Marilena Iovu este agent literar, înființând în 2014 și conducând Agenția Literară Marilena Iovu, care intermediază vânzarea drepturilor de autor de la clienții din străinătate (în special din spațiul german) către editurile din România. A studiat flautul la o școală de muzică, a absolvit Academia de Studii Economice, a lucrat în comerț exterior, iar în 2002 a intrat în lumea editorială, făcând parte din echipa grupului editorial ALL timp de doisprezece ani. În timpul liber își transformă și o altă pasiune în profesie, traducând din germană și engleză. Plăcându-i deopotrivă cărțile și oamenii, Marilena are abilitatea extraordinară de a-și transforma partenerii de afaceri în prieteni și invers, îmbinând seriozitatea profesională c-un entuziasm la fel de elegant și zglobiu ca sunetul de flaut.
Care este superputerea unui agent literar?
Este multi-tasking și deține secretul ubicuității. Citește un email la doar câteva secunde după ce îl primește și răspunde sau îl redirecționează instant, trimite cât poate de repede manuscrisele electronice editurii care le-a solicitat, notând titlul în tabelul de submisii, redirecționează îndată ofertele primite, întocmește sau verifică contracte și facturi, în timp ce le înregistrează în tabelul de evidență, trimite prompt remindere de plată și newslettere, citește pe îndelete și în întregime manuscrisele primite, în timp ce răspunde la solicitările telefonice ale editurilor, este mereu informat cu ce mai apare nou în domeniu. În afară de asta are timp de hobbyuri, postări pe social media, socializare cu prietenii și viață de familie. Hahahaha!
Cum arată ziua ta de lucru?
Cea din timpul săptămânii sau din weekend? 
De luni până vineri sunt agent literar, în weekend sunt traducător. În plus, șapte zile din șapte mă străduiesc să promovez editurile, cărțile și lectura în social media, pe pagina personală sau pe cea a agenției. Mi-ar plăcea să-mi încep ziua cu un ritual de frumusețe, alergând sau făcând mișcare, după care să încep programul, care nu e niciodată de la 9 la 5. Îndată ce mă trezesc, în zori, așa, în pijama, pornesc calculatorul și intru „un pic” pe Facebook. Pot să petrec o oră-două citind postările paginilor la care sunt abonată, răspunzând la zecile de notificări și făcând postări pe pagina personală sau pregătind postări pentru pagina agenției. În rest, am răspuns la întrebarea asta la punctul 1, în a doua frază.
Cum au arătat începuturile tale în lumea editorială?
A fost o întâmplare fericită. În 2002 am răspuns unui anunț de angajare al editurii ALL pentru departamentul relații externe. Eram obișnuită cu contractele internaționale, participasem la târguri în străinătate și corespondasem cu parteneri externi, vorbeam trei limbi străine, dar nu știam aproape nimic despre activitatea unei edituri! Îmi amintesc că m-au întrebat la interviu, între altele, dacă știu ce este notița de copyright și am răspuns, cu naivitate: e ceva scris pe primele pagini ale cărții. La ALL s-au pus bazele activității mele din prezent: acolo am învățat să derulez contracte internaţionale de copyright, am avut parte de formare în domeniu, fiind trimisă la cursuri de specialitate și la târguri de carte de profil (Frankfurt, Londra, Torino). Prima sarcină în editură: să fac o evidență a contractelor de copyright în vigoare. Prima reușită: la scurt timp după angajare, am deblocat un import de cărți care se împotmolise în vamă. Lucrasem într-o firmă de comerț exterior, vămuisem vapoare și camioane, de aceea coedițiile, lucruri dificil de înțeles și de gestionat la acea vreme, mi se păreau floare la ureche. Treptat, am început să cunosc organizarea dintr-o editură. Prin natura meseriei, lucram îndeaproape cu departamentul contabil – colegele de acolo m-au învățat legislația specifică și lucrurile tehnice legate de facturile externe. Am aflat ce fac redactorii, corectorii, departamentele marketing și vânzări. Am corespondat cu agențiile literare și am înțeles care e rostul lor. La ALL cred că am avut cei mai omenoși șefi, pe Carmen și Mihai Penescu, și cel mai grozav și mai voios colectiv. Mai țin legătura cu actualii și foștii angajați de la ALL, chiar dacă ne-am risipit în cele patru zări. Ani de zile după aceea, am folosit sintagma: „noi, la ALL…”, a fost dificil să mă despart mintal de munca din editură.
