Iulia Nani este specialistă în marketing, comunicare și personal branding, este traducătoare și scriitoare. De ceva timp este Communication Manager la HR Club, o importantă asociație de HR din România, de 10 ani traduce pentru editura Publica, iar de aproape un an este scriitoare publicată, romanul său de debut apărând la editura Bookzone. Iulia navighează cu ușurință printre cărți de business, economie și dezvoltare personală, este fluentă în limba multinaționalelor și pare să știe de-a fir-a-păr ce-i bucură și ce-i mâhnește pe corporatiști, din viața cărora s-a inspirat și-a creat-o pe Victoria, supereroina corporate. Și pentru c-a descoperit secretul zilelor lungi de câteva zeci de ore bune, găsește mereu timp pentru familie, pisică și-un pic de pian.
Ești manager de comunicare, dar ai strânse legături și cu piața de carte. Cum se vede, din perspectiva unui specialist, dinamica în comunicare și marketing din industria de carte românească? Ai observat schimbări față de acum 10 ani, să spunem?
Am început să înţeleg mai bine dinamica de comunicare şi marketing pe piaţa de carte de-abia în acest an, când mi-am lansat propriul roman, Cine nu e gata. Până atunci, ca traducătoare, nu am fost implicată şi în partea de promovare, cu atât mai puţin a volumelor româneşti. Ştiam că există târgurile de carte, lansările, blogurile de recenzii etc., dar cam atât.
În prezent, consider că reţelele sociale sunt la putere, iar postările de pe Instagram şi discuţiile din grupurile de pe Facebook, de exemplu, au mult mai multă greutate decât mesajele oficiale de marketing ale editurilor (lucru, de altfel, valabil cam pentru toate brandurile şi industriile). Trăim în epoca în care brandul există mai degrabă în ochii consumatorului – fiecare îl percepe prin prisma lui, iar discuţiile şi recomandările oamenilor nu pot fi controlate sau influenţate decât până la un punct.
Şi, vorbind de brand, cred că autorii români au un brand destul de „ponosit” – am văzut că unele edituri te refuză din start cu mesajul „Nu (mai) publicăm autori români” fără ca măcar să-ţi citească manuscrisul; am văzut oameni declarând pe Facebook că ei nu citesc autori români contemporani „pentru că toţi scriu numai despre comunism” (?!); am văzut cum editurile promovează cu mai mult entuziasm autorii străini decât pe cei români pe care îi au în portofoliu. La asta se adaugă faptul că românii nu prea citesc, în general.
Ai tradus numeroase cărți pentru editura Publica. Cum ai ajuns să fii traducătoare și cum ai intrat în legătură cu Publica?
S-a întâmplat în anul de graţie 2011. Eram deja un fan al cărţilor de la Publica, deoarece aveau multe subiecte care mă interesau (branding, economie comportamentală etc.). Plus că îmi doream să fac o schimbare în carieră, să încerc ceva nou. Şi într-o zi m-am gândit că mi-ar plăcea să traduc pentru ei, aşa că am căutat pe internet numele directorului editurii, i-am ghicit adresa de email şi i-am trimis un mesaj în care l-am rugat să îmi dea o şansă, ţinând cont că aveam un atu: eram absolventă de limbi străine, dar lucram de vreo zece ani în marketing, aşa că aveam o perspectivă mai bogată şi mai practică asupra a ceea ce înseamnă zona de business, care avea să-şi pună amprenta asupra calităţii traducerii.
Spre norocul meu, a primit emailul meu şi a fost foarte deschis, mi-a trimis câteva pagini de test, le-am tradus şi, spre finalul lui 2011, am semnat primul meu contract pentru traducerea unei cărţi: Confesiunile unui vorbitor public de Scott Berkun. Şi iată-mă aici, 10 ani şi 18 cărţi mai târziu! Sunt recunoscătoare!
Ai tradus și cărți mai „specializate”, dar și titluri dinspre zone de lifestyle (Cartea despre Hygge) și un Narator, Juniper. Există diferențe între maniera în care le traduci pe unele și pe celelalte?
