Lucia Ciocan

Lucia Ciocan. Editura ARC din Chișinău – parte din circuitul mondial al cărții

Lucia Ciocan este Copyright Manager la editura ARC din Chișinău. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat Ion Creangă din capitala Republicii Moldova, a lucrat câțiva ani la un post de radio, iar apoi la editura ARC, înființată în urmă cu mai bine de 20 de ani. Lucia se ocupă de colecțiile de cărți pentru copii, pe care le veghează de la achiziționarea drepturilor de traducere (când este cazul) până când ajung în depozitul editurii, pe rafturile librăriilor și apoi în mâinile cititorilor. 

Ești Copyright Manager la editura ARC. Ce presupune funcția asta?

Mai pe înțelesul tuturor – să caut titluri de cărți apărute în străinătate, dar care s-ar plia și pe așteptările cumpărătorilor de carte românească, din Moldova și România. Sunt atentă mai mult la cărțile pentru copii, ăsta e domeniul meu de activitate, dar grijile nu mi se termină odată cu cumpărarea drepturilor de autor pentru titlul selectat. Scap de ele numai după ce e vândut tot tirajul. Până atunci însă sunt parte din echipă, lucrez împreună cu redactorul, după ce traducătorul ne trimite textul, cu designerul cărții și persoana care pregătește bunul de tipar, și, evident, sunt în strânsă legătură cu tipografia, pentru că, după ce iese de la tipar tirajul, tot eu am grijă să ajungă cărțile la timp și în siguranță în depozitul editurii. Din punctul ăsta mă implic și în activitățile de vânzare, prezentări, târguri etc. Gama de lucruri făcute e așa de mare încât, nu se poate vorbi de o muncă de rutină, ceea ce-mi convine din toate punctele de vedere.

Cum arată o zi de lucru acum, când amenințarea pandemiei pălește sub greutatea veștilor din Ucraina?

În primele zile încremenisem în fața televizoarelor, căutam obsedați știri pe canalele din Ucraina. Îmi aduc aminte că directorul mă sunase să mă întrebe dacă nu cumva a fost lovită la Odesa nava pe care se afla un lot de cărți venite din China. Intrase în port cu o zi înainte să înceapă războiul, iar el aflase că în Marea Neagră tocmai a fost accidentată o navă cu marfă. Au fost zile fără somn, cu multe telefoane, discuții pe telegram, WhatsApp, mess etc., cu nervi, disperare, neputință. Mulți cunoscuți au părăsit de îndată Moldova. Fusesem înștiințați că tipografia de la Harkov, unde intenționam să tipărim 14 titluri, hârtia era deja cumpărată, se închisese ca să nu pună în pericol viețile angajaților. A durat mai mult de o lună până am găsit altă tipografie care să ne convină și să poată tipări repede. În ultimele zile mi-au scris mai multe persoane de la edituri din străinătate să mă întrebe ce se întâmplă în Moldova, dacă e adevărat că putem să fim și noi o țintă a Rusiei. Le-am spus detașat că trăim cu acest gând din chiar prima zi de război, am reușit în cele două luni să ne obișnuim cu el, să vorbim despre război și despre cărți în același timp, cu aceiași oameni, rece, calculat.

Cum ai început să lucrezi la editura ARC?

Ca absolventă de filologie, era firesc să ajung la o editură. Am lucrat câțiva ani și la radio, dar până la urmă cărțile au avut o putere mai mare de seducție. Cred că datorită echilibrului pe care l-am simțit în preajma lor.

Aveți un portofoliu foarte bogat, care conține de la albume de artă la ficțiune și de la cărți de activități pentru copii la materiale școlare. Cine face selecția titlurilor și care sunt cele mai importante criterii în funcție de care vă ghidați? 

În spatele fiecărui gen de carte stă un angajat al editurii, care e atent la semnalele pieței, pe de o parte, dar, pe de altă parte, și la programele de editare anunțate de instituțiile statului și cooptează autori pentru proiecte concrete. Fiecare așadar sapă în parcela lui. Albumele de artă au fost cărțile care i-au adus editurii recunoaștere, datorită ținutei lor, încă de la bun început, când au fost tipărite cele 14 albume Arta maeștrilor basarabeni ai secolului XX. De fiecare dată când venim la București, la târgurile de carte, cunoscătorii în artă ne întreabă dacă nu am reeditat cumva această colecție. Asta este cea mai fericită situație, să epuizezi stocul și să știi că cineva își dorește să cumpere și pentru alții ceea ce a cumpărat pentru sine. Nu știu dacă poate fi ceva mai flatant pentru o editură. E destul de dificil să obții asemenea performanță cu toate cărțile, dar mereu ne așteptăm ca o carte să aibă impact, să nu-l lase pe cititor fără emoție, să se vândă, pentru că, atunci când o carte se vinde, vor fi bani pentru editarea altei cărți (nu știu de ce încă se mai crede că editurile funcționează diferit decât orice altă afacere și că pot activa fără profit).   

