Adela Greceanu și Matei Martin sunt realizatorii emisiunii Timpul prezent, difuzate la Radio România Cultural și disponibile pe platformele de podcast.
Adela Greceanu este jurnalistă și scriitoare. A debutat cu volumul de poezie Titlul volumului meu, care mă preocupă atât de mult… (editura Eminescu), după care au urmat Domnișoara Cvasi (Vinea), Înțelegerea drept în inimă (Paralela 45), Și cuvintele sînt o provincie (Cartea Românească) și romanul Mireasa cu șosete roșii (Polirom). A participat la numeroase festivaluri literare internaționale, iar textele ei au fost traduse în diferite limbi, precum engleză, germană, suedeză, franceză, greacă, maghiară.
Matei Martin este jurnalist. Pe lângă Timpul prezent, realizează și emisiunea Bazar FM (Radio România Cultural). Scrie în Dilema veche și a colaborat, printre altele, cu Lettre Internationale, Regard, Radio France Internationale, Adevărul literar și artistic, Esquire. A coordonat revista Dilemateca, a organizat întâlnirile literaro-gastronomice „Porc cu piper” de la librăria Bastilia și a tradus din germană și franceză.
Adela bea multă cafea, fără zahăr și lapte. Matei nu poartă cravată. Adela și Matei sunt, cum se spune în revistele glossy, un cuplu fain de tot atât în studioul de radio, cât și în afara lui.
De vreo patruzeci de ani se tot aude că „video killed the radio star”, dar, cu toate astea, radioul este „alive and kicking”. Ce-l ține în viață?
Adela: Ce-l ținea și înainte: faptul că, în timp ce asculți radioul poți să te ocupi de tot felul de treburi, să gătești, să deretici prin casă, să alergi în parc, să conduci mașina – mulți oameni ne ascultă în mașină, mai ales că emisiunea noastră, „Timpul prezent”, se difuzează la Radio România Cultural de la ora 18.00, deci în plin rush time. Cineva mi-a spus odată că a prins emisiunea fiind la volan, dar a ajuns acasă înainte ca ea să se termine, așa că a rămas în mașină, s-o asculte pînă la capăt. Iar de cînd avem și podcast, de găsit pe toate platformele importante, putem fi ascultați oricînd, cu orice episod. Unii oameni ne ascultă cînd ies la jogging, alții ne ascultă de pe alte fusuri orare, din Vietnam sau SUA. Am intrat, de ceva vreme deja, în epoca podcastului, radioul zilelor noastre. Poate că asta ține în viață radioul, producția audio: faptul că îți permite să fii mobil, nu te țintuiește în fața unui ecran.
Matei: Poate că nu mai există vedete radio cum existau odată, poate că nici audiența radioului nu mai e cum era înainte televiziune și de internet. Dar democratizarea accesului la surse de informație și multiplicarea mediilor nu a erodat influența radioului. Radioul rămîne un mediu relevant chiar și în „ecranocrație”. E mai puternic decît alte medii pentru că e mai subtil: e prietenul care te poate însoți oriunde și în orice împrejurare: cînd conduci mașina, cînd alergi, cînd faci cumpărăturile sau cînd lucrezi. E un prieten care n-are nevoie de atenție exclusivă. Iar acum, de cînd cu podcasturile, e încă și mai ușor să asculți ce vrei, cînd vrei, „on demand”.
Ați vorbit în interviurile de pe site-ul Radio România Cultural despre începuturile voastre în presa scrisă și în radio. Dar cum arată acum o zi de lucru?