Nu am abordări diferite… le iau pe toate aşa cum sunt, încerc să respect stilul general al autorului (mai office, mai informal etc.) şi spiritul cărţii, asta e tot. Graniţele dintre stiluri nu mi se par chiar aşa de ferm trasate. În Juniper, care este o poveste până la urmă, una reală, au fost destui termeni medicali şi de specialitate care au necesitat documentare. Iar în cărţile de business autorii adoptă tot mai mult un stil de storytelling, povestesc întâmplări, redau conversaţii, unele colocviale, deci unele pasaje sună ca şi cum ar face parte dintr-un roman.
Multe (dacă nu mai toate) din cărțile de științe sociale și de dezvoltare personală din limba engleză au un jargon care s-a păstrat în forma originală în limba română vorbită. Cum procedezi când traduci? Lași termenii originali sau cauți echivalentul românesc?
Încerc pe cât posibil să găsesc echivalentul românesc, însă nu întotdeauna acesta reflectă 100% sensul din limba engleză. De exemplu, mărturie stau celebrele bias şi insight de care cred că s-a izbit fiecare traducător din domeniul ştiinţelor sociale. Bias, de exemplu, are „prejudecată” drept cea mai apropiată traducere, dar ce te faci când autorul foloseşte termenul prejudice pentru „prejudecată” şi îl consideră ceva diferit de bias?
Cred că în astfel de cazuri trebuie să ţii cont dacă acel termen este deja preluat ca atare în limba română şi atunci îl foloseşti şi tu aşa. În mediul corporatist, în departamente precum marketing, vânzări sau resurse umane, oricum se vorbeşte romgleza. Au fost şi situaţii când eu am propus un echivalent în română, dar editura a decis folosirea termenului original. În concluzie, încerc să nu fiu leneşă şi să nu las termenul în original decât în ultimă instanţă, dacă nu găsesc cu niciun chip un echivalent satisfăcător.
Care carte dintre cele traduse ți-a dat cele mai mari bătăi de cap și cum ai găsit soluția?
Au fost două! Minighid de tranzacţionare valutară de Kathy Lien s-a lăsat cu plânsete, pentru că a avut foarte mulţi termeni de specialitate din domeniul bursei şi pieţei valutare, termeni pentru care mi-a fost uneori greu să găsesc echivalent, din motivele despre care tocmai am discutat la punctul anterior – profesioniştii români din domeniul financiar i-au preluat ca atare, iar pe site-urile româneşti de tranzacţionare unde încercam să mă informez mă întâmpina cea mai neaoşă romgleză.
Iar nişte bătăi de cap muuult mai plăcute mi-a dat cartea mea preferată dintre toate cele traduse până acum: Creatorii de hituri de Derek Thompson. A avut de toate, de la exemple de discursuri politice cu aliteraţii până la versuri din piese rap. O provocare fantastică şi distractivă pentru orice traducător… cred.
După ce este tradusă, o carte trece prin mâinile unui redactori și apoi ale unui corector. Care este interacțiunea ta cu aceștia? Aprobi redactările, negociezi cu redactorul pe text?
Primesc un raport de redactare şi traducerea cu modificările şi corecturile propuse, trec prin ele şi, dacă am obiecţii, le scriu în comentarii. În general sunt lucruri destul de mărunte, nuanţe, jocuri de cuvinte sau referinţe culturale pe care le înţelegem diferit, sau poate redactorul preferă să reformuleze anumite fraze pentru că îi sună mai bine; uneori poate găsi variante de traducere mai inspirate decât ale mele. Nu este o competiţie între noi, asta vreau să subliniez: scopul comun este să ajungem la cea mai bună variantă finală pentru cititor.
Cum și când ai făcut trecerea de la traducătoare la scriitoare?
Mereu mi-a plăcut să scriu; încă din şcoala generală aşteptam cu nerăbdare orele de limba română când aveam de făcut compuneri. Toată viaţa am scris: bloguri, articole de specialitate, reclame, postări, newslettere, comunicate de presă. Dar anul 2020 a fost unul fast pentru mine, în pofida pandemiei, deoarece m-a trecut oficial în tabăra autorilor de beletristică.
