Shauki Al-Gareeb este director editorial de literatură YA și ficțiune comercială la Grupul Editorial Corint, coordonând imprinturile CorinTeens, Leda Edge și Leda Bazaar. Pasiunea de a citi cărțile a virat rapid spre a le traduce din engleză în română, a le promova și a le edita: după colaborări cu editurile Trei și Epica, a intrat în echipa Corint, fiind poate unul dintre cei mai tineri coordonatori de colecție din spațiul românesc. Evoluția a fost organică și bazată pe multă muncă și mult entuziasm: a fost numit redactor-șef, apoi director editorial, continuând să îmbine resposabilitățile editoriale și manageriale cu cele de marketing și, când timpul o permite, de traducere. A studiat literatură comparată și limbă și literatură engleză la Facultatea de Litere a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Cu ani de experiență în spate, Shauki nu și-a pierdut nimic din plăcerea cu care selectează, îngrijește și vorbește despre cărțile pe care le publică. Aceeași plăcere cu care creează și consolidează comunitatea cititorilor CorinTeens, Leda Edge și Leda Bazaar.
Un puști intră într-o bibliotecă. Care-s primele cărți spre care se duce țintă? Un editor intră într-o librărie. Care-s primele cărți spre care se duce țintă? Puștiul ești tu cel de atunci. Editorul – tu cel de acum.
Deși acest „virus” al cititului m-a prins din urmă ceva mai târziu, odată cu seria Harry Potter (există oare vreun bookworm milenial care să nu aibă această serie pe listă?), a existat o perioadă, în copilăria mea, când mama cumpăra cam tot ce publica o editură acum defunctă, numită Prietenii cărții. Mi le amintesc și acum (și încă le mai am pe cele mai multe), enciclopedii și romane clasice, cartonate, cu folio auriu, cu coperte negre sau roșii, în română și engleză, și, printre ele, o colecție pentru copii, „Bunica mi-a povestit…”, unde am descoperit și citit din scoarță-n scoarță poveștile scrise de Contesa de Ségur (preferata mea a fost În vacanță). Apoi, în gimnaziu, a început Potter-mania, cu filmele, cărțile, site-urile, comunitățile de fani, albumele cu stickere și toată paraphernalia, un fenomen care m-a prins și pe mine, care m-a făcut să devin cititor înfocat și să descopăr și mai multe povești, să intru aproape zilnic în librării, să adun ban pe ban ca să-mi pot cumpăra tot ce aveam pe listă și, ulterior, să mă înscriu la Litere (schimbând macazul, după 12 ani de muzică) și să-mi găsesc de lucru în acest domeniu. Așa că da, aș putea spune că mă număr printre milioanele de copii pe care J.K. Rowling i-a făcut să iubească lectura. A fost cea care, fără să știe, mi-a hărăzit drumul în domeniul editorial. Au urmat apoi Eragon, Cronicile Wardstone, O serie de evenimente nefericite, Copiii Lămpii Fermecate, Septimus Heap, serii care au transformat radical viața acelui puști de odinioară și care abia aștepta să ajungă în librăriile lui preferate și să caute raftul de noutăți, să le răsfoiască, să le miroasă (hehe) și să le treacă pe wishlist.
Editorul de azi, din păcate, nu prea mai are timp să citească și de plăcere, dar, când o face, pune musai mâna pe un thriller bine scris, care să-l deconecteze și să-l țină în priză; e slăbiciunea mea. Iar recent am început să mă îndrept și spre titluri de nonficțiune.
Ai intrat propriu-zis în lumea editorială în 2015-2016, colaborând cu Editura Epica, dar și cu Editura Corint, unde ai lansat colecția Leda Edge. Cum au fost aceste întâlniri și cum a arătat pentru tine acea perioadă?
Deși 2015-2016 sunt anii în care am intrat „oficial” în domeniu, povestea mea în lumea editorială a început ceva mai devreme. Înainte de Epica sau Corint, am lucrat multă vreme „din umbră”, ajutând cum puteam la Corint și Trei – sugeram titluri, făceam referate de lectură, mă ocupam de social media, doar din dorința de a învăța. Prima propunere oficială a venit de la Epica (care a fost de scurtă durată), iar ulterior s-a conturat la Corint proiectul Leda Edge, care tocmai a împlinit 10 ani. Între timp, „familia” s-a mărit cu încă două imprinturi pe care le păstoresc cu drag: CorinTeens și Leda Bazaar.
