Ramona Tănase este Copyright Manager la Grupul Editorial Art. Am vorbit despre ce presupune jobul ei aici. În interviul de mai jos Ramona mi-a povestit despre cum a fost la Festivalul de Bandă Desenată de la Angoulême, la Paris Book Market, la Târgul de Carte pentru Copii de la Bologna și cum a ajuns să viziteze Satul Ștrumfilor din Belgia. Ce pare imposibil de realizat într-o viață pentru muritorii de rând, i se-ntâmplă într-o primăvară Ramonei. După cum urmează.
Tag: graphic novel
Daniel Horia este creator de bandă desenată. Primul său volum, Epoca mea de aur, a fost publicat de editura Grafic, parte a Grupului Editorial Art, în 2021. A absolvit un liceu de arte, iar apoi Universitatea de Arhitectură și Urbanism din București. A locuit trei ani în Franța, iar din 2014 trăiește și desenează în Barcelona.
Ileana Achim este fondatoarea și coordonatoarea editurii Frontiera. Este o cititoare profesionistă, studiind literatura engleză și având un masterat în studii medievale la Universitatea din Bristol. A creat editura Frontiera în 2010, însă șase ani mai târziu i-a conturat profilul pe care-l are astăzi. La o primă vedere, Frontiera e o editură pentru copii. Dar, când două dintre cele douăsprezece titluri publicate anual sunt dedicate deportărilor în Siberia sau vieții unei familii rusești, încadrarea asta nu poate fi decât păguboasă. Frontiera e o editură pentru pasionații de literatură ilustrată. Și e una dintre cele mai curajoase.
Sorina Vazelina este ilustratoare, graphic designer și autoare de benzi desenate. Din mintea și mâinile ei ies cărți, comics, gravuri, picturi murale, colaje, ilustrații vesele și triste. A publicat în Anglia Old Farts, premiată la concursul Cele Mai Frumoase Cărți din România. Versatilitatea artistică i-a adus, printre altele, colaborări cu reviste (Scena9, Decât o Revistă, Vice ș.a.), ONG-uri, festivaluri, muzicieni și edituri.