Lucia Ciocan și colegii de la ARC
Lucia împreună cu colegi de editură, la un târg de carte

Ai avut, de-a lungul timpului, cărți care ți-au plăcut atât de mult că nu te-ai lăsat până nu ți-ai convins colegii să le publicați?

Îmi amintesc că odată luasem acasă câteva cărți primite de la o editură din Lituania. O aveam în vizită pe Oana, nepoata de 5 ani, care, din toate cărțile, și-a luat să coloreze o serie cu fetițe-pisici. Mie îmi păruse bizară de tot colecția, Oana era de-a dreptul încântată. Așa că am luat cărțile înapoi la editură: era clar că trebuia să le tipărim în română. Nu am greșit, dar a trebuit atunci să-mi susțin cauza” cu multă elocință.  

Vindeți atât în Republica Moldova, cât și în România. Care sunt canalele de distribuție cele mai bune pentru voi?

Librăriile fizice rămân în afara concurenței în Republica Moldova, chiar și după revirimentul online-ului odată cu pandemia. Și ar trebui să spun că mai toate lanțurile de librării s-au extins în ultimii ani. Nu sunt multe, dar au deschis magazine noi și în Chișinău, și în alte orașe mai mici. Probabil că într-o situație mai bună, fără criză, acest lucru ar fi impulsionat și vânzările.

În România vânzărilor online le revine un rol mai important, din informația pe care o dețin eu. E una din diferențele care deosebesc piața de carte din Republica Moldova față de cea din România. Aparent este o piață comună de desfacere, dar fiecare spațiu delimitat de hotare are specificul său foarte pronunțat.

Mă gândesc că pentru piața din Republica Moldova concurați atât cu alte edituri care publică în limba română, dar și cu cele care publică în limba rusă. Cum arată dinamica asta? Sunt cititori care cumpără și cărți în română, și cărți în rusă?

Concurenții noștri sunt editurile care publică în română, inclusiv cele din România, care au acces liber pe piața de carte din Moldova. Aparițiile românești ajung în Chișinău relativ repede și, dacă încă nu se găsesc la raft, le poți comanda online, orice gen, orice titlu. Chiar dacă unii cumpărători ar putea afirma că fac greu rost de cărțile apărute peste Prut, eu, care știu toată logistica în acest domeniu, și nu din auzite, sunt de părere că totul funcționează destul de bine.

Nu aș putea fi atât de sigură în cazul cărților în rusă, nu știu cât de disponibile sunt pentru cumpărător. Din câte știu eu, există doar o singură editură la Chișinău care publică câte ceva pentru etncii ruși, marea parte a cărților ajung în librării din Rusia și cred că și din Ucraina. Asta a fost până la război. Citisem că editurile din Ucraina au cerut să nu se mai permită importul de carte rusească în țara lor. Nu aș putea aproxima ce parte din piață o ocupă cărțile în rusă, ceea ce este cert e că unii vorbitori de română citesc și în limba rusă, mai ales cei cu vârsta 35+. Cei mai tineri citesc mai curând în engleză decât în rusă.

Vorbeam de distribuție, dar vitală este și comunicarea, promovarea titlurilor noi. Care sunt mijloacele care funcționează cel mai bine în acest sens pentru voi?

Încercăm să ajungem la cumpărător prin metodele clasice. Puține edituri au bugete speciale pentru comunicare și PR, așa că ne folosim de ce avem mai la îndemână: rețele sociale, site-uri, promoții, lansări etc. Cele mai eficiente pentru noi sunt târgurile de carte, probabil pentru că nimeni nu poate vorbi mai frumos despre cărțile pe care le vinde decât cei care au lucrat la aceste cărți. Pe timpul târgului toți suntem comunicatori, de la director, la redactori, machetatori și contabili toți vindem cărțile la stand.     

Lucia Ciocan și colegii de la ARC
O parte a echipei ARC

Ce înseamnă un bestseller pentru editura ARC și care sunt titlurile care și-au adjudecat până acum acest titlu?

Cartea cu cele mai mari vânzări, DEXI, a fost editată în 2007. Dicționarul Explicativ Ilustrat al Limbii Române este cel mai mare dicționar explicativ într-un singur volum apărut vreodată (are 2280 de pagini). La el au lucrat câțiva ani autori de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” de la Iași și cadre didactice de la Universitatea „Al.I. Cuza”.  În primii ani de la apariție, s-au vândut aproape 30000 de exemplare.  A fost un succes cert pe o piață limitată (partea importantă de venituri o obținem în Republica Moldova, nu în România, unde avem încă multe impedimente să vindem, fiscale și vamale), cu cel mai mic potențial de cumpărare din Europa. Dacă în România se cheltuie în medie 5 euro pe cărți, în Republica Moldova doar 2 euro.

Chiar dacă autorii de ficțiune și cititorii lor au început să fie mai activi, numai cărțile pentru copii au potențial să se apropie de această performanță acum, poate cu una-două excepții.  Așa cartea pentru copii devine, într-un fel, „salvatoarea” editurilor.