Mai întâi, am participat la un concurs de povestiri organizat de editura Siono. Am trimis o povestire pe care am găsit-o scrisă de mine într-un caiet vechi, cu pixul, tocmai în mileniul trecut (1999!). A fost selecţionată şi a apărut în volumul colectiv Nuanţe de piper şi ciocolată, în toamna lui 2020. Concomitent, terminasem de scris prima mea carte „adevărată”, Cine nu e gata, şi o trimiteam, plină de speranţă, pe la edituri. Şi, cam în acelaşi timp în care am câştigat concursul de la Siono, am primit şi acceptul de la Bookzone pentru Cine nu e gata, care a apărut în februarie 2021. Nu ştiu cum s-a făcut, s-au aliniat astrele, cum se spune, dar dintr-odată mi-am văzut numele pe două cărţi. Sincer, încă îmi este greu să conştientizez că e vorba despre mine în sintagma „scriitoarea Iulia Nani”.
Și cum ai ajuns să publici romanul la editura Bookzone?
Am trecut prin procesul de care se teme cel mai mult orice autor debutant, acela de a trimite la nesfârşit manuscrisul către toate editurile şi a fi respins. Pe scurt, luni întregi de căutat date de contact de la edituri şi de trimis mailuri, până când, într-o zi, am primit mesajul de acceptare de la Bookzone. Mulţumesc încă o dată pe această cale editorului care mi-a citit manuscrisul şi l-a susţinut pentru publicare şi, evident, conducerii care şi-a asumat riscul de a publica un autor debutant, cu o carte chick lit, un stil mai puţin abordat în România.
Te-ai implicat în următorii pași până la publicare? Crearea copertei, alegerea tipul de hârtie, stabilirea tirajului de exemplu?
M-am implicat doar în crearea copertei, în sensul că le-am povestit viziunea mea care includea o tipă blondă şi neapărat o pisică, iar graficianul editurii a făcut o treabă bună, redând-o pe Victoria ca pe un fel de supereroină corporate, punându-şi pelerina pentru a-şi salva clienţii de la o viaţă de procrastinare şi văicăreală. În alte detalii tehnice (hârtie, tiraj) nu am fost implicată, dar sunt mulţumită de cum a ieşit produsul final.
Cum te-a ajutat experiența profesională din marketing în promovarea propriei cărți? Și cât de mult contează, din punctul tău de vedere, implicarea autorului alături de editură în acest proces?
Eu zic că experienţa mea în marketing a fost mai mult decât binevenită şi, în general, este un punct forte pentru orice autor. De la faptul că ştii să scrii un elevator pitch pentru cartea ta, care să convingă un influencer să o citească, până la capacitatea de a stăpâni Facebook Ads sau crearea de ilustraţii în Canva, toate astea te ajută să deţii controlul comunicării şi să îţi faci propriile campanii de promovare, pe canalele şi cu mesajele pe care le consideri cele mai potrivite.
În absenţa unei maşinării profesioniste de promovare ca în Statele Unite, unde echipe întregi lucrează în spatele unui autor pentru a-l ajuta şi a-l „împinge” către lumina reflectoarelor, în România trebuie să te descurci aproape singur şi să aloci timp ca să postezi pe reţelele sociale, să trimiţi mailuri în care să soliciţi recenzii, să te rogi de cunoscuţi şi necunoscuţi să-ţi dea steluţe pe Goodreads, inclusiv să ai un buget pentru curieri, reclame etc. Şi, cel mai important, trebuie să crezi în tine şi în cartea ta, altfel nu vei avea energie pentru toate cele de mai sus.
Care sunt cele mai mari satisfacții oferite de munca de traducător și care sunt cele atunci când devii tu însuți scriitor?
