Alina Țârcoman-Ochea este poetă și profesoară pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Aletheea din București. A debutat cu volumul de poeme Nu doare când dormi, publicat în 2024 la editura Cartier. A lucrat la alcătuirea volumelor din seria Operelor Complete ale Angelei Marinescu, apărută la editura Charmides, a ținut ateliere de scriere creativă și a publicat poezii în reviste din România și Mexic. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, specializarea Literatură Universală și Comparată – Limbă și Literatură Engleză, și masteratul de Teoria Literaturii și Literatură Comparată al aceleiași facultăți. Reușita de a-l ajuta pe fiecare copil cu care lucrează să-și atingă potențialul maxim și poezia sunt printre resursele de energie ale Alinei, mereu regenerabile.
Ești din Sîngeorz-Băi, un loc aproape mitic al literaturii române contemporane. Cum ți-a fost copilăria acolo, care au fost oamenii și cărțile care te-au modelat în acei ani?
Sîngeorz-Băi e un loc special, într-adevăr, un orășel al cărui nume este tot mai prezent în povești și poezie, astfel mai cunoscut și mai puțin ascuns. Desigur, au fost vremuri în care stațiunea a fost renumită, însă după anii ’90 lucrurile au început să se degradeze și Sîngeorzul să fie uitat de lume. Pot spune că azi el se recuperează prin literatură.
A fost o copilărie cu lucruri simple, o copilărie petrecută pe uliță cu vecinii, în curtea școlii cu câțiva prieteni și colegi. Săream elasticul, șotronul și „ciocolata”, făceam coregrafii pe muzica trupelor A.S.I.A. și Andre, inventam tot soiul de jocuri, iar jucăriile erau mai puține. Stăteam afară până se întuneca și uitau ai noștri de noi, aveam parte de libertate și siguranță.
Sîngeorzul e un oraș balnear, tatăl meu a lucrat vreo 40 de ani ca bucătar la unul dintre hotelurile balneo-climaterice de acolo (Hebe), astfel, copilăria mea s-a perindat și prin bucătăria enormă a acelui hotel, cu ochii în tabelul alimentar în care tata completa meniul pe toată săptămâna, o matrice care avea vreo 50×70 cm², cu gustul dulce al morcovilor fierți întregi în cazane, cu mirosul de carne de vită foarte bine frăgezită.
Lucrez cu copii de mai bine de 10 ani, iar ca să ajung la ei, să înțeleg ce se întâmplă cu ei, de multe ori mă întorc la mine, la copilul care am fost. De fiecare dată când mă întorc acolo regăsesc lucruri despre mine care există și acum, prin urmare, educația primită de la părinți, în primii ani de viață, mi-a format cele mai înrădăcinate principii și valori de viață. Onestitatea, omenia, empatia, dărnicia, respectul față de ceilalți și față de natură, a nu rămâne dator cuiva, iubirea și plăcerea pentru învățare și pentru artă – sunt câteva aspecte pe care le-am învățat de la ei. O altă persoană care a contribuit la formarea mea a fost mătușa tatălui meu, sora bunicii mele paterne. Ea a fost bunica sîngeorzeană pe care n-am avut-o.
În ceea ce privește formarea mea academică, au fost mai mulți profesori de la care am furat meserie și care m-au făcut să-mi placă și mai mult școala. Două profesoare au crezut mult în abilitățile și capacitățile mele de a scrie și m-au încurajat să o iau pe acest drum, doamna dirigintă din ciclul gimnazial, Cătălina Telcean, și doamna profesoară de literatură română de la liceu, Alina Petri – și nu e întâmplător că prima e mătușa celei de-a doua. Deși am intrat la liceu cu profil real, Matematică-Informatică, convinsă că în viitor voi aplica la o facultate cu profil economic, Alina Petri mi-a administrat pastile potrivite pentru a (re)descoperi că îmi plac mai mult poveștile decât cifrele. Și astfel am ajuns să studiez la Facultatea de Litere din București.
În adolescență am citit foarte multă literatură rusă (Dostoievski aproape integral, Tolstoi, Gogol, Cehov), teatrul lui Shakespeare, Kafka, câteva cărți de filosofie (Cioran, Descartes), dar am fost fascinată și de Istoria credințelor și ideilor religioase de Mircea Eliade. Cred că prin clasa a XI-a, destul de târziu, am descoperit poezia română contemporană, i-am descoperit pe „douămiiști” și am citit tot ce puteam găsi. Florin (John) Partene mi-a fost profesor de Cultură civică în gimnaziu, pe Marin Mălaicu-Hondrari îl întâlneam la Muzeul de Artă Comparată din Sîngeorz, însă eu nu știam că sunt poeți. Începutul prieteniei mele cu Marin și John a reprezentat și contactul meu cu poezia de azi.
