Ileana Achim este fondatoarea și coordonatoarea editurii Frontiera. Este o cititoare profesionistă, studiind literatura engleză și având un masterat în studii medievale la Universitatea din Bristol. A creat editura Frontiera în 2010, însă șase ani mai târziu i-a conturat profilul pe care-l are astăzi. La o primă vedere, Frontiera e o editură pentru copii. Dar, când două dintre cele douăsprezece titluri publicate anual sunt dedicate deportărilor în Siberia sau vieții unei familii rusești, încadrarea asta nu poate fi decât păguboasă. Frontiera e o editură pentru pasionații de literatură ilustrată. Și e una dintre cele mai curajoase.
Author: Oana
Sanda Tomescu-Baciu este profesor universitar doctor, fondator și coordonator al programului de limba și literatura norvegiană de la Universitatea Babeș-Bolyai (1991-2021) și, de asemenea, director al Departamentului de limbi și literaturi scandinave (2001-2021) în cadrul Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este coordonator de doctorat în domeniul studiilor literare norvegiene și nordice din 2010. A publicat și a editat cărți și articole dedicate literaturii scandinave și a tradus în special literatură norvegiană. A fost membră a International Ibsen Committee în două legislaturi consecutive (2000-2006) și a colectivului editorial al revistei Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Philologia până în 2021. În 2003 a primit Ordinul Norvegian Regal de Merit în grad de cavaler clasa I. De-a lungul carierei sale a format profesori și traducători, specialiști în limba și literatura norvegiană. În 2021, programul de limba și literatura norvegiană și Departamentul de limbi și literaturi scandinave împlinesc 30 de ani și respectiv 20 de ani, iar evenimentul este celebrat la final de octombrie cu susținerea centrului Norwegian Literature Abroad (NORLA), a Ambasadei regale a Norvegiei la București și a Rectoratului Universității Babeș-Bolyai.
Radu Paraschivescu este scriitor, traducător, jurnalist, editor. De fapt, este unul dintre cei mai apreciați și mai bine vânduți scriitori români, un prolific traducător, realizatorul emisiunilor „Dă-te la o carte” și „Pastila de limbă”, difuzate de postul TV Digi 24 între 2014 și 2019, și al rubricii „Vorba vine” de la Rock FM și coordonatorul colecției „Râsul lumii” a editurii Humanitas. Printre cărțile sale se numără Bazar bizar, Ghidul nesimțitului, Cu inima smulsă din piept (tradusă și publicată recent în Portugalia), Fluturele negru, Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri, Vitrina cu șarlatani, Acul de aur și ochii Glorianei. Din februarie 2021 realizează alături de Cătălin Striblea podcastul „Vorbitorincii”.
Corina Tăbăraș este secretar de redacție la editura Bookzone. Lucrează în industria de carte de mai bine de douăzeci de ani, timp în care a învățat nu doar mersul unei cărți, dar și felul în care se armonizează oamenii și echipele pentru rezultate bune. A lucrat și ca redactor, dar de mai mult timp încoace ține frâiele planurilor editoriale și se asigură că tot angrenajul din spatele unei cărți funcționează în parametrii optimi.
Adela Greceanu și Matei Martin sunt realizatorii emisiunii Timpul prezent, difuzate la Radio România Cultural și disponibile pe platformele de podcast. Adela bea multă cafea, fără zahăr și lapte. Matei nu poartă cravată. Adela și Matei sunt, cum se spune în revistele glossy, un cuplu fain de tot atât în studioul de radio, cât și în afara lui.
In 1990, the Univers Publishing House operated in the central building of the House of the Free Press, at the 8th floor, it was in professor Romul Munteanu’s charge and was, I think, the most important publishing house in Romania. The most "read", in any case, because its offer of books was composed, mostly, of foreign literature, novels in the first place, but also of books of literary criticism, theory, which were in great demand in those years, for well-known reasons.
Iulia Nani este specialistă în marketing, comunicare și personal branding, este traducătoare și scriitoare. De ceva timp este Communication Manager la HR Club, o importantă asociație de HR din România, de 10 ani traduce pentru editura Publica, iar de aproape un an este scriitoare publicată, romanul său de debut apărând la editura Bookzone. Iulia navighează cu ușurință printre cărți de business, economie și dezvoltare personală, este fluentă în limba multinaționalelor și pare să știe de-a fir-a-păr ce-i bucură și ce-i mâhnește pe corporatiști, din viața cărora s-a inspirat și-a creat-o pe Victoria, supereroina corporate. Și pentru c-a descoperit secretul zilelor de câteva zeci de ore bune, găsește mereu timp pentru familie, pisică și-un pic de pian.
Ioana Văcărescu este redactor-șef la Corint Junior. Până nu de mult, a lucrat în cadrul Grupului Editorial ALL, unde a fost redactoră și, în ultimii ani, a coordonat Galaxia Copiilor, imprintul lor pentru copii, și a inițiat colecția BiblioLOVE, dedicată poveștilor despre cărți. Până să-și facă reședința printre cărți, Ioana a lucrat la AGERPRES și a fost asistentă de cercetare la Biblioteca Academiei Române. Adică tot în jurul cuvintelor și-al cărților. Dar, dincolo de afilieri și badge-uri, Ioana traduce și redactează de vreo cincisprezece ani. Și-o face cu atâta pasiune și pricepere, că în portofoliile multor edituri se găsesc cărți lucrate de ea și semnate de autori ca Norman Mailer, Joan Didion sau Sarah Perry.
Georgiana Sârbu este profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București. Este personaj în poezia Simonei Popescu și, printre programe și bibliografii obligatorii, le face cunoștință elevilor cu scriitori „în carne și oase” și cu literatura contemporană de la noi și de aiurea.
Eliza Dumitrașcu este PR Manager în cadrul Grupului Editorial ART. Lucrează de ani buni în comunicare, punându-și la bătaie imaginația și îndemânarea pentru promovarea evenimentelor și produselor culturale. A colaborat cu revista BeWhere, cu Revolver, o companie media, cu editura Paralela 45 și, de cinci ani, după o scurtă pauză, ajută cărțile publicate de imprinturile Grupului Editorial ART să-și găsească cititorii-pereche. Sau invers. Are o jachetă galbenă de Coraline, este membru fondator al unui club de tricotat exclusivist și unul dintre cei mai înfocați susținători ai unuia dintre cei mai tineri colecționari de insecte de pe la noi.