Henrique Mota este fondator și editor al editurii Princípia din Portugalia. După ce a studiat Dreptul la Universitatea Catolică din Portugalia și Relațiile Internaționale la Universitatea Johns Hopkins, a urmat o carieră academică și una jurnalistică. În 1997, Henrique Mota a fondat Princípia, la început o editură academică, care are acum șase imprinturi, acoperind și genuri neacademice. Între 2016 și 2018 a fost președinte al Federației Editorilor Europeni, având multiple inițiative în apărarea libertății de publicare și în consolidarea legii drepturilor de autor.
În 1997 ați fondat Princípia Editora, o editură independentă care are în prezent șase imprinturi și o varietate de genuri, autori și titluri, atât portugheze, cât și în traducere. Cum arăta atunci piața portugheză de carte, cum ați decis să creați această editură și cum s-a dezvoltat ea de-a lungul anilor?
Am avut câteva parcursuri profesionale anterioare, unul academic și altul ca jurnalist. În 1997, am decis să îmi închei activitatea la universitate și am încercat să mă orientez încotro s-o iau. La un moment dat, înființasem editura Universității Catolice, unde eram un fel de director general. Eram profesor de Drept. După alte idei și ani, am decis să înființez această editură, Princípia, pentru că m-am gândit că va fi modalitatea de a păstra legătura cu unii dintre foștii mei colegi. La început a fost o editură academică și a continuat așa o perioadă. Apoi, la un moment dat, foști colegi universitari mi-au oferit manuscrisele lor, fie de ficțiune, fie de poezie, fie despre religie. Am decis să încep noi proiecte, noi imprinturi pentru acele cărți. De aceea, acum avem șase imprinturi diferite pentru șase domenii diferite. Este o experiență interesantă, deoarece am autori diferiți. Am autori universitari, autori din domeniul religios și din alte domenii. Așadar, am început ca editură academică. Dar apoi oportunitățile și nevoile m-au condus și spre alte colecții, pentru a găzdui cărțile neacademice ale foștilor mei colegi.
Care sunt principalele canale de distribuție pentru cărțile Princípia și care sunt cele mai utile instrumente de promovare și marketing pentru a ajunge la noi cititori și pentru a rămâne aproape de cei fideli?
Folosim sistemul tradițional de distribuție, prin intermediul librăriilor. Din păcate, acest sistem se concentrează acum pe cărțile mainstream. Majoritatea librăriilor independente s-au închis în timpul crizei din 2008-2010, așa că acum ne este mai greu să vindem cărți non-mainstream prin canalele mari. Lanțurile mari sunt ca supermarketurile sau magazinele din aeroporturi. Vor ficțiune și, în general, cărți cu randament mare. Dar, pentru editurile ca noi, care publică pe nișe, este foarte dificil să aibă același ritm. Așa că lucrăm cu aceste librării, desigur, dar încercăm și alte soluții. De exemplu, pentru imprinturile religioase, dezvoltăm un nou sistem de vânzare în diferite biserici. Avem un raft pentru self-service. Oamenii văd cărțile, le iau și lasă banii acolo. Apoi noi, o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni, mergem, înlocuim cărțile și colectăm banii. Pentru imprintul religios asta înseamnă deja mai mult de 13% din vânzări, ceea ce este interesant. De asemenea, deoarece veniturile sunt mai mari decât cele din librăriile obișnuite, acordăm bisericii o contribuție, un procent din vânzări, care oricum este mai mic decât costul pe care îl avem cu distribuitorii. Așadar, aș spune că, dacă acum avem 13% din vânzări acolo, este o cifră în creștere și, deoarece experiența a fost bună până acum, încercăm să ne dezvoltăm în locuri noi.
Apoi, marketingul este foarte dificil în Portugalia pentru o editură mică, iar a mea este o editură mică, deoarece costurile sunt ridicate, iar numărul de cărți pe care le publicăm în fiecare an nu acoperă costurile unui profesionist care să se ocupe de marketingul cărților. Deci, încercăm să găsim soluții pe cont propriu, dar nu avem departamente specifice pentru marketing. Avem contacte cu jurnaliștii, avem un newsletter, avem niște instrumente, dar acestea sunt proporționale cu dimensiunea noastră.