Spuneai undeva că ai lucrat într-un proiect care pregătea personal pentru domeniul editorial. Sună foaaaarte bine. Mi-ai putea spune, te rog, câteva detalii despre cum a fost? Poate le dăm idei și altora.
Am făcut parte din echipa ProEdit, un program cu finanțare europeană, derulat între 2010 și 2013 de Uniunea Editorilor din România, prin care angajații din edituri au beneficiat, în mod gratuit, de cursuri specializate și schimburi de experiență în străinătate. De asemenea, au fost organizate conferințe și sesiuni de lucru, atât pentru lucrătorii din edituri (pe teme precum: manualele școlare, ebook, drepturile de autor, redactare, public relations, distribuție, management economic), cât și pentru cei din domeniile adiacente – librari, bibliotecari etc., au fost realizate ghiduri și manuale specializate care au fost distribuite tot gratuit în edituri. La ProEdit, în calitate de organizator de evenimente interne și externe (subliniez, în paralel cu activitatea mea de la ALL), contactam lectorii străini şi români pentru susţinerea sesiunilor de lucru sau a conferinţelor din România şi stabileam cele mai mici detalii ale schimburilor de experienţă în străinătate (au fost cinci astfel de evenimente, cu grupuri de câte 20 sau chiar 40 de editori, cu care ne-am deplasat la Frankfurt, respectiv la Paris, aceștia participând la saloanele de carte de la Paris și Montreuil, la cursuri cu lectori străini, vizitând Biblioteca Națională a Franței și librării cu tradiție, participând la sesiuni de lucru cu specialiști străini).
În perioada aceea nu-mi vedeam capul de treabă, aveam două servicii solicitante și lucram zi-lumină. Deși prin proiect se acopereau cheltuielile de cazare, transport și masă, era destul de greu să convingem oamenii să participe la evenimente. Totuși, după încheierea celor trei ani, am aflat cu satisfacție că la cursurile organizate, de această dată cu plată, la Centrul Național ProEdit, creat prin proiect, se înregistra o participare numeroasă. Asta fiindcă ProEdit a arătat bine nu doar pe hârtiile din sutele de dosare, ci și în realitate, oferind exact pregătirea specializată de care era atâta nevoie în domeniul editorial. Alături de participanți, am avut enorm de multe de învățat și mi-am lărgit foarte mult cercul cunoștințelor: programul ProEdit își propusese formarea a 1000 de angajați din domeniul editorial și domenii adiacente, așa că am ajuns să cunosc o parte din personalul editurilor participante, bibliotecari, librari și lectori. Angajații și-au trecut în CV cursurile ProEdit, folosesc și acum unele dintre ghidurile publicate (de pildă Ghidul corectorului și Ghidul tehnoredactorului) și încă mai povestesc despre ce au învățat acolo, la mai bine de 8 ani de la încheierea proiectului.
Cum ai făcut tranziția către propria afacere? Ai povestit în alte interviuri despre faptul că ai preluat lista de reprezentare a unei agente care a vrut să se concentreze pe altă activitate.
