Mihaela Cristescu este asistent universitar în cadrul Centrului de Studii Românești al Facultății de Litere, Universitatea din București. Este doctor în filologie, teza sa, Negație și concordanță negativă în româna actuală. O evaluare critică, fiind publicată în 2017 la Editura Universității din București. Are studii postdoctorale și face parte din diferite proiecte internaționale de cercetare lingvistică. A fost asistent de cercetare științifică la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, a lucrat ca cercetător în lingvistică la departamentul de Research&Development al Softwin și a fost, pentru o perioadă, prodecan al Facultății de Litere, UB. Limba română este subiectul cercetărilor Mihaelei, dar și universul pe care li-l predă studenților străini care urmează Anul pregătitor de limbă, înainte de a urma facultățile alese. Pentru că studenții ei nu iau contact doar cu un idiom nou, ci și cu o cultură cu totul nouă, Mihaela își toarnă pasiunea și temeinica pregătire profesională în cursuri adaptate nevoilor tinerilor din fața sa și-i însoțește în parcursul lor academic preliminar cu prietenie și responsabilitate. Cu o minte ageră și o inimă mare, Mihaela transformă o limbă plină de neregularități și excepții ca româna într-un limbaj al adaptării și al conexiunilor umane.
Ne-am cunoscut acum câteva vieți, undeva prin vestul Bucureștiului. Aveai ochelari cu ramă neagră, iar eu aveam impresia că te cunosc dintotdeauna. Ne pregăteam pentru un internship care avea de-a face cu cuvintele limbii române. Când ai știut că studiul și predarea limbii române vor fi drumul tău profesional și care au fost oamenii și contextul care te-au inspirat?
Îmi amintesc bine ziua în care ne-am cunoscut. Te-am admirat, pentru că erai foarte elegantă, într-un costum roșu. Și apoi m-am bucurat tare mult, când am văzut că vom fi colege. Și acel prim internship a pus o cărămidă la prietenia noastră, dar și la formarea mea profesională. Nu am știut dintotdeauna că acesta va fi drumul meu. Sună a clișeu, dar simt că nu eu mi-am ales profesia, ci ea m-a ales pe mine. M-am îndrăgostit de limba română datorită profesoarei mele din școală, doamna Maria Ancuța. Privind în urmă, tot ce ne-a predat a fost impecabil din punct de vedere științific și îi rămân profund recunoscătoare. În facultate, m-au inspirat mulți profesori de la cursurile de lingvistică, dar sus în ierarhie va fi întotdeauna mentorul meu, domnul profesor Emil Ionescu.
Deși ai absolvit un liceu cu profil real, ai studiat apoi la Litere. Cum s-au armonizat matematica, informatica cu ce a urmat la facultate și după ea?
Facultatea am ales-o cu inima. În clasa a XI-a mă pregăteam (mai mult psihic) pentru admiterea la ASE, odată cu valul, când am aflat că am obținut locul I pe județ la olimpiada de română. Participasem din pură pasiune și rezultatul a fost o maaaaare surpriză. Am mers apoi la etapa națională, la Cluj-Napoca, și a fost o experiență inițiatoare, dacă îi pot spune așa. Am înțeles atunci că drumul meu e… spre litere, nu spre cifre. Dar toate s-au împletit armonios ulterior, pentru că rigoarea matematică și gândirea logică fac casă bună cu lingvistica și cu limbajele formale care descriu limbile naturale.
Ai obținut titlul de doctor în 2016, pregătind și susținând o teză sub îndrumarea profesorului Emil Ionescu, despre negație și concordanță negativă în limba română, publicată la Editura Universității din București. Cum ai ales această temă și care au fost momentele din timpul cercetării sau descoperirile care te-au umplut de entuziasm?
Negația e un fenomen atrăgător și provocator, în aceeași măsură. Dar este și un subiect de nișă. Am luat contact cu ea în timpul masteratului, la cursul de semantica negației, susținut de domnul profesor. Curs la care am avut ulterior și bucuria să predau, în calitate de invitată. Pentru că țin mult la respectarea termenelor-limită, m-am străduit să termin teza în cei 3 ani, dar am continuat cercetarea și după aceea, la postdoctorat, unde am studiat negația în dialectele sud-dunărene ale limbii române. Entuziasmul apărea după fiecare discuție cu domnul Ionescu, cu fiecare moment de „aha!” și cu fiecare referință bibliografică bună pe care o descopeream. Sunt încă multe aspecte insuficient studiate în domeniul negației în română și asta nu poate decât să mă bucure.
