Izabela Manolache este profesoară de limba și literatura română la Little London International Academy din București. În plus, predă limba română copiilor din diaspora în proiectul Povești spuse-n românește și face parte din proiectul Școala de Gramatică, unde a lansat cursuri și programe educaționale și a contribuit la realizarea unei culegeri de explicații pentru subiectele de admitere la Drept. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, a urmat un masterat în studii literare și mai are un pas până la a deveni doctor în filologie la aceeași facultate. Fie că predă limba, literatura sau cultura română în general, Izabela pune în toate pasiune, creativitate și profesionalism. Și se încarcă de energie prin curiozitatea și entuziasmul elevilor săi.
Frații Grimm sau Petre Ispirescu? Care au fost lecturile care te-au inițiat ca cititoare și care au fost cele care te-au îndrumat spre cariera din educație?
Petre Ispirescu. Mai întâi, pentru că primele basme pe care mi le-au citit părinții îi aparțin, iar în amintirile mele au vocea părinților când erau tineri. Apoi, dincolo de basmele frumos ticluite, știu povestea impresionantă a omului Petre Ispirescu – copil de frizer, fără un an de școală, care ajunge să lucreze în cele mai mari tipografii din București în perioada când se punea la cale Mica Unire. Primele cărți le-am citit în timp ce eram într-o tabără la Năvodari. Toți copiii erau la plajă, eu trebuia după-amiaza să citesc. Când am început clasa a doua, uram cititul. Din fericire, a durat doar până când am cunoscut-o pe bibliotecara Școlii Generale nr. 6 din Focșani. Era atât de blândă și povestea atât de frumos, încât am ajuns să citesc orice îmi recomanda. Așa am citit, pentru prima dată, Frații Grimm și mi-au plăcut poveștile lor, dar aveau, chiar și în mintea mea de copil, un soi de strălucire care nu s-a armonizat niciodată cu peisajul nostru literar.
Ești profesoară de limba și literatura română la Little London International Academy. Cum ai ajuns să lucrezi aici și cum au fost primii ani din învățământ?
M-am alăturat echipei de la Little London International Academy în 2023, însă în învățământ am început să lucrez imediat după absolvirea facultății, în 2012. Îmi aduc aminte cu drag de primii ani la catedră, dar tot atunci m-a descurajat faptul că trebuia să merg an de an la titularizare, în condițiile în care nu existau (și nu sunt nici astăzi) decât posturi de suplinitor.
Predai atât la gimnaziu, cât și la liceu, într-un cadru educațional care, spui undeva, „funcționează cu precizia unui mecanism de ceas”. Care sunt metodele folosite pentru a contracara poate lipsa de interes a elevilor, attention spanul tot mai redus și multitudinea de distracții la îndemână?
Încerc să mă gândesc la momentele când se întâmplă acest lucru și realizez că se întâmplă destul de rar. Când clasele sunt numeroase (25-35 de elevi), chiar este o provocare să fie toți elevii atenți. La Little London predau unor clase care au între 15 și 22 de elevi, interacționez mult cu elevii mei, sunt foarte atentă la obiectivele mele, iar cel mai important este ca ei să înțeleagă în timpul orei conținuturile noi. Pentru că există acest attention span, exercițiile pe care le lucrăm în clasă sunt bine definite și interactive. Nu parcurgem manualul din scoarță în scoarță – cred că e calea sigură de a plictisi un elev. Am, așadar, trei lucruri în vedere când predau: ce înțeleg elevii mei (și, implicit, ce rețin în clasă), cum se simt la ore (să fie încrezători, să adreseze întrebări, să aibă inițiative, să greșească pentru a învăța și să încerce din nou) și cum utilizează în afara școlii ceea ce învață la orele de limba și literatura română. E o ruptură (am crescut cu ea) între ce învățăm la școală și ce facem concret cu ce învățăm la școală. Elevii mei înțeleg că limba română nu este doar o disciplină, iar rezultatul nu este doar acela de a lua o notă mare la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat. Limba română este limba în care gândim, în care ne prezentăm, în care reușim să înțelegem tot ce este în jurul nostru și din care rezultă cum ne raportăm, la rândul nostru, la acest mediu. Sunt multe conexiuni pe care le facem zilnic și nu pot spune că am observat un interes scăzut în rândul elevilor.
Ce citesc elevii tăi, de voie sau de nevoie, și cum reușești să-i apropii de cărți pe cei mai reticenți?