Este o poveste cu lumini și umbre; am plecat intempestiv de la ALL, ca urmare a unei decizii de neînțeles a editurii. Proiectul ProEdit se apropia și el de final. Totuși, nu mă vedeam făcând altceva în viitor decât să mă ocup de contractele de licență, asta era ceea ce-mi plăcea cel mai mult. Colaboram foarte bine cu Sabina Boerescu, care avea o mică agenție literară și reprezenta aproape exclusiv edituri din spațiul german. Editura ALL achiziționase drepturi de traducere pentru mai multe titluri din portofoliul ei, între care celebra serie Pixi. La începutul lui 2014, Sabina a decis să renunțe la activitatea de agent literar, pentru a se dedica doar traducerilor de specialitate din germană, care îi aduceau venituri constante fără atâta bătaie de cap și mi-a propus să preiau eu portofoliul de clienți și de contracte al agenției. Era o oportunitate, de care nu am ezitat să profit: urma să fac ce-mi plăcea cel mai mult pe cont propriu, dar nu porneam de la zero. De la târgurile de carte îi cunoșteam personal pe reprezentanții câtorva edituri străine pe care urma să le reprezint, în plus aveam avantajul că știam de la ProEdit toată floarea cea vestită a industriei editoriale locale. Am făcut demersurile legale, tot sub îndrumarea Sabinei. La Bookfestul din 2014 împărțeam zâmbitoare cărțile de vizită de agent literar. Ce mai rămânea de făcut? Doar să-mi conving cunoștințele din domeniul editorial să devină partenerii mei de afaceri.
Ai pornit deci de la un portofoliu de clienți pe care i-ai reprezentat. Cum ai continuat să îl extinzi și care sunt criteriile în funcție de care alegi clienții pe care-i reprezinți?
Șansa mea a fost că editurile germane pe care le preluasem erau nume sonore, în special pentru cartea de copii, dar și pentru non ficțiune. Le-am scris tuturor și, din fericire, cele mai multe dintre acestea au fost de acord să le reprezint în continuare, doar câteva s-au orientat spre alte agenții. Mi-am mărit portofoliul încă de la primul târg de la Frankfurt la care am participat ca agent, unde am constatat că unele edituri din spațiul german specializate în cărți pentru copii nu aveau agent pentru România. Au fost situații în care acestea lucraseră în trecut direct [fără agent, n. r.] și aveau diverse probleme rămase nerezolvate (exemplare neexpediate, rapoarte de vânzare netrimise), de care m-am ocupat la început. Apoi editurile reprezentate m-au recomandat mai departe altora. Un alt mod de a-mi mări portofoliul a fost prin activitatea de zi cu zi: unele edituri românești solicitau anumite cărți și mă rugau să intermediez relația cu editura străină ca agent. Portofoliul meu s-a mărit, ajungând în prezent la circa 65 de edituri și agenții străine reprezentate în România, 80% fiind pentru carte de copii și tineri. Deci acesta este criteriul principal, specializarea. Nu caut să îmi măresc portofoliul, în general resping solicitările de colaborare din lipsă de timp: fac totul singură. După cel mai recent târg de la Bologna s-a mai adăugat o singură editură străină și aceea dintr-o întâmplare (o încurcătură de program la un stand la care expuneau două edituri). Teoretic, reprezint și autori români, practic, încă nu am reușit să vând drepturi pentru vreo carte, dar mai încerc!
Îți mai amintești care au fost primele titluri pentru care ai vândut drepturi și cum s-a întâmplat?
Îmi amintesc cu mare plăcere, a fost o continuare a activității mele de la ALL, cu care colaboram acum ca agentă, nu ca angajată. Aveam în submisie de la Sabina primul volum al seriei Rico și Oskar, de la Carlsen, pentru care aplicasem la Traduki și ALL primise finanțare. Așa că acesta a fost primul contract intermediat, urmat de un titlu Pixi din seria începută tot la ALL. Am făcut un contract și pentru un roman de adulți de la o agenție cehă pentru Curtea Veche, pe care ei îl solicitaseră. Au urmat două cărți cu mandale pentru Editura Litera, la care am înregistrat o premieră de viteză (care s-a repetat de-a lungul timpului de un număr de ori): oferta a fost făcută luni, iar vineri fișierele erau deja aprobate și trimise în tipar. În orice caz, primul an de activitate (în fapt câteva luni) a fost un succes, la sfârșitul lunii decembrie aveam opt contracte încheiate și toate facturile încasate, ceea ce mi-a dat încredere și speranță că lucrurile vor merge la fel mai departe. Este adevărat că lumea editorială m-a primit cu brațele deschise, totuși n-am mai încheiat de atunci niciun an cu performanța de a avea toate încasările la zi.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu ce înseamnă vânzarea de drepturi de traducere, mi-ai putea povesti cum ajunge o carte de la manuscris în limba originală pe rafturile online sau offline ale librăriilor românești?