A fost o perioadă incredibilă și, privind înapoi, le sunt extrem de recunoscător șefilor mei că au avut încredere în mine. Cred că sunt unul dintre puținii oameni din industria asta, de la noi din țară, care au primit pe mână responsabilitatea unei colecții întregi la o vârstă atât de „fragedă”. Aveam doar 25 de ani, eram practic un boboc, și totuși au avut curajul să îmi dea mână liberă. Mă simt mândru de parcursul meu, dar în același timp conștient de șansa imensă pe care am primit-o.
Am fost aruncat în vâltoarea evenimentelor și a trebuit să învăț totul din mers. Am ars etapele și am urcat rapid în ierarhie, și toate astea în timp ce lucram remote, de la Iași. Deși nu eram acolo, în forfota zilnică din redacție, am reușit să demonstrez – cu mult înainte ca lucrul de acasă să devină o modă – că distanța nu e un obstacol când există pasiune și seriozitate. Cei 10 ani de rezultate constante sunt, cred eu, dovada vie că au pariat corect pe acel puști de atunci.
Dacă aș da timpul înapoi, n-aș schimba absolut nimic. E o meserie care vine la pachet cu de toate: e și greu, și frumos, uneori e dulce-amărui și se lasă cu nervi sau supărări, dar nimic nu se compară cu entuziasmul de a vedea o nouă carte ieșită din tipar; să câștigi o licitație pentru un titlu pe care ți-l dorești enorm sau să fii martor la bucuria sinceră a cititorilor când primesc cartea în mână… acestea sunt momentele care fac ca tot efortul să merite.
Din 2018 ai devenit redactor-șef la Grupul Editorial Corint, iar din 2024 ești director editorial (Young Adult și commercial fiction). Ce presupune fiecare dintre aceste poziții și cum au evoluat responsabilitățile tale de-a lungul timpului?
Tranziția de la redactor-șef la director editorial (pe partea de cărți pentru adolescenți și ficțiune comercială) a însemnat, înainte de toate, un uriaș transfer de responsabilitate. Când ești la vârf, știi că nu mai există „cineva deasupra” care să preia deciziile dificile sau eventualele greșeli; totul se oprește la tine și îți asumi tot ce intră în „barca” ta. Dacă ar fi să rezum, eu centrez și tot eu dau cu capul, asigurându-mă că întregul mecanism funcționează de la prima idee până când cartea ajunge la cititor.
Deși ador să citesc, jobul meu are însărcinări manageriale. Trebuie să urmăresc piața externă și internă, să planific cu atenție achizițiile de drepturi și planul de tipar ca să mă încadrez în bugetele alocate, să fac selecția riguroasă a traducătorilor cu care lucrez, astfel încât să respect standardele editurii. De asemenea, am de analizat și eventualul potențial al produselor digitale, dacă e cazul sau nu să cumpărăm drepturi audio și să producem înregistrări. După ce întocmesc planul de tipar și urmăresc fluxul de lucru pentru fiecare titlu și om din echipă, închei cu lectura de BT (bun de tipar), care e practic semnătura mea de responsabilitate finală pentru apariția cărții.
Cum este alcătuită echipa pe care o coordonezi, cum reușești să găsești colaboratori externi și cât de des apelați la aceștia?
Echipa pe care o coordonez este structurată ca un ecosistem complet și integrat. Ne bazăm pe expertiza colegilor din redacție, tehnoredactare, DTP, design de copertă și promovare. Strategia mea este să prioritizăm fluxul de lucru intern dintr-un motiv foarte clar: previzibilitatea. Având control direct asupra resurselor, putem respecta cu strictețe planul editorial și standardele de calitate ale Grupului, fără a depinde de disponibilitatea fluctuantă a unor colaboratori externi.
În ceea ce privește acești colaboratori externi, apelăm la ei punctual și strategic – când îi selectăm, căutăm în primul rând oameni care rezonează cu viziunea noastră și au o capacitate demonstrată de a respecta termenele-limită. Totuși, preferăm să păstrăm nucleul producției in-house, tocmai pentru a evita decalajele pe care le pot genera joburile paralele ale colaboratorilor externi.
