Alin Croitoru

Alin Croitoru este redactor-șef al imprintului Anansi. World Fiction, parte a Grupului Editorial Trei. Timp de nouă ani, până în 2019, a ocupat aceeași funcție la Editura Polirom, în cadrul colecției de literatură străină Biblioteca Polirom. Este absolvent de filologie al Universității din București. Într-o zi obișnuită de lucru citește, redactează, scrie, poartă conversații mai lungi sau mai scurte, face liste, negociază, toate pentru a se asigura că nicio carte nu lasă impresia că „este generată de dicționar, ci trăită, că are legătură cu viața”.

Read more
Irina Cerchia

Irina Cerchia coordonează colecția Yorick din cadrul editurii Nemira, unde a început să lucreze în 2016 ca secretar de redacție. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, scrie cronici de teatru și traduce.
Editura Nemira a fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau. De aproape zece ani este condusă de fiica acestuia, Ana Nicolau, continuând să aducă în atenția publicului român povești puternice, să încurajeze scriitorii români contemporani și să promoveze plăcerea lecturii.

Read more
Anamaria Manolescu

Anamaria Manolescu coordonează colecțiile de ficțiune istorică și romance în cadrul editurii Nemira. Este doctor în filologie, titlu obținut la Facultatea de Litere a Universității din București.
Editura Nemira a fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau. De aproape zece ani este condusă de fiica acestuia, Ana Nicolau, continuând să aducă în atenția publicului român povești puternice, să încurajeze scriitorii români contemporani și să promoveze plăcerea lecturii.

Read more
Eli Bădică

Eli Bădică este coordonatoarea imprintului n’autor din cadrul editurii Nemira, singurul imprint din România dedicat exclusiv scriitorilor români contemporani. A lucrat mulți ani ca jurnalist cultural și este profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității din București.
Editura Nemira a fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau. De aproape zece ani este condusă de fiica acestuia, Ana Nicolau, continuând să aducă în atenția publicului român povești puternice, să încurajeze scriitorii români contemporani și să promoveze plăcerea lecturii.

Read more
Marian Coman

Marian Coman coordonează în cadrul editurii Nemira imprintul Armada, dedicat ficțiunii SF, Fantasy și Thriller, și Nezumi, primul imprint din România dedicat volumelor manga. Este la rândul său scriitor, cel mai recent roman fiind Ultima carte.
Editura Nemira a fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau. De aproape zece ani este condusă de fiica acestuia, Ana Nicolau, continuând să aducă în atenția publicului român povești puternice, să încurajeze scriitorii români contemporani și să promoveze plăcerea lecturii.

Read more
Bogdan-Alexandru Stănescu

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor, traducător și editor. Din 2020 coordonează Anansi. World Fiction, imprintul de ficțiune literară al Grupului Editorial Trei. Până atunci, timp de cincisprezece ani, a fost director editorial la Editura Polirom, conducând colecția de literatură universală, Biblioteca Polirom. A publicat volume de eseuri, poezie (printre care Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul și Adorabilii etrusci), romane (Copilăria lui Kaspar Hauser, Abraxas și romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută). A scris cronică de carte, iar acum publică eseuri în Observator cultural și Dilema. Este doctor în filologie, titlu obținut la Facultatea de Litere a Universității din București, unde a ținut seminarii de literatură și unde se va întoarce ca profesor invitat la masteratul de Teoria și Practica Editării. Piața de carte românească, racordată la și sincronizată cu literaturile lumii, arată așa și pentru că Bogdan-Alexandru Stănescu s-a dedicat fără rest, cu pasiune și profesionalism, profesiei sale.

Read more
Marian Coman

Marian Coman este scriitor și coordonator al imprinturilor Armada și Nezumi în cadrul editurii Nemira. A lucrat în presa scrisă și televiziune și, pentru o vreme, s-a dedicat exclusiv scrisului, făcând parte din proiectul HAC!BD, unde a publicat primele romane grafice din trilogia Haiganu și a scris scenarii pentru benzile desenate Harap Alb continuă și Tinerețe fără bătrânețe. A debutat în volum în 2005 la editura Tritonic. Cele mai recente volume de autor sunt colecția de proze scurte Omulețul din perete și alte povestiri fantastice și romanul Ultima carte (colecția n’autor, Nemira). Este membru PEN Club România și al Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA). Dovedind că pasiunea pentru literatură și profesionalismul sunt imbatabile când merg mână în mână, Marian a ajuns nu doar să editeze cărțile autorilor cu care s-a format, dar să și împartă rafturile bibliotecilor și librăriilor cu aceștia.

Read more
Alexandra Rusu

Alexandra Rusu este CEO și director editorial la ZYX Books, editură care face parte din grupul media ZYX. Citește de când se știe, a lucrat în edituri de când a terminat facultatea și și-a scris propriile povești când a câștigat bătăliile amânate. După absolvirea Facultății de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București a primit un post de redactor la editura Humanitas, unde a lucrat cinci ani, ajungând editor senior. Au urmat divizia din România a editurii De Agostini, editura ALL, unde a inaugurat și coordonat colecția Strada Ficțiunii, editura Vellant, pentru care a ținut frâiele colecției de ficțiune Endorfiction, și editura Nemira, unde a fost director editorial. În 2012 a cofondat Booktopia, prima rețea socială românească dedicată cititorilor, pe care a condus-o cu multă creativitate timp de cinci ani. Din 2022 coordonează editura ZYX Books. Când nu selectează, editează sau promovează cărțile altora și le scrie pe ale sale. Huptilup: O poveste megatare cu un burete de mare absoarbe entuziasmul cititorilor mici și mari, iar Cartea năsoaselor este deja la a doua ediție, motanierul Maurizio și cele trei prințese asigurându-i longevitatea în literatura românească contemporană pentru copii. Alexandra se pricepe de minune să șlefuiască pietrele de temelie ale unor proiecte importante ale industriei de carte românești și să înalțe construcții durabile din cărți, oameni și povești.

Read more
Iulia-Cristiana Stan

Iulia–Cristiana Stan works as the Editorial Director of Corint Editorial Group. She first started working as an editor for Corint in 2018, then gradually supervised more important and representative collections, such as Classics of Literature, in order to end up in 2023 to coordinate the entirety of the editorial department, proving that passion and professionalism are key–elements of success. The same enthusiasm and deeply meticulous training provided her an entrance to the book industry in 2011, when she joined Spandugino Publishing House. For more than five years she worked as the news editor for Rock FM, and has also been a volunteer for Save the Children Romania. She graduated two masters in communication and cultural management and has a PhD in philology. When she wan’t able to read books, Iulia imagined the contents of the books surrounding her. Nowadays she is reading them and conjuring their way into existence, so it’s pretty hard for her to imagine her world without books.

Read more
Cosmin Dragomir

Cosmin Dragomir este jurnalist culinar, fondatorul și coordonatorul revistei gastroart.ro, prima revistă specializată în cercetarea istoriei gastronomiei și ospitalității românești, și al editurii GastroArt și un susținător activ al valorificării patrimoniului gastronomic. Este coinițiator al Legii „Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor din România”, coorganizator al Congresului Național de Gastronomie și Vin și laureat al unor premii oferite, printre alții, de ghidul Gault & Millau și Webstock. A publicat cărțile Curatorul de zacuscă și Colecționarul de sarmale și, alături de Adriana Sohodoleanu, Dulce Românie – o istorie a deserturilor de la noi. Bea și mănâncă cu aceeași plăcere cu care citește și scrie. Neapărat în ordinea asta.

Read more
en_US