Carmen Ion este profesoară de limba și literatura română, fondatoarea și coordonatoarea celui mai mare festival-concurs de book-trailere din România, BOOVIE. Început într-o sală de clasă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, ca o metodă alternativă de predare, Boovie a captat rapid interesul elevilor și profesorilor din oraș, apoi din județ, din întreaga țară, ajungând ca în ultimii ani să devină un festival internațional. În 2022 Boovie ajunge la a VII-a ediție, obținând un număr record de echipe înscrise. Asta pentru că eforturile, creativitatea și perseverența lui Carmen Ion și ale echipei sale copleșesc toate „nu-se-poate-urile” și devin mărci înregistrate ale unui festival-simbol al orașului Focșani și al pasiunii pentru cărți, filme și tehnologie. Pentru viziunea și străduința sa, Carmen Ion a primit în 2021 distincția „Profesor de 10” din partea Consiliului Național al Elevilor, titlul de „Liderul anului 2021 în educație prin povești” la Gala Itsy Bitsy și a fost invitată la cea de-a doua ediție a European Education Summit de la Bruxelles (2019). Pentru că a creat comunitatea Boovie, pentru că se luptă să găsească noi oportunități și resurse pentru elevii participanți, pentru că te încarcă cu o energie formidabilă când stai în preajma ei, Carmen Ion ar trebui să primească și titlul de Supereroul „Ba-se-poate”; până e gata pelerina, mii de elevi, profesori și oameni de tot felul o asigură de aprecierea și încrederea lor.
Ai primit titlul de „Liderul anului 2021 în educație prin povești” la Gala Itsy Bitsy „Lideri pentru Liderași”. Cum a fost la eveniment și ce înseamnă distincția asta în cariera ta, pentru diminețile tale, pentru nopțile în care te gândești încotro s-o mai iei?
Acest premiu face parte dintr-o categorie de distincții care mă bucură foarte tare și care mă onorează cu adevărat, deși mărturisesc că undeva în adâncul sufletului trăiesc ceea ce se numește în literatura de specialitate „sindromul impostorului”, pentru că știu oameni care fac lucruri extraordinare pentru educație și care merită să fie numiți liderii anului în educație. Ce am făcut eu a fost să ofer un cadru de manifestare propice pentru creativitatea elevilor și a profesorilor, fără de care nu ar fi existat Boovie. O idee, știm cu toții, se pierde dacă nu sunt oameni care să se alăture și să o facă să trăiască și să înflorească. Iar această distincție, așa cum spuneam, mă onorează la fel de mult cum m-a onorat un premiu primit anul trecut, acordat de Consiliul Național al Elevilor – Profesor de 10. Mi-aduc aminte că în momentul în care m-a sunat președintele Consiliului Național al Elevilor și s-a prezentat ca atare, prima mea întrebare a fost „ok, ce am făcut?”, cu sensul de „am făcut ceva rău? Am călcat cu ceva în gropi?”. Aceste distincții sunt recunoașterea unui efort pentru care eu sunt vârful de lance, sunt persoana vizibilă, dar efortul aparține unei întregi comunități, oamenilor, în primul rând oamenilor care se ocupă de Boovie, și suntem doi-trei adulți și vreo zece copii, elevi de liceu, așa că, de fapt, lor li se cuvine; deși poartă numele meu, efortul este al tuturor.
În 2019, la Morning Glory, Răzvan Exarhu zicea că Boovie îi face pe unii copii să-i contamineze pe ceilalți copii să citească mai mult. Până unde a ajuns pandemia asta de lectură? Care-i, de fapt, virusul-problemă, ca să păstrez metafora asta?