Coordonezi colecțiile de Young Adult și de ficțiune comercială. Propunerile agențiilor literare sau ale editurilor străine sunt aproape nelimitate și în acest domeniu. Care sunt criteriile în funcție de care selectezi titlurile care vor ajunge în portofoliu?
Mă bazez mult pe instinct și pe acel „nas” pe care îl capeți în timp, dar le combin mereu cu ce văd că se întâmplă pe social media. Urmăresc zilnic trendurile, e practic o parte din fișa postului meu, chiar dacă e una neoficială. Deși propunerile agențiilor sunt aproape nelimitate, fac o preselecție riguroasă: citesc primele 50-100 de pagini să văd dacă mă convinge textul (și, dacă da, continui lectura pe diagonală, dar niciodată până la final – îmi rezerv asta pentru lectura pe care o voi face cărții traduse, când e aproape gata de tipar), apoi cercetez serios backgroundul autorului, unde s-a mai vândut și ce edituri mari au pariat pe el. Țin cont, bineînțeles, și de vocea cititorilor noștri, de titlurile care urmează să fie ecranizate sau de cărțile care au luat premii importante.
Lumea editorială, mai ales la noi, e destul de tricky și plină de surprize. Poți să cumperi un titlu prezentat ca mare hit internațional, vândut în zeci de țări, și când îl publici să ai surpriza că nu confirmă deloc. La polul opus, sunt cărți în care poate n-ai investit atâta încredere inițial, dar care ajung să depășească orice așteptări. E un pariu constant unde contează mult și norocul, dar mai ales timingul, iar rolul meu e să fiu pe fază ca să prind momentul potrivit pentru fiecare carte.
Cum arată drumul unei cărți de la achiziția de drepturi la exemplar tipărit în departamentul pe care-l coordonezi?
Lucrurile par simple, dar nu prea sunt: fac o preselecție de titluri (propuneri venite de la agenți, titluri selectate din cataloage, titluri pe care le găsesc urmărind ce e în vogă pe BookTok, Bookstagram etc., titluri care se ecranizează sau primesc diverse premii), apoi o selecție, discut cu colegii și cu conducerea în vederea achiziției, facem ofertă sau participăm la licitații, scriem scrisori editoriale pentru a-i convinge pe autori să ne aleagă și totodată elaborăm și planuri de promovare; apoi, după ce obținem drepturile, mă gândesc cărui traducător i s-ar potrivi titlul respectiv; când traducerea e gata, intră în redactare, paginare, corectură și la final ajunge la mine pentru lectura finală, de „cap-limpede”; între timp, discutăm în redacție ce copertă folosim, ce titlu alegem, ce vom face pentru ea, cum o vom promova, când o vom publica etc. Iar asta se petrece între citit pe bandă rulantă manuscrise care vin din partea agenților, elaborare de planuri, social media, Exceluri, e-mailuri, ședințe, videocall-uri și telefoane în care stresez pe toată lumea din redacție „să se grăbească” (sau mă stresează colegii pe mine, adesea directorul de producție, că am întârziat cu vreo carte). E o poziție care cere multă stăpânire de sine și nervi tari, dar satisfacția de a coordona tot procesul și de a vedea rezultatul final în librării compensează tot acest maraton zilnic. Asta așa, pe scurt😊.
Coordonezi și canalele de social media ale imprinturilor de care te ocupi. Cum reușești să ții pasul cu schimbările rapide ale algoritmilor și cum intuiești care sunt cele mai bune strategii în a fi alături de cititorii fideli și a atrage alții noi?
Deși sunt un perfecționist și recunosc că mi-a fost greu să cedez controlul, de ceva timp am delegat mare parte din managementul zilnic al rețelelor sociale către colegele de la promovare. Timpul meu trebuie să se concentreze acum pe viziunea editorială, însă am rămas foarte implicat la nivel creativ. De pildă, postarea noutăților este un ritual personal la care n-am renunțat și nici nu plănuiesc s-o fac. Încă se întâmplă să-mi vină idei de vizualuri la miezul nopții (când toți colegii mei dorm😊), să le lucrez în Photoshop și să le pregătesc pentru a doua zi, întrucât social media este, în esență, despre inspirație de moment și autenticitate.
