Alina Țârcoman-Ochea

Alina Țârcoman-Ochea este poetă și profesoară pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Aletheea din București. A debutat cu volumul de poeme Nu doare când dormi, publicat în 2024 la editura Cartier. A lucrat la alcătuirea volumelor din seria Operelor Complete ale Angelei Marinescu, apărută la editura Charmides, a ținut ateliere de scriere creativă și a publicat poezii în reviste din România și Mexic. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, specializarea Literatură Universală și Comparată – Limbă și Literatură Engleză, și masteratul de Teoria Literaturii și Literatură Comparată al aceleiași facultăți. Reușita de a-l ajuta pe fiecare copil cu care lucrează să-și atingă potențialul maxim și poezia sunt printre resursele de energie ale Alinei, mereu regenerabile.

Read more
radu nițescu

Radu Nițescu (n. 1992, București) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București. A debutat în 2012 cu gringo (CDPL), volum care îl recomandă deja ca poet al noului discurs. Dacă până acum influențe din Bukowski și Ginsberg infuzau în mod evident estetica tânărului poet, același discurs e personalizat până la capăt în Dialectica urșilor (Casa de Editură Max Blecher, 2016). A citit la Poets in Transylvania, Zona Nouă, Street Delivery Bucharest, Poezia e la Bistrița, FILIT, Sofia: Poetics. Este desemnat Tânărul scriitor al anului 2020 pentru Satao (Casa de Editură Max Blecher, 2020), volum care îl confirmă ca poet major în spațiul autohton și nu numai.

Read more
en_US