Se observă această contaminare în creșterea numărului de elevi care se înscriu la Boovie și care citesc. Am avut ani în care creșterea a fost absolut substanțială, în 2019 am avut o mie o sută de participanți, elevi și profesori, în 2020 două mii o sută – două mii două sute. E drept că atunci, intervenind pandemia reală, am trecut prin momente grele, dar am decis să facem totuși festivalul; au rămas cam 40% din elevi care au făcut efectiv trailerele. Având în vedere că restricțiile au fost foarte mari, mie mi se pare că toți au fost cu adevărat învingători atunci. Dar sper că toți cei 2000 de elevi, până să decidă că nu mai pot participa, pentru că nu se pot duce din diverse motive să filmeze, au citit. În 2021 am avut 2300 de oameni înscriși. Anul acesta s-au înscris 3888 de elevi și 620 de profesori din 42 de județe/ raioane/regiuni, din patru țări – România, Republica Moldova, Italia, Spania; înscrierile pentru extern sunt în continuare deschise, zilele acestea am primit confirmarea că cel puțin o echipă din Olanda se va alătura și suntem în discuții cu posibili participanți și din alte țări. În total, până acum sunt 426 de echipe confirmate, adică aproape dublu față de anul trecut, când am avut 230. Ce să-ți spun, suntem fericiți și un pic înfricoșați! J
Am văzut imagini și înregistrări de la edițiile trecute ale festivalului. E o gală în toată regula, cu premii, cu mulțumiri, cu poze la spider, cu invitați foarte faini, cu show-uri pe scenă și pe lângă ea. Cât durează organizarea unui asemenea tur de forță?
Cred că ar fi mai simplu să întrebi „câtă pauză aveți între două ediții ale festivalului”. Așa pot răspunde foarte simplu: cam o lună. Și luna asta ar fi de la jumătatea lui noiembrie până la jumătatea lui decembrie, dar nu sunt foarte sigură, pentru că festivalul se termină la sfârșitul lui august, dar după aceea urmează etapa glorioasă și hidoasă a documentelor care trebuie făcute către toate instituțiile implicate. E foarte multă muncă și post festival și, de multe ori, nu avem timp să încheiem o etapă pentru că începem să ne gândim la următoarea. Trebuie abordate instituțiile încă de la sfârșitul anului în curs, ne gândim la cărți, căutăm cărți, cumpărăm cărți, uneori chiar și de 2000 de lei, 3000 de lei și le citim și vedem ce anume alegem, care anume este tema, trebuie să găsim inclusiv conceptul grafic pentru fiecare ediție, deci este foarte multă muncă înainte de a deschide oficial ediția.
Menționai la un moment dat partea dificilă a obținerii sprijinului financiar ca toate lucrurile astea să se întâmple. Cum, cu cine, de unde reușiți? Cum a fost până acum?
Din fericire pentru noi, de la un punct încolo instituțiile importante din Focșani și Vrancea au înțeles cât de benefic e acest festival, ce efect extraordinar poate să aibă și s-au implicat. Avem un parteneriat cu Consiliul Județean care oferă sume consistente, absolut consistente, nu ne-am putea descurca fără ele, Primăria este deja la al patrulea an în care ne sprijină financiar, oferind banii pentru premii, multe premii. Avem și sponsori cu tradiție în festival, unii din Focșani, alții la nivel național: Ascendis, cu un ajutor neprețuit în ultimii patru ani, BCR, care ne sprijină pentru al doilea an consecutiv; dar întâmpinăm greutăți, pentru că, obținând asemenea anvergură, festivalul necesită cheltuieli dintre cele mai diverse. Noi le oferim cazare și masă copiilor care vin la Focșani și e complicat să asiguri două nopți de cazare și șase mese pentru aproximativ 600 de persoane. La un calcul simplu, iese o sumă pe care mie, ca profesor de română, mi-ar fi destul de greu să o scriu pe o coală de hârtie. Deci nu ne-am putea descurca fără sprijinul instituțiilor din Vrancea, care chiar se implică, ne pun la dispoziție spații, vitale în timpul festivalului, apoi logistică, informații, sugestii. Organizarea ca atare presupune niște procese foarte complicate, adică avem nevoie de tot felul de aprobări, de la Jandarmerie, de la Poliția Județeană, de la Poliția Locală, de la Societatea de Transport Local, de la Salvare, de la DSP, de la Spații Publice, e o întreagă nebunie și un întreg circuit de hârtii, care nu se mai termină și de ședințe la care trebuie să participi și să spui totul foarte în detaliu, cum ar fi locul exact unde vor veni microbuzele care îi aduc pe copii. Spre exemplu, de la Satu Mare vor veni șapte echipe, deci clar vin cu un autocar; din altă parte vin cu microbuze, deci din astea mai mici. De la Cluj iarăși a venit un autocar mare, au preluat și copii de la Bistrița. Unde anume le parcăm, ce zone din Focșani închidem, unde stă Salvarea, unde stau echipele de jandarmi, ce se întâmplă cu toaletele publice, cine vine să strângă gunoiul, cât de repede, cine păzește scena noaptea, de unde se trage curentul, de unde cablăm etc. În ultimii trei ani, cei de la Digi RCS&RDS ne-au pus la dispoziție o infrastructură de internet extraordinară, deci nu ne-am putea descurca fără ei.