Ești asistent în cadrul Centrului de Studii Românești al Facultății de Litere, Universitatea din București. Cum te-ai alăturat acestui departament și cum au fost începuturile?
Am predat limba română la Anul pregătitor în timpul doctoratului, în calitate de colaborator, iar apoi m-am angajat la Softwin, în divizia de procesare a limbajului natural. După câțiva ani de lucru exclusiv în cercetare, mi s-a făcut dor de facultate și de studenți și am decis să candidez la concursul pentru acest post de la CSR. Fiecare nou an universitar este o provocare. Pentru că vin studenți din toate colțurile lumii, cu diferite bagaje culturale și lingvistice și niciun curs nu este la fel ca cel anterior. M-am integrat destul de repede, am colegi minunați în departament. Desigur, au fost și emoțiile de început, când am realizat că sunt colegă cu… foștii mei profesori, că mă aflu în aceleași săli în care am învățat și eu, dar de cealaltă parte a catedrei. E o mare bucurie!
Înainte de a începe facultățile la care sunt înscriși, studenții străini studiază intensiv limba română pentru o anumită perioadă. Cum se desfășoară aceste cursuri, cum sunt structurate? Rezultatele studenților de aici influențează parcursul lor ulterior?
Pentru a putea urma o facultate în România, studenții străini au nevoie de un certificat de limba română, de nivelul B1 sau B2, pe care îl pot obține urmând cursurile oferite de CSR. Acestea se desfășoară pe parcursul unui an universitar, organizat în două semestre, într-un ritm intensiv, de 26-28 de ore pe săptămână. În primul semestru avem cursuri practice, organizate pe cele 4 competențe: producerea și receptarea mesajului scris și a celui oral. În al doilea semestru, la cursurile practice se adaugă alte 3 cursuri (Limba română – origine, particularități, structuri, Cultură și civilizație românească și Textul științific românesc) și limbajele de specialitate (matematică, științe biologice și biomedicale, științe umaniste și arte ș.a.).
Rezultatele obținute în acest an influențează în mod clar parcursul lor academic. Nu doar prin prisma examenului final, ci și pentru că aici se construiește prima relație reală cu limba română (învățarea realizându-se într-un mediu imersiv). Studenții care reușesc să capete încredere în comunicarea în română încă din acest an se adaptează mult mai ușor mai târziu, indiferent de domeniul ales.
Îmi povesteai cum încerci mereu să adaptezi cursurile la realitățile înconjurătoare ale studenților, de la situații de comunicare la muzică. Care sunt metodele și instrumentele care au cel mai mare succes?
Desigur, reperele în predare rămân manualele și celelalte materiale didactice. Dar realitatea se schimbă cu mare viteză și manualele devin deseori… depășite de situație. Așa că încerc să fac cursurile cât mai vii și conectate la nevoile studenților, chiar dacă nu reușesc mereu să aduc în clasă cele mai noi tehnologii sau tendințe. Mă bazez pe modul în care predau conținutul, cu exemple din viața reală, cu întrebări care provoacă reflecție, cu umor și cu o relație cât mai deschisă cu studenții. Cred că funcționează faptul că ei simt că sunt ascultați și că ceea ce învață are un sens.
Îi încurajez mereu să exerseze româna în situații de comunicare reale (deși e nevoie și de curaj 
, mai ales în primele luni) , așa că mergem împreună să-și facă permis la bibliotecă, în vizită la muzee, la Grădina Botanică sau la restaurant. În plus, în fiecare an au ca temă un vlog culinar, în care prezintă în detaliu cum gătesc un fel de mâncare. Plus teme audio spontane (ce ai făcut în weekend?/jurnal de vacanță/o zi la mall etc.). Legat de muzică, conjunctivul se poate exersa bine pe Smiley – Acasă („Vreau să cânt, să visez și să râd/Să nu uit să mă joc câteodată…”).
Ce are cel mai mare succes? Cred că atunci când studenții conștientizează că nu sunt doar într-o „clasă”, ci într-un spațiu viu, unde greșelile sunt normale, iar româna devine un mijloc real de exprimare, nu doar o materie. Atunci apar și umorul, și curiozitatea, și plăcerea de a învăța.
Care sunt regulile gramaticale, cuvintele sau structurile lingvistice care le dau cele mai mari bătăi de cap studenților? Diferă în funcție de limba lor maternă?