Pentru a ține pasul cu algoritmii, urmăresc constant ce strategii funcționează la editurile mari din afară și încercăm să adaptăm acele bune practici la publicul nostru. Strategia noastră principală rămâne însă concentrarea pe comunitate. Am înțeles rapid că booktokerii și bookstagrammerii sunt cea mai importantă resursă de promovare, așa că ne extindem constant lista de colaboratori. Ei sunt cei care traduc limbajul cărților noastre pe înțelesul noilor generații de cititori și ne ajută să rămânem relevanți într-un mediu digital care se schimbă de la o zi la alta.
Care sunt cele mai eficiente canale de vânzare pentru cărțile de care te ocupi și cum integrați instrumente și tehnici specifice de marketing în activitatea generală de promovare a Grupului?
Grupul Editorial Corint folosește toate canalele de vânzare posibile – librării fizice și online, site-ul propriu, marketplace-uri şi platforme pentru audiobookuri și ebookuri. Magazinul online propriu este un canal strategic, pentru că ne permite să construim relații directe cu cititorii, să testăm campanii și să reacționăm rapid la sezonalitate. Cred că aș putea spune că, pentru imprinturile de care mă ocup eu, cele mai eficiente canale sunt librăriile online și site-ul propriu, pentru că acești cititori sunt preponderent activi în mediul digital. În paralel, evenimentele – târgurile de carte, lansări și cluburi – generează vânzări punctuale, dar contribuie substanțial la consolidarea brandului pe termen lung.
Legat de marketing, folosim un mix omnichannel, în care canalele digitale și cele offline se susțin reciproc și sunt integrate într-o strategie coerentă, orientată atât spre vânzare, cât și spre construcția de brand. În același timp, investim constant în comunicare, creare de conținut și consolidare de relații, prin recomandări editoriale, campanii tematice și concursuri pe social media, parteneriate cu influenceri și dezvoltarea unor comunități active în jurul brandurilor noastre. Pentru noi, marketingul nu înseamnă doar promovare punctuală, ci un ecosistem care susține pe termen lung misiunea noastră: Cititul ne face mai buni.
Judecăm sau cumpărăm cartea după copertă? Folosiți copertele edițiilor originale pentru cărțile pe care le publicați? Cât de mult contează această alegere și care este impactul ei?
Oh, the age-old question 😊. Oricât ne-ar plăcea să spunem că nu judecăm o carte după copertă, realitatea pieței ne arată că impactul vizual este primul și cel mai important contact al cititorului cu volumul. Coperta este „cârligul” care decide dacă un om se oprește în dreptul raftului sau merge mai departe, așa că alegerea ei este o decizie strategică majoră.
La imprinturile coordonate de mine folosim în proporție de 90% copertele edițiilor originale, în special pe cele din piața americană, pentru că ei stăpânesc excelent limbajul comercial și știu ce atrage vizual. Totuși, aici ne lovim uneori de provocări financiare: unii proprietari de drepturi cer prețuri care aproape egalează avansul pentru carte, fără să țină cont de dimensiunea pieței noastre. În astfel de cazuri, sau atunci când coperta originală pur și simplu nu rezonează cu publicul din România, căutăm alternative: fie creăm un design propriu în redacție, fie achiziționăm o variantă mai inspirată produsă de alte țări. Până la urmă, prioritatea mea este ca acea carte să „vorbească” publicului și să aibă impactul vizual pe care îl merită, indiferent de sursa designului.
Nu puteam rata ocazia să întreb un cunoscător: cum a început nebunia cărților cu „sprayed edges”, care-i treaba cu ele, încotro, de ce au categorie separată pe site-uri și, desigur, cum să traducem cel mai bine această sintagmă în românește?
Deși acum par o noutate absolută, aceste înnobilări există de sute de ani; în trecut, aurirea sau pictarea marginilor (celebrele fore-edge paintings) aveau rolul practic de a sigila paginile împotriva prafului, insectelor și umidității. Astăzi, fenomenul a reizbucnit în SUA și s-a transformat rapid într-o formă de artă digitală. În redacție, noi le numim simplu „canturi colorate” sau „canturi printate” (pentru cele cu model, tipărite direct pe marginea albă a paginilor), însă cititorii români au adoptat în masă termenul englezesc de sprayed edges, indiferent de tehnică. Recent a apărut și termenul de spredges, un portmanteau simpatic, deși rămâne de văzut dacă va prinde.
