Alina Stan este fondatoarea comunității Lecturi cu Alina, în cadrul căreia cultivă pasiunea pentru citit, promovează literatura pentru copii și aduce părinții și copiii împreună, în jurul cărților. Pe pagina de Instagram, pe canalele de YouTube și TikTok și pe blog, dar și în afara lor, Alina oferă recomandări de lectură, ține cluburi de carte și face cunoscute poveștile oamenilor din spatele cărților.
Cum ai devenit cititoare, care au fost oamenii și cărțile care te-au dus spre drumul acesta?
Nu-mi aduc aminte o copilărie plină de cărți, iar mama mea spune că în primii 7-8 ani am avut cel mult 10-15 cărți ilustrate. Am copilărit în anii de după revoluție și nu se găseau multe cărți ilustrate pentru copii. La 11 ani mama mi-a dăruit primul volum din Harry Potter. Am devorat toată seria.
Mai târziu, la liceu, am avut un alt înger păzitor. Doamna dirigintă ne preda matematică în timpul anului și ne pregătea liste de lectură pentru vacanța de vară. În acele veri am citit Marți cu Morrie, Fata cu cercel de perlă, Portretul lui Dorian Gray și alte cărți. Datorită ei citeam și Dilema Veche, ne îndemna să o cumpărăm de la chioșcurile de ziare. Apărea în fiecare miercuri, dacă țin bine minte.
Tot în liceu împrumutam cărți de la prietena (și colega mea de bancă), Nora. Ea avea o bibliotecă imensă, cărți în fiecare cameră și gătea paste când mergeam în vizită. Iar prietena mea cea mai veche, Renata, a avut întotdeauna gusturi similare cu ale mele și îmi împrumută și acum cărți.
Închei cercul vorbind din nou despre mama, nu am menționat până acum că ea a citit și citește foarte mult. Cumpărăm cărți împreună, discutăm despre cărți, funcționăm câteodată ca un foarte mic club de carte, iar provocarea mea e să țin pasul cu ea.
Vorbeam când ne-am întâlnit, în camera cu oglindă încastrată în perete a librăriei Cărturești Verona, despre faptul că de literatura pentru copii ne-am apropiat odată ce am avut la rândul nostru copii. Cum a fost în cazul tău, care au fost titlurile sau autorii care au fost citiți pe repeat și când a început diversificarea în materie de cărți?
Pentru noi, diversificarea în materie de cărți nu a început chiar din fașă. Am cumpărat cărți și în primele luni, dar e un moment pe care îl consider definitoriu când mă gândesc la iubirea băiatului meu pentru cărți.
La 11 luni începuse să meargă. Citeam și ascultam Paco și Mozart. Cum citeam cărți cu un bebeluș de 11 luni care tocmai descoperise mersul? O pagină într-o cameră, făceam o oprire scurtă pentru un mic dans, următoarea pagină în altă cameră. Aveam grijă să nu cadă și în același timp el mă „certa” dacă lăsam cartea din mână.
Atunci mi-am dar seama că noi, părinții, trebuie să renunțăm la ideile preconcepute sau la așteptările nerealiste despre cum arată acel moment perfect de lectură cu copilul. Noi îi putem încuraja prin a le oferi cărți potrivite pentru vârsta lor și prin a le citi cu voce tare cât mai des. Răbdarea și iubirea lor pentru lectură se construiesc în timp.
Alte cărți care ne-au marcat primii doi ani au fost Pete Motanul. Ador tenișii albi, Grădinarul Viselor și Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună.
Lecturi cu Alina este platforma unde prezinți și recomanzi cărți pentru copii, creând o comunitate în jurul ei, atât pe TikTok, cât și pe Instagram, unde ai deja peste 10,000 de urmărtori. Cum a luat naștere acest proiect?
Și proiectul acesta a luat naștere în pandemie, ca multe altele. Am devenit mamă la sfârșit de 2019 și în primul an de mămiciție (care mi s-a părut a fi și cel mai greu) am petrecut mult timp în casă, citind.
Am început să creez comunitatea în 2020 și la început discutam despre cărțile pentru adulți. Dar citeam din ce în ce mai mult cu fiul meu și atunci mi-a răsărit o idee în minte, cum ar fi dacă aș discuta cu alți părinți despre cărțile pe care le citesc cu el? Așa că am schimbat planul și m-am îndreptat către literatura pentru copii.
Am prins curaj și am vorbit despre poveștile pe care le citeam, despre cărțile de știință și enciclopediile pentru preșcolari, am început să mă documentez și să aflu mai multe despre autori și ilustratori și, încet-încet, am simțit că mi-am găsit locul.