Da, cu siguranță există anumite „capcane” gramaticale care revin constant, indiferent de limba maternă, dar sunt și dificultăți care apar în funcție de backgroundul lingvistic al fiecărui student. La început, apar probleme la capitolul fonetică, unde studenții întâmpină dificultăți în a pronunța corect sau a distinge anumite sunete. De exemplu, grupurile ce, ci, che, chi, respectiv ge, gi, ghe, ghi. Sau în a face distincția dintre a, ă și â, pe de o parte, sau p și b, pe de altă parte. De aceea, e nevoie de mult exercițiu și de expunere la diferite materiale audio. Însă cele mai multe provocări le ridică morfologia (morfosintaxa, de fapt), româna fiind o limbă cu flexiune bogată. Studenților li se pare dificil, de exemplu, faptul că limba română are 3 genuri gramaticale. Unii aud pentru prima dată de genul neutru și sunt uimiți că un substantiv neutru se comportă ca unul masculin la singular (un tablou scump) și ca unul feminin la plural (două tablouri scumpe). Cazurile oblice sunt iarăși un aspect dificil, pentru că mulți nu fac distincția de utilizare dintre genitiv (cartea fetei) și dativ (i-am dat fetei). În plus, deși conjugarea verbelor necesită multă atenție și exersare (avem multe moduri și timpuri verbale, reguli, dar și multe excepții, verbe neregulate, alternanțe fonetice), studenții silitori se descurcă foarte bine. Aici apar probleme la combinațiile dintre verbe și cliticele pronominale (adică formele neaccentuate ale pronumelor), de tipul mi l-a dat, i-am dat-o, dă-mi-le, nu mi le da etc. De asemenea, li se pare greu să rețină care verbe se combină cu acuzativ (o sun), care cu dativ (îi telefonez) și care cu ambele (i-o citesc). Sau sunt uimiți să afle că formele te plac, îmi placi și (mie) îmi place de tine sunt sinonime și sunt echivalente în engleză cu I like you, în timp ce mă placi, îți plac și (ție) îți place de mine înseamnă You like me. Acestea sunt doar câteva exemple. Deși inițial limba română li se pare greu de asimilat (și ritmul de lucru este unul foarte alert), la sfârșitul anului universitar, cei mai mulți recunosc că tot limba lor maternă e mai dificilă (de obicei, araba sau chineza).
Care sunt principalele motivații sau obiective pentru care studenții străini vin în România? De unde află despre posibilitatea de a studia aici?
Motivele pentru care studenții aleg România sunt foarte diverse, dar, în general, se îmbină factori pragmatici cu alții personali sau culturali. Pentru mulți, mai ales din țări arabe sau asiatice, România oferă un sistem de învățământ accesibil ca preț și bine poziționat academic, în special în domenii precum medicina, arhitectura sau informatica. De asemenea, diplomele românești sunt recunoscute internațional, ceea ce contează mult pentru parcursul lor ulterior. Unii vin și cu burse, prin acorduri bilaterale sau prin programe derulate de statul român. În alte cazuri, vin pentru că au prieteni sau rude care au studiat aici și le-au recomandat locul. Alții află despre această oportunitate de pe site-ul universității, prin recomandări de la profesori sau foști studenți, dar și prin ambasade ori evenimente culturale.
Vin să studieze în România studenți de peste tot din lume. Din experiența de până acum care sunt cele mai puternice șocuri culturale pe care le resimt și cum reușesc să le depășească?
Da, studenții vin din cele mai diverse colțuri ale lumii, iar șocul cultural e inevitabil, mai ales în primul an. Pentru mulți, România e o realitate foarte diferită, de la limba în sine, care le poate părea greu de înțeles, până la climă, mâncare, obiceiuri sociale sau modul de comunicare. Unul dintre cele mai frecvente șocuri e legat de bariera lingvistică, nu doar în ceea ce privește limba română, ci și pentru că mulți nu stăpânesc bine nici engleza, care este un liant internațional, de mare ajutor în primul semestru. Alți studenți simt un șoc legat de modul de a interacționa. Noi suntem poate mai direcți sau mai rezervați în anumite contexte, iar asta poate părea greu de înțeles la început. În plus, ritmul vieții și al muncii e diferit. Aici se pune mult accent pe seriozitate academică și autodisciplină.