Munca de traducător îţi oferă bucuria şi mândria de a şti că ai contribuit la răspândirea unor idei noi şi utile către acei cititori care nu cunosc limba în care sunt scrise cărţile respective. Evident, este şi o mare responsabilitate – să nu fii „traduttore, traditore”. Dacă ai norocul să traduci cărţi care se pliază pe interesele tale, traducerea acestora reprezintă şi o lectură aprofundată pentru tine – eu citesc o carte de două-trei ori în decursul traducerii şi revizuirii şi chiar rămân cu ceva din cele citite! Acesta este avantajul de a traduce cărţi de specialitate. Nu ştiu dacă mi-ar face tot atâta plăcere să citesc un roman de două-trei ori.
Ca scriitor, principala mea satisfacţie este că am făcut câteva sute de corporatişti să râdă şi să se recunoască în situaţiile şi personajele prezentate – o reacţie frecventă este „Parcă aş fi scris eu asta” sau „Eşti sigură că nu ai lucrat în compania X/ că nu îl cunoşti pe şeful meu?”. Sunt de părere că în România nu există suficiente voci feminine care să aducă umorul, ironia şi sarcasmul în cărţile lor, iar eu vreau să fac oamenii să mai şi râdă, atrăgându-le în acelaşi timp atenţia asupra unor lucruri serioase, precum burnout-ul sau fuga de responsabilitate. Până la urmă, dacă nu faci de bunăvoie schimbările necesare în viaţa ta, s-ar putea să apară o persoană precum Victoria şi să te împingă să le faci… cu forţa!
Una dintre cărțile din portofoliul agenției literare unde lucrez se numește Work Won’t Love You Back, titlu care mi se pare definitoriu pentru zilele noastre. Și tu ai tradus două cărți despre muncă la Publica, Work de James Suzman şi Just Work de Kim Scott. Ai un job, traduci, scrii, faci traininguri și probabil lista nu se încheie aici. Când pui pauză muncii și care e refugiul perfect atunci când faci asta?
Aşa este, am un job full time unde am multe proiecte interesante, am soţ, copil, pisică şi o carte proprie de promovat. Încerc să mă organizez, să nu pierd prea mult timp pe Facebook şi să planific totul cât mai eficient – sunt un fan al listelor de când am tradus Metoda Bullet Journal.
Evident că muncesc mai mult de opt ore pe zi pentru a mă ocupa şi de traduceri, muncesc câteva ore şi în weekend, dar mi-am impus nişte reguli stricte ca să nu ajung la burnout, de exemplu să mă opresc din lucrat seara după o anumită oră ca să petrec timp cu familia şi să nu las nicio zi să treacă fără să exersez la pian (am început să iau lecţii la finalul anului trecut). Jucatul cu pisica, plimbările în parc, serialele şi, evident, cititul se numără printre „refugiile” mele. Ah, şi obişnuiesc să scriu mici pamflete sau observaţii din viaţa de zi cu zi pe Facebook, ca să-mi exersez muşchiul scriitoricesc. Nu consider asta muncă.
Spuneai într-un interviu că în spatele unui specialist în personal branding stau ani de studiu și sute de cărți citite. Care sunt cărțile care te-au ajutat cel mai mult în carieră? Dar cele care ți-au plăcut cel mai mult, în caz că cele două categorii nu se suprapun perfect.
Cel mai mult m-au ajutat cărţile de economie comportamentală, despre cum gândim şi cum luăm decizii, de exemplu toate cărţile lui Dan Ariely. Alte cărţi de căpătâi în acest sens sunt Gândire rapidă, gândire lentă de Daniel Kahneman şi Nudge de Richard H. Thaler şi Cass R. Sunstein. Iar cărţile lui Malcolm Gladwell mi-au arătat ce înseamnă o scriitură documentată şi, în acelaşi timp, atrăgătoare, captivantă. Nu în ultimul rând, Creatorii de hituri, pe care am menţionat-o mai devreme, cred că este o lectură obligatorie pentru oricine activează în domeniul comunicării şi al promovării.
Credit foto Iulia Nani: Dragoş Constantin/ Venus Five.