Adela: Acum, adică din martie 2020 încoace, muncind de acasă, ziua noastră de lucru s-a schimbat semnificativ, ca să nu zic radical. Și nu mă refer la faptul că muncim mult mai mult de acasă – ceea ce a devenit aproape un clișeu, foarte mulți oameni au constatat asta. Livingul nostru, care era deja și birou, e acum și studio de înregistrări. Ne-am cumpărat un mixer audio, microfoane și căști profesionale, ca sunetul să fie de calitate. De obicei dimineața înregistrăm emisiunea din ziua respectivă, prin Skype, sau telefon, sau Zoom. După care urmează niște ore de editare audio. Documentarea pentru subiectele abordate și căutarea invitaților se petrec la diverse ore, și dimineața, și seara, uneori pînă noaptea tîrziu. Cînd lucrezi de acasă, nu prea mai ai program fix, ești flexibil, nu-i așa? Și uiți de tine, uiți să te mai ridici de la computer, nu stai să numeri orele de lucru. E foarte greu să-ți pui o limită și în timp, și în spațiu. Cu casa transformată în studio de radio, ești tot timpul la muncă. Psihologii cu care am făcut interviuri în pandemie ne-au tot spus că e important să-ți delimitezi spațiul de lucru de acasă și timpul. Dar e destul de greu spre imposibil, uneori.
Matei: Orice zi obișnuită de lucru începe cu radioul și se termină tot cu radioul. Da, mai întîi ascultăm știrile, apoi citim presa scrisă, apoi pregătim emisiunea: tema zilei și invitații. Vorbim cu oameni foarte diferiți, cu specialiști în domeniile lor de activitate, cu intelectuali angajați, cu creatori. Cu oamenii care contează. O jumătate de oră la radio trece foarte repede pentru ascultători. Puțini își dau seama cîtă muncă de pregătire presupune fiecare interviu. Și e foarte bine așa! Apoi, dacă emisiunea n-a fost în direct, urmează montajul. Un sound bun presupune o muncă migăloasă, adesea plicticoasă, întotdeauna obositoare. În fine, podcastul înseamnă promovare pe rețelele sociale, ceva interacțiune cu ascultătorii, disponibilitate pentru dialog – asta fiind, poate, partea cea mai plăcută a jobului. Ne place polemica, tocmai de aceea nu sîntem nici noi, nici invitații noștri scutiți de critică. Dar „Timpul prezent” e un spațiu de dezbarere. Așa că orice critică argumentată e binevenită.
Care sunt instrumentele unui jurnalist de radio și de presă scrisă, cele pe care le folosește cel mai des în activitatea zilnică?
Adela: Te referi la obiecte? Păi, pentru radio microfonul, căștile, mixerul, laptopul. Cît despre instrumentele nevăzute, aici aș putea enumera curiozitatea, atenția la subiectele de actualitate și de interes public, răbdarea.
Matei: Vocea. Și urechile. Nu neapărat în această ordine.
Cum alegeți subiectele despre care vorbiți sau scrieți? Este doar cercetare individuală, se face „lobby”, primiți recomandări? Dar cărțile?
Adela: Da, ne alegem subiectele mai ales pe bază de cercetare individuală. Dar primim și recomandări de la invitații noștri, de la oamenii din PR. Iar cărțile mi le aleg de cele mai multe ori singură, sînt atentă la noutăți, mă interesează mult autorii tineri, cred că e important ca o emisiune la radioul public să le ofere acestora spațiu de exprimare și să îi țină la curent pe ascultători cu tendințele actuale din literatură. Dar mă interesează, desigur, și autorii consacrați, cînd revin cu o carte importantă.
Matei: Lucrăm, cum se spune, „cu materialul clientului”: încercăm să identificăm, printre temele de actualitate, acele subiecte care preocupă sau care pot stîrni interesul ascultătorilor noștri. E vorba de teme uneori sensibile sau polemice. Evităm locurile comune sau temele consensuale tocmai pentru a încuraja gîndirea critică. Și, uneori, încercăm să propunem subiecte noi din afara agendei publice.
Aveți un top trei al emisiunilor care v-au ieșit cel mai bine?