Ateneul Popular e în centrul Focșaniului, îl luăm cu asalt; directorii nu mai știu cum să se descurce cu paznicii, că trebuie să fie non-stop cineva acolo; s-a întâmplat să mai plece și la 1 noaptea sau la 2, dar alteori n-au plecat deloc, pentru că am avut echipele de voluntari care s-au ocupat de PR-ul festivalului, de exemplu, și au dormit efectiv în Ateneu. Și Ansamblul Folcloric Țara Vrancei ne ajută; au un spațiu foarte fain în care am desfășurat diverse activități încă de la primele ediții. Poate celor care vin li se pare că „da, ok, într-o piață sunt 600 de scaune și o scenă și acolo se întâmplă diverse lucruri”. Nu, e foarte complicat să gestionezi cazarea și masa; în ultimii ani nu pot mânca toți într-un loc din cauza restricțiilor și atunci cum facem? unde mănâncă? cum îi transportăm în locurile în care mănâncă? Și de acolo înapoi, în Piața Unirii, dimineața, la prânz și seara? Că nu putem să le punem mâncarea de la catering în brațe, nu? Nu poți să îi lași pe o bancă într-un parc să mănânce. Cam asta înseamnă de fapt festivalul.
Coca-Cola ne-a sponsorizat anul trecut cu vreo 10 000 de sticle de apă și Cola. Ok, cum le aducem? Cum le băgăm în Piața Unirii, unde nu se circulă cu mașini, că e spațiu pietonal? Unde depozităm sticlele acelea? Trebuie vitrine! De unde aducem vitrine? Și pentru ele trebuie niște cabluri puternice, conectate la surse de curent care să nu facă praf rețeaua de curent din centrul Focșaniului. Cine le păzește? Cum le dăm? Apoi, sunt copii care mănâncă vegetarian, ok, ne trebuie vitrină specială pentru mâncare vegetariană; cum facem să nu le mănânce altcineva porția? Pentru că s-a întâmplat anul trecut: un copil i-a luat porția altui copil care era vegetarian și nu am mai avut alta. Mă rog, am făcut rost, dar după ceva vreme. Deci probleme de genul ăsta.
Am văzut pe o listă cu premiile oferite anul trecut un premiu oferit de editura Corint. I-ați avut ca parteneri? Aveți și alți parteneri printre edituri? Sau cine oferă premiile?