Totul a început de la dorința de a avea un hobby, dar acum pot spune fără să exagerez că am descoperit o pasiune.
Publici materiale noi cu o constanță de invidiat. Cum reușești să păstrezi ritmul în condițiile în care ai și un job full-time, și o familie alături de care petreci timp?
Încerc să mă organizez cât de bine pot, cuvântul cheie fiind încerc. Câteodată pierd ritmul și revin greu la a realiza materiale creative și a posta cu regularitate.
Pentru jobul meu full-time lucrez destul de mult de acasă și asta mă ajută. Dar sunt momente în care trebuie să aloc mai mult timp serviciului, iar asta se traduce printr-o atenție scăzută pentru proiectele mele de suflet.
În perioadele normale, prioritizarea și disciplina mă ajută să pregătesc materiale constant. Cu o organizare bună reușesc să fac o parte din lucrurile pe care mi le propun. Mai complicat e atunci când intervine oboseala, pentru că oboseala omoară creativitatea. Omoară și cheful. Așa că în astfel de perioade încerc să fac un pas în spate și să îmi încarc bateriile.
Serile și weekendurile sunt pentru familie. 😊
Ce presupune realizarea unui material: există un plan al temelor de discutat, un script al video-ului, un setting pentru filmare?
Există un plan al temelor de discutat. Există și o listă a cărților de recomandat, a ideilor de împărtășit cu comunitatea. Câteodată le respect cu sfințenie, câteodată nu, pentru că îmi place spontaneitatea.
În medie, pentru un video lucrez aproximativ două ore, poate chiar puțin mai mult, dar nu fac totul dintr-un foc.
Îmi notez ideile întotdeauna, aleg cărțile sau subiectele despre care vreau să discut, schițez ideile principale sau chiar fac un script. Asta înseamnă că lucrez noaptea, în metrou, când îmi aștept rândul pentru o programare sau în timp ce am ceva în cuptor. Pentru materialele video am nevoie de lumină, așa că filmez în timpul săptămânii, când băiețelul meu e la grădiniță, cel mai des în pauza de masă.
După filmare urmează partea de editare, care e amuzantă, pentru că atunci observ că eram ciufulită, că am stâlcit un cuvânt sau că am pronunțat ciudat numele autorului. 😊
Cu settingul pentru filmare este destul de simplu, am ales locul din casă pe care îl pot folosi cel mai ușor – camera băiatului meu.
Canalele de social media sunt acum secundate și de un blog, unde publici texte despre cărțile discutate în materialele video, dar și alt fel de conținut, cum sunt interviuri cu profesioniști din lumea cărților pentru copii din România. Ai observat o nevoie în rândul publicului tău și pentru un astfel de spațiu? Diferă cititorii de aici față de urmăritorii de pe rețele?
Pe blog public articole de mai puțin de un an și nu reușesc să o fac cât de des mi-aș dori. Aș spune că cititorii blogului sunt aceiași cu cei de pe rețelele de socializare, momentan. Recent am integrat și opțiunea de search (pe varianta desktop) și funcționează destul de bine atunci când vrei să cauți informații despre un titlu anume. Pe termen lung mi-aș dori ca blogul să se transforme într-o platformă de sine stătătoare cu recomandări de lectură și discuții despre importanța cititului.
Noul meu proiect, Dincolo de pagini, a pornit din dorința de a îi celebra pe oamenii care fac viața copiilor mai frumoasă. Vreau să aflu ce îi motivează, ce le îngreunează munca, ce le aduce bucurie. În primul rând, eu am simțit nevoia acestui spațiu, dar și feedbackul venit din partea cititorilor a fost unul bun.
Pentru primele două interviuri publicate am simțit curiozitate și entuziasm din partea comunității mele. Al treilea articol este în lucru. Iar eu cred că pot susține scriitorii, ilustratorii și editurile și în acest fel, oferindu-le oportunitatea să vorbească despre munca lor.
Cum ai reușit să formezi această comunitate, mai ales că e știut că în ultimul timp e tot mai greu să ajungi în feedul oamenilor, chiar și în al celor care te urmăresc?
Recent am împlinit 5 ani de prezență în social media. În acești ani am adus cărțile în atenția părinților testând diferite tipuri de conținut. La început mi se părea suficient să fac o poză cărților pe care le citim și să o postez. Dar îmi doream să creez o conexiune cu oamenii care citeau sau ascultau, așa că în octombrie 2021 m-am filmat pentru prima oară vorbind despre o carte. Nu știam unde să așez telefonul, unde să mă uit atunci când filmez, îmi era teamă să nu spun ceva penibil (probabil am și spus).