Publicați multe dintre cărțile pentru copii în coediție, multe tipărite în China. Cum arată drumul unei astfel de cărți și care sunt avantajele și dezavantejele unui astfel de proces?

Drumul e lung, e o medie cam de 10 luni de la semnarea contractelor la distribuirea cărților în librării. Dar o carte realizată cap-coadă de editură poate dura și mai mult uneori și nu tot timpul  autorul/ilustratorul va îndreptăți așteptările editorului, bunul de tipar va cere efort și timp suplimentar, mai mult decât se cheltuie de obicei la o carte cumpărată. În afară de asta, cărțile făcute în coediție au un preț de raft mai mic decât proiectele originale, așadar că sunt mai accesibile cumpărătorului. Unicul dezavantaj – acestea niciodată nu vor reda specificul locului, de asta nu am abandonat niciodată ideea să publicăm și autori/ilustratori de cărți pentru copii din Moldova și România. Cel mai recent exemplu este un abecedar pentru preșcolari, la care a lucrat o colegă de editură, Iulia Iordăchescu, și ilustratoarea Stela Damaschin-Popa, cunoscută și în România. 

Lucia Ciocan

Toată lumea din lumea editorială se confruntă acum cu criza hârtiei. În ce constă concret această criză și cum poate o editură ca ARC să depășească aceste neajunsuri?

E o lovitură dură pentru edituri, care au fost afectate și de criza sanitară. Prețurile la hârtie au crescut foarte mult în ultimele 8 luni. Parte din cauza creșterii cererii. Pe timp de pandemie, s-au întrerupt lanțurile de livrare, mulți au renunțat să tipărească în China (pentru că transportul de acolo a devenit foarte scump și anevoios) și s-au întors la tipografiile din Europa. În același timp, furnizorii de hârtie din Europa au început să aibă cheltuieli mai mari de producere, din cauza crizei energetice. Iar de la începutul războiului s-au oprit furnizările din Rusia, un producător important de hârtie. Toate laolaltă, vor scumpi cărțile cam cu 40%, după estimările noastre.

O editură ca ARC este destul de vulnerabilă acum, pentru că trebuie să plătească în avans tipografiile, în caz contrar acestea nu vor rezerva hârtia de care este nevoie pentru comanda concretă. Și cumpărătorul a devenit mai reținut, după scumpirile în lanț cu care se confruntă.

Într-un interviu de acum mai mulți ani, pe care l-ai acordat împreună cu directorul editurii ARC, Iurie Bîrsa, vorbeați despre necesitatea Republicii Moldova de a avea un stand propriu la marile târguri internaționale de carte. S-a schimbat ceva între timp?

Cred că Republica Moldova a avut stand propriu, după 1998, doar la două ediții ale Târgului de la Frankfurt în 2009 și înainte de pandemie. A fost însă o prezență fadă, un spațiu mic, amenajat în pripă. Totuși important pentru editurile moldovenești: au fost acolo, alături de cele din toată lumea, ca o dovadă materială a apartenenței la circuitul mondial al cărții. E adevărat că, în afară de asta, mai multe cărți ale autorilor din Republica Moldova au fost expuse la standul României.

 Îți amintești de prima experiență de la un astfel de târg internațional? Cât de importante sunt aceste participări pentru activitatea editurii?

Am înțeles cât de importante sunt târgurile internaționale abia în pandemie, când acestea nu au mai avut loc. Nu am mai avut acel entuziasm de după târg, inspirat de comunicarea cu colegii de la editurile din străinătate, de contactul cu zeci și poate chiar sute de cărți pe care le atingi, de care te minunezi. Editura își stabilise neoficial un ritm de activitate, de la târgul din Bologna la cel de la Frankfurt. Din cauza războiului, nu am putut ajunge nici în acest an la târgul din Bologna, Italia. Și așa s-a făcut că, în acest răstimp, nu am avut deloc ocazii să stabilim contacte noi sau să găsim proiecte mai ieșite din comun. Târgurile sunt platforme foarte eficiente anume din considerentul ăsta.

Lucia Ciocan
Lucia împreună cu Iurie Bîrsa la Târgul de la Frankfurt

O parte a jobului tău este să citești zeci (dacă nu sute) de prezentări de cărți și manuscrise. Care sunt cărțile sau autorii pe care-i citești de plăcere, în timpul liber?

Ca să economisesc timpul, urmăresc atent ce mai scriu alții despre cărți și mai citesc și interviurile cu autorii. În urma unui astfel de interviu l-am descoperit pe islandezul Jon Kalman Stefansson, care fusese la festivalul de literatură Filit, iar romanul său Între cer și pământ a fost una dintre cele mai frumoase cărți citite vreodată. A fost o surpriză și Narine Abgarian cu Din cer au căzut trei mere, un roman despre speranță, scris cu multă măiestrie, iar acum citesc Lucrurile omenești de Karine Tuil. 

[Fotografiile fac parte din arhiva personală a Luciei Ciocan.]

Din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ro_RO