Citești și scrii poezie. Cum ai descoperit această formă de literatură și cum ți-a devenit mijloc de exprimare artistică?
Eu nu am avut șansa să nu-mi placă poezia sau să o detest, cum mulți dintre colegii mei o făceau. Poezia pentru mine este ceva firesc. Am crescut cu ea. Singura poveste de care îmi aduc aminte că ni se spunea înainte de culcare era un basm, cu Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos, spus de mama. În schimb, tatăl meu ne citea poezii și, din când în când, fabule din La Fontaine. Tatăl meu a scris și scrie poezie, a fost prieten bun, în tinerețe, cu poetul Ion Mureșan, iar în biblioteca noastră există un număr consistent de volume de poeme printre care se regăsesc cărți scrise de Mircea Ivănescu sau Nina Cassian. Așadar, poezia pentru mine nu e doar un mijloc de exprimare artistică, este o formă de a trăi.
Ai debutat recent la Cartier cu volumul Nu doare când dormi. Cum ai intrat în portofoliul editurii, cum ai făcut selecția poemelor și cum a fost colaborarea cu echipa de acolo?
Când aveam volumul pregătit pentru publicat aveam în mintea mea o listă foarte clară cu editurile la care aș dori să apară. Mi-am dorit să apară la o editură care poate să facă vizibilă cartea, iar printre primele trei opțiuni ale mele se regăsea Editura Cartier. Am decis să-mi încerc norocul peste Prut, mi-am spus high hopes, Alina, dar încercarea moarte n-are. Nu cunoșteam pe nimeni din redacția editurii, astfel am apelat la un mijlocitor, adică am ajuns la ei prin recomandarea cuiva. Am trimis manuscrisul la sfârșitul lunii decembrie 2023 și am primit un răspuns pozitiv în februarie 2024. Sincer, deși speram la un răspuns afirmativ, nu am crezut că vor accepta să-mi publice volumul, se pare că ei au avut mai multă încredere în poemele mele decât mine.
În ceea ce privește selecția poemelor pot să ofer următorul răspuns: scriu poezie de când am început să țin stiloul în mână, ani de zile am evitat să spun că scriu și am evitat să public, pentru că știam că încă nu e vocea aia a mea, autentică, astfel, de-a lungul anilor, prin autodisciplină, perseverență, muncă și lectură de poezie, mi-am format un ochi, zic eu, foarte bun în a spune care poem merită un loc în carte. După ce am făcut selecția am lucrat pe texte cu Domnica Drumea și Claudiu Komartin, unele au suferit modificări, altele nu.
Editura nu a intervenit pe textele mele. Colaborarea cu echipa din Chișinău a constat în stabilirea unui termen de publicare a volumului, în discutarea aspectelor ce țin de designul coperții, ale tehnoredactării. Colaborarea a fost una eficientă, nu au existat neînțelegeri, ba mai mult de atât, cartea a ieșit din tipar cu aproape două luni înainte de termen, iar pe calea asta țin să mulțumesc întregii echipe a Editurii Cartier.
Ai lansat cartea la Gaudeamusul tocmai încheiat. Cum se promovează poezia, cât poate face editura, cât de mult te poți implica tu?
Sunt de abia la început pe piața asta a literaturii și nu cred că sunt omul cel mai potrivit pentru a oferi cele mai precise răspunsuri. Pot spune, mai degrabă ca cititor de poezie și prietenă a multor poeți din țară, că poezia este mult mai promovată și mai vizibilă azi decât era acum vreo 10-15 ani. Sunt mai multe evenimente culturale care promovează poezia, mai multe festivaluri de poezie/literatură, cum ar fi Poezia e la Bistrița, Poets in Transylvania, FILIT, FICT și altele. Pe urmă, cu pași mai mici, se face promovare și în școli, se invită poeți să le citească elevilor, să poarte o discuție cu ei sau să țină un curs de scriere creativă, iar în alte școli există o mână de profesori care încurajează scrierea creativă, dar și cea critică, cum ar fi proiectul ALECART.