Pe site-ul editurii este recunoscută importanța formatelor și a canalelor de distribuție alternative. Care este interesul publicului pentru cărțile electronice și audio de la Princípia în special și din piața portugheză de carte în general? Cât de utile sunt librăriile online?
Nu pot oferi date exacte legate de procentul vânzărilor online pentru că, pentru moment, acestea sunt incluse în vânzările librăriei pe care o avem, deoarece aceasta le procesează. Dar aș spune că este mai puțin de 10% pentru vânzările online. Cu toate acestea, puse împreună cu vânzările online din alte platforme unde suntem prezenți, atunci numărul este mai mare de 10%.
Dar vânzările de cărți electronice sunt scăzute, probabil undeva la 2%. Vânzările de audiobookuri sunt aproape inexistente. Este o surpriză, deoarece experiența multor edituri din Europa, dar și din Portugalia, este de a avea vânzări bune cu audiobookurile. Mă așteptam să avem și noi vânzări bune, dar nu este așa. Am încercat să facem audiobookuri pentru titlurile pe care le-am publicat în imprintul nostru religios. Poate că subiectul și publicul specific explică această vânzare slabă.
Dar din celelalte imprinturi nu ați încercat să faceți cărți audio?
Nu, am încercat doar cu acest imprint și am fost atât de dezamăgiți, încât am decis să ne oprim și să reexaminăm acest proiect. Uneori, un editor trebuie să ia decizii împotriva propriei voințe. Voința mea a fost să continui cu audiobookurile, dar cifrele sunt împotriva mea.
Cărțile din Portugalia sunt vândute și în alte țări lusofone? Care este impactul acestor zone, în special Brazilia, asupra pieței de carte portugheză?
Da, ele pot fi vândute, dar vânzările sunt foarte mici din trei motive. În primul rând, distanța – iar costul transportului din Portugalia în Brazilia și în țările africane lusofone este astfel foarte ridicat. În al doilea rând, în Africa, nivelul de alfabetizare este scăzut, astfel încât numărul de cititori este foarte mic și, prin urmare, vânzările sunt foarte mici. În Brazilia, alfabetizarea este mai ridicată, dar portugheza din Brazilia și portugheza din Portugalia au unele diferențe. Portugheza literară din cele două țări este asemănătoare, dar variantele vorbite pot fi foarte diferite. Așadar, este dificil. Dacă vrei să vinzi o carte academică, cum ar fi o carte de drept, medicină sau științe politice, probabil că o poți vinde. Dar pentru o carte de ficțiune va fi foarte greu. Și viceversa, editurile braziliene nu vând cărți cu ușurință în Portugalia. Așadar, în Portugalia, majoritatea contractelor internaționale din prezent sunt pentru limba portugheză, cu excepția Braziliei, pentru că noi avem grijă de celelalte țări lusofone; și există contracte separate pentru Brazilia, încheiate cu editurile braziliene.
Eram curioasă, deoarece noi, la agenția literară la care lucrez, vindem drepturi separate în Portugalia și în Brazilia și întotdeauna m-am întrebat de ce e așa, iar acum am înțeles.
Eu încerc mereu să cumpăr drepturile portugheze la nivel mondial, pentru că încerc să găsesc edituri braziliene interesate să cumpere traducerea mea și apoi să o adapteze la publicul lor, dar nu este ușor.
Între 2016 și 2018 ați fost președintele Federației Editorilor Europeni (Federation of European Publishers). Care sunt principalele obiective ale Federației și cum pot influența acestea activitatea editorilor?