Adela: E foarte greu de făcut un asemenea top. M-am bucurat enorm că am reușit să fac un interviu consistent cu poeta Ruxandra Novac – nu prea sînt interviuri audio cu ea. A fost o plăcere s-o avem invitată la „Timpul prezent”, de două ori, pe Olga Tokarczuk, înainte să primească Premiul Nobel. Am mai povestit asta, dar îmi place s-o repet: mă pot lăuda că, în dimineața anunțării Nobelului literar în 2019, am avut feeling-ul că ea îl va lua și am pregătit fragmente din interviurile noastre, pentru știri, pentru emisiunea de seară a colegelor mele și pentru site, interviul întreg. Așa că, în momentul în care Academia suedeză făcea anunțul, după ce am tras un chiot de maximă bucurie, am apăsat butonul send și, la două minute după anunțul oficial, pe pagina principală a site-ului Radio România Cultural putea fi ascultat interviul cu Olga Tokarczuk. Și cred că ne-au ieșit foarte bine emisiunile din ceea ce noi am numit seria „Fabrici și uzine”, despre platformele industriale din diverse orașe și perspectivele lor de a fi reconvertite în spații publice.
Matei: Nu stabilim ierarhii. Sîntem relevanți și pertinenți datorită subiectelor și mai ales grație invitaților noștri. Mă bucur că am putut propune ascultătorilor cîteva emisiuni pe teme mai puțin abordate în presa cotidiană de la noi. În sezonul trecut am vorbit despre schimbările climatice, despre patrimoniu, despre relația dintre etică și politică, despre economia culturală etc.
Dar amintiri care încă vă dau fiori reci pe șira spinării?
Adela: Hm, avem asemenea amintiri cu invitați care au întîrziat mult, cînd făceam emisiunea în direct, din studioul de la radio, sau n-au mai venit deloc. Aveam, desigur, un backup dar tot e cu fiori reci pe șira spinării. Bine că nu s-a întîmplat decît de vreo trei ori.
Matei: Cîndva, demult, cînd de abia mă angajasem la un post de radio, am ratat un interviu obținut destul de greu, după multe insistențe. Eram atît de emoționat încît am uitat, pur și simplu, să conectez microfonul la reportofon. După o jumătate de oră de dialog am realizat că nu înregistrasem nimic. Am avut mare noroc: Radu Mihăileanu (despre el e vorba!) a fost mai mult decît înțelegător, așa că am putut relua discuția, de data asta on the record.
Există lucruri de neîndreptat în activitatea voastră profesională?
Adela: Cred că tocmai ce-am povestit la întrebarea anterioară: cînd nu vine invitatul la timp (și ai un singur invitat) și nici nu-ți răspunde la telefon, atunci nu prea mai ai ce să îndrepți. Cînd am pățit asta, am sunat doi oameni care cunoșteau subiectul și i-am rugat să intre în direct prin telefon. Atunci, pe loc. Au fost minunați și au acceptat. Și au și vorbit bine.
Matei: Relația cu timpul (tic-tac-tic-tac-tic-tac).
Ați participat la numeroase festivaluri de literatură sau evenimente de amploare dedicate cărților, în țară și în străinătate. Care a fost cea mai frumoasă experiență și ce a făcut să fie așa?
Adela: Întotdeauna e greu de ales cea mai, cel mai. Așa că am să amintesc două experiențe memorabile. FILIT, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași – am fost la toate edițiile, mai puțin la cea din 2020, care s-a și suspendat la o zi după ce a început, din cauza pandemiei. Am făcut emisiuni de acolo, în direct sau înregistrate cu scriitori extraordinari, români și străini, cu traducători devotați autorilor români pe care îi traduc și îi promovează în țările lor. E o atmosferă la Iași în timpul FILIT-ului care îți dă iluzia că România nu e țara în care se citește cel mai puțin în comparație cu celelalte țări ale Uniunii Europene. O altă experiență memorabilă a fost la Tîrgul de carte de la Leipzig din 2018, cînd România a fost țara invitată de onoare. Leipziger Buchmesse e unul dintre cele mai importante tîrguri de carte europene, un tîrg deschis cititorilor, unde autorii sînt în prim-plan, în tot felul de dezbateri, lecturi și lansări de carte. Standul României și evenimentele autorilor români au fost foarte bine gîndite, cu presă extrem de bună încă dinainte să înceapă tîrgul, cu interviuri consistente în marile ziare germane, la radio și TV. Atunci, la Leipzig, Matei și cu mine am făcut un maraton jurnalistic, ne-am ocupat nu doar de emisiunea noastră, ci am trimis corespondețe pentru buletinele de știri și interviuri pentru diverse emisiuni de la Radio România Cultural și Radio România Actualități.