Cât de mult poate să facă editura sau eu? În primul rând, este foarte important ca editura să fie vizibilă, iar când spun vizibilă mă refer la cel puțin două aspecte: cărțile publicate să se găsească cu ușurință pe rafturile librăriilor offline/online și să aibă un conținut de calitate, care oferă editurii un renume. Editura Cartier le are pe ambele, eu sunt onorată să mă aflu pe același raft cu Sorin Despot, Ștefan Manasia, Radu Vancu, Dan Coman, Tiberiu Neacșu, Mina Decu, iar volumul meu de poezie să se găsească în librării precum Cărturești și Humanitas. Ce mai poate face o editură, în opinia mea, este de a recomanda volumul unor critici literari (câți mai sunt în ziua de azi) și altor poeți consacrați, de a facilita și/sau de a organiza diferite lansări de carte, așa cum s-a întâmplat la Gaudeamus.
În ceea ce mă privește ca autor, cred că pot propune lansări de carte sau întâlniri cu și despre cartea mea acolo unde simt eu că se poate.
Lucrezi ca profesor pentru învățământul primar la Aletheea, o școală privată din București. Cum ai ajuns în echipa lor și cum arată ziua ta de lucru?
Am ajuns la Aletheea după multe încercări eșuate de a-mi schimba, nu doar locul de muncă, cât și meseria. Doream să renunț la învățământ, eram în burn-out, lucram 9h/zi + încă vreo 2 ore acasă, nu aveam viață personală. Am aplicat la diverse joburi, iar Aletheea a fost singura școală la care am aplicat datorită unui prieten și coleg de muncă care mi-a spus că Aletheea e o altfel de școală.
Ziua mea de muncă începe la ora 8 dimineața și se încheie la orele 16.00, dar chiar se încheie, rareori îmi mai aduc munca acasă. Anul acesta eu predau Matematică, Limba și literatura română, Istorie și Geografie pentru învățământul primar. Toate aceste ore se desfășoară între 8.30- și 12.00. Urmează o oră de pauză în care elevii iau și prânzul, iar eu îi supraveghez, mă mai joc cu ei, depinde de situație. După ora 13.00 am diverse activități ce implică corectare caiete, pregătire lecții, întâlniri de învățare vizibilă și abilitare cu colegii, întâlniri cu consilierul elevilor, întâlniri individuale cu părinții și altele.
Câtă libertate ai în organizarea lecțiilor? Există planuri prestabilite sau poți interveni cu propria creativitate?
LIBERTATEA este una dintre valorile promovate de Școala Gimnazială Aletheea. Există, bineînțeles, o planificare anuală și programa școlară, dar ce și cum predai ține de fiecare profesor, de creativitatea fiecărui cadru didactic. Iar în învățământul primar, ba chiar până în clasa a VI-a, creativitatea în procesul de predare-învățare este vitală. De ce? Numai prin faptul că profesorul este pus în situația de a transforma abstractul în ceva concret are nevoie de o doză bună de creativitate.
„Scopul meu este să-i ajut pe copii să-și descopere pasiunile și modalitățile prin care ei să dezvolte o învățare eficientă încât să își atingă potențialul maxim”, spui în prezentarea de pe site-ul Aletheea. Care sunt cele mai eficiente metode pe care le aplici pentru ca elevii să atingă aceste obiective?
Când am ajuns la Aletheea am descoperit ceva nou și unic. Procesul de predare-învățare se face în mod integrat. Avem povestea lunii/modulului și valorile (două/modul) pe care le explorăm în text. Din această poveste noi, cadrele didactice, ne creăm conținuturi și aplicăm metode, atât pentru română, cât și pentru matematică. Tot pornind de la poveste și valorile corespunzătoare modulului, elevii lucrează la un proiect, de cele mai multe ori în echipă, proiect pe care-l prezintă în cadrul unui assembly în care sunt invitați părinții.
Un profesor este necesar să fie pregătit pentru nevoile tuturor elevilor de la clasă, asta înseamnă că, pentru un conținut și pentru formarea unei competențe, trebuie să aibă în vedere nu doar o metodă didactică, cât o combinare a mai multora. Ca profesor aleg calitatea și nu cantitatea, eu nu mizez pe un volum mare de lucru, cât pe o cantitate mai mică pentru care dezvolt mai multe metode de învățare, ca să priceapă fiecare elev în parte. Iar un alt aspect de care eu țin cu dinții este ca elevul să învețe prin descoperire și nu (doar) prin imitare. Cel care trebuie să fie cel mai activ în oră nu este profesorul, cât este elevul. Profesorul este un lider, un îndrumător, un ghid, un facilitator și nu un dictator care să manipuleze păpuși din carton. Vorba aia, mai puțin celebră, Teacher, leave them kids alone!