Lectura sau interesul pentru lectură poate deveni o discuție lungă. Elevii citesc puțin și tot mai rar își doresc să citească ceva clasic. Pe de o parte, cărțile clasice nu mai reprezintă subiect de discuție în rândul adolescenților. Pe de altă parte, cărțile clasice prezintă lumi foarte diferite de lumea actuală, în cuvinte pe care nu le înțeleg. La liceu, pentru a înțelege mai bine Caragiale, am lucrat împreună cu elevii la un proiect intitulat „Caragiale in present day Romanian language”. Voi dezvolta această metodă de predare pentru că a fost eficientă. Acum, elevii mei citesc o carte pe lună și realizează fișe de lectură. Doar unii dintre ei citesc și altceva pe lângă cartea recomandată și preferă, după cum spuneam, literatura contemporană, traducerile și edițiile îngrijit ilustrate.
Ai primit recomandări de lectură de la elevi? Care ți-au plăcut cel mai mult?
Am primit, da. Cel mai mult mi-au plăcut romanele grafice și pe parcursul anului am realizat la gimnaziu un roman grafic plecând de la un text clasic.
Ai lucrat și în școli publice. Care sunt cele mai mari diferențe între învățământul public și cel privat?
Nu știu cum este peste tot, în școlile publice sau în învățământul privat, dar la Little London, unde predau, atenția tuturor se îndreaptă către elev și evoluția lui. În școlile publice în care am fost, toată atenția merge spre proceduri, consilii, hârtii, examene etc. – pentru predatul la clasă, unui profesor îi rămâne foarte puțină energie. În al doilea rând, în școlile private, elevii au mai mult timp să își pregătească examenele. Nu o zic doar eu, ci și oameni cu mai multă experiență: în prag de Evaluare sau Bacalaureat și (uneori) pregătire pentru admiterea la facultate, timpul unui elev ar trebui în totalitate dedicat pregătirii examenelor. Sunt foarte importante toate disciplinele, dar acestea au un rol în dezvoltarea în timp a elevilor. În cele din urmă, un alt aspect foarte important este modalitatea de predare. Știu că sunt părinți sau profesori care se uită către mediul privat și consideră că a gândi lecții atractive și interactive și a armoniza conținutul didactic (și) în funcție de interesele elevilor este o muncă ce conduce uneori spre… să îi zicem „pseudo-pedagogie contemporană”. Nu este și cazul Little London: profesorii stăpânesc foarte bine materia, dar au libertatea de a decide cum o abordează. Școala, deși privată, e prea puțin poleită: profesorii predau pe bune și au experiență, elevii învață și sunt atenți și implicați, iar parteneriatul elev-profesor-părinte chiar funcționează – transparent și cu multă muncă.
Faci parte din proiectul Povești spuse-n românește, prin care predai limba română copiilor din diaspora. Îmi poți spune, te rog, mai multe despre program și în ce constau cursurile pe care le ții?
Din 2020, predau limba română și ca limbă străină. Îi spunem așa pentru că mulți copii, deși au cel puțin un părinte român, au pierdut contactul cu limba română sau nu l-au avut niciodată (dacă, de exemplu, s-au născut peste hotare). În proiectul Povești spuse-n românește suntem șapte profesoare, cursuri de limba română online sunt în fiecare zi, dar eu predau doar sâmbăta. Anual, peste 120 de copii urmează cursurile noastre. În septembrie 2020, am deschis seria acestor cursuri cu doar șase copii. De atunci, peste 500 de copii au învățat limba română cu noi online, dar și fizic, în tabere tematice. Cursurile sunt interactive, cu 5-7 copii grupați în funcție de vârstă și de nivel. După acești patru ani de predare, am elevi de nivel B1 cu care pot citi, scrie și pot preda gramatică, însă foarte interesați sunt și de cultura, istoria și religia României și pregătesc de la un curs la altul lecții care să le satisfacă toate curiozitățile.
Cursurile sunt secondate și de tabere de comunicare în limba română. Cum se desfășoară acestea?
Taberele de comunicare în limba română durează cinci zile, în timpul vacanțelor. Au fost multe astfel de tabere, la Londra, Chicago și München. Am mers să predăm limba română în comunități mari de români, acolo unde există această nevoie de cunoaștere a limbii române și diverse asociații ne-au semnalat acest lucru.
Cărțile sunt parte componentă (și) a cursurilor tale pentru copiii din diaspora. Cum reușești să-i apropii de literatura română pentru copii și care povești au avut cel mai mare succes până acum?
Și programul nostru are o poveste a lui. Alec Blenche a scris The Greatest Present, o poveste în care doi copii din Marea Britanie încearcă să deslușească misterele unei scrisori în limba română. Povestea este scrisă în limba engleză, dar copiii află din carte care sunt saluturile în limba română, culorile, numerele, anotimpurile și alte cuvinte care îi introduc într-o poveste a învățării limbii române. La cursuri, literatura pentru copii este pentru mine și o unealtă. Aleg povești scurte și interesante și reușesc să predau orice conținut nou (inclusiv gramatică). De mare succes, până acum: , Aiurea-n tramvai [Anton’s Adventures in the Land of Pointless Words], Adina Rosetti și Livia Coloji; Olguța și un bunic de milioane / Olguța and the Million Dollar Grandpa,, Alex Moldovan; Val și Cetatea Sufletelor, Ana Alfianu; Enescu și hora razelor de soare and Dar motan dăruiește, Cristina Andone; Căruța-Căsuța, Diana Tivu; Dejunul unei frunze, Marina Debattista; Vrem să vă dăruim câte o fereastră, Matei Vișniec și Cartea cu Apolodor, Gellu Naum.
