Irina Cerchia coordonează colecția Yorick din cadrul editurii Nemira, unde a început să lucreze în 2016 ca secretar de redacție. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, scrie cronici de teatru și traduce.
Editura Nemira a fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau. De aproape zece ani este condusă de fiica acestuia, Ana Nicolau, continuând să aducă în atenția publicului român povești puternice, să încurajeze scriitorii români contemporani și să promoveze plăcerea lecturii.
Ce titlu Nemira rezumă perfect această aniversare de 33 de ani a editurii Nemira?
Oscilez între Un om sub semnul întrebărilor, pentru că niciodată nu am încetat să ne punem întrebări într-un mod din ce în ce mai matur, mai ales în ceea ce-i privește pe cititori și gusturile sau nevoile lor, și Sculptând în timp, pentru că prin fiecare apariție editorială încercăm să lăsăm o urmă palpabilă, să schimbăm coordonatele timpului în raport cu un text. Și dacă există cu adevărat cărți nemuritoare?
Ai fost alături de echipa Nemira câțiva ani buni din cei 33 împliniți. Cum au fost începuturile acestei colaborări și când ai preluat colecția Yorick?
Da, s-au împlinit deja 8 ani de când lucrez la Nemira, acum în postura de coordonator al colecției Yorick, deși la început, când abia terminasem facultatea, m-am angajat în editură ca secretar de redacție. Păstram legătura cu autorii români, adunam diverse informații despre cărțile în lucru, le supravegheam practic traseul, de la traducere până la momentul plecării în tipar. Seara studiam munca corectorilor și a redactorilor, mi se părea incredibilă atenția cu care parcurgeau un text și, în secret, îmi doream să pot face și eu asta. Începusem să corectez și eu fără să-mi fi cerut nimeni s-o fac, până când, într-o zi, redactorul-șef de atunci mi-a propus să preiau eu o carte de teatru: Cehov, aproapele nostru de George Banu. Cu siguranță nu aș fi îndrăznit atunci să-mi imaginez că peste ani aveam să lucrez cu domnul Banu la diverse eseuri din postura de editor, nici că aveam să traduc sau să fac selecție de titluri. Poate a fost un parcurs firesc. Din 2020 am preluat integral colecția Yorick și încă mi se pare uimitor că fac asta, că nu trece o zi fără să descopăr ceva care să mă bucure cu adevărat.
Ce înseamnă colecția în numere: ani de la înființare, titluri publicate, poate exemplare tipărite și vândute? Care-i sunt titlurile bestseller și cele longseller?
Aproape 100 de titluri publicate în 15 ani, care s-au vândut în zeci de mii de exemplare de-a lungul timpului. Surpriza cea mai mare, mai ales că vorbim de o colecție de nișă, unde găsim în mare parte cărți de teatru și de film, a fost descoperirea unor scriitori de calibru, la bază actori sau regizori, mă refer aici la Charles Chaplin (Viața mea) și Anthony Quinn (Păcatul originar). Au scris niște cărți fabuloase, care în scurt timp s-au impus ca longsellere, alături de cărțile de teorie teatrală, atât de utile, chiar și azi, artiștilor: Munca actorului cu sine însuși de Konstantin Stanislavski sau Spațiul gol de Peter Brook. Deși le-am publicat relativ de curând, nu mă îndoiesc că vor exista cititori care se vor întoarce constant la cărțile semnate de Ingmar Bergman, Eugène Ionesco or Martin Scorsese. La bestseller, Friends, iubiri și marele lucru teribil de Matthew Perry, o carte care îți oferă enorm, de o blândețe sfâșietoare.
Cum arată portretul-robot al cititorului titlurilor Yorick, cât de mult ții cont de acesta când selectezi sau propui titlurile și care sunt celelalte criterii în funcție de care îți construiești portofoliul?
Îmi imaginez că e cineva cu care mi-ar plăcea să stau de vorbă ore întregi despre filme, spectacole de teatru, detalii uimitoare din viețile artiștilor, o persoană curioasă, rafinată, inteligentă, cu spirit critic, care știe ce-i place și ce nu, care-și poate argumenta opiniile, care știe să primească și să ofere la rândul ei, cu care, poate, chiar m-aș contrazice – cum să nu-ți placă The King of Comedy al lui Scorsese?! –, pe scurt, un partener de lectură, acordat la lumea teatrală și cinematografică, care poate avea orice vârstă: artiști la început de drum, cititori sau cinefili pasionați, creatori consacrați etc. Atunci când aleg o carte, mă gândesc întotdeauna la nevoile cititorilor sau ale creatorilor, încerc să anticipez ce le-ar plăcea, ce i-ar inspira, ce i-ar motiva și, mai mult decât atât, caut întotdeauna cărți care să nu dea un verdict. Arta e, totuși, un fascinant organism în mișcare.
Ce titluri pregătiți pentru partea a doua a anului?
Vom începe cu două cărți semnate de regizorul Thomas Ostermeier, reeditare la Teatrul și frica and Teatrul lui Thomas Ostermeier, scrisă în colaborare cu Peter M. Boenisch, apoi vor urma două autobiografii absolut splendide, de la doi dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști. În curând le vom dezvălui, toate detaliile vor fi pe paginile noastre de comunicare.
Care sunt trei dintre personajele sau scriitorii din cadrul celorlalte colecții și imprinturi Nemira cu care ai împărți o sticlă de prosecco aniversar oriunde, oricând, oricum?
Jhumpa Lahiri, întotdeauna, Mathias Énard, deși în prezența lui mi-ar tremura paharul de prosecco în mână, și contele Alexander Rostov din Un gentleman la Moscova, de Amor Towles, care cu siguranță mi-ar refuza prosecco-ul și mi-ar explica el cum stă treaba cu vinurile.
Câte cărți poate iubi un editor? Pare că te îndrăgostești iar și iar de fiecare dată când vorbești despre o carte nouă din Yorick. E molipsitor. Ai vreun secret?
Aș fi vrut să spun că sunt „cea mai fidelă fată”, dar nu. Într-adevăr, mă îndrăgostesc de fiecare carte, uneori maniacal, alteori cu emoție sau cu tristețe, îmi dau voie să trăiesc puțin în viața altor oameni, în filmele lor, în metodele lor, în eșecurile lor. Mă fascinează parcursurile lor, tot ce ajunge din punctul A în punctul B, uneori trecând prin proba de 100 de metri obstacole, și vreau să împărtășesc asta cu cât mai mulți oameni, pentru că unele cărți realmente te pot schimba, o spun fără nicio urmă de romantism.
[Fotografie din arhiva personală a Irinei Cerchia.]