Se află lectura printre pasiunile elevilor cu care lucrezi? Cum îi convingi să citească și care sunt cărțile lor preferate?
Sunt trei categorii de elevi în ceea ce privește lectura. O categorie o reprezintă acei bookwormers, cei care citesc și pe sub bancă, în timpul orelor, mai puțini la număr, urmează categoria celor care nu citesc nici prea mult, nici prea puțin, iar în cea de-a treia categorie sunt elevii care dau bir cu fugiții când e vorba de citit.
Aletheea încurajează lectura printr-un proiect numit „Tricou de cititor”, elevii sunt invitați să citească, iar pentru fiecare carte citită să realizeze o fișă de lectură și să deseneze coperta pe un șablon sub formă de tricou (din hârtie). Tricourile sunt afișate pe un panou, iar în funcție de numărul lor, de corectitudinea completării fișei de lectură, de dificultatea cărții și de efortul depus în citire elevii sunt recompensați cu un „Tricou de cititor”, undeva în mijlocul primăverii.
La clasa mea am implementat momentul de lectură, 15 minute în cadrul întâlnirii de dimineață, iar o zi pe săptămână elevii citesc 30 de minute. Există și excepții în care elevii citesc chiar o oră întreagă, de obicei se întâmplă în apropierea vacanțelor. Astfel, mă asigur că toți elevii citesc. O altă metodă de a încuraja cititul a fost ca de Secret Santa fiecare să-și dăruiască o carte. Tot anul acesta ne-am gândit ca, atunci când se împlinesc „100 de zile de școală”, în loc să organizăm o expoziție de „100 de obiecte” să realizăm o colecție de „100 de cărți” pe care să o donăm unei școli dintr-un mediu defavorizat.
La clasa pe care o coordonez, începând cu modulul 3, fiecare elev are „Jurnalul de lectură” (în locul fișelor), în care elevul scrie idei principale din text și folosește metode de învățare pentru înțelegerea textului, cum ar fi rețeaua personajelor sau explozia stelară. Tot acum am inițiat proiectul „Schimb de cărți” în cadrul căruia eu și elevii suntem provocați să aducem o carte pe care am citit-o, să realizăm o foarte scurtă recenzie și să facem schimb cu o altă carte adusă de colegi. La fiecare două-trei săptămâni vom face schimb de cărți, iar aceleași cărți se vor rula de 2 ori, adică o carte va fi citită de către 3 persoane.
În Aletheea se întâmplă să avem ca invitați scriitori pentru diverse activități/ateliere, iar astfel interesul pentru citit poate să crească, ei văd în carne și oase omul care a scris cartea pe care au citit-o și-atunci cartea devine mai vie.
Printre cărțile lor preferate se numără: Matilda de Roald Dahl, Jurnalul Annei Frank, Charlie și fabrica de ciocolată de Roald Dahl, Pisicile războinice de Vicky Holmes/Erin Hunter și seria Jim Năsturel de Michael Ende. De asemenea, sunt pasionați de benzi desenate din colecția Garfield și Dog Man.
Primești recomandări de lectură de la elevi? Ai încercat ceva din ele?
Nu-mi aduc aminte dacă am primit vreo recomandare, în mod gratuit, fără să-i întreb eu. De obicei copiii tind să spună ce nu le place, mai puțin ce le place. Sunt curioasă ce citesc, astfel, de multe ori, răsfoiesc cărțile lor, iar pe altele reușesc să le citesc integral. Acum, de exemplu, m-am reîntors la o carte pe care am citit-o când eram pe la vârsta de 10 ani, Cuore de Edmondo de Amicis.
În școală sunt organizate numeroase activități extracurriculare, inclusiv pentru ciclul primar. Care sunt preferatele elevilor tăi?
Cred că elevii preferă activitățile în aer liber, într-o zonă cu mult spațiu de alergat, cu pădure și trasee prin copaci. Anul trecut, în toamnă, am fost într-un loc numit La Arțar, unde copiii au avut parte de multe jocuri în echipă, într-un spațiu foarte larg, pe un teren de fotbal, printre baloți de fân, labirinturi, salină, plimbare prin pădure. Desigur, le stârnește interesul mersul la cinema și la Escape Room.
Care este interacțiunea cu părinți?
În Aletheea sunt mai multe modalități de interacțiune cu părinții. Sunt întâlniri cu toți părinții și profesorul învățător, întâlniri individuale cu un părinte sau întreaga familie, la care poate participa și consilierul clasei, întâlniri părinte-consilier-elev, depinde de situație.
