Rosa Azevedo este coordonatoarea librăriei Snob, o librărie independentă din Lisabona, și a editurii cu același nume, unde publică o listă atent selectată de cărți de poezie, ficțiune și științe umaniste. A studiat literatura portugheză și franceză, a absolvit un masterat în editarea textului și susține cursuri și ateliere despre diferite teme literare. Rosa este cofondatoare și membră a Asociației Librăriilor Independente din Portugalia, RELI, a făcut parte din juriul Premiului Oceano pentru Literatură de Limbă Portugheză timp de doi ani și din juriul ediției din 2025 a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură. S-a îndrăgostit de cărți în copilărie, iar cea mai mare bucurie a sa este faptul că poate lucra cu și printre cărți în fiecare zi.
Sunteți coproprietară a unei librării și a unei edituri din Lisabona, predați diferite cursuri și lucrați în domeniul editării de carte. Cum vi s-a dezvoltat interesul (sau poate pasiunea?) pentru literatură?
Îmi place să citesc de când eram copil. Pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că vreau să lucrez cu cărți. La început, m-am gândit să devin profesoară, așa că am studiat literatura portugheză și franceză. Până la urmă, mi-am dat seama că predatul nu este pentru mine. Apoi am lucrat la o librărie mare din Lisabona, unde am descoperit lumea editorială. După ce am studiat editarea, am avut mulți ani diverse joburi legate de cărți. Acum, pot spune că lucrez doar cu cărți. Dețin o mică librărie și o editură independentă. În plus, predau cursuri de literatură în librăria mea, oferindu-le publicului larg.
În 2014, în Guimarães, un oraș din nordul Portugaliei, ați deschis Snob, o librărie independentă. Cum a apărut această idee și cât timp v-a luat să o faceți să funcționeze și apoi să devină profitabilă?
De fapt, pe atunci nu era librăria mea. Îi aparținea lui Duarte, soțul meu. El a fost cel care a deschis inițial librăria în Guimarães. Ideea era să creeze o librărie independentă, axată pe literatură generală, filosofie, clasici și poezie – nu cărți tehnice. L-am întâlnit în 2014, dar librăria din Guimarães nu a avut succes. Împreună, am mutat librăria la Lisabona și am înființat și editura. Am fost în mai multe locații din Lisabona, iar acum avem acest loc doar pentru librăria noastră.
Cum a schimbat această mutare dinamica librăriei?
Guimarães este un oraș uimitor, cu mulți cititori, dar rămâne un oraș mic. Trebuie să avem propriii noștri cititori și propria noastră comunitate, ceea ce este foarte important. Cu toate acestea, avem nevoie și să ne extindem publicul. Este foarte greu să ai o librărie independentă în Portugalia. Pentru a supraviețui, participăm la târguri de carte naționale și internaționale, cea mai bună modalitate de a câștiga banii de care avem nevoie. Cu acești bani plătim facturile, salariile celor angajați în librărie și depozit și așa mai departe. În plus, organizăm și noi târguri de carte pentru a ne asigura supraviețuirea. Este foarte greu să supraviețuiești astăzi în Portugalia cu o librărie mică. Toată lumea se confruntă cu aceeași problemă, așa că noi organizăm multe evenimente. Acesta este modul în care supraviețuim. În Lisabona, este mai ușor pentru că avem mai mulți oameni interesați să participe la evenimente. De asemenea, avem un public mai numeros și mai multe librării. Deși orașul a devenit mai competitiv, este ușor de gestionat pentru că noi oferim cărți și evenimente diferite. Oamenii vin la evenimentele noastre și apoi le vizitează pe celelalte, ceea ce este foarte bine.
La ce fel de târguri de carte participați?
Participăm la unele internaționale, în special la cele mai apropiate de noi, în Spania. Și participăm la cele naționale, la târgurile de carte organizate de primării în unele orașe. De asemenea, organizăm multe târguri de carte în librăria noastră. De exemplu, găzduim târguri cu reduceri sau cu evenimente tematice. Avem o mică terasă, unde putem organiza aceste evenimente.
Deși este o librărie generalistă, conform prezentării de pe site, Snob le oferă clienților săi o listă atent selecționată de cărți de poezie și cărți greu de găsit. Care sunt aceste „cărți greu de găsit”?
Nu am avut acest concept în Guimarães. Este ceva ce am creat la Lisabona. Sunt cărți rare, cele care au tiraje epuizate, dar pe care oamenii încă le doresc. Noi suntem specializați în găsirea acestor cărți. Cărțile pe care unii le doresc, dar care nu se mai tipăresc.
Cărți second-hand?