Pentru a depăși aceste dificultăți, cea mai importantă resursă e comunitatea: colegii, profesorii, dar și grupurile informale de studenți. CSR încearcă să creeze o atmosferă deschisă și prietenoasă, în care studenții să se simtă în siguranță să pună întrebări și să-și exprime dificultățile. În plus, mulți încep să se adapteze treptat, descoperind zone de interes comun, fie prin muzică, filme sau evenimente culturale, fie prin activități sociale. Din experiența mea, cele mai frumoase momente sunt cele în care observ cum studenții încep să-și depășească timiditatea și să folosească româna în contexte reale, fie în timpul pauzelor, fie în cadrul ieșirilor pe care le organizăm prin București.
Facultatea de Litere a Universității din București organizează în fiecare vară „Cursurile de vară de limba română, cultură și civilizație românească”, ajunse anul acesta la cea de-a LXIII-a ediție, care aduc împreună participanți din peste douăzeci de țări, din Japonia până în Statele Unite și Nigeria. Cui se adresează această școală de vară, care sunt principalele activități și care au fost experiențele tale preferate de până acum?
Cursurile de vară organizate de Facultatea de Litere sunt o adevărată tradiție și o ocazie unică pentru studenți și pasionați din întreaga lume să se apropie de limba și cultura română. Ele se adresează în special celor care vor să înceapă sau să aprofundeze studiul limbii române, dar și celor interesați de civilizație, literatură, istorie și tradiții. Programul este foarte variat: pe lângă cursurile de limbă, avem ateliere, conferințe, excursii culturale și întâlniri cu specialiști din diverse domenii. Atmosfera este una foarte prietenoasă și deschisă, ceea ce ajută mult la învățare și la legarea de prietenii interculturale.
În cadrul școlii de vară, eu susțin de obicei un atelier de Intensive listening pentru nivelul avansat (B2-C1, chiar și C2) și e o adevărată provocare să răspund tuturor curiozităților lingvistice, care vin din partea unor cursanți poligloți (de cele mai multe ori) și chiar specialiști în limba română. Dar cum jumătate dintre ateliere se desfășoară pe muzică (la cererea publicului, anul acesta am ascultat Irina Rimes, Zdob și Zdub, Carla’s Dreams – se pare că Republica Moldova e în top), experiența e una foarte apreciată (o spun feedback-urile studenților). Pentru mine, această școală de vară este o sursă continuă de energie și inspirație, pentru că îmi reamintește cât de valoroasă și fascinantă e limba română atunci când o descoperi dincolo de manuale.
Ții și seminare de lingvistică la studenții români din anul întâi, înscriși la Facultatea de Litere. Care este dinamica acestor cursuri, cât de familiarizați vin studenții din liceu cu conceptele predate și cum reușesc să și le însușească?
Da, am bucuria de a ține seminar de lingvistică generală la anul I. Este un seminar de un semestru, organizat în 14 întâlniri, în care bobocii (proaspăt ieșiți de pe băncile liceului, în care nu au studiat gramatica limbii române) sunt nevoiți să își însușească, într-un timp scurt, concepte și teorii fundamentale în studiul lingvisticii. Sunt convinsă că îți amintești din facultate de teoria semnului lingvistic a lui Saussure. Sau de concepte precum fonem, morfem, sem, semem, clasem, virtuem 
. Cei mai mulți au un șoc de la prima întâlnire, când lucrăm câteva exerciții de încălzire (și de încercare de recuperare a memoriei) și își dau seama ce îi așteaptă. Dar cei mai silitori (care vin constant la curs și la seminar, citesc bibliografia obligatorie, își fac conspecte și participă activ la ore) se bucură de note maxime la sfârșit. Și de satisfacția acumulării unor cunoștințe esențiale, care pun bazele unei mai bune înțelegeri a materiilor de limbă pe care le vor studia pe parcursul facultății (fonetică și fonologie, morfologie, sintaxă, semantică, pragmatică).
Participi la numeroase conferințe internaționale. Cât de importante sunt ele în parcursul tău profesional, care sunt temele cercetărilor tale actuale și care a fost conferința care ți-a plăcut sau te-a ajutat cel mai mult până acum?
Nu sunt chiar numeroase (dacă te referi doar la cele din afara țării), dar sunt, într-adevăr, extrem de importante. Ele îmi oferă ocazia să întâlnesc oameni din comunități de cercetare diferite, să învăț multe lucruri noi și, nu în ultimul rând, să reprezint o limbă mică, cu puține resurse, cum este româna, într-un context internațional. Fiecare conferință a fost o experiență de neuitat și cu siguranță toate m-au ajutat, dar dacă ar fi să aleg una, prima care îmi vine în minte este ACL 2019, de la Florența. Am participat în cadrul Joint Workshop on Multiword Expressions and Wordnet (împreună cu două colege de la alte instituții) cu o lucrare despre adnotarea unui corpus românesc cu expresii verbale multi-cuvânt. În ceea ce privește cercetarea, printre domeniile mele de interes actuale se numără lingvistica de corpus (nativ și de interlimbă), combinațiile multi-cuvânt, analiza erorilor în achiziția limbii și cuvintele de polaritate negativă.