Federația Editorilor Europeni este o organizație-umbrelă care reprezintă asociațiile naționale la Bruxelles. Împreună cu asociațiile naționale, aceasta apără la Bruxelles interesele industriei și reunește editori, autori, librari și biblioteci. Deși cu toții lucrăm cu cărți, adesea nu avem perspective comune cu privire la politicile publice. Astfel, Federația Editorilor Europeni este foarte activă în apărarea politicilor publice care protejează drepturile de autor și ecosistemul. Ecosistemul înseamnă autori, editori, librari și cititori, uneori biblioteci. Totuși, bibliotecile au o perspectivă diferită; ele fac parte din ecosistem, dar interesele lor sunt uneori diferite de cele ale celorlalte organizații. Federația Editorilor Europeni reprezintă editorii, în timp ce Federația Librarilor Europeni (Federation of European Publishers) reprezintă librăriile. Acestea încearcă să lucreze împreună, deși fiecare reprezintă o parte a industriei. Aș spune că, pentru un editor ca mine, am nevoie de reprezentarea Asociației Portugheze, iar Asociația Portugheză are nevoie de reprezentarea la Bruxelles a Federației Editorilor Europeni.
Care au fost cele mai importante inițiative pe care le-ați avut și realizat în timpul mandatului dumneavoastră? Ca o remarcă, pentru piața noastră de carte din România, declarația dumneavoastră din 2017 cu privire la legea absurdă a editurii unice, de stat, pentru manualele școlare a fost un sprijin important.
Libertatea de publicare în general, fie în manuale, fie în alte domenii, este probabil cel mai important obiectiv al federației. Apoi, protecția drepturilor de autor, deoarece protejarea drepturilor de autor înseamnă protejarea editorilor, dar și a autorilor și chiar a librăriilor. Aceasta a fost probabil cea mai importantă dezbatere la care am participat în timpul președinției mele, pentru că am avut discuții foarte lungi cu autoritățile europene despre legislația privind drepturile de autor. E important să înțelegem că, fără FEP, asociațiile naționale – chiar și marile asociații naționale – nu ar fi fost capabile să obțină aceleași rezultate pentru toate cele 28 de țări împreună. Chiar și după Brexit, britanicii sunt încă parte a Federației.
În mesajul pe care l-ați trimis cu ocazia participării Portugaliei ca fost invitat de onoare al Salonului de Carte Bookfest din România, ați spus că doriți să contribuiți la promovarea diversității cărților portugheze. Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt cele mai importante trăsături ale literaturii portugheze contemporane?
Ei bine, nu sunt editor de literatură, deci nu sunt un expert. Nu neapărat în ficțiune, dar, în general, aș spune că avem o industrie foarte deschisă, care este interesată să publice diferite tipuri de cărți. Cataloagele sunt foarte diverse și cred că se completează reciproc foarte bine. Sunt foarte interesante, iar această diversitate sporește diversitatea culturală. O țară, fie ea România sau Portugalia, are nevoie de diversitate culturală pentru ca oamenii să fie capabili să gândească diferit și să aibă dezbateri educate pe diferite teme. Aș spune că cel mai teribil neajuns cu care se poate confrunta o țară este o industrie editorială monolitică. Ideea unui manual unic face parte din aceasta. Avem nevoie de opinii diferite. Trebuie să fim capabili să discutăm și să îi întrebăm pe alții de ce gândesc diferit. Dacă vrei să gândești diferit, trebuie să citești lucruri diferite. Dacă citim toți aceleași lucruri, vom gândi toți la fel. Dacă citim cu toții același lucru, e ca și cum am fi privați de libertate din cauza lipsei de informații și a lipsei capacității de a înțelege lumea și de a decide ce este mai bine pentru mine și pentru țara mea. Așadar, aș spune că există o legătură absolut indispensabilă între libertatea de publicare, libertatea de lectură și democrație.