Premiile în bani sunt date de Primărie și de Cosiliul Local și sunt o sumă consistentă. Gândește-te că pentru fiecare secțiune în parte, la juniori de exemplu, avem cinci romane. Pentru fiecare roman în parte se dau premiile 1, 2, 3 și câteva mențiuni. Deci avem cinci premii întâi, cinci premii doi etc. La secțiunea Kids la fel, dar avem numai patru romane. La liceu la fel, dar sunt cinci romane. Acolo dăm mai multe mențiuni, pentru că numărul de echipe înscrise la liceu este mai mare decât la Kids și Junior împreună. Lor li se adaugă premii în cărți, cum au fost cărțile de la Corint, de anul trecut. Sau sunt oferite de oameni ori instituții care se asociază cu noi, cum a fost Casa de Producție de Film Avanpost, care le-a oferit unor câștigători posibilitatea de a face niște cursuri cu ei și de a asista la niște eventuri făcute de Avanpost. Tedy Necula a oferit un curs de content video, care nu știu exact cât costă, dar ar fi în jur de 500 sau 900 de Euro, dacă ar fi vândut. Deci sunt niște oportunități absolut fantastice pentru copii de a ajunge în atenția unor oameni, de a fi părtași la ceva ce ei nu și-ar putea permite. Și anul acesta avem contracte și discuții cu mai multe edituri – Corint (parteneriat pentru al doilea an consecutiv), Nemira, Art, Storia etc. De contractele cu edituri se ocupă eleva care asigură și PR-ul, care are grijă și de pagina de Facebook și de Instagram a festivalului. E o elevă în clasa a XI-a, care are propriul ei blog de carte, e o cititoare înrăită și are ea personal contacte cu edituri. Mă bucur să o laud acum pe Alexia, pentru că ea s-a ocupat de așa ceva și cred că un copil a avut mai mult succes sau potențial are mai mult succes când contactează niște edituri decât un profesor.
Participanții vin de la școli sau licee din toată țara, din Satu Mare la Năvodari; dar și din afara țării. Cum a ajuns vestea despre Boovie la ei? Cum află noii participanți de această oportunitate?
În fiecare an am avut noroc ca mulți oameni din presă să fie alături de noi. Am fost promovați la Rock FM, la Național FM, la Europa FM, la PRO TV, la televiziunile regionale, TVR Cluj, TVR Iași, TVR Târgu-Mureș, TVR Craiova, Radio România Actualități, Cultural, Internațional și agenții de presă precum Agerpress. În afară de asta, se află în spate munca noastră. Domnul Emil Onea, care este profesor de informatică în Focșani, a creat cel mai mare site pentru comunitatea didactică, didactic.ro. De ani de zile ne sprijină și pune anunțuri despre festivalul Boovie și ele ajung clar la comunitatea profesorilor. Plus că mâna dreaptă a festivalului, Octavian Popa, este o persoană foarte, foarte implicată, care anul trecut s-a apucat și a sunat inspectorii. Tavi are un talent înnăscut de a fi convingător și de a explica pe cât de îndelete are nevoie omul. A luat numerele de telefon de la inspectorate, i-a sunat pe inspectori și le-a spus „Bună ziua! Mă numesc Tavi și vreau să vă prezint un festival.” , și-apoi, vorba lui Caragiale, „dă-i și luptă!”. Foarte mulți inspectori s-au implicat, le-a plăcut ideea.
Deci nu știau de el?
Nu, pentru că nu e promovat de Minister.
Deci ei nu intră pe didactic.ro?
Poate că intră, poate că nu intră, dar e altceva când ai un contact direct și ai o vorbă directă cu omul cu pricina, pentru că adevărul este că într-o săptămână un profesor normal cred că primește 5-6 informări de la Inspectorat, darămite un inspector! și la un moment dat se creează o suprasaturație.
Foarte tare cu inspectoratele!
Da, nu ne lăsăm. Anul acesta am făcut un apel pentru „ambasadori Boovie”, pe care i-am selectat riguros din țară, pe baza aplicațiilor lor. Avem vreo 35 de ambasadori foarte devotați, am discutat cu ei, și-au făcut insigne și badge-uri, pliante și afișe, au scris mailuri directorilor de școli din localitățile lor, unii chiar au reușit să stabilească întâlniri face-to-face cu profesori și elevi. A fost o atmosferă plină de entuziasm sau, uneori, s-a lăsat cu dezamăgiri și uimiri provocate de anumite atitudini de care s-au lovit. Welcome into the real world, guys! J Comunitatea a crescut, avem aproape 9000 pe Facebook, cam tot atîția abonați pe canalul de YouTube. Copiii s-au dus către Instagram, unde se dezvoltă tare frumos comunitatea. Încercăm acum să ne lansăm și pe TikTok, să vedem ce iese.