În calitate de sub-agent, reprezint o serie de edituri străine în România. Acestea îmi trimit, de regulă, primăvara și toamna, cataloage de titluri noi (pliante tipărite sau trimise pe email), pe care le studiez și le trimit și editurilor sub formă de newsletter sau exemplare tipărite. Dintre acestea, fac o selecție și îi propun fiecărei edituri ceea ce cred că i se potrivește, în funcție de portofoliul de titluri, bazându-mă și pe ceea ce a mai contractat în trecut. Uneori apar cărți scrise de același autor sau realizate de același ilustrator, care au fost publicate de o anumită editură și atunci, în mod firesc, acea editură are prima opțiune de traducere și publicare. La cărțile pentru copii însă, unii autori și ilustratori prolifici se regăsesc în portofoliul mai multor edituri. De multe ori, editorii români sunt cei care îmi solicită anumite titluri. După ce le evaluează, pot lua decizia de publicare și atunci îmi trimit o ofertă, care se negociază și, dacă este acceptată, se încheie un contract de licență cu editura sau agenția din străinătate, pe care tot eu îl intermediez. Prin acest contract editura românească are dreptul exclusiv de a traduce, publica și distribui cartea respectivă pe un termen limitat (de regulă 5 ani) și trebuie să respecte anumite condiții. După încheierea contractului și plata drepturilor de autor, cartea se dă în traducere. Apoi urmează cursul obișnuit al oricărei cărți, redactare, corectură, tehnoredactare, tipar, promovare și difuzare.
Editurile îmi trimit anunțul de publicare a cărții și trimit exemplarele gratuite cuvenite autorilor. În continuare, administrez contractele de licență pe toată perioada lor de valabilitate și trimit anual rapoartele de vânzare pregătite de edituri. De multe ori contribui și la promovarea cărții, prezint noile apariții pe pagina mea de Facebook, Marilena Iovu Literary Agency, și țin legătura cu bloggerii.
Care este titlul sau seria vândut/ă de care ești cea mai mândră? Și care este bestsellerul agenției (din câte îmi dau seama, seria Conni publicată de editura Casa poate stârni invidia oricărui agent; vorbesc din experiență)?
Sunt mândră de absolut toate, multe dintre ele au o poveste în spate. Pentru Lindbergh, primul volum din seria creată de Torben Kuhlman, publicată de Editura Corint, m-am străduit mai bine de un an să vând drepturile, apoi deodată editurile au devenit interesate, am primit trei oferte în același timp și cartea s-a vândut la licitație, apoi s-a transformat într-o serie care s-a bucurat de mare succes. Seria semnată de Jill Tomlinson a fost solicitată de o editură care a făcut ofertă, apoi și-a retras-o, cărțile fiind considerate prea vechi (fuseseră publicate în 1968), după care editura Nemira a decis să le publice și a făcut din aceste cărți bestselleruri și, iată, longselleruri, contractul fiind prelungit pe încă cinci ani. Fiindcă ai pomenit de Conni, această serie care împlinește 30 de ani de existență, a fost și ea vândută la licitație și, după cum se vede, Editura Casa și-a făcut bine treaba, publicând în ultimii 4 ani nu mai puțin de 38 de titluri, unele dintre acestea fiind retipărite de mai multe ori. Alte serii de mare succes din portofoliul agenției sunt: Școala animalelor magice, publicată de Editura Litera, cărțile cu iepurașul Matei, publicate de editura Nemira, Tafiti (pe care am și tradus-o), apărută la Univers Enciclopedic, cărțile cu motanul Winston de la Booklet, seria cu Iepurilă și Ursoc de la Editura DPH, Micul Noi și Zoo, apărute la Editura Univers sau Pixi Știe-Tot de la Editura ALL. Seriile care s-au vândut cel mai bine în 2021 au fost Emoțiile Sarei și colecția despre bullying publicate de Bookzone.
