Andreea Caleman este traducătoare din suedeză și engleză. A tradus cărți scrise de Fredrik Backman, Tove Jansson, Astrid Lindgren, Selma Lagerlöf, Lois Lowry, Ellen Raskin (și alții). Andreea este și călătoare, și o cititoare pasionată, și o povestitoare de cărți molipsitoare, recomandând cu entuziasm cărțile pe care le-a citit sau le-a tradus.
Ce superputere ți-ar plăcea să ai ca traducător?
Redactor. 🙂
Dar așa, în general?
Să vindec. Din zbor. Fiindcă mi-ar plăcea și să pot zbura, dar, practic vorbind, ar fi mai folositor să am superputerea de a vindeca orice.
Cum ai început să traduci?
Cu o prietenă, două „capete de afiș” pentru literatura suedeză și un redactor extraordinar care ne-a dat încredere că traducem fenomenal. Încă nu-l credem.
Îți amintești de vreo frază, de vreun cuvânt sau de vreun personaj care nu se lăsa tradus(ă)?
Îmi amintesc de-o carte întreagă. Cel mai bun și mai dificil exercițiu de traducere de până acum – Jocul lui Westing de Ellen Raskin, un roman polițist vioi și fabulos pentru 10-14 ani. Cheia enigmei se baza pe niște jocuri de cuvinte, iar cuvintele erau luate dintr-un vechi cântec american patriotic și pompos. A trebuit să-l recompun practic în română, astfel încât să nu fie o literă în plus, un plural sau o cratimă în minus, ca să se pupe cu indiciile. Îmi sună și-acum în cap:
„O, preafrumoase patru zări, cor ţi-s,
Holde de ambre, oşti-n patru hotare…”
Care e cea mai mare reușită în materie de echivalare de nume? Dar de înjurături?
Numele personajelor din seria Nic Năstrușnic. Ca să înțelegi: Nora Explora, Spaima-Păduchilor (Nitty Nora Bug Explorer), Gina Ghilotina (Boudicca Battle-Axe), Iza Ursuza (Sour Susan), Alisa Monalisa (Gorgeous Gurinder), Niță Bubiță (Pimply Paul). Sunt vreo cincizeci ca astea.
La înjurături cred că a câștigat detașat „are lămâie-n cur”.
După terminarea traducerii, cartea intră în redactare. Cum decurge colaborarea cu redactorii? Care argument e câștigător atunci când apar divergențe pe text?
Colaborarea cu redactorii e un soi de Justice League așa. Toți pentru unul și unul pentru toți luptând pentru o lume… pardon, o carte mai bună. Mai apar și conflicte, sigur, că uneori toată lumea vrea să fie Batman și nimeni Robin. Argumentul câștigător cred că e doar bunul-simț – negociem, batem palma, tragem linie și încheiem. E nevoie de încredere reciprocă și de dialog. Redactorii stau ca bijutierii cu lupa și îți șlefuiesc cu migală traducerea până sclipește. Ei corectează cu răbdare al cincizecilea „Uite-te!” sau „Nu fii prost!” și toate stângăciile de exprimare, pe urmă te laudă: „Ce super ai tradus!”.
Traducătorii au foarte rar ocazia să le mulțumească public redactorilor: Vă mulțumesc frumos!
După publicarea cărților traduse le urmărești traseul? Te interesează cum sunt primite de public, cum se vând?
Mă interesează cum sunt primite, sigur – de obicei, se vede cu ușurință în articole, postări pe social media, în discuții pe grupuri, după numărul de reeditări.
Care sunt așteptările unui traducător de la o editură?
Să ofere o plată echitabilă, să respecte termenele de plată din contract, să încheie contracte de cedare a drepturilor de autor pe maximum 5 ani, să agreeze cu traducătorul modificările de esență pe text, să publice la loc vizibil numele traducătorului pe pagina de gardă a cărții și în dreptul respectivelor cărți pe site-ul propriu sau pe site-ul magazinului online.
Dar ale unei edituri de la traducător?
Eu zic să întrebi și editurile, cred că au multe de spus. Cu siguranță se așteaptă să fim în stare să ne evaluăm corect timpul de lucru negociat, să predăm la termen un text corect, coerent și adecvat în raport cu originalul. Dintr-astea…
Sunt șefa fan-clubului Backman de la mine din familie. Și de la mine din bloc și cred că și din sector, dar nu bag mâna-n foc. Și totuși Noi contra voastră nu mi-a plăcut la fel de mult. Mi s-a părut prea plin de axiome, prea scris pentru a fi citat pe Facebook, prea după rețeta Scandalului. Ai avut astfel de reacții după ce ai tradus, într-un interval relativ scurt, atâtea volume scrise de Fredrik Backman?