Da, aproape toate sunt la mâna a doua. Chiar dacă second-hand are diferite accepțiuni. Poate fi o carte veche sau o carte mai nouă, care a mai fost citită. De fapt, în librăria noastră avem la fel de multe cărți second-hand ca și cărți noi. Aducem la vânzare cărți care nu se mai găsesc în altă parte. Și astfel atragem clienții care le apreciază. Acum cărțile sunt amestecate în librăria noastră, și mai vechi, și noi. Diferența asta nu contează.
Cum arată publicul librăriei și cum ați reușit să îl atrageți și să îl transformați într-o comunitate?
Problema cu publicul nostru și cu o librărie independentă, în general, este că trebuie să fie diferiți. Ai nevoie de cărți diferite și de oferte diferite. Așa că, atunci când oferim un anumit tip de carte, atragem un anumit tip de clienți. Oamenii vin și spun: „Ce carte bună! Mi se potrivește!” Este important într-o librărie independentă să ai și cărți despre care oamenii nu știau că există. Să fie noi pentru cititori, pentru că altfel te-ai lupta să concurezi numai cu marile lanțuri și cu marile librării online. Trebuie să oferim lucruri diferite, iar atunci când o facem găsim lucruri care ne plac cu adevărat și în care credem, ceea ce le face mai ușor de vândut. Acesta este modul în care ne creăm publicul – oameni cărora le plac aceleași cărți ca și nouă. Apoi publicul începe să vorbească despre alte cărți sau să ne recomande alte edituri. Pentru că s-au apropiat de librărie și au creat acest tip de comunitate.
Ce fel de cărți vindeți?
Avem poezie. Începem să avem și multă filosofie și sociologie. Și, bineînțeles, literatură generală. Publicului nostru îi place să citească ficțiune și non-ficțiune din această zonă.
Sunteți membri ai RELI – Asociația Librăriilor Independente din Portugalia. Cum a fost creată această asociație, câți membri are și care este principala sa activitate?
Am creat RELI în timpul pandemiei. Ne era greu ca librării independente. Portugalia nu avea o asociație dedicată independenților; era una generală, care includea atât librării mari, cât și mici, ceea ce făcea dificilă reprezentarea nevoilor noastre. Acum membrii consiliului se schimbă la fiecare doi ani. Am fost implicată încă de la înființare, am fost în consiliul de administrație timp de patru ani, dar de anul trecut sunt doar un membru obișnuit.
Inițial, RELI a avut în jur de 80 de membri, dar acum avem 60, deoarece se percepe o contribuție, iar multe librării încă se confruntă cu dificultăți financiare. Cu toate acestea, este important să ai o voce. Dacă ai o problemă sau trebuie să contești ceva, sau dacă ai nevoie de reprezentare în fața autorităților – fie ele locale sau centrale – ai nevoie de o asociație. Acest lucru a fost deosebit de util în timpul pandemiei. Asociația a fost esențială pentru sprijinirea librăriilor independente și pentru a se asigura că vocile lor sunt auzite. De asemenea, este încurajator să vedem că ni se alătură noi librării, chiar dacă unele părăsesc asociația din cauza dificultăților financiare. Reprezentarea este extrem de importantă, iar în timpul pandemiei s-a dovedit esențială.
80 de membri este mult!
Da, este mult, mai ales având în vedere că Portugalia este o țară mică, care nu are foarte multe librării. Este important ca oamenii să înțeleagă că reprezentarea este crucială. Nu este vorba doar despre schimbul de informații prin e-mail sau despre schimbul de experiență, care este într-adevăr valoros. Pe lângă astea, suntem mereu conectați. De exemplu, îi cunosc pe toți librarii din Portugalia, pentru că suntem mereu în contact unii cu alții. Și e foarte frumos. Cred că acest tip de colaborare nu s-ar putea întâmpla niciodată altfel.
Nu sunt sigură că acest tip de colaborare ar funcționa în România.
Da, am stat de vorbă cu unii români. Am prieteni în librării de aici care mi-au spus că nu este ușor, desigur, pentru că oamenii au idei și moduri diferite de a lucra. Totuși, în general, cred că este o idee extraordinară. Dar trebuie să ai încredere în modalitatea asta de organizare.
Coordonați, de asemenea, editura Snob, o editură independentă axată pe autori mai puțin cunoscuți de proză scurtă, romane, poezii și eseuri. Care sunt cele mai mari provocări în a avea o editură independentă pe o piață în care există multe grupuri editoriale naționale și internaționale? Care sunt principalele atuuri ale unei edituri mai mici?