Din afară, pare că ești agentul cel mai apropiat de editori. Îi vizitezi la birou, îi întâlnești la târguri și, pe unii, la cluburile de carte sau la alte sindrofii literare prin oraș. Un trademark personal sunt cutiile cu prăjituri făcute de tine cu care-ți servești prietenii și cunoscuții din lumea editorială. Cât de mult contează relațiile personale într-un domeniu ca drepturile de autor și cum reușești să menții echilibrul între amici și parteneri de afaceri?
Sunt o ființă sociabilă, da. Prin vizitele la edituri, îmbin utilul cu plăcutul: mai plec și eu de acasă, mai văd oameni și, din vorbă-n vorbă, aflu ce caută fiecare, îmi dau seama mai bine ce să le ofer. Ne uităm peste cataloage, răsfoim cărți sau pdfuri și atunci deciziile de contractare se iau rapid. Ai dreptate, mă înțeleg destul de bine cu majoritatea editorilor și îmi place să-i mai răsfăț cu prăjituri făcute de mine la târgurile de carte, de sărbători sau la diverse evenimente. Există și situații când trebuie să decid dacă un titlu va merge la o editură sau la alta, sau proprietarul îmi cere părerea, în condițiile în care primesc două oferte similare. Chiar dacă sunt prietenă cu editorii ambelor edituri, deciziile astea se iau de fiecare dată la rece, pe criterii profesionale: contractul se va încheia cu editura la care cartea se potrivește cel mai bine în portofoliu și care, cel puțin în teorie, va avea cele mai bune rezultate, o va traduce, îngriji, publica și promova în cele mai bune condiții.
Îmi imaginez că ai participat la multe târguri internaționale de carte în cei 8 ani de agenție și înainte. Care a fost primul și cum a fost?
Primul târg internațional de carte la care am participat a fost cel de la Frankfurt în 2004, când lucram la editura ALL. Știi și tu cum e când mergi prima dată acolo: este copleșitor, îți schimbă perspectiva. Fusesem la un târg internațional la Zagreb, când lucram în comerț exterior, dar nu se compara cu acesta. Am participat la câteva întâlniri alături de Carmen sau Mihai Penescu, însă pe cele mai multe le-am ținut singură. Neștiind ce distanțe mă așteptau acolo și nebănuind ritmul frenetic al întâlnirilor cu ochii pe ceas, m-am dus pe toculețe și, după trei zile de du-te-vino între halele 8, 5 și 6, tot mai încărcată de sacoșe cu cataloage, eram dărâmată de oboseală și aproape că nu mai știam să zâmbesc. Vedeam că lumea se îmbrățișa și râdea la standuri, ca și cum erau prieteni vechi, eu doar le strângeam mâna partenerilor. Asta până când am ajuns la un editor francez care m-a pupat pe obraji, probabil l-a luat valul atmosferei de la târg, căci ne vedeam pentru prima dată. La o altă întâlnire, editorul american, foarte agitat, mi-a povestit cu lux de amănunte cum decursese întâlnirea cu un editor chinez, care încheiase un contract de licență pentru o carte, dar o publicase în China și în limba engleză și vânduse câteva zeci de mii de exemplare firește, fără să aibă acest drept și fără a plăti dreptul de autor. Vedeai de altfel pe la standuri editori chinezi care fotografiau cărțile pagină cu pagină. Îmi amintesc clipele de odihnă de pe treptele din atriumul impozant dintre halele 8 și 9, unde un artist cânta la marimbafon. Am fost impresionată de standuri, în special de cele ale marilor grupuri editoriale. Am venit acasă entuziasmată, plină de idei de promovare. Cunoști senzația, la Frankfurt totul ți se pare posibil, când vezi cărțile ai vrea să le tipărești pe toate. Am fost apoi la târgurile de la Londra și Torino. În prezent, ca agent, particip la două târguri internaționale: Frankfurt și Bologna.