Cu exercițiu am început să mă simt mai bine în fața camerei, să înțeleg cum trebuie să îmi formulez discursul. Iar oamenii s-au alăturat comunității în momentul în care am început să postez constant.
Am reușit să formez comunitatea în timp, cu muncă. Dar am impresia că m-au ajutat și impulsivitatea și spontaneitatea, cărora le dau frâu liber câteodată. Mă bântuie și sindromul impostorului, dar optimismul și atitudinea pozitivă câștigă de cele mai multe ori.
Spuneai într-un video că ai avut și colaborări cu edituri, cărora le-ai promovat cărțile nou apărute. În ce constau aceste colaborări și cum s-ar putea ele dezvolta pentru beneficii de ambele părți?
Așa este, am început să primesc mai des cărți datorită activității mele din social media, dar nu am colaborări plătite cu editurile, prin urmare regulile sunt nescrise și destul de relaxate.
Cu siguranță anumite pachete de PR ajung la mine cu scopul de a fi promovate, dar sunt și situații în care titlurile primite vin ca un simplu „Mulțumesc pentru ceea ce faci”.
Apreciez că editurile doresc să îmi trimită noutățile și totodată îmi oferă libertatea de a vorbi despre cărțile care îmi plac, în ritmul și în stilul meu.
Aș fi bucuroasă să pun bazele unor proiecte mai ample, având în vedere nivelul analfabetismului funcțional din România sau faptul că tot mai mulți copii au tulburări de vorbire asociate timpului petrecut în fața ecranelor. Cred că aceasta este o direcție în care aș putea colabora cu editurile sau cu librăriile.
Care e cel mai de succes material de până acum?
Când avea 3 ani și 9 luni, băiețelul meu a început să fie foarte curios cu privire la lumea înconjurătoare. Pentru o perioadă lungă am pus pauză poveștilor de noapte bună și am citit preponderent cărți de știință sau enciclopedii pentru copii. Tot atunci a vrut să înțeleagă de unde vin copiii, cum ies ei din burtică, dar și cum arată corpul unei fetițe, al unei femei sau al unui bărbat. Era atât de curios încât îi întreba și pe bunici. Și am făcut ce știu mai bine, am căutat cărțile potrivite.
Ulterior am făcut câteva materiale video pe tema aceasta și au fost foarte bine primite de părinți. Atunci am înțeles că trebuie să devin creativă când vorbesc despre cărțile pentru copii și mi-am schimbat puțin abordarea.
Cel mai mare succes l-a avut o serie de postări pe care am făcut-o în 2024. Am vorbit despre ce îmi doresc să îl învăț pe băiatul meu. Cum nu trebuie să ne lăsăm descurajați atunci când cineva râde de noi, cum fetele sunt la fel de ambițioase sau curajoase ca băieții sau cum uneori e nevoie să ieșim din zona de confort pentru a obține ce ne dorim. Lista continuă, bineînțeles. Am recomandat povești care abordează temele respective și care cultivă încrederea în sine, empatia, perseverența și respectul.
Care sunt cărțile pentru oameni mari care-și așteaptă rândul să fie început sau continuate în tandem cu cele pentru copii?
Știi ce e amuzant? Sunt multe cărți pentru oameni mari pe care nu reușesc să le încep pentru că citesc tot titluri pentru copii, chiar și când e liniște și toți ai casei dorm. Îmi pun bețe-n roate singură, dar e dulce această autosabotare.
Revenind la cărțile pentru oameni mari, următoarea lectură va fi Fahrenheit 451 de Ray Bradbury, simt că am amânat-o prea mult. Cel mai bun titlu pe care l-am citit în 2024 a fost Demon Copperhead de Barbara Kingsolver.
Într-un video recent pomeneai de pasiunea fiului tău pentru arhaisme și regionalisme. Care sunt cele mai noi achiziții ale lui? Dar preferatele tale?
Când au fost finii noștri în vizită ne-au povestit despre un joc strâns de Scrabble în care câștigătorul a obținut victoria cu un cuvânt din două litere, OL. Victoria, a fost, desigur, contestată, și jucătorii au consultat un dicționar. Cert e, că în timp ce ne povesteau, ne-au întrebat dacă știm ce înseamnă ol. S-a grăbit fiul meu să răspundă, pentru că știa dintr-o carte (Strega Nona).
Și cred că nu o să uit niciodată când ne-a zis (deranjat și ușor furios) să nu mai spunem despre el că e corconit.
[Fotografiile fac parte din arhiva Alinei Stan.]