De ce evită regimurile totalitare libertatea de publicare? Pentru că știu că în acest fel mai mulți oameni vor gândi la fel și vor putea fi manipulați. Dacă nu le oferi oamenilor perspective diferite, ei pot fi manipulați. Provocarea este să-i facem pe oameni să citească – să citească cărți, să citească ziare, să citească reviste – pentru că, atunci când citești, nu numai că te bucuri de moment, dar te și educi și obții informații pentru a putea judeca lumea și societatea în care trăiești. Este important să te gândești la ce este mai bine pentru țara și societatea ta – la nivel național sau local.
Pe lângă faptul că este o piață editorială competitivă, Portugalia are, de asemenea, inițiative coezive în promovarea lecturii: Planul Național de Lectură, voucherele „Cheque-Livro” și legea privind prețul fix al cărților sunt câteva dintre acestea. Cum funcționează de fapt aceste inițiative, pe de o parte pentru editori și pe de altă parte pentru public?
Cred că legea prețului fix al cărților este piatra de hotar a procesului. Sunt un susținător al legii prețului fix al cărții și cred că există o justificare clară pentru anularea legii concurenței pentru cărți. Dacă doar reducerile sunt criteriul prin care alegem o carte, pe de o parte vom cumpăra întotdeauna același tip de cărți, iar, pe de altă parte, librăriile se vor închide. Am citit odată un articol în care se spunea că legea prețului fix al cărții din Franța a salvat librăriile. Anularea Gentlemen’s Agreement-ului din Marea Britanie, care era un fel de lege a prețului fix, a dus la închiderea unui număr semnificativ de librării. De fapt, ar putea fi adevărat dacă vă uitați la numărul de librării din ambele țări – posibil, nu sunt sigur, dar am citit acum mulți ani că numărul de librării din zona Parisului este mai mare decât numărul de librării din toată Anglia. Vă împărtășesc această informație așa cum am primit-o; nu am verificat-o niciodată. Dar probabil că este adevărat, pentru că am avut propria mea experiență în această privință. Prima dată când am mers pe Oxford Road din Londra, un bulevard lung și fantastic, a fost în 1975, când aveam 15 ani, când mi-am făcut Interrail-ul, care era o călătorie cu trenul pe care o făceam pe atunci. Am fost surprins de numărul mare de librării. Acum, dacă mă plimb pe el, găsesc doar una, două sau trei librării de-a lungul acelui bulevard lung, care se întinde pe kilometri sau mile, dacă preferați.
Deci, probabil că este adevărat. Ceea ce cred că se întâmplă acum, pe baza experienței mele din Portugalia, este că, de fiecare dată când se ocolește sau nu se aplică cum trebuie legea prețului fix al cărții, librăriile se închid. Este ceea ce s-a întâmplat în Portugalia în 2007, 2008, 2009, 2010 și 2012. Legea nu a fost aplicată în mod corespunzător, iar majoritatea librăriilor independente s-au închis. Am avut o librărie în acea perioadă și am trăit experiența pe propria piele. Fără legea prețului fix, librăria mea nu putea funcționa. Cred că acesta este cel mai important instrument.
Astăzi, în Portugalia, TikTok și invitația adresată acolo tinerilor de a citi cărți au avut un mare succes – probabil mai mare decât planurile naționale pentru lectură. Din nou, nu am cifre, dar cam asta se întâmplă.
Cum ați descrie piața de carte portugheză în acest moment, în comparație cu alte piețe europene?
Cred că ficțiunea mainstream merge foarte bine și este în creștere. Nu același lucru este valabil pentru diferitele nișe – poezie, artă, academic, religie, acestea nu sunt în creștere. Dar mă bucur că vânzările de ficțiune urcă, pentru că, dacă ele cresc acum, înseamnă că avem noi cititori. Iar dacă avem cititori noi în viitor, mai devreme sau mai târziu, aceștia vor încerca și alte cărți, deci aceasta este cu siguranță o veste bună.
[Întâlnirea cu Henrique Mota a avut loc la Bookfest, cu ocazia participării Portugaliei ca invitat de onoare. Interviu înregistrat audio în engleză, transcris și tradus.]
[Fotografii: Pagina de Facebook Portugalia, invitat de onoare la Bookfest 2025.]