Cum se formează echipa din spatele festivalului, având în vedere că elevii părăsesc probabil orașul după terminarea liceului? Mă gândesc că e o echipă destul de volatilă.
Echipa asta de elevi a fost formată cam acum un an și jumătate. De ziua mea s-a întâmplat următorul lucru: m-am trezit cu niște foști elevi la mine. În momentul acela erau studenți și una dintre fete, o vorbăreață și jumătate, tonică și dinamică, extraordinară, numai suflet toată, m-a întrebat: „bun, și cum e organizată asociația? Cum este organizat festivalul la nivelul de oameni care muncesc?” Deci organigrama. Era destul de târziu, așa pe seară, eram și destul de obosită și cred că am avut o privire tâmpă spre ea „ce organigramă? despre ce vorbești? Suntem trei oameni care ne ocupăm de treaba asta.” „Cum, nu se poate așa ceva! Vă trebuie o organigramă! Departamente pe zona asta, asta, asta, contactare, lobby, resurse etc”. „Vai de mine, ai dreptate, chiar îmi trebuie așa ceva” și m-am uitat așa la ea, cu o privire întrebătoare. „Păi, vă ajut eu!” „Bravo! Exact asta voiam de la tine, minunat!” Și Andreea s-a ocupat de lucrul ăsta, în sensul că a făcut call-uri, a dat anunțuri în țară, a tratat foarte serios toată problema. A făcut interviuri, care au durat două zile, pentru fiecare departament în parte. În prima zi am asistat și eu, după care mi-a ajuns. Și i-am spus „draga mea, am toată încrederea în tine, mi-alegi oamenii care consideri tu că se potrivesc cel mai bine” și așa s-a format echipa în 2020, cam cu două luni înainte de festival. Și a fost o experiență revelatoare cumva. Mi-am dat seama cât de important este să am niște oameni cărora să pot să le spun „am nevoie de treaba asta” și ei să știe exact cărui departament îi revine jobul cu pricina și să se rezolve. Am funcționat relativ ok atunci, ținând cont de faptul că erau atât de la început. Aveau nevoie de inițiere în structura asta destul de complicată a festivalului. Mie mi-a fost destul de greu să stau să le explic, ei au trebuit să învețe niște lucruri din mers. Pe unele le-au învățat, pe altele n-au avut cum efectiv, dar a fost o experiență superinteresantă pentru ei și după ediția din 2020 apele s-au decantat cumva. Și cei care au vrut să rămână, au rămas. Noi am ales atunci elevi de a IX-a și a X-a. Iar anul trecut a mers chiar bine, pentru că aveau experiența, chiar și trunchiată, nu contează, din 2020, când a fost însă mai lejer, pentru că am făcut online. Au intrat în gura lupului în 2021 cu 500 și ceva de copii veniți din nu știu câte județe; eleva Iulia s-a ocupat în mare parte de cazări (și mă bucur că a rămas sănătoasă la cap!), Alex a coordonat echipa tehnică (anul acesta e director de festival, funcție preluată de la Mihaela, care a avut în grijă și lobby-ul), Corina s-a ocupat de contactare, Bogdan – de cei 150 de voluntari; fiecare dintre cei numiți au adjuncți – Bianca, Miruna, Daniela, Diana, Alexandra, Andra, Ionuț, Bogdan 2, Ioana, plus prietenii Gabi și Dana. Și s-au descurcat bine, mai curând noi adulții am avut niște întârzieri și asta i-a pus în dificultate pe copii. Oricum, o mare parte din treburi rămân pe capul nostru. Dar anul ăsta mă aștept ca lucrurile să meargă ca unse. Încercăm să creștem echipa, este unul dintre lucrurile pe care le avem în vedere. Am discutat cu fiecare director de departament să aibă un ucenic căruia să-i predea, pe care să-l învețe. Sper să și se întâmple lucrul ăsta.
Pare că întreg orașul este în sărbătoare pe timpul festivalului. Simți că ai pus Focșaniul pe harta culturală, cum se spune?
