Laura Câlțea coordonează imprintul de nonficțiune, ORION, al editurii Nemira, unde până acum câțiva ani a condus colecția Nemi, dedicată literaturii pentru copii. Blogul unei cititoare de cursă lungă este locul unde Laura scrie în
Categorie: EDITORII

Virginia Lupulescu este coordonator editorial în cadrul Grupului Editorial Trei. A fondat Asociația Culturală BookMag, pe site-ul căreia se scrie despre cărți și oamenii care le creează. A lucrat la Mediafax, a fost redactor-șef la

Florin Paraschiv este DTP Manager la Art Klett. A lucrat la editura Humanitas, la Paralela 45, dar și la Academia Cațavencu și Kamikaze. Este un profesionist al tehnoredactării, dar și un îndrumător al colegilor cu

Ramona Tănase este Copyright Manager la Grupul Editorial Art. A obținut doctoratul la Facultatea de Litere a Universității din București și și-a publicat teza la editura Tracus Arte sub titlul Politicile lui Mircea Eliade: de

Ruxandra Câmpeanu este redactor de carte străină la editura Booklet și redactor la revista Euresis. Cahiers roumains d’études littéraires. A obținut un doctorat în filologie la Universitatea din București, iar teza ei (Trepte și limite

Eli Bădică coordonează colecția n’autor a editurii Nemira. A colaborat cu diferite reviste și platforme culturale, printre care Suplimentul de Cultură, DLITE, Bookaholic, Arte și Meserii. Studiază pentru doctorat la Facultatea de Litere și deține

Alex Ciorogar este fondatorul și managerul editurii OMG, directorul revistei Echinox și asistent universitar la Facultatea de Litere (Catedra de Limba și Literatura Engleză) a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Are un doctorat în filologie (teză