Ești și traducătoare din engleză și germană. Cum ai început să traduci? Dintre titlurile achiziționate de edituri prin agenția ta, care ajung și pe biroul tău de traducător?
Am devenit traducător din engleză de plăcere și traducător din germană de nevoie. Tradusul a fost o pasiune de când mă știu. În școala primară citeam puținele cărți în limbi străine pentru copii, mergeam la olimpiade de engleză și de franceză, adoram să fac compuneri în limbi străine (făceam și pentru colegi) și în vacanțe traduceam orice îmi cădea sub ochi și era într-o limbă străină (lucruri rare în perioada comunistă). În perioada studenției, am dat examen și am luat atestatul de traducător de la Ministerul Culturii în domeniul economic (am absolvit ASE), iar ulterior am primit și autorizarea ca interpret și traducător de la Ministerul Justiției. În facultate am tradus sute de pagini de cărți de specialitate. Însă primele traduceri publicate au fost la ALL, sub îndrumarea regretatului redactor, poetul Augustin Frățilă. După câteva cărticele Helen Exley (din acelea cu citate) și de nonficțiune, primul roman pe care m-am încumetat să-l traduc a fost P.S. Te iubesc, romanul de debut al Ceceliei Ahern, publicat de Editura ALLFA în 2005. Am evoluat ca traducător odată cu autoarea, iar de curând a apărut Jocul trecutului, al zecelea roman al autoarei pe care l-am tradus.
În prezent traduc aproape exclusiv din germană cărțile ale căror drepturi le și intermediez, cred că sunt peste două sute, le-am pierdut șirul. Am început prin a face mostre de traducere care au fost apreciate de edituri și apoi nu m-am mai oprit din tradus, asta și din cauză că sunt mai puțini traducători din germană comparativ cu engleza sau franceza. Având un nivel mediu de germană, traduc doar povești și romane ilustrate pentru copii de dimensiuni reduse. Faptul că pot să traduc rapid cărțile este un motiv în plus pentru unele edituri de a încheia un contract de licență, deci traducerile îmi ajută și afacerea. Îmi place alternanța vieții solicitante, pe repede-înainte, ca agent literar, cu momentele în care stau și migălesc o traducere, singura bătaie de cap fiind să găsesc cele mai potrivite cuvinte și expresii.
Care sunt cele mai mari satisfacții pe care agenția și activitatea de agent ți le-au adus până acum? Dar cele mai potrivnice situații?
Ador să-i bucur pe ceilalți cu munca mea. Trăiesc pe tărâmul poveștilor, iar aici nu există oră exactă, nici targeturi. Lucrez cu plăcere de când deschid ochii dimineața, cât mă țin puterile, până când îmi joacă literele în fața ochilor, iar luna strălucește pe cer. Când pun capul pe pernă adorm imediat zâmbind, mulțumită de ce am reușit să fac în ziua aceea, fericită că mâine mă așteaptă alte proiecte, la capătul cărora alți copii vor adormi ascultând poveștile fermecate, vor izbuti să-și împlinească visul de a citi ori de a socoti, vor scăpa de temeri, vor învăța ceva nou, se vor identifica cu personajele din cărți. Mi-am transformat pasiunea în profesie și sunt bucuroasă că acum, la opt ani de la înființarea agenției, prelungesc de zor valabilitatea multor contracte încheiate în primii ani de activitate. Ceva potrivnic? Sper să nu mă prăbușesc sub povara succesului, că am tot mai mult de lucru an de an și eu sunt doar una.
Până nu demult, pandemia deschidea și închidea mai toate discuțiile dintre oamenii din industria de carte. Acum pare că locul i-a fost luat de războiul din Ucraina. Cât de mult au influențat mai întâi pandemia, apoi războiul mersul agenției?