Noi contra voastră e volumul doi dintr-o trilogie care începe cu Scandalul, e firesc să fie aceeași rețetă. Însă poate fi citit și independent, poate că de aici vine senzația celor care au citit și primul volum că sunt prea multe adevăruri universal valabile și comparații căutate. Aici disecă viața comunității din Björnstad, cotidianul ăla rutinat și lipsit de speranță, sufocat de violență. Tot aici Backman ne obligă să ne apropiem de personaje peste pragul nostru de confort. Vrea cu orice preț să acceptăm concluziile lui pentru că sunt niște adevăruri al naibii de grele, pe care nimeni nu le vrea spuse cu voce tare. Și-atunci le repetă el până la epuizare. E mult mai întunecat decât celelalte romane ale lui și scris într-o perioadă grea pentru Backman. De altfel a lăsat trilogia deoparte după Noi contra voastră și a scris Oameni anxioși între timp, cu care ne-a recucerit, nu? Acolo a reintrodus umorul și cititorii au răsuflat ușurați. Câtă vreme râdem, nimic nu pare cu totul pierdut.
Reacțiile la romanele lui Backman au fost, firește, și bune, și rele. E citit de enorm de mulți oameni, n-a lăsat pe nimeni indiferent, fie că le-a plăcut, fie că nu.
Recent am terminat Britt-Marie a fost aici și pentru încă vreo trei-patru zile îmi venea să-i iau cu „drăguță” pe cei cărora le-aș fi zis una-două și să pufnesc cu „Ha!” când nu-mi convenea ceva. Ți s-a întâmplat să preiei din ticurile sau din reacțiile personajelor?
Nu știu de ce, dar se lipesc de mine doar înjurăturile din traduceri.
Spuneai într-un interviu că, atunci când ai citit Un bărbat pe nume Ove, aflându-te în Suedia, ai putut identifica pe viu felul cum autorul descrisese un loc sacru pentru hâtrul neiubitor de pisici. Contează pentru un traducător să aibă contact cu lumea din care provine scriitorul?
Ei, s-a nimerit să fiu într-un cartier foarte asemănător cu al lui Ove și m-am dus glonț să văd cum se sortează deșeurile. Așa am ajuns să-i trimit entuziasmată redactorului cărții poze din Suedia… de la gunoi.
Nu cred că e important contactul cu lumea fizică a scriitorului. Literatura bună ne aduce în primul rând lumi interioare, trebuie doar să fim în stare să le… traducem.
Am încercat să mă uit la seria de pe HBO făcută după Scandalul, dar nu m-a prins. Mi se pare că ratează, prin adaptarea la alt public și altă formă de expresie, tocmai tensiunea din frazele din cărți și pauzele alea de după fiecare replică scurtă care spune mult mai multe decât lasă să se vadă. Cum ți s-au părut ecranizările după volumele lui Backman?
Textul scurt, care însoțește preț de câteva secunde o imagine pe-un ecran nu poate ține piept unei fraze bine întoarse pe-un sfert de pagină de carte. Întotdeauna va fi schematic. Filmele și serialele (sau orice alt produs) bazate pe cărți pornesc, de regulă, de la povești de succes, dar grupul-țintă nu este cititorul fidel al cărților respective și, la urma urmelor, scopul lor nu e să vândă cărțile. Nici Pippi Șosețica pe-un tricou nu-ți spune nimic despre calitatea scrisului lui Astrid Lindgren.
Adaptarea pentru TV a Scandalului nu va fi serialul favorit al multora. Dar îndemnați-vă adolescenții să-l vadă. Uitați-vă cu ei! Spune frust ce trebuie încă spus de prea multe ori: puneți capăt agresiunilor sexuale, rasismului și homofobiei, educându-vă copiii să fie oameni, nu fiare. Nu e pierdere de vreme în fața televizorului. Peter Grönlund e un regizor expert în teme sociale dure, castingul e din actori profesioniști și amatori, iar peisajele acelea frumoase și înspăimântătoare în același timp sunt filmate impecabil.