Care au fost cele mai neașteptate întrebări sau curiozități pe care ți le-au adresat copiii?
Cele despre care știam eu prea puțin. Îmi place să le vorbesc despre cultura și istoria României și le povestesc elevilor mei multe lucruri interesante și noi. Cei mai mari elevi, de 17-18 ani, mi-au zis de curând că vor să știe, pe scurt, despre istoria religiei pe teritoriile românești. A fost o temă neașteptată. În general, copiii din diaspora știu destul de puține lucruri despre România și sunt suficiente temele pe care eu le propun. Însă, după ceva timp, îi îndemn să propună și ei teme și, dincolo de întrebările despre tradiții, portul popular, limba și dialectele ei, oamenii de cultură care au influențat dezvoltarea României, primesc și întrebări despre infrastructura rutieră din țara noastră, despre școli, despre sistemul de învățământ universitar și, în general, despre cum e astăzi România, dincolo de poveștile părinților și ale bunicilor.
Care este profilul copiilor și al părinților care iau parte la aceste cursuri? Dorința de a învăța limba română vine mai mult din partea părinților sau a copiilor?
La început, părinții sunt cei care își doresc și își înscriu copiii la cursuri. Mai departe, copiii revin pentru că le sunt pe plac cursurile și pentru că leagă prietenii. Principalul motiv pentru care copiii învață limba română este pentru a putea vorbi cu bunicii din România.
Cel menționat mai sus nu este singurul proiect destinat elevilor din diaspora în care ai fost implicată. Limba Română pentru toți românii a fost finanțat de Secretariatului General al Guvernului prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în cadrul lui ocupându-te de lecțiile video de Literatură și cultură. Cum a luat naștere acest proiect și ce impact are asupra comunității românilor din străinătate?
Înainte de a mă alătura proiectului Povești spuse-n românește, am dezvoltat alături de actrița Daniela Nane și de echipa Școlii de Gramatică – pe atunci, Corina Popa, Andreea Cristea și eu, proiectul Limba Română pentru toți românii. Am lansat www.cuvinteromanesti.ro și am publicat pe acest site câteva zeci de lecții gratuite și povești audio pentru copiii, părinții și profesorii din diaspora. Încă este un proiect de impact în comunitățile de peste hotare, având în vedere nevoia de materiale didactice care să fie realizate în limba română special pentru copii, nu doar pentru adulți.
Faci parte și din proiectul Școala de Gramatică, inițiat de Corina Popa. În ce constă activitatea ta de aici?
Alături de Școala de Gramatică, am dezvoltat mai multe cursuri și programe educaționale, chiar și un festival dedicat tinerilor (GramMania). Am publicat articole, am luat parte la diferite cercetări și am scris o Culegere de explicații ale răspunsurilor la subiectele de la examenele de admitere la Facultatea de Drept, Universitatea din București.
Care sunt cele mai mari satisfacții profesionale de până acum?
Cred că cea mai mare satisfacție profesională o voi avea la toamnă. În luna septembrie urmează să susțin public o teză de doctorat la care am muncit mai mulți ani. Dincolo de acest moment, mă bucur de pasiunea pe care o am pentru filologie și că ea nu a scăzut. Din afară, o facultate de litere poate părea cel mai plictisitor lucru, cu șanse reduse de a da cariere interesante. Și eu, și tu, dragă Oana, știm că fiecare își poate croi propriul drum și că „plictisitor” este ultimul lucru care se poate spune despre ceea ce facem și putem face mai departe.
Care sunt cărțile pe care le-ai împărțit recent cu fetița ta? Dar cele pe care le-ai citit doar pentru tine și poveștile lor ar merita date mai departe?
Cu fetița mea, Sonia, care din toamnă merge la școală, am terminat de citit Charlie și Fabrica de Ciocolată and Charlie și Marele Ascensor de Sticlă. Ea e din ce în ce mai atentă când le predau copiilor din diaspora și îi citesc aproape tot ce citesc și ei, iar uneori reiau pasaje din lecții – prezentări, jocuri, povești audio sau cântece pe care le aude mai întâi pe fundal. Pentru adulți, o poveste pe care aș vrea să o dau mai departe este Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia. Este cartea la care mă întorc des și care creează cea mai frumoasă atmosferă în jurul oricărui nou început.
[Fotografiile fac parte din arhiva personală a Izabelei Manolache.]