2019 fusese un an foarte bun, iar 2020 începuse sub aceleași auspicii, cu multe proiecte și planuri mari de dezvoltare, dar în primăvara aceea numărul de contracte noi pe care le-am intermediat a scăzut cu circa 70%, activitatea editorială fiind redusă, ca urmare a subțierii veniturilor, din cauza închiderii librăriilor fizice. La finalul anului 2020 veniturile agenției s-au diminuat cu doar 17% față de anul anterior, un rezultat mult mai bun decât cel la care mă așteptam. Trebuie spus că piața de carte pentru copii a fost mai puțin afectată de pandemie: editurile s-au adaptat din mers, iar părinții, neputând pleca cu cei mici nicăieri, au avut nevoie de metode alternative de petrecere a timpului, comandând online cărți cu povești, activități și jocuri educative. În 2021, deși numărul de contracte noi a fost mai mic decât cel din 2019, veniturile agenției au înregistrat o creștere cu 35% față de 2020, și cu 19% față de 2019, în special ca urmare a retipăririlor. Credeam cu toții că ce-a fost mai rău a trecut, dar în 2022 izbucnirea conflictului din Ucraina a afectat din nou vânzările editurilor; din câte știu nu și-au mai revenit pe parcurs, iar vara e oricum secetă de comenzi. Pandemia și războiul au accentuat criza de hârtie – prețul acesteia s-a dublat față de anul trecut. Colac peste pupăză, economia mondială, nu doar de la noi, se confruntă cu scumpiri la carburanți, energie electrică și gaze naturale. Din aceste motive, activitatea agenției nu mai este efervescentă, editorii manifestând prudență. Nu e de mirare, vânzările sunt și așa slabe, iar cum costurile de tipar cresc de la săptămână la săptămână, editorii se tem că la prețurile mari pe care le vor avea cărțile, cumpărătorii se vor împuțina. Totuși, știi cum se spune, dacă o problemă poate fi rezolvată, n-are rost să-ți faci griji. Iar dacă nu poate fi rezolvată, e inutil să te îngrijorezi. Cărțile vor găsi precis o cale de a ajunge în mâinile cititorilor.
Ești o cititoare cu acte în regulă și multe cluburi de carte la activ. Care sunt descoperirile literare din ultima vreme și ce-o să iei cu tine în vacanța din vara asta?
Sunt îndrăgostită de cărți și, cu toate că, prin natura meseriei, citesc în fiecare zi, lecturile de plăcere se numără printre hobby-urile mele. Particip la câteva cluburi de carte, unde se poartă discuții aprinse, iar uneori, când este un titlu controversat și se încing spiritele, ai senzația că ceilalți au citit o altă carte decât tine! Uneori îmi place nespus ceea ce citesc. Am descoperit la cluburile de carte autori precum: Richard Flanagan, Doina Ruști, Maylis de Kerangal, Eric Vuillard, Domenico Starnone, Karl Ove Knausgard, A.J. Kazinski sau E.L. Doctorow. Iar de anul trecut am luat și eu microbul colecției Anansi, am citit numai cărți una și una. Pentru vacanță aleg 4-5 cărți, atât reușesc să citesc într-o săptămână la mare. De regulă, sunt cărți ușoare sau unele pe care vreau să le citesc pe îndelete. Pentru vacanța asta am pregătit Tyll de Daniel Kehlmann (pe care-l am de citit pentru un club de carte), Nume de cod: Trandafirul de Kate Quinn (roman istoric de război, îmi place autoarea), O vară italiană (poveste magică și emoționantă) de Rebecca Serle, Când amintirile noastre vor veni să danseze de Virginie Grimaldi (una dintre autoarele mele preferate, care scrie povești dulci-amărui), Rivali în croazieră de Angie Hockman (am ales-o după titlu, nu știu ce mă așteaptă) și Toate greșelile care se pot face de Cătălin Pavel (autorul bestsellerului uluitor Arheologia iubirii). Știi cum se spune despre cărți, că sunt destinația și călătoria. Fiindcă îmi petrec vacanța de vară de cele mai multe ori la plajă, aș adăuga că, pentru mine, cărțile sunt ca o mare pe care poți naviga oriunde vezi cu ochii!
[Fotografiile fac parte din arhiva personală a Marilenei Iovu.]