Cea mai mare provocare, cred eu, este valabilă pentru toată lumea, dar este mai acută pentru editurile mici. Într-o editură, trebuie să plătești totul înainte ca o carte să apară. După ce o publici, trebuie să aștepți și să ai încredere că va avea succes, ceea ce este foarte greu, pentru că uneori nu merge. Nu ai prea mulți bani, mai ales când sunteți doar doi oameni care conduc o librărie și o editură. Trebuie să fii foarte încrezător că o carte sau alta se va vinde.
Publicăm doar lucrurile care ne plac, pentru că afacerea noastră este foarte mică. N-are sens să publicăm ceva doar pentru că se vinde. Publicăm cărțile așa cum vrem, cum ne descurcăm și cum avem bani să le facem. Publicarea este costisitoare, mai ales că toate cărțile noastre sunt traduceri. Trebuie să plătești pentru drepturile de autor și pentru traducere. Adesea mă gândesc de ce nu publicăm cărți portugheze din secolul trecut [care sunt în domeniul public, fără drepturi, n.e.] – ar fi mai ușor, dar nu facem asta. Așadar, cred că principala problemă sunt banii. Vrem să publicăm cărți care îi plac comunității noastre și pe care să le vindem în toată țara.
Avantajul este că nu ai de-a face cu o mașinărie; poți face ce vrei. Tu creezi cartea pe care o dorești, atât fizic, cât și conceptual, alegând fiecare detaliu. Este uimitor să vezi cum cărțile pe care le consideri importante chiar devin importante și pentru cititori.
Pe lângă librărie și editură, aveți și o companie de distribuție, prin intermediul căreia distribuiți cărțile voastre și pe ale altor edituri mici. Cum reușiți să includeți aceste cărți în marile lanțuri de librării și să negociați condiții avantajoase?
Lucrăm atât cu librării independente, cât și cu librării mari. Poate fi destul de frustrant. Piața este saturată de cărți, iar oamenii nu sunt întotdeauna atenți. Librăriile mici care cred în munca noastră tind să ne cumpere cărțile, ceea ce este minunat. Cu toate acestea, librăriile mari sunt o altă poveste. Avem în principal două rețele mari. Presupun că România nu are rețele similare. Lanțurile noastre aparțin unor corporații mai mari, care nu se ocupă doar cu cărți. Deci sunt acestea două, care variază în abordarea pe care o au.
Care sunt acestea?
Una este FNAC. FNAC vinde de toate, dar cealaltă este Almedina. Almedina a fost inițial o librărie independentă, acum este un lanț mare. Este diferită de FNAC, chiar dacă uneori depinde de personal. Eu și soțul meu am lucrat amândoi la FNAC, așa că știm cum funcționează. Totul depinde de oamenii care lucrează acolo. De obicei, Almedina ne ia toate titlurile, în cantități mai mici sau mai mari.
Ce rabat solicită marile lanțuri?
Aici e problema. Eu îi ofer 40% distribuitorului meu, dar ei vor mai mult. A fost foarte iritant, pentru că la început mereu spuneam: o să vă dau 40%, iar ei cereau 50 sau 60%. Am spus nu, îmi pare rău, vă voi da la fel ca tuturor librăriilor mici, pentru că și eu sunt o librărie mică, și până la urmă au fost de acord. Dar știu că ei cer mai mult de la alte edituri, și ele acceptă pentru că fac aceste reduceri către clienți. Nu pot aplica o reducere finală de 30%, dacă editura le dă doar 40%. Uneori fac reduceri și la cărțile mele, dar pe cheltuiala lor.
După ce ați studiat literatura portugheză și franceză, ați urmat un masterat în editare de texte. Există o facultate sau un departament specializat pe editare în Portugalia? Sunt tinerii studenți interesați de acest domeniu?
Da, avem două facultăți publice care au aceste programe de masterat și una privată. Nu sunt multe și nu este extraordinar, pentru că învățăm o mulțime de lucruri, dar nu este foarte practic. De fapt, pentru a învăța cum să publici o carte, trebuie să lucrezi efectiv. Dar este foarte important că poți obține o diplomă. Vorbesc cu mulți studenți care ne cer interviuri sau vor să facă stagii de practică la noi. Cred că toți copiii care sunt acolo au același sentiment pe care l-am avut eu atunci: vor să lucreze cu cărți. Unii dintre ei devin traducători, deoarece este foarte dificil să intri într-o editură. Desigur, îți poți crea propria afacere, dar te confrunți cu toate problemele asociate acesteia. Totuși, chiar dacă se publică mult, nu sunt mulți oameni care lucrează în edituri. Fiecare persoană dintr-o editură mare este responsabilă cu numeroase cărți.