Popularitatea lor este atât de mare, încât canturile au ajuns să fie la fel de importante ca designul copertei, motiv pentru care s-au creat secțiuni dedicate pe site-uri, ca cititorii să le găsească imediat. Interesant este că, deși sunt la mare căutare, există și o nișă de cititori care preferă edițiile clasice. Pentru a-i mulțumi pe toți, am început să publicăm simultan două versiuni: una cu sprayed edges și una simplă. Nu cred că e un trend trecător, ci mai degrabă o evoluție a cărții ca obiect de colecție; e felul nostru de a oferi o experiență estetică completă celor care încă iubesc formatul fizic.
Cum arată (în zerouri) un bestseller în colecțiile pe care le coordonezi? Dar un longseller (în ani de prezență constantă pe piață)?
Pentru mine, pragul de la care o carte începe să fie un bestseller în zona de young adult sau ficțiune comercială este de 5 000 de exemplare vândute. Atunci când un titlu trece de 10 000 de exemplare, este deja un semnal clar că are potențialul de a deveni un longseller, adică o carte care va continua să genereze cerere ani la rând.
Avem în portofoliu titluri care au depășit 40 000 sau 50 000 de exemplare, iar dacă ne uităm la seriile de succes, acestea adună în total peste 100 000 de exemplare vândute și sunt „ancorele” noastre în piață – cărți care, deși au fost lansate acum câțiva ani, rămân la fel de relevante și căutate, demonstrând că am reușit să alegem povești care nu doar „ard” rapid, ci își păstrează valoarea în timp.
Târgurile internaționale de carte sunt o parte importantă a activității tale. Cum a fost prima experiență la un astfel de eveniment? Ai vreo amintire demnă de povestit nepoților?
Deși am ajuns să particip la toate cele trei mari târguri ale industriei – Bologna, Frankfurt și Londra –, începutul a fost unul cu peripeții. Prima mea ieșire ar fi trebuit să fie la Bologna în 2020 (aveam chiar plătite biletele de avion, hotelul și taxa de participare), dar știm cu toții cum s-a schimbat lumea în acel an, așa că entuziasmul a trebuit să mai aștepte puțin. Momentul a (re)venit în 2022, primul an de târguri fizice post-pandemie. Am mers cu șefii și cu o colegă care se ocupa pe-atunci de Corint Junior și care aveau ani de experiență și de târguri în spate, iar pentru ei a fost oarecum dezamăgitor, întrucât multe edituri nu participau în acel an și spațiul de evenimente nu era ocupat la capacitate maximă, ca odinioară. Eu însă m-am simțit ca un copil la Disneyland, încercând să absorb totul, cu privirea ațintită în toate direcțiile pentru a asimila designul standurilor și energia locului. A fost copleșitor, dar într-un sens bun, și eram chiar trist că nu reușeam (din lipsă de timp) să stau să casc gura la toate standurile, care mai de care mai frumos aranjate și mai atrăgătoare. Însă a fost o experiență cu adevărat WOW pentru mine (desigur, detronată ulterior de târgul de la Frankfurt, care e cel mai mare din industrie), combinată cu acel oraș superb, pe care am ajuns să-l iubesc. Oricât de obositoare ar fi târgurile, e un sentiment aproape ireal să te afli acolo, printre atâția profesioniști din industrie, veniți din toate colțurile lumii, și să celebrezi alături de ei toți cuvântul scris.
Nu cred că am o amintire demnă de povestit nepoților, însă există totuși o amintire simpatică: mă îndrăgostisem de coperta unei cărți pe care o văzusem pe un panou la o editură unde urma să am un meeting în ziua respectivă; mi-a rămas întipărită în minte, am făcut un pic de research despre titlul respectiv în pauzele dintre întâlniri și, când am ajuns în sfârșit la meet-ul respectiv, am întrebat-o direct și fără ocolișuri pe interlocutoarea mea: „Sunt vândute drepturile în România? Trebuie MUSAI să public eu acest titlu!” La care răspunsul ei a fost: „Ai făcut o poză cu panoul?” „Nu, dar intenționez să fac imediat după meet.” „OK, du-te și fă poza, dorește-ți FOARTE tare această carte și am să fac să ți se îndeplinească dorința!” Și așa a fost! Iar în toamna aia am publicat cartea: Fiica întunericului de Katherine și Elizabeth Corr.
Ai început să traduci din timpul facultății. Mai ai astăzi timp? Cum îți alegi cărțile pe care le traduci? Ai vreun ritual?
