La provocări: pandemie plus război. Lupta cu brandul de țară. Plus lupta pentru încasarea facturilor.
Cum arată teancul tău de cărți necitite de pe noptieră și care carte ți-a plăcut cel mai mult în ultimul timp?
În ultima perioadă sunt sedus de Jonathan Franzen, un autor pe care îl aveam de mult pe listă, dar căruia abia acum i-a venit rândul la lectură. Corecții m-a dat cu capul de toți pereții, mai ales că unele planuri ale romanului se suprapun cu evenimente pe care le-am trăit recent și asta l-au făcut cu atât mai puternic și memorabil pentru mine. Acum sunt la Libertate, pe care îl savurez și unde Franzen nu se dezminte. Puritate, tot de Franzen, își așteaptă cuminte rândul. În rest, raftul este tot timpul plin de cărți din domenii destul de diferite, de la non-ficțiune adulți, la cărți pentru copii (din interes profesional).
[Fotografiile fac parte din arhiva lui Silviu Săndulescu.]