Sună un pic eroic, un pic melodramatic, grandios așa un pic. Eu stau în Focșani, e cam greu să văd niște repere, pe astea trebuie să le vezi din afară. Dar îmi aduc aminte de câteva întâmplări care sunt foarte amuzante. Și le iau într-o ordine aleatorie. Acum vreo 2 luni am intrat în Inspectorat, aveam tot ceva legat de Boovie de lăsat, și m-am întâlnit cu un inspector care mi-a spus că fusese într-o sarcină de muncă, undeva în Italia, pe lângă Roma, și în discuțiile pe care le-a purtat acolo cu niște profesori, la un moment apare o profesoară care spune „a, sunteți din Focșani, ce bine, am participat la Boovie anul trecut!”. M-am luminat la față și i-am spus „a, ok, înseamnă că ați ajuns la Liceul Corrado Melone din Italia”. Acolo a fost. Sau altădată: am ajuns eu la Roma, tot așa, ca să promovez festivalul. Când ieșeam din aeroport, mă abordează cineva: „doamnă, am văzut la televizor că dumneavoastră faceți un festival, ceva, de filme cu cărți?” Și eu mă uit la el „da, e adevărat”. „Se cheamă ceva cu o bufniță, cu ceva…”, „Boovie se cheamă.” „Da, da, Boovie se cheamă”. „Dar de unde știți?” „Păi, prietena mea e la liceu și e nebună și a participat.” Și am identificat-o până la final. Și e tare fain. Adică primesc un mesaj de la un profesor din Galați, un minunat profesor, Doru Căstăian, care mi-a spus că și-a dus mașina în service și mecanicul de acolo începe să-i spună despre „nu știu ce festival din Focșani”, cu book trailere, Boovie. Doru are el însuși echipe premiate și e un invitat aproape permanent. Și tare ne e drag de el. Sau copiii care s-au dus într-un lan de ceva – rapiță, floarea soarelui, ceva poetic așa, să filmeze o scenă. Și a năvălit paznicul peste ei, că ce faceți aici, că nu e bine, că nu e legal, nu e moral și mai și îngrașăJ. Și copiii au zis că „vrem să filmăm, că suntem la un concurs” Și paznicul zice: „La Boovie sunteți?” Și atunci nu te gândești că pui Focșaniul pe hartă, că sună pretențios, dar toate aceste episoade sunt confirmări care chiar îți aduc bucurie, da.
Cine și cum selectează cărțile propuse la fiecare ediție?
Anul trecut am avut o echipă de profesori de prin toate colțurile țării și din Republica Moldova și am discutat tema și cărțile împreună.
Deci e și o temă.
Da.
Anul acesta am păstrat parțial echipa și au contribuit și copiii cu zone tematice. Vor, de exemplu, romane fantasy și am pus. Alexia a făcut ceva sondaje pe Instagram și în diverse grupuri de cititori și da, și-au dorit foarte mult ca măcar o carte să fie fantasy. Vedem ce-o ieși.
Se propun niște titluri și apoi se votează?
Nu, nu. Anul acesta ne-am învârtit în jurul temei familiei. Facem șapte ani și am avut o mulțime de brainstorminguri să găsim sloganul acestei ediții, pentru că am vrut să includem cumva cifra 7. Și, fiindcă în momentul în care te gândești la șapte ani, instantaneu creierul completează „șapte ani de acasă”, am legat-o cumva de tema familiei, inclusiv familia extinsă, cea care poate să fie alcătuită din prieteni care te fac să te simți valorizat, acceptat și integrat. Și atunci da, am selectat cărți plecând de la această temă. Am vorbit și cu edituri, au venit și ei cu propuneri de cărți.
Dacă ai coordona o echipă participantă la festival, tu ce carte ai alege dintre cele propuse acum?