Trebuie să fac o mică rectificare: am început să traduc prima carte chiar înainte de facultate, în vacanța de după BAC, deci pasiunea a fost acolo din start 😊. Din păcate, odată cu noile responsabilități de director editorial, timpul s-a redus drastic și a trebuit să las locul altor traducători, însă nu am putut renunța definitiv. Duc dorul traducerilor și încerc, pe cât posibil, să am măcar o carte pe an tradusă.
În ultimii ani m-am dedicat aproape exclusiv seriei Atingerea lui Juliette de Tahereh Mafi (pe care autoarea a decis s-o continue anul trecut cu o serie spin-off), care numără până în prezent 7 romane și 5 nuvele. Am început s-o traduc în facultate și am simțit nevoia ca aceste cărți să rămână sub „mâna mea” până la final. În prezent lucrez la cel de-al optulea roman din universul creat de autoare (al doilea din seria spin-off), însă voi mai traduce și alte cărți, printre picături, întrucât unul dintre momentele mele preferate e atunci când mă așez la laptop și mă cufund într-o lume nouă (și da, sentimentul e diferit când traduci, față de momentele când redactezi sau faci lectura de cap-limpede). Sper ca anul acesta să apuc să traduc și un roman middle-grade (am ochit deja unul la colegii de la Corint Junior). Am mai tradus un roman middle-grade pentru Editura RAO acum ceva ani, dar, din păcate, acesta nu a mai văzut lumina tiparului.
Ai studiat literatura comparată la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Care sunt locurile, oamenii, momentele din acei ani care au intrat în mitologia ta personală?
Un loc central îl ocupă cursul de Antropologie culturală cu doamna profesor Ana Maria Constantinovici-Ștefan. Acolo am învățat să privesc literatura ca pe un organism viu, integrat în structurile societății – o lecție care îmi folosește enorm astăzi în înțelegerea pieței de carte. Totodată, pentru că am avut dublă specializare, am rezonat enorm cu toate cursurile de literatură engleză. De asemenea, rigoarea și deschiderea unor profesori precum Livia Iacob, Adrian Crupa, Mihaela Cernăuți-Gorodețchi, Cătălin Constantinescu sau Sorin Mocanu au rămas pentru mine repere de profesionalism și pasiune pentru text.
Totuși, din această mitologie fac parte și momentele de contrast. Au fost cursuri sau stiluri de abordare cu care am intrat în coliziune directă. Dar privesc acele „bătălii” de idei ca pe momente esențiale: ele m-au învățat să-mi argumentez punctul de vedere, să gestionez dezacordul cu diplomație și, mai ales, să înțeleg că într-o lume a ideilor, conflictul constructiv este cel care naște progresul.
Acei ani m-au învățat nu doar cum să citesc o carte, ci cum să navighez printre viziuni diferite asupra lumii – o abilitate critică într-o editură unde trebuie să mediezi între viziunea autorului, nevoile pieței și identitatea grupului.
Când PDF-urile și Photoshopul sunt închise, când urgențele din e-mailuri sunt rezolvate, când planul pentru a doua zi este terminat, cu ce-ți încarci bateriile în materie de hobbyuri vinovate și mai puțin?
Când urgențele sunt rezolvate? Sincer, asta nu se întâmplă aproape niciodată în lumea noastră 
Dar când decid totuși că a sosit momentul să închid laptopul, „obligat-forțat”, simt nevoia unei activități care să mă scoată din casă și din fața ecranelor. Bateriile mi le încarc cel mai bine prin mișcare și socializare: o plimbare lungă, o cafea cu un prieten, o partidă de biliard sau un film bun la cinema. Sunt și un mare amator de spectacole, ador să merg la operă, iar un game night cu prietenii este mereu o soluție excelentă pentru a-mi muta atenția de la planurile editoriale către ceva relaxant, care să mă scoată din starea de lucru. Iar atunci când timpul îmi permite, îmi place la nebunie să fug undeva câteva zile, de preferat într-o altă țară, ca să mă deconectez total. În rest, în RARELE momente de liniște, mă mai refugiez în bucătărie și gătesc ceva special, ceva ce mi-am dorit să încerc de mult, dar nu am avut timp. Sunt activități esențiale ca să pot reveni a doua zi la treabă cu forțe proaspete.
[Fotografiile fac parte din arhiva personală a lui Shauki Al-Gareeb.]