Matei: Festivalul de literatură de la Berlin are o atmosferă foarte specială. O metropolă se transformă în salon literar. Emoționant să vezi cum un oraș întreg trăiește și respiră literatură. Toute proportion gardée cam așa am simțit și la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTm), care urmărește cu precădere literaturile marginale din Estul Europei.
Există diferențe notabile între festivalurile „din afară” și cele „de la noi”?
Adela: Între FILIT și festivaluri mari de literatură „din afară” nu există diferențe notabile. Și asta au spus-o scriitori, români și străini, umblați prin lume. La festivalul „Poezia e la Bistrița” și la „Festival de Poesia de la Mediterrània“ (care se ține în Mallorca) entuziasmul organizatorilor și pasiunea lor pentru poezie sînt la cote similare, foarte ridicate. Publicul e la fel de bucuros să vină la festivalurile literare și aici, și în alte părți. Diferența e în afara festivalurilor. Și o tot vedem, de ani de zile, în studiile despre cît se citește în țările Uniunii Europene.
Matei: Nu există diferențe majore între festivalurile „din afară” și cele „de la noi”. Cele cîteva, foarte puține festivaluri de la noi (FILIT-Iași, FILTm, FILB sau „Nocturnele ARCEN”) chiar arată și sună occidental. Diferența față de situația din Franța sau din Germania ține de cantitate: acolo sînt sute de festivaluri mari sau mici, mii de întîlniri și saloane literare, pe tot parcursul anului, multe au o îndelungată tradiție, pe cînd la noi sînt doar cîteva evenimente periodice, aglomerate, toate, la final de toamnă, și nici măcar acelea nu au continuitate. Asta nu ține nici de calitatea literaturii și nici de performanța organizatorilor, ci de angajamentul statului în cultură. La noi, autoritățile locale preferă să finanțeze scump evenimente ieftine, să organizeze evenimente comerciale, pentru marele public. Cultura scrisă e aproape abandonată.
Cum a fost și cum a funcționat până acum relația cu redactorii cu care ați colaborat pentru textele/cărțile publicate? V-ați negociat fraze, cuvinte?
Adela: Un redactor bun știe să-ți identifice punctele tari și punctele slabe, înțelege ce vrei să faci într-un text, vede și copacii, și pădurea. Am avut bucuria să lucrez cu trei asemenea redactori: Ruxandra Mihăilă, Alina Radu și Mădălina Ghiu.
Cultivați interacțiunea cu cititorii sau ascultătorii voștri? Intrați în dialogul pe care vi-l propun pe diferite canale?
Adela: Dacă se reacționează cu opinii neargumentate, și dacă opiniile astea, în plus, sînt exprimate pe un ton agresiv, atunci nu intru în dialog, pentru că mi se pare că nici nu se dorește de fapt un dialog real. De multe ori, cei care reacționează așa nici nu ascultă emisiunea, se leagă de subiectul abordat sau de cuvinte pe care îl scot din context. Și, din păcate, social media e, de multe ori, un cîmp de bătălie, un teritoriu al polarizării, unde prea multă lume țipă și unde prea des se iscă „dezbateri” din nimic sau se aruncă vorbe grele, invocîndu-se libertatea de expresie. Dar avem și comentatori care ascultă emisiunea și au puncte de vedere pertinente sau ne spun că i-am făcut să reflecteze la subiectele propuse de noi. Îmi place să cred că aceștia sînt mai mulți decît ceilalți.
Dacă, într-o imagine contrafactuală, am inversa rolurile: ce piesă ar cânta Adela pe scena din Silver Church la petrecerea de majorat a Dilemei vechi și ce poezie ar citi Matei pe scena din Bowery Poetry Club din New York.
Adela: Răspund cu prima piesă care-mi vine în minte, nu știu de ce tocmai piesa asta: „Bohemian Rhapsody”. Dar numai împreună cu redacția Dilema veche de atunci.
Matei: Oricînd, orice din Arta Popescu.
(Fotografie principală de Rareș Avram.)