Timp de doi ani, ați făcut parte din juriul Premiului Oceano pentru literatura de limbă portugheză, instituit în Brazilia în 2003. Cum au fost aceste experiențe și care este impactul premiului asupra carierei internaționale a câștigătorilor?
Mi-a făcut plăcere să fac parte din juriul Premiului Oceano. Este unul dintre cele mai importante premii literare din Portugalia. Este important, desigur, pentru autorii din Portugalia sau Brazilia, dar mai ales pentru piața de limbă portugheză: de exemplu, un autor portughez poate fi publicat în Brazilia și se vinde mai mult, desigur. De obicei, la Oceano participă multe cărți portugheze, dar mult mai multe braziliene. Pentru că Brazilia este mult mai mare. Și au ceva ce admir în Brazilia: toată lumea scrie lucruri uimitoare și neobișnuite.
De asemenea, ați fost în juriul pentru ediția din acest an a Premiului European pentru Literatură. Cum este procesul de selecție a câștigătorului acolo, care sunt cele mai importante criterii în evaluarea nominalizaților?
Este extraordinar. A fost pentru prima dată când am participat și ador ideea acestui premiu, pentru că nu îți oferă nimic predefinit. Juriul decide criteriile. Noi am decis să se concentrăm asupra literaturii. Cum participă cărți din toată Europa, vin din țări care sunt foarte diferite. Unele se luptă cu probleme politice, în timp ce altele nu. Așa că a trebuit să decidem și a fost uimitor. Am hotărât să ne concentrăm doar pe literatură. Am discutat despre asta, iar când am acordat premiul ne-am ținut de decizia inițială. A fost grozav, pentru că au fost trei zile în care am vorbit doar despre literatură.
Toată lumea spune că premiile sunt corupte și că oamenii nu se mai uită la literatură, dar, în acest caz, noi ne-am oprit numai la literatură. Am discutat cu oameni din întreaga Europă, care erau diferiți de mine – vârste diferite, medii diferite, dar eram cu toții foarte conectați. Totul era despre literatură. Nu-ți păsa cine sau din ce țară era. Desigur, nu este ușor. Am acordat premiul unei cărți din Italia, dar am dat și mențiuni speciale Irlandei și Belgiei. Inițial nu eram împăcați cu ideea, pentru că toată partea estică era lăsată pe dinafară. Dar apoi am rămas la ceea ce hotărâsem: era vorba doar despre literatură. Acestea sunt cele mai bune trei cărți din punct de vedere literar.
Desigur, a fost greu, pentru că suntem oameni. A fost nevoie de multă reflecție și discuții despre cărți și politică, dar a fost foarte bine și am fost cu toții foarte mulțumiți de rezultat.
Acum că vă aflați în România, la celălalt capăt al Europei, cum ați descrie industria de carte portugheză având această perspectivă îndepărtată?
Ar fi multe de spus. Studiile indică faptul că citim mai mult, dar nu sunt sigură dacă este adevărat. Cumpărăm multe cărți, dar nu le și citim neapărat. Suntem o țară mică, dar sunt atât de multe cărți publicate, încât succesul devine aproape imposibil. Toate editurile, mari sau mici, independente sau nu, se confruntă cu dificultăți din cauza volumului mare de cărți. Multe se bazează pe un proces de vânzare care funcționează la fel și în alte țări europene: primele trei luni sunt cruciale în librăriile mari. Editorii preferă vânzările pe termen lung, dar este o provocare atunci când cărțile sunt returnate după trei luni. Pe de altă parte, într-o librărie mică, după trei luni cartea abia dacă există. Trebuie să ne concentrăm mai puțin pe publicarea de cantități mari și mai mult pe respectarea, citirea și aprecierea cărților.
În ciuda acestor provocări, suntem o țară de poeți și cititori. Treaba noastră, mai ales ca librării, nu neapărat ca edituri, este să ne conectăm direct cu publicul și să încurajăm lectura. Vrem ca oamenii să citească. Este o problemă, dar și o oportunitate. Ar trebui să publicăm mai puțin și să ne concentrăm pe calitate și apreciere. Rolul nostru ca librării este crucial în stabilirea relației cărților cu publicul. Scopul nostru este să inspirăm oamenii să citească.
[Întâlnirea cu Rosa Azevedo a avut loc la Bookfest, cu ocazia participării Portugaliei ca invitat de onoare. Interviu înregistrat audio în engleză, transcris și tradus.]
[Fotografii: Pagina de Facebook Portugalia, invitat de onoare la Bookfest 2025.]