O să dezvolt puțin ce înseamnă în Aletheea așa-numita „ședință cu părinții”. Eu organizez cel puțin două astfel de „ședințe” pe an, doar că aceste „ședințe”, pe care noi le numim întâlniri, nu sunt ședințele clasice din școlile publice, în care se spală rufele pe față. În prima întâlnire eu, profesorul, le aduc la cunoștință părinților aspecte legate de planificarea calendaristică, de disciplinele din planul-cadru, de competențele pe care elevii trebuie să le formeze în acel an școlar, exemple de conținuturi și alte informații. La cea de-a doua întâlnire le prezint părinților observații, concluzii și recomandări cu privire la progresul academic, dar și socio-emoțional, atitudinal și comportamental al elevilor, la nivel global și fără a da nume. Pentru progresul individual al elevului și pentru găsirea unor soluții la probleme/conflicte, se organizează întâlniri individuale cu părinții elevului în cauză.
Pentru a-i implica activ pe părinți în procesul educațional și pentru a închega o comunitate, la Aletheea organizăm diverse ateliere cu părinții, dar și evenimente culturale, caritabile și educaționale, la care sunt invitați să participe.
Ai absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, secția boemă, Literatură Universală și Comparată. Tot acolo ai făcut și un master acum dispărut, Teoria Literaturii și Literatură Comparată. Cum arată mitologia personală legată de acel spațiu, de acei ani?
Da, secția boemă, eram atât de boemi, încât unii profesori uitau de noi și nu se prezentau la examen. Glumesc, s-a întâmplat doar o dată. Mi-am dorit mult să intru la LUC, voiam să citesc din toate, din literatură străină, filosofie, istoria mentalității, să studiez despre film și alte arte. Eram un grup mic de studenți, dar unul și unul, fiecare cu piticul lui din cap, adică cu ciudățenia lui, care-l făcea să fie special. La LUC am avut mai mulți colegi cu afinitate pentru poezie și asta a făcut să fie și mai special acel spațiu. Unii dintre ei au publicat volume de poezie, cum ar fi Monica Stoica, Cristina Stancu, Ion-Valentin Ceaușescu
Care sunt cele mai mari satisfacții profesionale de până acum?
Recent discutam cu cineva și îi spuneam că cele mai mari satisfacții le am atunci când există progres (oricât de mic) la copiii care au dificultăți de învățare și care nu cred că pot să le depășească/diminueze. Vorbesc aici atât despre progresul academic, dar și socio-emoțional, atitudinal-comportamental, ele nu pot fi separate. Și îmi iese aproape de fiecare dată acolo unde știu că este necesar să scot ce e mai bun din copil, să-l ajut să descopere cum poate să învețe și să priceapă mai bine informațiile pe care le primește/găsește. Secretul în obținerea unei evoluții în dezvoltarea învățării eficiente constă în a seta obiective clare, realiste și nu utopice, în avea multă răbdare și în a lucra cu lingurița (uneori chiar cu pipeta), nu cu polonicul. Însă un aport foarte important îl are și colaborarea eficientă între profesor-elev-părinte-consilier școlar.
Care sunt cărțile citite în ultimul timp capabile să anestezieze, să alunge și durerea, și somnul?
Când eram studentă citeam foarte mult, cu căni pline de cafea neagră, fără zahăr. Acum, după 10 ani de la finalizarea studiilor de masterat, citesc mai puțin, iar cafeaua este înlocuită cu ceaiul. În ultima perioadă am ales să citesc din literatura noului val de tineri prozatori români, cum ar fi cartea de proză scurtă a lui Remus Boldea, A râs și tata sau Instabil de Ruxandra Burcescu. Mă bucur mult să văd cum înflorește această zonă literară.
Ultimele cărți care m-au dat pe spate au fost tetralogia napolitană a Elenei Ferrante, n-am întâlnit vreo carte care să vorbească atât de bine în numele tuturor femeilor de ieri, de azi, de peste tot din lume, și Un teatru pentru visători de Polly Samson, o carte de-a dreptul revigorantă, cu soare, poezie, muzică, o carte cinematografică, aș spune.
Momentan sunt în mână cu Abraxas scrisă de Bogdan-Alexandru Stănescu, Numele celălalt de Jon Fosse și câteva din volumele de poezie nou apărute, cum ar fi Sursele obscure de Ștefan Manasia. Așa citesc eu dintotdeauna, mai multe cărți odată.
[Fotografiile fac parte din arhiva personală a Alinei Țârcoman-Ochea.]