Un bărbat pe nume Ove, cu două nominalizări la Oscar pentru film străin în 2017, sunt sigură că le-ar plăcea tuturor. Remake-ul cu Tom Hanks în rolul principal ar trebui să apară în 2022 și probabil că varianta aceea va prinde încă și mai bine.
Ai tradus și nume mari ale literaturii pentru copii și adolescenți – Selma Lagerlöf, Lois Lowry și Astrid Lindgren, printre alții. Diferă procesul de traducere al acestor cărți față de cărțile pentru oameni mari? Este nevoie de activarea altor superputeri?
Dacă tot ai pomenit-o pe Selma Lagerlöf – e o scriitoare extraordinară, dar nu de literatură pentru copii. Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin țara Suediei a fost un manual de geografie baban, scris atractiv ca o poveste, apoi prescurtat și vândut drept carte pentru copii. Dar e o excepție.
Pentru mine, procesul de traducere a cărților e cam același, indiferent dacă sunt pentru copii sau pentru adulți. Diferența este că pe acelea pentru copii le citesc și recitesc cu voce tare – pentru mine oralitatea e testul de bază la cărțile pentru copii, mă ajută să „sparg” frazele prea încărcate, să folosesc cuvinte sprințare, mai degrabă decât sinonimele lor academice. Copiilor li se citește sau citesc ei înșiși cu voce tare uneori. Alteori citesc fragmente în clasă cu voce tare. Își citesc unii altora pasaje comice și palpitante sau le pun în scenă, se joacă „de-a…”. Până pe la 10 ani, lectura e foarte mult o experiență împărtășită cu alții. Ar fi bine să putem activa „copilul din noi” când traducem literatură pentru copii, dar asta e doar o platitudine repetată, uite, încă o dată.
În care dintre cele două categorii de texte te simți mai confortabil?
Mă simt confortabil traducând orice gen de proză, dar momentan am o preferință pentru literatura pentru copii. Îmi place provocarea de a traduce texte gândite să-i convingă pe adulți că sunt nemaipomenite pentru copii și pe copii să le citească sau asculte cu interes, să-i facă să râdă în hohote și să se joace. Mă bucur să ajut să punem pe raftul la care nu mai ajunge nimeni capetele de iezi cu dinții rânjiți și pe Frații Grimm cu poveștile lor horror cu tot.
Care e cartea tradusă sau autorul de care ești cea mai apropiată?
Tove Jansson.
Pare că mai toate cărțile pe care le-ai tradus ți-au plăcut (foarte mult). Ai putea traduce și cărți care nu-ți plac? Diferă sau ar diferi procesul de traducere?
Sigur că pot traduce și cărți care nu-mi plac, chiar Nils Holgersson e un exemplu. E ca în orice meserie, nu faci doar ce-ți place.
Ce i-ai recomanda unui student interesat de o carieră ca traducător? Ce ar trebui să învețe, ce să facă?
Oricine poate face traduceri dacă e pasionat și are simțul limbii. Există traducători de literatură excepționali care au terminat fizică atomică, psihologie, chimie.
Am un singur sfat – să nu accepte să traducă după traduceri. O să iasă o treabă la mâna a treia. Și le-aș mai zice că nu e rău să-și facă o listă proprie de cuvinte. Uneori dau peste cuvinte care sunt demențiale, de pildă „ghimizdoc”, „rătutit”, „moșmondit”, „maglavais”, „juvelnic” sau „marțafoi”. Nu am neapărat nevoie de ele atunci, dar le notez. Nu știi niciodată când ți-o trebui „civadieră” și traducerea aia s-ar putea să se ivească mai repede decât crezi tu.
În ce culori sunt șosetele tale atunci când nu vrei să faci lucrurile, plictisitor, cum se fac?
Când lucrurile tind să fie plictisitoare sau mai rău, să o ia razna, nu te ajută dungi verzi pe șosete mov. Trebuie să faci clătite atunci, aia ajută. Toate personajele mele preferate cu clătite se descurcă. Așa că, la clătite înainte!
Și ce carte ai citi cu capul în jos și picioarele cocoțate pe-o pernă?
Orice carte cu momini, de Tove Jansson. „Azi am chef să fac ceva neobișnuit!” aș zice ca Momimama și aș citi ore în șir despre emuli cu rochițe, forfotei, gogorițe, tinerețea furtunoasă a lui Momitata și despre inutilitatea tuturor lucrurilor pe lume.