Cred că ar trebui să-mi fac trei echipe. Nu știu dacă ai observat că am introdus două cărți din literatura asiatică. Știu că e un proces mai dificil pentru copii, dar cred că e necesar să se întâlnească în felul acesta cu alte moduri de a vedea lucrurile decât cele europene și americane. Mi s-a lipit foarte tare de suflet Parinoush Saniee. Cel care mă așteaptă a fost o carte care m-a emoționat și revoltat, mă rog m-a revoltat atitudinea copiilor de acolo. Aveam momente în care aproape că vorbeam cu voce tare și le explicam copiilor că nu e normal ce-au făcut și să-și lase mama să-și trăiască viața. Apoi e Shin Kyung-Sook. Acolo cred că va fi destul de greu pentru copii să rețină numele și să le individualizeze, dar o bucată de hârtie și un creion vor rezolva situația asta. Sunt și acolo niște mentalități specifice societății coreene, care ar putea să nască diverse reacții în sufletul copiilor. Hamnet are o putere atât de mare încât, după ce am terminat-o, mă uitam în jurul meu: „a, da, stai puțin, suntem în 2022, iar eu sunt în Focșani, într-un apartament”. Dar gândul meu era lipit de epoca elisabetană. Deci nu știu ce carte aș alege. Fiecare carte e o bucurie în parte și vine cu propria ei ofertă și cu propria ei lume, așa că eu sper ca măcar o parte din copii au făcut alegerea în cunoștință de cauză, adică au apucat să citească romanele, toate romanele, până în data de 14 martie, când a fost votul. Pentru că ele trebuie filtrate cumva prin propriul suflet și prin propria rațiune ca să vezi cu care te potrivești mai bine, cu care rezonezi mai bine. Adevărul este că, în timp ce îți răspundeam la întrebarea asta, mă întrebam într-un colț mic de creier de ce primul răspuns a fost Parinoush Saniee și îmi dau seama că eu, fiind adult și mama unei fete de 25 de ani, rezonez puternic cu situația înfățișată în carte, ceea ce s-ar putea să nu fie valabil pentru o tânără de 17 ani. Însă situația de acolo, din nefericire, nu e neapărat una specifică Orientului, o întâlnim și în România destul de frecvent. Așa că invitația mea e la descoperit lumile din toate cărțile, ca să vadă copiii cu care rezonează mai mult și din care, de fapt, ar putea să învețe mai mult. Cred că de fapt ar trebui să vadă care lasă urme mai adânci în ei, atâta tot. Care cred ei că va fi cartea pe care o vor ține minte, nu la nivel de rezumat, ci la nivel sufletesc și peste zece ani. Care e cartea cu care se vor întâlni într-o situație de viață și peste zece ani.
Dacă nu era suficient de wow, Boovie aduce anul ăsta și o altă surpriză.
Venim cu o noutate grozavă anul acesta, pritocită încă de dinaintea începerii ediției trecute și anume un concurs de ilustrație de carte, pe care l-am botezat Ilustriada Boovie. La o cercetare sumară (posibil, destul de sumară J), am constatat că domeniul acesta este destul de sărac – sunt câțiva graficieni extraordinari la care apelează, în general, editurile, dar nu știu în ce măsură există o școală de grafică de carte în România. Am avut ocazia să cunosc de-a lungul vieții o mulțime de elevi talentați la desen, unii scriau cărți și își făceau singuri ilustrațiile, însă foarte rar am găsit un mediu în care să devină vizibili și să se afirme (și mă refer acum la elevii care nu sunt la licee de artă, pentru ei există olimpiade și concursuri specifice). Am descoperit o tânără graficiană în Focșani, Anda – un om talentat, de caracter, dar și cu suflet fain; i-am cerut ajutorul și nu a ezitat o secundă să ni-l acorde, să ne ghideze și, sper eu, să coordoneze acest concurs. Am selectat cinci dintre cărțile Boovie, am creat un Regulament, iar cu lucrările înscrise în concurs vom face o expoziție în perioada festivalului. Ele vor fi evaluate de un juriu de specialitate și vom acorda premii, dar speranța noastră secretă (până acum, când vorbesc cu tine) este ca unii dintre elevii expozanți să intre în atenția editurilor și poate generăm o mică școală de grafică de carte. Doamne-ajută să citească mai mulți oameni! Cât mai mulți!
Interviu înregistrat audio și transcris.
Foto: Facebook Carmen Ion & Boovie