Îmi spuneai despre faptul că, mai ales în domeniul lingvisticii, sunt mult mai eficiente și mai des întâlnite la nivel internațional echipele de cercetare, subiectele și instrumentele necesare depășind capacitatea unei singure persoane. Cum și de ce au evoluat astfel lucrurile și care sunt proiectele în care ești implicată?
În lingvistică, dar și în multe alte domenii, cercetarea a evoluat mult înspre colaborare și echipe multidisciplinare, pentru că problemele pe care le studiem sunt tot mai complexe. Nu mai poate o singură persoană să acopere toate aspectele, de la teorie la instrumentele tehnologice, de la colectarea datelor până la analiza lor. În plus, tehnologia și accesul la resurse mari, cum sunt corpusurile electronice, cer eforturi comune și experiențe diferite. Echipele permit o mai bună împărțire a sarcinilor de lucru, dar și schimbul rapid de idei, ceea ce duce la rezultate mai solide și mai inovatoare.
Eu sunt implicată în câteva proiecte care reflectă această dinamică. De exemplu, particip la COST Action UniDive, care studiază universalitatea și diversitatea în tehnologia limbajului, o rețea internațională ce reunește aproape 400 de experți (lingviști, lingviști computaționali, informaticieni și alți specialiști) din aproape 40 de țări. Un proiect foarte important pentru mine a fost LECOR (Learner Corpus of Romanian), în urma căruia a fost dezvoltat primul corpus electronic de română ca limbă străină, disponibil în acces gratuit. De asemenea, sunt colaborator în cadrul proiectului Negative Polarity Items in Non-Negative Contexts, în care studiez, alături de specialiști în negație de la Universitatea din Frankfurt, comportamentul cuvintelor de negație românești (alături de cele din engleză și germană).
În opinia mea, cercetarea modernă în lingvistică nu mai poate fi un efort solitar, e o muncă de echipă care ne ajută să înțelegem limbajul în toată complexitatea lui.
Ai fost și prodecan al Facultății de Litere, poate
unul dintre cei mai tineri, dacă nu cel mai tânăr. Cum a fost acea experiență,
care erau principalele tale responsabilități și cum se vede Facultatea de
Litere din această perspectivă administrativă?
Am fost prodecan pentru o perioadă mai scurtă (așa a fost mandatul), dar a
fost o experiență foarte frumoasă, de care îmi voi aminti întotdeauna cu drag. M-am
ocupat de portofoliul de evaluare și asigurare a calității, ceea ce mi-a oferit
o perspectivă (cu totul) nouă asupra modului în care funcționează facultatea pe
partea administrativă. Profit de această ocazie pentru a-i mulțumi (și aici) Cristinei
Bogdan pentru încrederea pe care mi-a acordat-o când m-a invitat să fac parte
din echipa ei. Totodată, întreaga echipă decanală și personalul administrativ
au fost minunați, m-am simțit cu adevărat ca într-o familie. Din această
poziție, am văzut cât de importantă este munca administrativă pentru buna
funcționare a facultății și cât de mult contează să existe o echipă care
lucrează bine împreună pentru studenți și profesori.
Care sunt cărțile, locurile, muzica în care îți
găsești refugiul după zilele pline?
Întrebarea asta îmi amintește de muzica pe care o ascultam împreună la
Softwin (ca să închei interviul în cerc), în timp ce lucram de zor: Anton Pann,
Alexandrina, Maria Răducanu, Urma… Acum playlistul meu e destul de eterogen:
de la muzică psaltică (pentru suflet) la muzică de relaxare (Zaz, Katie Melua,
Yasmine Levi, Noir Désir, Tracy Chapman) sau jucăușă, vintage, de
exemplu din anii ‘60 (Bobby
Vee, Sylvie Vartan, The Dixie Cups, The Ronettes). Cât despre lecturi, am un
teanc de cărți începute pe noptieră, majoritatea tot pentru suflet. Și,
desigur, cărți cu zâne și unicorni. Refugiul mi-l găsesc întotdeauna în natură,
pe bicicletă 😊.
[Fotografiile fac parte din
arhiva personală a Mihaelei Cristescu.]
